CNSAS declassification status and admissibility of post-debate evidence in challenging political police agent classification

Şedinţa publică din data de 8 martie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B. şi C., au formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 2193 din 07.08.2007 a C.N.S.A.S în contradictoriu cu pârâţii Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa sa dispună anularea deciziei şi trimiterea cauzei Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securităţii în vederea respectării procedurii prevăzute de art. 15, art. 16 din Legea nr. 187 din 07.12.1999.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1233 din 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti:

(i) a respins excepţia tardivităţii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune;

(ii) a respins cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au declarat recurs principal reclamanţii A., B. şi C., iar pârâtul Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securităţii a declarat recurs incident.

3.1. Prin recursul principal formulat de reclamanţii A., B. şi C., s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În motivarea recursului declarat se arată că prima instanţă a respins acţiunea încălcând şi aplicând greşit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, situaţie care atrage incidenţa motivului de nelegalitatea prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Deşi instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce îl priveşte pe autorul lor, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, totuşi, nu a apreciat toate probele existente la dosarul cauzei, pe de o parte, iar pe de altă parte, a apreciat probele administrate de CNSAS, aşa cum rezultau din dosar, generic, în abstract, fără raportare directă la pretinsa persoană lezată în drepturile sale fundamentale, respectiv D., în raport de declaraţia acestuia, care se află la dosarul de fond.

Recurenţii-reclamanţi menţionează că au depus la dosar declaraţia autentică dată pe parcursul soluţionării cauzei de către D., persoana faţă de care s-a reţinut că autorul lor a efectuat acte de poliţie politică, întrucât CNSAS, la momentul efectuării cercetărilor sub vechea reglementare, profitând de faptul că autorul acestora era mort din 22 decembrie 1989 şi nu se putea apăra, nu a verificat şi persoana faţă de care a emis decizia contestată în cauză.

Consideră că nu se putea aprecia în abstract dacă o măsură dispusă pe hârtie a avut şi consecinţe efective asupra persoanei respective, fără să se fi verificat acest lucru, în măsura în care era posibil. Şi era posibil, numele şi datele persoanei în cauză erau cunoscute de CNSAS, aşa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei.

Chiar dacă CNSAS nu a verificat, instanţa avea posibilitatea să verifice în concret, pe baza declaraţiei persoanei pretins lezată în drepturile sale fundamentale, dacă aceasta a fost afectată sau nu în mod direct de măsurile dispuse de autorul lor.

Or, instanţa de fond nu a luat în considerare această probă (declaraţia autentică), deşi această probă exista şi se găsea la dosarul cauzei.

Din declaraţia lui D., al cărei conţinut este redat în cuprinsul memoriului de recurs, rezultă fără echivoc că acesta a avut cunoştinţă de măsurile care au fost dispuse, că a fost încunoştiinţat de acestea chiar de autorul lor, că a fost într-o relaţie de prietenie cu acesta şi chiar a fost ajutat să înveţe şi să se înscrie la facultate de către autorul lor.

Totodată, în finalul declaraţiei, se arăta că "dau prezenta declaraţie, cu menţiunea că sunt de acord să fiu audiat şi de instanţa de judecată în cauză".

În opinia recurenţilor-reclamanţi, modul în care s-a comportat autorul lor, aşa cum rezultă din declaraţia lui D., dovedeşte că acesta a înţeles să aplice într-un mod circumstanţiat obligaţiile de serviciu, adică în mod exact invers scopului acestora.

Concluziile instanţei de fond, abstracte şi cu caracter generic, sunt contrazise de însăşi persoana pretins lezată, în mod direct şi în cunoştinţă de cauză.

Recurenţii-reclamanţi solicită să se constate că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, sub aspectul reţinerii celei de-a doua condiţii, respectiv desfăşurarea de activităţi care să fi îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi, ca atare, casarea sentinţei atacate, în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în vederea pronunţării asupra tuturor probelor, inclusiv a audierii lui D..

3.2. Prin recursul incident formulat de pârâtul Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securităţii, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate, admiterea excepţiilor tardivităţii formulării acţiunii şi prescripţiei dreptului material la acţiune şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată, ca tardiv formulată, pentru următoarele argumente:

Decizia nr. 2193/07.08.2007 emisă de Colegiul CNSAS, atacată în cauză, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea a III-a nr. 676/18.10.2007, astfel că, data la care recurenţii-reclamanţi au luat cunoştinţă de actul a cărui anulare se solicită este 18.10.2007, data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Decizia nr. 2193/07.08.2007, emisă în temeiul Legii nr. 187/1999, nu creează efecte patrimoniale, ci naşte efecte personal nepatrimoniale în privinţa persoanelor verificate (şi, doar indirect, în privinţa moştenitorilor acestora). Efectele patrimoniale se nasc doar în temeiul Legii nr. 341/2004, iar nu în temeiul Legii nr. 187/1999. În acest context, recurenţii-reclamanţi nu pot demonstra existenţa unui prejudiciu direct prin necomunicarea direct către aceştia a deciziei a cărei anulare se solicită.

