Limits of judicial review over Judicial Inspection resolutions: inability to reexamine criminal procedural decisions or substitute for prosecutors.

Şedinţa publică din data de 23 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 februarie 2021 sub nr. x/2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei pronunţate în dosarul nr. x, solicitând instanţei reevaluarea sesizării în raport de cercetările penale efectuate defectuos in dosarul nr. x/2019.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 129 pronunţată la 23 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 129 pronunţate la 23 iunie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a promovat cale de atac A., care a solicitat casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii, în sensul anulării rezoluţiei pronunţate în dosarul x de către Inspecţia Judiciară.

După expunerea istoricului speţei, recurentul a susţinut că plângerea împotriva rezoluţiei pronunţată in Dosar C -20-1711 de către Inspecţia Judiciara vizează abuzurile săvârşite atât de agenţii de poliţiei secţiei 2 Iaşi, cât şi a procurorului de caz - B. - care răspunde de pronunţarea soluţiilor si cercetarea plângerilor cetăţenilor de pe zona unde locuiesc.

Soluţia la plângerea adresata Inspecţiei Judiciare viza soluţiile părtinitoare si subiective pronunţate de către acesta procuror şi de către agentul de politiei de "zonă" care au efectuat cercetările la plângerile formulate de reclamantului care, deşi erau susţinute cu probe (înscrisuri, martori, înregistrări audio-video), au fost ignorate de cei care ar fi trebuit sa vegheze la protecţia persoanei, la apărarea drepturilor acesteia.

Prin pronunţarea unor soluţii părtinitoare, învinuiţi au fost încurajaţi să comită si alte infracţiuni, care au condus la decesul soţiei sale supusă agresiunilor învinuiţilor C., D. şi E..

Mai mult, lacunele anchetelor au fost constatate si de către autorităţile judiciare. Astfel din cauza lipsurilor şi carenţelor voit judiciare sa dispus completarea cercetărilor, dar acest procuror de caz, desi era obligat sa renalizeze si sa cerceteze cauzele, a dispus clasarea lor sub diferite motive.

Susţine că, a fost amendat si obligat la plata cheltuielilor de judecată, context în care a cerut Inspecţiei Judiciare sa analizeze, sa cerceteze si să reia cercetarea dosarelor supuse controlului judiciar.

Nenumăratele probleme pe care le-a avut sunt din cauza poliţiştilor care nu îşi fac datoria, a procurorului de caz, a magistraţilor, care nu vor sa îi facă dreptate şi care nu îl ascultă, nu doresc să analizeze probele pe care le-a depus la dosar în toate cauzele civile si penale care s-au judecat sau care sunt în curs de soluţionare. Afirmă că judecători ascultă de îndrumările poliţiştilor şi a procurorilor, iar omul şi viaţa nu au nici o valoare in fata lor, nici probele si nici dovezile de care se foloseşte o persoana în apărarea sa sau în dovedirea adevărului ca ei tot fac ce vor şi din aceste motive a crescut rata abuzurilor şi infracţionalităţilor sa agravat.

Considerându-se lezat în drepturile sale de cetăţean european, s-a adresat cu contestaţie Curţii de Apel Bucureşti, dar în urma "analizei" contestaţiei curtea a hotărât că acţiunea sa este lipsită de temei, întrucât pârâta Inspecţia Judiciara nu analizează si nu poate anula o dispoziţie judecătorească "ci analizează abaterile săvârşite de către procurori si magistraţii".

Recurentul - reclamant precizează că prin acţiune a solicitat să se analizeze activitatea procurorului de caz în dosarele care i-au fost înaintate spre cercetare în care in ciuda dovezilor certe a favorizat infractorii.

Prin Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară la art. 3. - sunt prevăzute atribuţii privind activitatea si conduita judecătorilor si procurorilor, inclusiv a celor care sunt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii sau inspectori judiciari, precum şi a magistratilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casatie şi Justiţie. În legea nr. 303/2004 sunt menţionate şi sancţionate abaterile disciplinare ale magistraţilor, iar art. 247 alin. (2) din Codul muncii defineşte abaterea disciplinară.

