Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 17/2023 AI generated

Validity of sectoral procurement constatative document upheld; contractor's annulment action dismissed on solidary liability and procedural deadline grounds

Case Number Decizia nr. 17/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the national transmission company, quashed the lower court’s judgment that had annulled the administrative document, and dismissed the contractor’s action as unfounded, ordering the contractor to pay 200 RON in litigation costs. The dispute concerned the legality of a unilateral "constatative document" issued by the contracting entity under sectoral public procurement rules, which recorded the contractor's failure to perform contractual obligations for a high-voltage power line connection project; the contractor argued the document was invalid because it failed to separately identify the specific breaches and damages attributable to each member of its joint venture, whereas the contracting entity contended that solidary liability applied and the brief reference to a 0.96% completion rate sufficiently indicated non-performance. The Court held that Article 161 of Government Order No. 394/2016 does not require the separate identification of obligations or damages for each associated operator, nor does it mandate the precise quantification of damages within the constatative document itself, as such details can be pursued in separate proceedings; furthermore, the Court clarified that the statutory deadline for issuing the document is procedural and its breach does not render the act null and void, thereby upholding the validity of the administrative act based on the correct interpretation of civil code provisions regarding contract interpretation and solidary liability.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 66 din Legea nr. 99/2016, art. 1167 alin. (2) din C. civ, art. 497 C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Validity of sectoral procurement constatative document upheld; contractor's annulment action dismissed on solidary liability and procedural deadline grounds: The dispute concerned the legality of a unilateral "constatative document" issued by the contracting entity under sectoral public procurement rules, which recorded the contractor's failure to perform contractual obligations for a high-voltage power line connection project; the contractor argued the document was invalid because it failed to separately identify the specific breaches and damages attributable to each member of its joint venture, whereas the contracting entity contended that solidary liability applied and the brief reference to a 0.96% completion rate sufficiently indicated non-performance. The Court held that Article 161 of Government Order No. 394/2016 does not require the separate identification of obligations or damages for each associated operator, nor does it mandate the precise quantification of damages within the constatative document itself, as such details can be pursued in separate proceedings; furthermore, the Court clarified that the statutory deadline for issuing the document is procedural and its breach does not render the act null and void, thereby upholding the validity of the administrative act based on the correct interpretation of civil code provisions regarding contract interpretation and solidary liability.

Keywords

AI generated
validity of contract public procurement contract contractor liability action for annulment unilateral contract civil judgment

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (2) C. proc. civ.

Procedural basis for the High Court to re-judge the case and render a final decision after quashing the lower court's judgment.

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Legal provision governing the procedure in administrative litigation, applied in conjunction with the Code of Civil Procedure for the appellate review.

art. 161 alin. (1) din H.G. nr. 394/2016

Substantive legal norm cited as the basis for validating the contested administrative document regarding the performance of contractual obligations.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la 06.11.2020, intimata-reclamantă A. S.R.L. (actuală B. SRL) - C. a chemat în judecată pe recurenta-pârâtă Compania Naţională de Transport al D. S.A., solicitând: anularea actului administrativ unilateral emis de către D. constând în Documentul constatator privind modul de îndeplinire a obligaţiilor contractuale pentru "Racordarea LEA 400 kv Isaccea - Varna si LEA 400 kv Isaccea - Dobrudja în staţia 400 kv Medgidia Sud Etapa II - LEA 400 kv d.c. Racorduri la staţia Medgidia Sud" (denumit în continuare "Document Constatator") ca fiind nelegal, acesta fiind emis cu încălcarea prevederilor art. 161 din H.G. nr. 394/2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 274 din 26 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a anulat Documentul constatator privind modul de îndeplinire a obligaţiilor contractuale pentru "Racordarea LEA 400 kV Isaccea - Varna şi LEA 400 kV Isaccea - Dobrudja în staţia 400 kV Medgidia Sud Etapa II - LEA 400 Kv d.c. Racorduri la Staţia Medgidia Sud", emis de pârâtă.

Totodată, a obligat pe pârâtă la plata sumei de 6550 RON cheltuieli de judecată către reclamantă din care 50 RON taxă judiciară de timbru şi 6500 RON onorariul avocatului reclamantei, redus.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 274 din 26 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-pârâtă Compania Naţională de Transport al D. S.A. (D.), invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, recurenta-pârâtă arată că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, astfel:

• Instanţa de fond a constatat faptul că entitatea contractantă a motivat neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către reclamantă, în sensul că a precizat procentul de 0,96%, însă a catalogat acest aspect ca fiind o "nemotivare a entităţii contractante", pe care a sancţionat-o cu anularea în totalitate a Documentului constatator. Totodată, arată că instanţa nu face precizarea dacă motivarea succintă a D. este o motivare greşită sau insuficientă.

Învederează în susţinerea argumentelor Decizia nr. 109/2020 din 23-ian-2020, emisă de Curtea de Apel Bucureşti şi Decizia nr. 1310/2017 din 06.03.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de către Curtea de Apel Timişoara.

În continuare, recurenta-pârâtă D. apreciază că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru că instanţa de fond nu a identificat, interpretat şi aplicat corect normele legale de drept material incidente, respectiv dispoziţiile art. 1266, art. 1267, art. 1270, art. 1271, art. 1350, art. 1481, art. 1530 - 1535 şi 1548 C. civ., în raport cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind normele care reglementează instituţia răspunderii civile contractuale.

Invocând art. 161 alin. (3) din Normele de aplicare a Legii 99/2016, aprobate prin H.G. nr. 394/2016, recurenta-pârâtă arată că entitatea contractantă este obligată să emită un singur document constatator şi nu mai multe pentru aceeaşi lucrare.