Mai mult, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 187/1999, CNSAS nu avea obligaţia legală de a înştiinţa urmaşii domnului E., în legătură cu emiterea unui act administrativ emis pe numele acestuia.

Menţionează că decizia CNSAS în cauză a fost comunicată solicitantului verificării, respectiv SSPR, instituţia care a solicitat verificarea domnului E. şi care, la acea dată, deţinea baza de date a adreselor de domiciliu a celor ce aveau calitatea de revoluţionar, inclusiv pe cea de erou-martir.

Chiar şi în ipoteza în care cunoştea numele şi domiciliul moştenitorilor domnului E., CNSAS nu avea obligaţia legală de a îi înştiinţa cu privire la emiterea actului, neaflându-se într-un litigiu cu caracter patrimonial, ci într-o procedură de verificare ce urma a fi finalizată prin emiterea unui act administrativ individual.

Precizează că acesta nu avea caracter normativ faţă de persoana titulară a deciziei CNSAS. Astfel, raportat la prevederile legale menţionate, solicită să se observe că CNSAS nu avea obligaţia de a înştiinţa urmaşii domnului E., în legătură cu emiterea unui act administrativ emis pe numele acestuia.

Având în vedere data formulării acţiunii introductive, susţine că cererea de chemare în judecată, contrar celor reţinute în sentinţa recurată, a fost tardiv formulată, raportat la dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 187/1999, care prevedea un termen de 30 de zile, precum şi ale art. 11 din Legea nr. 554/2004, atât în forma în vigoare în anul 2007 la data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 2193/07.08.2007 emisă de Colegiul CNSAS, cât şi forma în vigoare în anul 2019, la data formulării cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, întrucât recurenţii-reclamanţi au avut cunoştinţă de existenţa Deciziei nr. 2193/07.08.2007 emisă de Colegiul CNSAS încă din anul 2007, se impunea ca instanţa de fond să admită excepţia tardivităţii acţiunii şi, în consecinţă, să respingă acţiunea ca tardiv formulată.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Recurentul-pârât Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securităţii a depus întâmpinare la recursul principal formulat de reclamanţi, solicitând respingerea acestui recurs ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.2. Intimatul-pârât Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989 a depus întâmpinare la recursul principal formulat de reclamanţi, solicitând respingerea acestui recurs ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.3. Recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. au depus întâmpinare la recursul incident formulat de pârâtul Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin care au solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul principal declarat de reclamanţi este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanţii A., B. şi C., în calitate de urmaşi ai numitului E., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din 1989, au solicitat anularea Deciziei nr. 2193/07.08.2007, emisă de Colegiul C.N.S.A.S. şi publicată în Monitorul Oficial al României, partea a III-a, nr. 676/18.10.2007, prin care s-a constatat că autorul reclamanţilor a fost "agent al poliţiei politice comuniste", potrivit prevederilor Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste.

Prin întâmpinările formulate, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată, iar Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989 (fost Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din 1989) a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Soluţionând cauza în primă instanţă, după respingerea excepţiilor invocate de către pârâţi, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamanţilor, ca neîntemeiată, constatând, în esenţă, din analiza înscrisurilor administrate că sunt îndeplinite cumulativ ambele cerinţe impuse de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi că, prin urmare, este legală şi temeinică Decizia nr. 2193/07.08.2007, prin care s-a constatat că autorul reclamanţilor - E. - a avut calitatea de agent al poliţiei politice comuniste în sensul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 [lucrător al Securităţii, conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, sub imperiul căreia s-a judecat acţiunea dedusă judecăţii ca urmare a declarării neconstituţionlităţii Legii nr. 187/1999].

În argumentarea recursului declarat împotriva soluţiei de respingere a acţiunii în fond, reclamanţii au formulat critici care se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la greşita interpretare şi aplicare a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, sub aspectul reţinerii celei de-a doua condiţii, respectiv desfăşurarea de activităţi care să fi îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. În acest sens, recurenţii susţin că instanţa de fond a apreciat îndeplinirea menţionatei cerinţe doar pe baza probelor administrate de CNSAS, care, în opinia lor, sunt abstracte şi au caracter generic, fără să ia în considerare şi declaraţia autentică dată de D., persoana pretins lezată în drepturile sale fundamentale, respectiv proba administrată de reclamanţi şi care este de natură să demonstreze că măsurile dispuse pe hârtie de autorul lor nu au avut consecinţe efective asupra persoanei vizate.