Potrivit doctrinei abaterea disciplinară săvârşită de un magistrat este fapta acestuia de încălcare, cu vinovăţie, a normelor legale şi regulamentare ce guvernează statutul magistratului şi activitatea de înfăptuire a actului de justiţie. Elementele constitutive ale abaterii disciplinare - existenţa unei conduite ilicite, prin care se încălcă obligaţiile de serviciu sau normele de conduită stabilite prin legi, hotărâri sau regulamente; existenţa unei legături de cauzalitate între fapta comisă şi valoarea socială lezată.

In concluzie, rezoluţia contestata este nemotivata in fapt si de drept in condiţiile legii, fiindcă inspectorul judiciar F. a fost prins falsificând realitatea dosarului nr. x/2015. Deoarece inspectorii judiciari sunt magistraţi in cadrul instantei disciplinare a Consiliului Superior al Magistraturii, aceştia se supun în consecinţa numai legii, cf. art. 124 din Constituţia României

Soluţia de clasare este nelegala si neîntemeiată fiindcă este dovedită a fi in flagrant mincinoasă de rea-credinţă, definita cf. art. 99 t) si art. 99A1(1) din Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor

Magistratul este obligat sa motiveze în fapt şi de drept hotărârea în condiţiile legii, respectiv art. 425 (1) b) şi art. 22 din C. proc. civ., altfel hotărârea este lovită de nulitate de drept conform art. 174-179 din C. proc. civ.. Mai mult, autorităţile publice sunt obligate sa soluţioneze petiţiile potrivit art. 51 (4) din Constituţia României si conform O.U.G. nr. 27/2002 privind reglementare a activităţii de soluţionare a petiţiilor, nu să mintă in scopul de a refuza sa le soluţioneze, ceea ce constituie infracţiunile de serviciu, infracţiunile de fals în înscrisuri, după caz infracţiunile de împiedicarea înfăptuirii justiţiei.

Refuzul de a soluţiona o petiţie în cazul magistraţilor constituie abatere disciplinară gravă conform art. 99 f) din Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor "refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu", cu precizarea ca săvârşirea infracţiunilor de falsuri în inscrisuri de către inspectorii judiciari nu constituie un refuz justificat, ci altă abatere disciplinara grava cf. art. 99 r) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor "lipsa totala a motivării hotărârilor judecătoreşti sau actelor judiciare ale procurorului, in condiţiile legii".

Pe cale de consecinţă, a solicitat admiterea acţiunii asa cum a fost formulata, desfiinţarea rezoluţiei C 20-1711, conform. art. 47 (6) b) din Legea 317/2004 privind CSM, întrucât este nelegala si netemeinica si in consecinţă nulă de drept potrivit art. 174-179 din C. proc. civ. şi art. 49 din Legea 317/2004 privind CSM respectiv art. 28 din Legea 544/2004, si sa să se trimită dosarul pentru continuarea procedurii disciplinare, in judecata instanţei disciplinare a Consiliului Superior al Magistraturi.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare în cadrul căreia, a invocat, în principal excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte calea de atac ce poate fi declarată împotriva unei hotărâri pronunţate în materia contenciosului administrativ, Înalta Curte constată ca fiind incidente dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora " Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", această cale de atac fiind, de altfel, corect menţionată în dispozitivul hotărârii recurate.

Un alt argument ce poate fi adus în sprijinul exercitării căii de atac a recursului într-o situaţie, cum este cea în speţă, este cel legat de competenţa instanţelor în materia contenciosului administrativ.

Astfel, potrivit art. 96 pct. 1 C. proc. civ., curţile de apel judecă, în primă instanţă, cererile în materia contenciosului administrativ şi fiscal, potrivit legii, iar conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ- fiscale se judecă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, iar recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă de secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege organică nu se prevede altfel".