Conform art. 66 din Legea nr. 99/2016 - "Orice operator economic are dreptul de a participa la procedura de atribuire în calitate de ofertant sau candidat, individual ori în comun cu alţi operatori economici, inclusiv în forme de asociere temporară constituite în scopul participării la procedura de atribuire, în condiţiile prevăzute de prezenta lege."

Recurenta-pârâtă menţionează că în această speţă contractantul este Asocierea, iar Asocierea la rândul său este formată din A. S.R.L. (actuală B. SRL) - C. ca membri asociaţi.

Acesta răspundere solidară este susţinută şi de prevederile art. 1953, alin. (4) C. civ. care reglementează raporturile dintre asociaţi şi faţă de terţi, respectiv: "Orice clauză din contractul de asociere care limitează răspunderea asociaţilor faţă de terţi, este inopozabilă acestora.".

În sentinţa civilă recurată se critică faptul că D. pentru că nu a specificat care sunt obligaţiile neîndeplinite sau îndeplinite în mod defectuos de către fiecare dintre membrii Asocierii.

Recurenta-pârâtă susţine că legiuitorul nu a reglementat un cadru legal care să oblige sau să-i acorde entităţii contractante dreptul să separe răspunderea contractuală pentru fiecare membru al Asocierii contractante, în documentul constatator, iar în speţă sunt incidente prevederile art. 1167 alin. (2) din C. civ., potrivit căruia acolo unde există prevederi în legea specială se aplică prevederile acesteia, prin urmare arată că nu se impune defalcarea şi identificarea răspunderii individuale a fiecărui membru asociat al contractantului.

Cu privire la nemotivarea considerentelor pentru neîndeplinirea obligaţiilor de către fiecare dintre membrii asociaţi din Documentul constatator, recurenta-pârâtă D. a făcut precizarea că Asocierea a realizat 0,96% din obiectul contractului. Acest procent nu putea fi individualizat şi atribuit în culpa unuia sau altuia dintre membrii Asocierii, deoarece niciunul dintre membrii Asocierii nu a făcut dovada că vreunul dintre dumnealor a notificat celuilat membru imposibilitatea de executare a uneia sau mai multor obligaţii ce fac obiectul contractului x/2018 şi că membrul notificat ar fi avut facultatea de a prelua sarcina executării/susţinerii acelei obligaţii, situaţie care ar fi generat o negociere între membrii asociaţi privind acoperirea costului aferent, astfel cum este prevăzut la pct. 9.3 din Acordul de Asociere.

În susţinerea afirmaţiilor anterioare, D. arată că există şi prevederile clauzei 20.3 din Contract, care stipulează că: "în cazul în care Executantul este format dintr-o asociere, toate persoanele fizice şi juridice participante la asociere trebuie să îndeplinească, în comun, prevederile prezentului Contract. Componenţa asocierii, obligaţiile şi drepturile asociaţilor legate de realizarea lucrării "Racordare LEA 400 kV Isaccea-Varna şi LEA 400 kV Isaccea -Dobrudja în staţia 400 kV Medgidia Sud Etapa II- LEA 400 kV d.c. Racorduri la Staţia Medgidia Sud", nu pot fi modificate pe parcursul implementării lucrării "Racordare LEA 400 kV Isaccea-Varna şi LEA 400 kV Isaccea -Dobrudja în staţia 400 kV Medgidia Sud Etapa II- LEA 400 kV d.c. Racorduri la Staţia Medgidia Sud", faţă de cele existente la data semnării Contractului, fără consimţământul prealabil al Achizitorului, exprimat în scris."

Menţionează, în continuare, că nu a existat niciodată consimţământul prealabil al Achizitorului pentru ca implementarea Contractului şi răspunderea contractuală să fie atribuită doar unuia dintre membrii asociaţi. Membrii Asocierii nu au făcut dovada că vreunul dintre dumnealor se află în imposibilitatea de executare a unei/unor părţi din contract. Aşadar, recurenta-pârâtă apreciază că aceştia sunt în culpă în egală măsură şi răspund solidar, iar D. nu avea obligaţia să motiveze mai mult decât a făcut-o deja.

La un procent de 0,96 % (ţinând cont de durata contractului, momentul în care s-a emis ordinul de sistare şi corespondenţa dintre părţi) Asocierea a realizat lucrări de pichetare, măsurători topografice, penetrări statice şi analiza rezultatelor, lucrări pentru care a emis facturile nr. x/20.12.2018 şi y/20.12.2018.

De la momentul facturării şi până la momentul sistării lucrărilor Asocierea nu a mai realizat nimic din obiectul contractului, astfel înregistrând o întârziere nejustificată de aproximativ 7 luni, în care ar fi putut realiza alte lucrări, respectiv fundaţiile stâlpilor de 400 kV (97 de bucăţi), nu s-a realizat fabricaţia, livrarea şi montajul stâlpilor de 400 kV (97 de bucăţi) a conductoarelor active de 400 kV (525 km) a conductoarelor de protecţie (60 km), a lanţurilor de izolatoare (738 de seturi), precum şi a altor lucrări necesare pentru finalizarea racordurilor LEA 400 kV de.

D. susţine în cererea de recurs că emitentul documentului constatator a fost de bună credinţă şi nu a detaliat modul de neîndeplinire tocmai pentru a nu aduce niciun eventual prejudiciu de imagine membrilor Asocierii pentru modul defectuos în care au colaborat şi prin care nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractate.

Recurenta-pârâtă arată că Asocierea reclamantă nu motivează presupusa vătămare care i-ar fi fost adusă prin nedetalierea neîndeplinirii obligaţiilor contractuale ale fiecărui membru asociat în parte în Documentul constatator a cărui anulare se cere.

