Securitate worker status confirmed for initiating political surveillance; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 23 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 decembrie 2020 sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat a se constata existenţa calităţii de lucrător al securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 296 pronunţată la 4 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea promovată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constată că pârâtul A. a fost "lucrător al Securităţii" în sensul art. 2 lit. (a) din O.U.G. nr. 24/2008.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 296 pronunţate la 4 martie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică.

- În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările ulterioare invocate de către reclamant.

Pârâtul menţionează că nu a contestat niciodată calitatea sa de maior în cadrul fostei Securităţii, în perioada 1967 - 1969.

- instanţa de fond a enumerat cu uşurinţă rezoluţiile pârâtului pe notele informative întocmite de terţe persoane fără a analiza izvorul pentru care s-a dispus supravegherea numitului B. şi anume o condamnare de 7 ani, pronunţată de o instanţa a statului roman pentru faptele menţionate - activitate legionară şi antidemocratica.

În cuprinsul înscrisurilor nu este menţionata o activitate concreta a pârâtului în măsura să îngrădească drepturi si libertăţi sau viaţă privata a celui urmărit şi nu demonstrează că a desfăşurat acţiunile consemnate în acele documente întocmite de alte persoane.

- Instanţa de fond nu a ţinut cont de aspectele si motivarea deciziei nr. 142 din 16 ianuarie 2014 pronunţată in recurs în Dosarul nr. x/2011 arătând ca în speţă este evidenta activitatea pârâtului, cât si efectul prejudiciabil asupra drepturilor persoanei supravegheate, întrucât nu se mentioneaza în ce a constatat prejudiciul.

În ceea ce priveşte trimiterea la Pactul semnat de RSR în 1974 nu este relevanta fiind adoptat după perioada controlată

Solicită a se analiza cele menţionate în raport de motivaţia instanţei de fond care nu a făcut decât sa enumere rezoluţiile puse pe note întocmite de alte persoane şi să facă trimitere la unele acte normative neaplicabile la momentul anului 1968 şi fără să evidenţieze prejudiciile aduse persoanei supravegheate sau familiei acestuia.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocate de recurentul-pârât

Recurentul-pârât consideră că sentinţa de fond nu este motivată, întrucât instanţa de fond motivarea hotărârii este generală şi incorectă în ceea ce priveşte aportul pe care l-a adus la instrumentarea dosarului.

Din cuprinsul considerentelor sentinţei recurate, Înalta Curte reţine că aceste critici nu au suport real, judecătorul fondului arătând că activităţile desfăşurate de partea pârâtă au determinat îngrădirea dreptului la viaţă privată a persoanei urmărite, prin intruziunea generată în exercitarea lui de către autoritatea statală al cărei exponent era în epocă şi în mediul respectiv, intruziune constând în obţinerea efectivă de informaţii privind persoana verificată.

Susţinerea recurentului vizând faptul că, instanţa de fond nu a motivat în nici un fel care sunt motivele care au dus la constatarea calităţii sale de lucrător al securităţii, nu poate fi reţinută. Judecătorul fondului a precizat că sunt lipsite de relevanţă aspecte privind îndeplinirea de către pârât a sarcinilor profesionale prin prisma activităţilor desfăşurate, căci dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu exclud de sub incidenţa sa situaţiile în care lucrătorul Securităţii acţiona în limitele "fişei postului".

În concret Curtea de Apel a justificat soluţia prin faptul că propria activitate desfăşurată de partea pârâtă constituie premisa esenţială a constatării calităţii pârâtului de lucrător al securităţii, în timp ce activitatea desfăşurată de alţi ofiţeri ai Securităţii sau de informatorii acestora constituie doar contextul în care pârâtul a acţionat în epocă, date fiind şi gradul său militar şi funcţiile de decizie pe care le ocupa.

Prin urmare, Înalta Curte va constata că sunt neîntemeiate criticile întrunite pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea atacată este motivată atât în fapt, cât şi în drept.