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al reclamantului s-ar nesocoti dispoziţiile C. proc. civ. care prevăd expres că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de recurs şi ar însemna ca instanţa supremă să soluţioneze apelul, cale ordinară de atac, ce nu este dat de lege în competenţa sa.

Faţă de aceste considerente, având în vedere, deopotrivă, şi soluţia adoptată în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal din 28 octombrie 2013, când s-a stabilit că judecarea apelului este incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ, reţine că, în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) C. proc. civ. raportat la prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de Curţile de Apel, ca instanţe de contencios administrativ, se poate exercita calea extraordinară de atac a recursului.

Analizând astfel criticile aduse de reclamant sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în materia contenciosului administrativ, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (4) şi art. 152 C. proc. civ., constată că acestea pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., partea invocând nemotivarea hotărârii şi încălcarea dispoziţiilor legale, prin faptul că, magistraţii nu doresc să afle adevărul, deşi a solicitat redeschiderea dosarului vizând decesul soţiei sale şi verificarea activităţii procurorului de caz. Recurentul-reclamant a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. art. 174-179 din C. proc. civ., art. 49 din Legea 317/2004 privind CSM şi art. 28 din Legea 544/2004.

Pe cale de consecinţă, cererea de apel formulată de către reclamant conţine suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac formulată drept recurs şi să analizeze criticile care se subsumează motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, urmează ca, în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (4) şi art. 152 C. proc. civ., dar şi de considerentele Deciziei ÎCCJ nr. 19/2016 (Complet RIL) publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 6 februarie 2016, să califice drept recurs calea de atac formulată în cauză.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata Inspecţia Judiciară, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, întrucât prin cererea de recurs, reclamantul a formulat critici care pot fi circumscrise formal motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Instanţa de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului recurs, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că nu sunt realizate condiţiile impuse de lege pentru declanşarea cercetării disciplinare faţă de magistratul vizat de sesizare, întrucât nu s-a probat existenţa vreunei încălcări a drepturilor procesuale ale petiţionarului şi nici nu s-a identificat vreo greşeală a judecătorului, care să poată fi caracterizată ca fiind evidentă şi neîndoielnică. Totodată, a precizat că Inspecţia Judiciară nu îndeplineşte rolul unei "suprainstanţe de control judiciar", care să intervină în activitatea judecătorului, în ipoteza în care reclamantul este nemulţumit de modalitatea, diferită de a sa, în care aceasta a interpretat şi aplicat normele legale materiale sau procedurale.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant, constată Înalta Curte că acesta a adus critici care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, constată Înalta Curte că, în cadrul acestuia recurentul - reclamant a invocat în esenţă nemotivarea hotărârii, precum şi faptul că instanţa şi-a însuşit punctul de vedere al pârâtei Inspecţia Judiciară.

Aceste critici nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar ce constată, contrar susţinerilor recurentului, că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor.

Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că deşi soluţia adoptată nu a fost amplu motivată, totuşi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând în sensul respingerii acţiunii, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut. Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Preluarea de către instanţă a unora dintre argumentele unei părţi pe care le-a considerat pertinente nu duce la concluzia că instanţa nu a făcut o apreciere proprie a susţinerilor părţilor şi o analiză a probelor administrate, de vreme ce, în considerente, instanţa a analizat probele administrate, a stabilit situaţia de fapt şi a evocat normele de drept incidente pe care le-a aplicat în speţa dedusă judecăţii, argumentele proprii judecătorului putând fi decelate cu uşurinţă din lecturarea sentinţei.

Faptul că recurentul nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic ce a fundamentat soluţia primei instanţe, respectiv că instanţa nu şi-a însuşit criticile recurentului, nu înseamnă că hotărârea este nemotivată.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul sesizării adresate Inspecţiei Judiciare recurentul - petiţionar a invocat încălcarea atribuţiilor profesionale de către doamna judecător G. cu privire la modalitatea de soluţionare a dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Iaşi.