Totodată, susţine că intimata-reclamantă nu justifică interesul şi necesitatea detalierii neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către fiecare dintre membrii asociaţi, aşa cum nu justifică nici modul în care impactează asupra fiecăruia dintre cei doi membri asociaţi nedetalierea modului de neîndeplinire a obiectului contractului, iar din colaborarea entitate contractantă-executant, corespondenţa părţilor şi modul în care a decurs relaţia contractuală de la momentul încheierii contractului până la momentul rezilierii acestuia nu reiese că vreunul dintre membrii Asocierii nu ar fi cunoscut modul de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale de către dumnealor sau poziţia entităţii contractante faţă de această neîndeplinire.

În acelaşi sens, recurenta menţionează că membrii Asocierii nu fac dovada faptului că vreunul dintre dumnealor şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale faţă de entitatea contractantă sau nu le-a îndeplinit sau le-a îndeplinit parţial, fapt ce ar fi îndreptăţit şi ar fi conferit şi justificat dreptul de a contesta Documentul constatator şi de a pretinde anularea acestuia. Totodată, mai arată că membrii Asocierii nu fac dovada existenţei unei vătămări care să impună anularea documentului constatator.

Recurenta-pârâtă D. arată că, în mod nelegal, Curtea de Apel Bucureşti a înţeles că entitatea contractantă este obligată să menţioneze în cadrul Documentului constatator în mod detaliat cuantumul daunelor pe care înţelege să le solicite reclamantei A. S.R.L..

Învederează că, între părţi, a fost încheiat Contractul de lucrări nr. x/2018 în temeiul Legii 99/2016 privind achiziţiile sectoriale şi că nu există temei legal în Legea achiziţiilor sectoriale nr. 99/2016 şi în Normele acesteia de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 394/2016, prin care legiuitorul să oblige entitatea contractantă să menţioneze concret cuantumul daunelor pe care le pretinde de la executant.

Apreciază că obiectul cauzei nu s-a judecat pe fond, iar prima instanţa nu a înţeles răspunderea contractuală şi întinderea daunelor interese pe care D., motivat, le poate solicita de la contractant, raportat la prejudiciul creat, demers pe care D. intenţionează să îl realizeze pe cale separată.

D. menţionează că nu a putut evalua singură valoarea tuturor costurilor si daunelor, motiv pentru care şi-a rezervat dreptul de a se adresa, pe cale separată, instanţei competente pentru ca în urma unui probatoriu administrat şi urma efectuării unei expertize de specialitate să se stabilească cu exactitate cuantumul daunelor la care este îndreptăţită, iar instanţa să poată să decidă în acest sens.

4. Apărările formulate în cauză

Asocierea A. S.R.L. (actuală B. SRL) - C., prin A. S.R.L., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat recurenta-pârâtă ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca fiind legală şi temeinică.

Compania Naţională de Transport al D. S.A. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a răspuns la chestiunile învederate de intimata-reclamantă A. S.R.L..

5. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la situaţia de fapt, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a înregistrat la Compania Naţională de Transport al D. S.A., la data de 06.10.2020, contestaţia împotriva documentului constatator prin care a solicitat revocarea, în tot, a Documentului constatator aferent modului de îndeplinire a obligaţiilor contractuale pentru Contractul de Lucrări nr. x/23.05.2018 privind " Racordarea LEA 400 kv Isaccea - Varna si LEA 400 kv Isaccea - Dobrudja în staţia 400 kv Medgidia Sud Etapa II - LEA 400 kv d.c. Racorduri la staţia Medgidia Sud" (denumit în continuare "document constatator") ca fiind nelegal, motivat de faptul că acesta nu cuprinde informaţii privind neîndeplinirea obligaţiilor contractuale pentru fiecare asociat în parte, în conformitate cu acordul de asociere, anexă la contractul de achiziţie publică.

La data de 02.11.2020, recurenta-pârâtă D. comunică reclamantei răspunsul la cererea de revocare a Documentului constatator, în care menţionează că actul administrativ individual a fost întocmit cu respectarea H.G. nr. 394/2016 şi respinge cererea de revocare formulată de către reclamantă. Aceasta înregistrează acţiune pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar prin sentinţa civilă nr. 274 din 26.02.2021, instanţa anulează documentul constatator pentru neîndeplinirea condiţiilor esenţiale şi încălcarea normelor imperative prevăzute de art. 161 din H.G. nr. 394/2016.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a analizat fondul cauzei, respectiv a examinat condiţiile de legalitate a documentului constatator eliberat de către entitatea contractantă, obiectul cererii de chemare în judecată fiind "anulare act administrativ".

Soluţionarea procesului fără intrarea în judecata fondului înseamnă că instanţa pronunţă soluţia în temeiul unei excepţii procesuale, omite să se pronunţe asupra unei cereri ori dă altceva decât s-a cerut.

Noţiunea de pronunţare asupra fondului reflectă situaţia în care prima instanţă a statuat asupra existenţei sau inexistenţei drepturilor şi obligaţiilor care fac obiectul învestirii, astfel că situaţia în care prima instanţă a analizat toate capetele de cerere şi a pronunţat o soluţie de respingere a acţiunii, chiar şi în cazul unei nemotivării în fapt sau în drept, nu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ în ceea ce priveşte casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei":

Înalta Curte reţine că motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă şi încadrat de către aceasta în motivul prevăzut la pct. 6, alin. (1) al articolului 488 C. proc. civ. este fondat, însă nu pentru motive contradictorii sau străine de natura cauzei, aşa cum se arată prin cererea de recurs.

Din argumentele învederate în cuprinsul cererii rezidă critica privind nemotivarea de către entitatea contractantă a documentului constatator, cu privire la care, recurenta arată că:

"instanţa de fond nu face precizarea dacă motivarea succintă este o motivare greşită sau insuficientă".