În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 invocate de către recurentul-pârât.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Judecătorul fondului în mod legal a considerat ca măsurile dispuse pentru verificare au depăşit scopul de prevenire şi contracarare a unor acţiuni care puteau afecta securitatea naţională, conducând la îngrădirea dreptului persoanei la viaţă privata, prevăzut prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cât şi de instrumente adoptate ulterior la nivel internaţional, precum Convenţia (europeană) pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Roma, 1950) sau Pactul internaţional cu privire la drepturile civile sau politice (Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, 1966), dar şi de Constituţiile succesive adoptate de statul român

Recurentul-pârât a susţinut că în mod eronat a fost încadrată activitatea sa în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât a întocmit şi gestionat dosarul x în contextul funcţiei şi atribuţiilor sale de serviciu, dar Înalta Curte nu poate reţine aceste critici ca fiind întemeiate.

Prima condiţie prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a), respectiv ca persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, al Securităţii în perioada 1945 - 1989, este întrunită întrucât pârâtul a avut gradul de maior în cadrul Direcţiei Regionale Oltenia, secţia Raională Rm. Vâlcea (1967) şi la Inspectoratul Judeţean Vâlcea (1968-1969).

Recurentul-pârât în calitate de ofiţer al fostei Securităţi, a participat nemijlocit la instrumentarea acţiunii împotriva titularului dosarului B.. Astfel pârâtul a urmărit activitatea titularului dosarului de urmărire informativă dirijând culegerea de informaţii şi instruirea surselor, în vederea verificării informative şi a cunoaşterii atitudinilor, faptelor şi concepţiilor persoanei vizate.

Măsurile erau deosebit de severe în condiţiile în care implicau o supraveghere permanentă a persoanei urmărite în toate segmentele vieţii sale, în mediul familial, la locul de muncă şi în cercul relaţional, prin folosirea mijloacelor speciale de tehnică operativă, pentru a afla atitudinea lui B. (de profesie învăţător - condamnat la 7 ani de închisoare pentru activitate legionară) cu privire la regimul totalitar comunist.

Deci, rezultă cu evidenţă că acţiunea informativă deschisă pe numele lui B.. s-a făcut la iniţiativa recurentului, în calitate de ofiţer superior al fostei Securităţi. Declanşarea acţiunii informative nu a avut la bază posibila comitere a unor fapte care să interfereze cu siguranţa statului, suspiciunile existente în privinţa persoanei urmărite având ca temei presuspusa ură manifestată împotriva regimului comunist.

Din actele dosarului şi chiar din cuprinsul motivelor de recurs depuse de pârât nu reiese ca persoana urmărită ar fi desfăşurat acţiuni care să pună în pericol siguranţa statului, ci se verifica dacă mai este oponentul regimului comunist aflat la putere.

Ca urmare, motive exclusiv politice, şi nu considerente legate de siguranţa statului, au stat la baza declanşării acţiunii informative deschise din iniţiativa intimatului pe numele persoanei urmărite.

Măsurile propuse împotriva persoanei în cauză nu au urmărit realizarea unui scop legitim şi, ca atare, nu exista nici justificare pentru utilizarea acestora.

De asemenea, aşa cum s-a arătat mai sus, măsurile propuse de recurent erau deosebit de severe, punerea lor în executare implicând o gravă atingere a dreptului fundamental la respectarea vieţii private, în toate componentele sale, configurând şi cea de-a doua condiţie impusă de textul citat mai sus.

Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului, că simpla obţinere a unor informaţii cu caracter personal referitoare la cei urmăriţi de Securitate, fără cunoştinţa şi fără acordul acestora, pentru motive ce nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale, constituie o violare a dreptului la viaţa privată.

