Eligibility for direct allocation concession of state agricultural land based on ownership of farm assets and irrigation systems

Şedinţa publică din data de 7 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului, a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună:

- anularea, în tot, a Adresei nr. x/26.08.2014 prin care Agenţia Domeniilor Statului a refuzat concesionarea către A., prin metoda atribuirii directe, a terenului cu destinaţie agricolă, în suprafaţa de 1.844,82 ha, situat pe locul fostei bălţi Maharu din localitatea Slobozia, jud. Giurgiu, si, pe cale de consecinţa,

- obligarea pârâtei, ca în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, să încheie contractul de concesiune, pentru suprafaţa de teren menţionată mai sus, cu reclamanta A., având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile art. 211 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 268/2001.

De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ., solicită obligarea acestuia la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de demersul procesual.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 770 din 18 martie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S.C. A. şi în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi, în principal, retrimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, în rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că, potrivit Actului constitutiv, aceasta are ca domeniu principal de activitate agricultura, respectiv cultivarea plantelor nepermanente - Cod CAEN 011 (Anexa nr. 1 la cererea de chemare în judecată).

Începând cu luna aprilie 2014, S.C. A. a iniţiat, în temeiul art. 211 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, demersuri către Agenţia Domeniilor Statului ("A.D.S") în vederea concesionării, prin metoda atribuirii directe, a terenului cu destinaţie agricolă, în suprafaţa de 1.844,82 ha, situat pe locul fostei bălţi Maharu din localitatea Slobozia, jud. Giurgiu, având în vedere că:

a. este proprietarul activului B., situat în extravilanul comunei Slobozia, jud. Giurgiu, având nr. cadastral nr. x, înscris în Cartea funciară nr. x, conform Contractului de vânzare - cumpărare autentificat de Societatea Profesionaă Notarială "C. sub nr. x/09.05.2014;

b. este proprietarul sistemului de irigaţii îngropat în suprafaţa de teren a cărui concesionare o solicită.

Prin Adresa nr. x/04.06.2014 (Anexa nr. 2 la cererea de chemare în judecata), A.D.S a informat că "(...) în vederea încheierii contractelor de concesiune, prin metoda atribuirii directe, conform prevederilor Legii nr. 249/2003, H.G. nr. 364/2005, H.G. nr. 859/2009 şi ale Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 804/17.03.2005, modificat şi completat prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 644/23.10.2009 cu completările şi modificărilor ulterioare, investitorii vor întocmi şi depune la sediul A.D.S. Bucureşti o documentaţie conform Normelor interne anexate în copie, în funcţie de natura bunului achiziţionat şi deţinut la data prezentei".

Potrivit Secţiunii II, lit. c) din Normele interne ale A.D.S (Anexa nr. 3 la cererea de chemare în judecată), documentele necesare în baza cărora se vor încheia contractele de concesiune, prin metoda atribuirii directe, pentru persoanele fizice/juridice - deţinători legali de platforme betonate şi spaţii de depozitare, fabrici de nutreţuri combinate dezafectate sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă sedii de ferme agricole, cantine, dormitoare, ateliere mecanice, sunt următoarele:

- copie de pe actul de identitate pentru persoanele fizice şi pentru reprezentanţii persoanelor juridice împuterniciţi să încheie contractul de concesiune;

- copii legalizate, de pe actele constitutive (statut, contract sau act constitutiv), inclusiv de pe actele adiţionale relevante, de pe Certificatul de înregistrare fiscala şi de pe certificatul de înmatriculare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului sau dovada Înregistrării ori Înscrierii legale a persoanei juridice (alta decât societatea comerciala), după caz, emisă de autoritatea competentă;

- împuternicire de reprezentare - original;

- acte doveditoare pentru calitatea de deţinător legal de active - contract de vânzare-cumpărare şi/sau proces-verbal de licitaţie, act de adjudecare, orice alte acte doveditoare ale calităţii de proprietar, în funcţie de caz - copii legalizate;