Or, trebuie subliniat că, potrivit art. 488 alin. (1) raportat la art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este o cale de atac extraordinară în cadrul căreia controlul judiciar este limitat la aspecte de nelegalitate a hotărârii instanţei ierarhic inferioare care au aptitudinea de a fi încadrate în motivele de casare ce sunt reglementate în mod exhaustiv la pct. 1-8 din cuprinsul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar în temeiul art. 478 alin. (3) C. proc. civ. în calea de atac nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte reţine că aspectele referitoare la motivarea sau nemotivarea Documentului constatator anulat prin sentinţa civilă nr. 274 din 26 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sunt aspecte ce ţin de analiza temeiniciei cauzei, astfel că nu vor fi analizate în cadrului motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, impune a se preciza cu prioritate faptul că hotărârea judecătorească trebuie să se circumscrie exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., inclusiv din perspectiva analizei raporturilor juridice dintre parţi, reflectată în situaţia de fapt corect stabilită, prin prisma tuturor susţinerilor, apărărilor şi probelor de la dosar; în caz contrar, controlul judiciar este imposibil de realizat din cauză că prima instanţă a soluţionat procesul, fără a intra în judecata fondului.

De asemenea, se impune a se preciza, din perspectivă teoretică, şi că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează ipoteza în care lipsesc considerentele hotărârii, când acestea sunt contradictorii sau nu au legătură cu cauza, dar şi pe aceea în care nu rezultă, din respectiva motivare, împrejurarea că judecătorul a analizat, în mod real, obiectiv şi echidistant, argumentele importante ale părţilor, deoarece toate aceste situaţii pot fi calificate ca nemotivare a hotărârii, motivul de recurs vizând atât lipsa motivării cât şi motivarea inexactă sau insuficientă; când starea de fapt stabilită de prima instanţă este una contradictorie ori eliptică, nu se poate stabili cu exactitate care a fost starea de fapt avută în vedere de instanţa de fond, iar în lipsa stabilirii acesteia, în faza procesuală a recursului, fază în care formează obiectul analizei instanţei de recurs, corecta aplicare a normelor juridice de către instanţa de fond la starea de fapt astfel cum a fost lămurită de prima instanţă, nu se poate analiza legalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

Este adevărat că, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte a subliniat faptul că motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea, pe baza unui numitor comun şi să le răspundă, în cadrul unui singur considerent; dar, este, în egală măsură, adevărat că, pentru a fi în mod real respectat dreptul părţii la un proces echitabil, cu toate prerogativele pe care acesta le presupune, se impune cu necesitate analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa căreia s-a arătat că, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României-15.02.2007 şi paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt şi de drept aflate la baza controversei.

Din analiza sentinţei ce face obiectul judecăţii instanţei de reformare, rezultă fără dubiu că această hotărâre nu corespunde exigenţelor expuse în paragrafele anterioare, împrejurare ce atrage incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., astfel că se impune casarea sentinţei şi rejudecarea cauzei, din această perspectivă.

Din perspectiva exigenţei de a motiva, instanţa are obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente, aşa cum s-a evidenţiat şi în doctrină, considerentele hotărârii judecătoreşti trebuind să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicţii, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele şi menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariul.

Astfel, este fără putere de tăgadă că prima instanţă a analizat doar argumentele uneia dintre părţi, fără a da eficienţă susţinerilor pârâtei, în considerentele sentinţei neregăsindu-se o analiză obiectivă, reală şi echidistantă a actului administrativ supus anulării sau a împrejurărilor expuse de către titulara recursului cu privire la condiţiile de valabilitate a documentului constatator.

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că sunt fondate criticile formulate de recurenta-pârâtă cu privire la greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material, urmând a admite recursul declarat, a casa sentinţa pronunţaţă şi a respinge acţiunea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L..

În esenţă, prin cererea de recurs, partea învederează că prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1266 (interpretarea după voinţa concordantă a părţilor), art. 1267 (interpretarea sistematică), art. 1270 (forţa obligatorie), art. 1271 (impreviziunea), art. 1350 (răspunderea contractuală), art. 1481 (obligaţii de mijloace şi obligaţii de rezultat), art. 1530 - 1535 (evaluarea prejudiciului) şi 1548 (prezumţia de culpă) C. civ., respectiv normele care reglementează instituţia răspunderii civile contractuale, raportate la art. 161 din Hotărârea Guvernului nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă arată că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor excepţia de neexecutare, încălcând astfel principiul contradictorialităţii în procesul civil, însă judecătorul de primă instanţă, apreciind că actul administrativ atacat nu respectă condiţiile prevăzute de normele legale în vigoare, a anulat documentul constatator şi a apreciat ca fiind superfluă examinarea motivelor invocate în cererea de chemare în judecată privitoare la neexecutarea neimputabilă a obligaţiilor contractuale.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În ceea ce priveşte motivul de nulitate "neidentificarea în documentul constatator a obligaţiilor contractuale încălcate de către asociere", intimata-reclamantă arată că în formularul contestat a fost pusă bifa corespunzătoare condiţiei încălcării în mod grav a obligaţiilor principale din contract, însă la motivaţie a fost inserată menţiunea:"Contractul a fost realizat în procent de 0,96%".

Aceasta apreciază că gradul de realizare al Contractului de Lucrări nr. Clll/23.05.2018 este un element complet străin de noţiunea de fapte culpabile sau obligaţiile contractuale neîndeplinite de către executant. Realizarea contractului este condiţionată, în general, de o serie de elemente fie imputabile părţilor, fie neimputabile. Susţine în cererea de chemare în judecată că nerealizarea unui contract sau realizarea într-un procent scăzut nu este şi nu poate fi asimilată noţiunii de obligaţie contractuală neîndeplinită în mod culpabil. În esenţă, intimata-reclamantă apreciază, că în fapt, nu au fost identificate obligaţiile contractuale neîndeplinite de către asociere.