Susţinerile recurentului în sensul că nu rezultă cu certitudine că ar fi fost puse în aplicare măsurile dispuse nu au suport, în condiţiile în care, din cuprinsul rezoluţiilor scrise olograf de către pârât şi necontestate de acesta, a dispus aprofundarea discuţiilor pentru a stabili dacă persoana urmărită are păreri politice anticomuniste. La final, pârâtul în virtutea funcţiei sale prin raportul de la 12 octombrie 1968 a propus închiderea mapei de lucru şi "menţinerea numitului B. pe mai departe în baza de lucru pentru a fi supravegheat informativ în continuare".

Înalta Curte constată că au fost puse în aplicare aceste măsuri, fiind obţinute şi exploatate informaţii legate de viaţa privată a persoanei în cauză. Totodată, se reţine că, prin utilizarea mijloacelor folosite nu s-a urmărit realizarea unui scop legitim - apărarea siguranţei naţionale, ci doar s-a verificat dacă persoana urmărită are păreri anticomuniste.

Rezultă că, în cauză, a avut loc o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.

Conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, calitatea de lucrător al fostei Securităţi există în persoana tuturor celor care au participat la suprimarea/îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului, indiferent de gradul de contribuţie mai mare sau mai mic avut la realizarea acţiunilor interzise. Calitatea de lucrător al fostei Securităţi se dobândeşte în persoana fiecărui participant care contribuie la producerea rezultatului vătămător, circumscris consecinţelor decurgând din încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că măsurile propuse de recurentul-pârât se încadrează în lanţul cauzal al activităţilor de supraveghere desfăşurate împotriva persoanei urmărite, constituind elementul declanşator şi o verigă importantă şi necesară în acţiunea informativ-operativă desfăşurată de fosta Securitate împotriva celui în cauză, acţiune care a contribuit la suprimarea/îngrădirea unor drepturi fundamentale ale omului.

Trebuie precizat că, statul comunist român era ţinut să respecte întocmai drepturile şi libertăţile fundamentale, astfel cum acestea erau prevăzute şi de Constituţia în vigoare şi de pactele şi tratatele internaţionale la care România a aderat.

Mai mult decât atât, stabilirea calităţii de lucrător al Securităţii, indiferent de gradul sau funcţia deţinută, are în vedere doar faptele şi acţiunile prin care foştii angajaţi ai Ministerului de Interne au suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în absenţa unui motiv întemeiat al supravegherilor informative. Aşadar, prin instrumentarea măsurilor descrise anterior, care vizau viaţa privată a persoanei, dreptul la secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice, pârâtul a desfăşurat o acţiune abuzivă, contrară drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

În Decizia Curţii Constituţionale nr. 672/2012 se arată că "în cazul unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, realizarea justiţiei presupune şi verificarea obiectivă a veridicităţii actelor şi faptelor care au avut loc în trecut, într-un anumit context politic şi istoric al ţării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât orice concluzii arbitrare să fie excluse, iar echilibrul dintre justiţia imparţială, fără urme vindicative, într-o societate democratică şi protecţia dreptului individului, să fie atins".

Toate sarcinile şi măsurile dirijate de recurentul-pârât, reprezintă în sine încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale precizate anterior.

În ceea ce priveşte critica vizând faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de aspectele si motivarea deciziei nr. 142 din 16 ian 2014 pronunţată în recurs de instanţa supremă în Dosarul nr. x/2011, Înalta Curte constată că pârâtul recurent este în eroare, întrucât judecătorul fondului a menţionat că spre deosebire de jurisprudenţa invocată "în procesul de faţă reies cu evidenţă atât activitatea concretă a lucrătorului Securităţii, cât şi efectul său prejudiciabil asupra drepturilor persoanei supravegheate informativ".

Nici susţinerea privind indicarea eronată în cuprinsul motivării hotărârii recurate a unui act legislativ emis ulterior perioadei verificate nu are suport, având în vedere că prima instanţă a precizat clar că existau la acel moment instrumentele juridice superioare care interziceau imixtiunile arbitrare în viaţa personală şi familială, în contextul în care dreptul la viaţă privată era prevăzut de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. în anul 1948.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că judecătorul fondului a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 296 pronunţate la 4 martie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 martie 2023.