Înalta Curte reţine că, art. 46 alin. (2) teza finală din Legea nr. 304/2004 stabileşte faptul că, verificările privind respectarea obligaţiilor legale şi regulamentare de către judecători trebuie să respecte principiile independenţei acestora şi supunerii numai legii, consacrate de art. 124 alin. (3) din Constituţia României dar şi de Legea nr. 303/2004.

Aşadar, în cadrul procedurii disciplinare, nu este posibilă o analiză a legalităţii sau temeiniciei modului de soluţionare a unei cauze, modul de interpretare si aplicare a normelor de drept material ori procesual neputând fi considerat "abatere de la îndatoririle de serviciu", nefiind posibilă cenzurarea acestora în cadrul contenciosului disciplinar.

Prin urmare, Inspecţia Judiciară nu se poate substitui acestor proceduri judiciare prin cercetarea administrativă pe care o poate efectua conform competenţelor legale prevăzute de art. 74 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi potrivit art. 7 alin. (1), (2) din Regulamentul privind efectuarea lucrărilor de inspecţie, potrivit cărora " Verificările efectuate de Inspecţia Judiciară se desfăşoară conform dispoziţiilor art. 46 alin. (2), art. 67 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cu respectarea principiilor independenţei judecătorilor şi procurorilor, supunerii lor numai legii, precum şi al autorităţii de lucru judecat."

Controlul exercitat de Inspecţia Judiciară nu poate pune în discuţie soluţia pronunţată prin hotărârile judecătoreşti supuse căilor de atac prevăzute de lege, care pot fi verificate numai în cadrul şi limitele date de principiul controlului ierarhic sau de instanţele de judecată", în caz contrar, s-ar încălca principiul independenţei procurorului sau judecătorului, aşa cum este stipulat de dispoziţiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, cu excepţia situaţiei în care procurorii îşi exercita funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă".

În consecinţă, rezoluţia de clasare atacată nu poate fi considerată nemotivată.

În mod legal a precizat judecătorul fondului că "Solicitările reclamantului din finalul cererii de chemare în judecată în sensul de a se dispune: redeschiderea dosarului (de urmărire penală), deshumarea defunctei H. (soţia reclamantului), reluarea cercetarilor, efectuarea expertizei de specialitate şi tragerea la răspundere a celor implicaţii in favorizarea infractorilor nu au nicio legătură cu obiectul prezentei cauze. Nici pârâta Inspecţia Judiciară şi nici prezenta instanţă nu sunt organe de control judiciar, astfel că scopul prezentului demers judiciar nu poate consta în examinarea modului de efectuare a urmăririi penale în dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, cu atât mai puţin prezenta instanţă nu poate dispune măsuri cu privire la o soluţie pronunţată într-un dosar penal."

Invocarea de către reclamant a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, nu poate duce la o concluzie diferită, câtă vreme Înalta Curte nu constată existenţa unei încălcări a unei norme juridice interne, faţă de motivarea de către pârâtă a soluţiei date prin rezoluţia atacată.

Instanţa de contencios administrativ nu are atribuţia efectuării verificărilor prealabile, nu se poate substitui procurorului de caz/judecătorului din dosar, procurorului ierarhic superior sau inspectorului judiciar, ci doar cenzurează legalitatea emiterii rezoluţiei de clasare sub aspect extrinsec (verificarea competenţei organului disciplinar şi a formalităţilor procedurii) şi intrinsec (respectarea normelor juridice substanţiale în materie disciplinară).

Or, inspectorul judiciar a analizat sesizarea reclamantului şi a răspuns în mod corespunzător şi cu respectarea limitelor de competenţă aspectelor sesizate de recurentul - reclamant, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, interpretând în mod corect dispoziţiile anterior menţionate, argumentele invocate în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va califica prezenta cale de atac ca fiind recurs, va respinge excepţia nulităţii recursului şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Califică prezenta cale de atac ca fiind recurs.

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 129 pronunţate la 31 ianuarie 2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 martie 2023.