Recurenta-pârâtă susţine că atât timp cât niciunul dintre cei doi membri asociaţi nu a făcut dovada responsabilităţii realizării obiectului contractului, ţinând cont că ambii membri asociaţi prin semnarea contractului şi-au asumat obligaţia de rezultat, sunt în culpă în egală măsură şi răspund solidar.

La un procent de 0,96 % (ţinând cont de durata contractului, momentul în care s-a emis ordinul de sistare şi corespondenţa dintre părţi) recurenta-pârâtă arată că Asocierea a realizat lucrări de pichetare, măsurători topografice, penetrări statice şi analiza rezultatelor, lucrări pentru care a emis facturile nr. x/20.12.2018 şi y/20.12.2018. De la momentul facturării şi până la momentul sistării lucrărilor, recurenta-pârâtă arată că Asocierea nu a mai realizat nimic din obiectul contractului, astfel înregistrând o întârziere nejustificată de aproximativ 7 luni, timp în care ar fi putut realiza alte lucrări.

Înalta Curte constată că nu poate fi susţinut acest motiv de nelegalitate având în vedere faptul că recurenta-pârâtă a considerat mai eficientă exprimarea scurtă, dar cuprinzătoare în acelaşi timp, cu privire la care dintre obligaţii nu au fost îndeplinite, văzând că procentul indicat se află între 0% şi 1% într-un raport în care finalizarea proiectului s-ar situa în mod ideal între 99% şi 100%.

Cu alte cuvinte, constatând că recurenta-pârâtă apreciază că proiectul a fost realizat în procent de 0,96% sau că obligaţia a fost executată în procent de 0,96%, se poate susţine că aceasta consideră că obligaţia contractuală nu a fost realizată sau contractul nu a fost executat în procent de 99,04%, făcând inutilă înşiruirea obligaţiilor neexecutate. Raţionamentul juridic a fost simplificat, însă acesta a rămas valid.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat anularea documentului constatator şi pentru motivul neidentificării faptelor imputabile fiecărui membru al asocierii A. SRL-C..

Înalta Curte reţine că şi în situaţia contractelor încheiate cu o asociere de operatori economici, nu este necesară menţionarea în cuprinsul documentului constatator a informaţiilor privind îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiilor contractuale pentru fiecare asociat în parte, în conformitate cu acordul de asociere, anexă la contractul de achiziţie publică, aşa cum susţine intimata-reclamantă.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, se reţine că între părţi a fost încheiat Contractul de lucrări nr. x/23.05.2018, în baza unei proceduri de atribuire conform Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale "de comun acord, Părţile consimţind în mod liber şi în cunoştinţă de cauză toate clauzele, natura juridică şi efectele Contractului, precum şi întinderea responsabilităţilor asumate, cunoscând şi înţelegând pe deplin toate aspectele legale, tehnice şi comerciale legate de încheierea, executarea şi încetarea prezentului Contract (inclusiv Anexele acestuia) şi obligându-se reciproc în condiţiile şi termenii de mai jos".

În concret, analizând probatoriul depus la dosar, la fila x verso din volumul I al dosarului, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a încheiat Contractul de asociere în participaţiune nr. x/23.01.2018 între A. S.A., în calitate de asociat lider şi C. sh.p.k în calitate de asociat, având ca obiect executarea în comun, cu respectarea proporţionalităţii, a lucrării "Racordarea LEA 400 kV Isaccea - Varna şi LEA 400 kV Isaccea - Dobrudja în staţia 400 kV Medgidia Sud Etapa II - LEA 400 Kv d.c. Racorduri la Staţia Medgidia Sud".

Articolul 3 din contractul mai sus menţionat prevede următoarele:

"3.2. Ponderea în cadrul executării lucrării, în ceea ce priveşte cotele de participare este următoarea:

3.2.1 Asociatul LIDER va deţine 51% din ponderea proiectului.

3.2.2. Asociatul va deţine 49% din ponderea proiectului."

Totodată, la fila x verso din volumul I al dosarului, Înalta Curte constată că pct. 9 din Contractul de asociere în participaţiune nr. x/23.01.2018 prevede următoarele:

"9.1 Părţile vor răspunde în mod solidar faţă de Autoritatea Contractantă, în cazul în care oricare dintre ele nu-şi îndeplineşte sau îşi îndeplineşte în mod defectuos obligaţiile, privind executarea proiectului.

9.2 În cazul în care una dintre părţi a fost trasă la răspundere de către Autoritatea Contractantă, acea parte va trebui să-şi achite obligaţiile faţă de Autoritatea Contractantă. Ambele părţi vor fi responsabile între ele, astfel cum este procentual stabilit în prezentul acord şi în concordanţă cu obligaţiilepe care asocierea le are faţă de Autoritatea Contractantă.

9.3 În cazul în care una dintre părţi este în imposibilitate de executare a uneia sau mai multor obligaţii, va notifica cealaltă parte, care va avea facultatea de a prelua sarcina executării/susţinerii acelei obligaţii, situaţie care va genera o negociere între părţi privind acoperirea costului aferent.

9.4 În relaţiile dintre părţi, orice eventuale penalităţi sau orice alte accesorii asimilate acestora emise de Autoritatea Contractantă, generate ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către una dintre părţile contractante, vor fi suportate integral de către partea culpabilă.