În limitele învestirii, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În primul rând, Înalta Curte observă că declaraţia notarială dată de D. a fost depusă la dosarul cauzei de către reclamanţi în termenul de amânare a pronunţării, respectiv după închiderea dezbaterilor în fond care au avut loc la termenul de judecată din 29 septembrie 2020, aspect ce rezultă din menţiunea "după şedinţă", consemnată pe notele de şedinţă înregistrate la dosar, la 29.09.2020, ora 1336, înscris căruia i-au anexat respectiva declaraţie notarială.

Potrivit art. 394 alin. (3) din C. proc. civ., "După închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă."

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond nu a luat în considerare această probă, de vreme ce declaraţia notarială dată de D. este un înscris depus de reclamanţi după închiderea dezbaterilor, caz în care a intervenit sancţiunea prevăzută de art. 394 alin. (3) din C. proc. civ., aceea de a nu fi luat în seamă la deliberarea hotărârii.

În al doilea rând, chiar şi în ipoteza în care reclamanţii ar fi propus această probă prin cererea de chemare în judecată conform art. 254 alin. (1) raportat la art. 194 lit. e) din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că respectiva declaraţie notarială întocmită pro causa nu ar fi fost aptă să conducă la pronunţarea unei soluţii de admitere a acţiunii şi, astfel, de invalidare a calităţii de lucrător al Securităţii a autorului lor, aşa cum greşit consideră recurenţii-reclamanţi.

Sub acest aspect, se reţine, în acord cu instanţa de fond, că întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru a constata că o persoană a avut calitatea de "agent al poliţiei politice comuniste" este constatată de instanţa judecătorească, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, astfel cum s-a statuat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 530 din 9 aprilie 2009.

Contrar susţinerii recurenţilor-reclamanţi, instanţa de control judiciar apreciază că înscrisurile depuse la dosar în probaţiune, al căror conţinut este descris în considerentele sentinţei recurate, demonstrează, cu prisosinţă, că acţiunile întreprinse de autorul recurenţilor-reclamanţi pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, importantă este imixtiunea arbitrară în viaţă personală a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi reţinută calitatea de lucrător al Securităţii în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana, ofiţer sau subofiţer al Securităţii, să fi desfăşurat activităţi care au vizat suprimarea sau îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Or, măsurile autorului recurenţilor-reclamanţi, dispuse prin rapoartele şi notele depuse la dosarul de fond, au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau au urmărit să o facă, rezultând că acesta a încălcat în mod neechivoc dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, conducând la constatarea calităţii de lucrător în sensul prevăzut de dispoziţiile legale anterior enunţate.

Prin urmare, dezlegarea dată fondului cauzei reflectă interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale incidente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul principal promovat de reclamanţi.

II.2. În ceea ce priveşte recursul incident, Înalta Curte constată că este lipsit de interes, pentru următoarele:

Recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat recurs incident, cale de atac reglementată prin dispoziţiile art. 491 C. proc. civ.

Potrivit acestei norme legale, recursul incident se poate exercita în cazurile prevăzute de art. 472, din procedura apelului, care se aplică în mod corespunzător, respectiv, cu respectarea dispoziţiilor speciale din procedura recursului.

Din cuprinsul celor două dispoziţii rezultă caracterul accesoriu al recursului incident faţă de recursul principal.

În decelarea interesului de a acţiona, reglementat de art. 33 C. proc. civ., instanţa trebuie să prefigureze folosul actual şi efectiv pe care partea l-ar obţine în recurs.

În speţă, deşi a existat un prezumtiv interes în formularea unui recurs incident, având în vedere soluţia de respingere a recursului principal, ca nefondat, şi, pe cale de consecinţă, soluţia definitivă de respingere a acţiunii reclamanţilor, interesul în susţinerea recursului incident nu mai îndeplineşte cerinţa de a fi actual.

Prin urmare, la momentul soluţionării recursului incident, lipseşte una dintre cerinţele interesului ca şi condiţie de exercitare a căii de atac, motiv pentru care recursul incident va fi respins ca fiind lipsit de interes.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul principal şi ca lipsit de interes, recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 1233 din 25 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva aceleiaşi sentinţe, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 8 martie 2023.