9.5 În cazul în care Asocierea este în culpă din cauza oricăror terţi subcontractanţi/furnizori şi Autoritatea Contractantă va pretinde orice penalităţi sau orice alte accesorii asimilate acestora, părţile vor suporta costurile în proporţia participării, urmând ca ulterior să se îndrepte împotriva persoanelor în culpă."

În condiţiile arătate mai sus, şi în care intimata-reclamantă A. S.R.L. a semnat contractul şi acordul de asociere şi nu a contestat clauzele menţionate în cuprinsul acestora, se prezumă că a fost de acord cu forma solidară de angajament prevăzută la art. 9.1, neputându-se prevala de răspundere în caz de litigiu.

În acelaşi sens, intimata-reclamantă solicită anularea documentului constatator invocând ca motiv de nulitate neidentificarea faptelor imputabile fiecărui membru al asocierii, în condiţiile în care ponderea executării proiectului este de 51% + 49% între cei doi asociaţi, iar procentul de neexecutare al lucrării este de 99,04%.

Rezultă cu putere de evidenţă faptul că nu poate fi tras la răspundere pentru neexecutarea totală a proiectului doar unul dintre asociaţi raportat la cota sa de participare, în condiţiile în care nu există notificări şi probe din care să se constate preluarea obligaţiilor celuilalt participant/asociat.

Din modalitatea de completare a formularului reprezentând documentul constatator recurenta-pârâtă susţine neexecutarea obligaţiei corespondente (indicând în cuprinsul întâmpinării, dar şi în cererea de recurs faptul că 0,96% reprezintă, în fapt, doar comunicările dintre părţi), iar prin faptul că nu a nominalizat expres o anumită parte din cadrul Asocierii ca fiind culpabilă pentru neexecutare şi neexistând vreo notificare între părţi cu privire la imposibilitatea de executare a uneia sau multor obligaţii, rezultă în mod firesc că recurenta-pârâtă consideră întreaga Asociere răspunzătoare pentru neexecutarea contractului în procent de 99,04%.

Totodată, Înalta Curte clarifică faptul că articolul 161 alin. (1) din H.G. nr. 394/2016, cuprinde exact aceste prevederi:

"Entitatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant/contractant asociat şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, după cum urmează: (...)" şi nu

"(...) Aşadar, având în vedere prevederile art. 161 alin. (1) din H.G. nr. 394/2016, documentul constatator emis va cuprinde informaţii separate cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către fiecare contractant asociat în parte.", astfel cum arată intimata-reclamantă în cererea de chemare în judecată.

Având în vedere argumentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile legale nu prevăd condiţia menţionării, în mod separat, a obligaţiilor îndeplinite sau neîndeplinite de către fiecare contractant sau contractant asociat, sub sancţiunea anulării actului administrativ.

În ceea ce priveşte al treilea motiv de nulitate al documentului constatator, respectiv "neidentificarea în documentul constatator a prejudiciului cuantificat ca urmare a neexecutării contractului de către asociere", intimata-reclamantă arată că prevederile art. 161 alin. (1) din H.G. nr. 394/2016 statuează că în cuprinsul documentului constatator se impune a fi menţionată expres şi valoarea prejudiciilor suferite de către entitatea contractantă.

Or, Înalta Curte arată că art. 161 alin. (1) din H.G. nr. 394/2016 are acest conţinut:

"Entitatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant/contractant asociat şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii (...)".

Legiutorul face referire la eventuale prejudicii, însă acest lucru nu poate fi interpretat în sensul în care dacă nu este menţionată valoarea prejudiciului, atunci documentul constatator va fi anulat pentru nerespectarea condiţiilor de formă.

În documentul constatator, la pct. 9, recurenta-pârâtă a menţionat că "Daunele-interese la care Achizitorul este îndreptăţit conform Contractului vor fi calculate şi facturate Executantului raportat la prevederile clauzelor contractuale 42.(1), 42.(3), 42.(8) şi 43.(1).2", indicarea acestora fiind făcută cu respectarea caracterului confidenţial al Contractului x/2018 .

Caracterul confidenţial al contractului este detaliat la pct. 8 şi în esenţă cuprinde obligaţia părţilor de a considera drept confidenţiale toate datele şi rezultatele obţinute conform contractului, precum şi de a se abţine de la orice fel de divulgare, exploatare, utilizare a acestora în alte scopuri decât cele stabilite în contract.

Totodată, clauzele 42.(1), 42.(3), 42.(8) şi 43.(1).2 se referă la acordarea de daune-interese şi plata de penalităţi pentru nerealizarea obiectului contractului, precum şi plata de daune-interese, în plus faţă de penalităţi, pentru care se stabileşte o modalitate de raportare şi calcul, indicându-se o valoare maximală ce nu va putea fi depăşită .

În continuare, recurenta-pârâtă învederează prin cererea de recurs că nu poate fi indicată o sumă exactă reprezentând cuantumul prejudiciului, atât timp cât nu poate calcula, spre exemplu, pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit, cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului (art. 1531 alin. (2) C. civ.); dreptul al repararea prejudiciului nepatrimonial (art. 1531 alin. (3) C. civ.), astfel că şi-a rezervat dreptul de a se adresa, pe cale separată, instanţei competente, pentru ca în urma probatoriului şi a unei expertize de specialitate să se stabilească cu exactitate cuantumul daunelor la care aceasta este îndreptăţită.

Instanţa de recurs reţine că aceste aspecte au fost comunicate intimatei-reclamante prin adresa nr. x/28.05.2020 .

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a indicat datele necesare privind daunele-interese solicitate, acestea având un cuantum cel puţin determinabil, rezultând din clauzele contractuale indicate expres la pct. 9 din formular, sens în care va aprecia ca nefondat acest motiv de nulitate.

Referitor la susţinerea faptului că nu există nicio menţiune a cadrului legal aplicabil, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a indicat temeiul legal în ultima frază a documentului constatator, astfel că şi această apărare urmează a fi respinsă că fiind nefondată.

Analizând motivul de nulitate susţinut prin cererea de chemare în judecată, respectiv:"Neidentificarea motivului în drept incident în raport de emiterea documentului constatator. Refuzul de a încadra modul de executare a contractului într-unul dintre cazurile determinate expres prin prevederile H.G. nr. 394/2016", în sensul că nu a fost indicată care anume dintre ipotezele prevăzute la art. 161 alin. (1) lit. a)-e) este aplicabilă situaţiei deduse judecăţii.

Prin prevederile art. 161 din H.G. nr. 394/2016 este reglementat termenul în care se emite documentul constatator privind îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, raportat la natura efectivă a contractului:

"(1) Entitatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant/contractant asociat şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, după cum urmează:

a) pentru contractele de furnizare atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de 14 zile de la data finalizării livrării produselor care fac obiectul respectivului contract sectorial/contract subsecvent şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data expirării perioadei de garanţie tehnică a produselor în cauză;

b) pentru contractele de servicii atribuite printr-o procedură de atribuire, altele decât contractele de servicii de proiectare: în termen de 14 zile de la data finalizării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract sectorial/contract subsecvent;

c) pentru contractele de servicii de proiectare atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de 14 zile de la data finalizării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract sectorial/contract subsecvent şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor proiectate;

d) pentru contractele de servicii de supervizare a lucrărilor/dirigenţie de şantier, în termen de 14 zile de la data emiterii raportului final de supervizare/expirarea duratei de garanţie acordate lucrării în cauză;

e) pentru contractele de lucrări atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor, întocmit la expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor în cauză."

Intimata-reclamantă susţine că entitatea contractantă, în mod nelegal, a procedat la emiterea documentului constatator fără a identifica temeiul de drept incident în cauză în baza căruia a dispus în sensul emiterii documentului constatator.

În legătură cu contractele administrative, pornind de la definiţia legală a actului administrativ unilateral, precum şi ca urmare a asimilării legale a contractului administrativ în sfera actelor administrative, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, se impune a se preciza natura specială mixtă a acestora, întrucât sunt formate dintr-o parte de natură pur civilă, în raport cu care părţile sunt pe poziţie de egalitate juridică, precum şi o parte reglementată, impusă de către autoritatea publică, parte a raportului contractual, ce îndeplineşte condiţiile unui act administrativ, parte reglementată faţă de care cocontractantul privat ar putea avea calitatea de persoană vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, în accepţiunea contenciosului administrativ.

Astfel, documentul constatator emis în condiţiile art. 161 din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016 poate fi asociat părţii reglementate a contractului de achiziţie publică, fiind un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece este unilateral, are caracter individual, este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legislaţiei achiziţiilor publice, şi produce efecte juridice (este necesar pentru finalizarea achiziţiei şi poate avea consecinţe şi în proceduri de achiziţie ulterioare).

Natura juridică a documentului constatator emis de autorităţile contractante de act administrativ întocmit în timpul executării contractului de achiziţie publică a fost stabilită chiar de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 25/2021.

Deşi statuările Înaltei Curţi se referă la documentul constatator emis în condiţiile Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, acestea sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cazul documentelor constatatoare emise în condiţiile Normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016.

În ceea ce priveşte scopul emiterii documentelor constatatoare prevăzute de art. 161 din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, din cuprinsul normei supuse interpretării rezultă că acestea au rolul de a informa celelalte autorităţi contractante cu privire la conduita cocontractantului în executarea contractului, în considerarea interesului public general de asigurare a cadrului necesar pentru a realiza achiziţionarea de bunuri, servicii şi lucrări în condiţii de eficienţă economică şi socială.

Prin urmare, termenul de 14 zile prevăzut de art. 161 din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016 este impus entităţii contractante în vederea aducerii la cunoştinţa celorlalte entităţi contractante, prin intermediul publicării în SEAP, a fiabilităţii cocontractantului, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016, entitatea contractantă poate exclude de la participarea la o procedură de achiziţie publică ulterioară "operatorul economic care şi-a încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale ce îi reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice, al unui contract sectorial sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancţiuni comparabile".

Cu referire la acest ultim aspect, se impune precizarea că excluderea nu operează automat, ci autoritatea contractantă are obligaţia de a efectua propria evaluare a comportamentului operatorului economic. Relevantă sub acest aspect este jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, C-267/18 Delta Antrepriză de Construcţii şi Montaj 93 - S.A.; Hotărârea din 19 iunie 2019, Meca, C-41/18, EU: C: 2019: 507, punctele 30 şi 32).

Revine astfel autorităţii contractante sarcina de a efectua propria evaluare a comportamentului operatorului economic vizat de rezilierea unui contract de achiziţii publice anterior.

Norma care reglementează termenul de 14 zile prevăzut de art. 161 din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016 nu vizează raportul juridic de drept material/substanţial dintre părţile contractului administrativ.

Astfel, potrivit acestei dispoziţii legale, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie, entitatea contractantă trebuie să îşi îndeplinească obligaţia de a emite documentul constatator. Acestei obligaţii a entităţii contractante îi corespunde dreptul executantului de a obţine documentul constatator al execuţiei contractului.

Având în vedere, aşadar, că norma care reglementează termenul prevăzut de art. 161 din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016 nu vizează raportul juridic de drept material dintre părţile contractului administrativ, ci raportul juridic privind dreptul executantului de a obţine documentul constatator al execuţiei contractului şi obligaţia corelativă a entităţii contractante de a-l emite, acest termen este un termen procedural.

Potrivit art. 161 din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, entitatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare, astfel că neîndeplinirea obligaţiei în termenul legal nu atrage sancţiunea decăderii (respectiv pierderea vreunui drept ce nu a fost exercitat în termenul legal) şi nici nu duce la stingerea obligaţiei.

Întrucât entitatea contractantă rămâne obligată să emită documentul constatator şi după împlinirea termenului de 14 zile, executarea acestei obligaţii legale după împlinirea termenului nu va atrage sancţiunea nulităţii documentului constatator.

În acelaşi sens este şi practica secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, în cuprinsul Deciziei nr. 659 din 22 februarie 2017 s-a reţinut că nerespectarea termenelor legale pentru organizarea activităţii administrative şi emiterea actului administrativ nu conduce la nulitatea actului administrativ emis, în lipsa unei stipulări legale exprese în acest sens.

Astfel de termene constituie formalităţi procedurale neesenţiale pentru valabilitatea actelor administrative, ele urmărind exclusiv scopul asigurării operativităţii activităţii administrative.

Rezultă, astfel, că termenul de 14 zile prevăzut de art. 161 din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016 este un termen procedural, legal, imperativ şi relativ, astfel că în cauza de faţă, nerespectarea acestuia nu afectează validitatea actelor indiferent de cazul concret incident, indiferent de momentul de la care începe să curgă acest termen.

Având în vedere toate cele menţionate mai sus, Înalta Curte va respinge şi acest motiv de nulitate invocat de către intimata-reclamantă.

Instanţa de recurs urmează a analiza şi următoarele motive:"Documentul constatator trebuie să conţină elementele de fapt şi de drept care să permită, pe de o parte, asocierii să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate. Lipsa acestor elemente determină nulitatea documentului constatator"; şi "Caracterul nelegal al documentului constatator şi al menţiunilor cuprinse în actul a cărei anulare se solicită. Emiterea Documentului constatator cu încălcarea de către D. a clauzelor aferente Contractului de Lucrări nr. x/23.05.2018. Rezilierea Contractului de Lucrări nr. x/23.05.2018 de către asociere, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către D.."

Recurenta-pârâtă a argumentat că, în data de 01.07.2019, Contractul nr. x/2018 a fost sistat, comunicarea asupra încetării sistării fiind legală şi, cu încadrarea în termenul contractual, decizia de reziliere a contractului fiind a reclamantei, exclusiv în baza invocării refuzului de actualizare a preţului, chiar şi cu încălcarea prevederilor legale sau contractuale.

În data de 30.04.2020 prin adresa nr. TEL x a fost transmis către asocierea A., spre semnare, Actul Adiţional nr. 1, o variantă întocmită cu respectarea strictă a condiţiilor contractuale, fără modificarea preţului, astfel cum executantul reclamant a solicitat prin nenumărate adrese.

Mai arată că majoritatea adreselor transmise către D. S.A. au numitorul comun - modificarea preţului contractului, motivele invocate fiind de ordin tehnic, dar şi operaţional, în contradicţie cu oricare dintre clauzele contractuale.

Prin aceste solicitări reclamantul executant nu începe derularea contractului, astfel cum şi-a asumat însă, invocă o serie de elemente care, analizate în mod unitar, pot fi considerate ca şi intenţie clară de tergiversare a începerii lucrării, în scopul de a obţine modificarea preţului contractului (Adresa nr. x/30.04.2020, înregistrată la CNTEE D. S.A. cu nr. x/04.05.2020).

Consideră necesar a puncta faptul că se aflau într-o relaţie contractuală cu clauza "Suficienţa preţului contractat", astfel că orice adresă prin care a fost solicitată o recalculare a preţului constituie parte a neîndeplinirii culpabile a obiectului contractului, iar recurenta-pârâtă arată că a adus în întâmpinarea nevoilor reclamantului absolut toate elementele tehnice şi operative ce puteau facilita începerea derulării contractului şi finalizarea în termenul de 18 luni.

Analizând prevederile clauzei 36.11 din contract, Înalta Curte constată că dacă perioada de sistare depăşeşte 180 de zile consecutive, şi dacă sistarea nu este din vina Executantului, acesta poate, prin notificarea Managerului de proiect, să ceară reluarea activităţii contractului sau rezilierea contractului.

Din conţinutul Minutei din data de 06.11.2019 - pct. 7 lit. a) rezidă intenţia societăţii D. de a ridica suspendarea contractului începând cu data de 08.11.2019, aflându-se în termenul celor 180 de zile prevăzute la pct. 36.11 din contract, precum şi solicitarea executantului de a nu se ridica sistarea până nu se semnează actul adiţional - dosarul de fond.

Pentru a se stabili culpa societăţii D. era necesar ca intimata-reclamantă să fi solicitat ridicarea sistării, recurenta-pârâtă să nu fi fost de acord, menţinând sistarea din culpa sa.

Instanţa de recurs apreciază că documentul constatator conţine elemente de fapt şi de drept care să permită părţilor, respectiv intimatei-reclamante, să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei şi totodată constată că actul administrativ permite exercitarea controlului de legalitate.

În temeiul art. 452 şi 453 C. proc. civ., având în vedere dovada cheltuielilor de judecată depuse la dosar, va obliga intimata - reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 200 de RON către intimata - pârâtă Compania Naţională de Transport al D. S.A, reprezentând cheltuieli de judecată.

În raport de toate considerente exprimate, constatând că documentul constatator fost legal întocmit, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi la art. 161 alin. (1) din H.G. nr. 394/2016, va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Transport al D. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 274 din 26 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Transport al D. S.A., ca neîntemeiată.

Obligă intimata - reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 200 de RON către intimata - pârâtă Compania Naţională de Transport al D. S.A, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2023.