- facturi fiscale, chitanţe şi alte documente de plata, precum şi orice afle acte doveditoare care să ateste achitarea preţului activului - copii legalizate;

- în cazul persoanelor juridice, declaraţie autentificată la notar şi semnată de către reprezentantul legal, după caz, potrivit căreia persoana juridică respectivă nu se află în reorganizare judiciară sau în faliment, insolvenţă, dizolvare sau lichidare, după caz - în original;

- declaraţie pe proprie răspundere a reprezentantului legal că documentele depuse în vederea concesionării sunt conforme cu realitatea - în original;

- declaraţie pe proprie răspundere a reprezentantului legal că va încheia convenţia cu A.D.S., referitoare la cazul neplăţii redevenţei datorată conform contractului de concesiune iar în cazul rezilierii acestuia se obligă să vândă câştigătorului licitaţiei activele al căror proprietar este, (calitate în virtutea căreia a beneficiat de prevederile Legii nr. 249/2003), la preţul ce va fi determinat printr-un raport de evaluare întocmit până în momentul organizării licitaţiei, de un evaluator agreat de ambele părţi - în original;

- certificat constatator de la Oficiul Registrului Comerţului eliberat cu maxim 30 de zile înainte de data depunerii documentelor - în original;

- fişa de fond funciar întocmită de reprezentanţa teritorială A.D.S., conţinând suprafeţele de teren, tarla, parcela, categoria de folosinţă, teritoriul administrativ şi, după caz, contractele ce au ca obiect terenurile respective - în original;

- fişa corpului de proprietate (în copie legalizată sau în original) sau plan cadastral pentru delimitarea suprafeţei de teren aferentă activului, ce va conţine următoarele elemente: încadrarea în zonă, suprafaţa construită şi suprafaţa aferentă construcţiilor, vecini, categoria de folosinţă a terenului şi numerotarea cadastrală, care va fi vizat de către reprezentantele teritoriale ale A.D.S. şi O.C.P.I. (în original).

Deşi reclamantă arată că a completat documentaţia necesară încheierii contractului de concesiune, conform Secţiunii II lit. c) din Normele Interne menţionate mai sus, totuşi, prin Adresa nr. x/10.07.2014 (Anexa nr. 4 la cererea de chemare în judecată), A.D.S a solicitat documente şi informaţii suplimentare conform Secţiunii II lit. b) din Normele interne care reglementează documentele necesare pentru "pentru persoanele fizice/Juridice - deţinători legali de active (capacităţi de producţie din zootehnie)".

Prin Adresa nr. x/25.07.2014 (Anexa nr. 5 la cererea de chemare în judecată), recurenta a comunicat mai multe clarificări către A.D.S cu privire la temeiurile legale pe care le-a invocat în vederea semnării contractului de concesiune, precum şi cu privire la activele pe baza cărora şi-a justificat cererea.

Ulterior, prin Adresa nr. x/26.08.2014 (Anexa nr. 6 la cererea de chemare în judecată), A.D.S a informat, în mod expres, că potrivit normelor interne cât şi a legislaţiei în vigoare, singurul activ în baza căruia S.C. A., jud. Giurgiu, poate încheia contract de concesiune prin atribuire directă, este grajdul în suprafaţa de 63 mp potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/6.06.2014.

Împotriva Adresei nr. x/26.08.2014 emisă de A.D.S, recurenta a formulat plângere prealabilă (Anexa nr. 7 la cererea de chemare în judecată), conform art. 7 din Legea nr. 554/2004. Întrucât, în termenul legal de 30 de zile, A.D.S nu a comunicat un răspuns, în vederea protejării drepturilor şi intereselor sale, recurenta a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, sub nr. de dosar x/2014, cerere de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 770/18.03.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea, ca neîntemeiată, recurenta-reclamantă apreciind că hotărârea a fost dată cu nerespectarea flagrantă a dispoziţiilor C. proc. civ., precum şi cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 268/2001.

Recurenta-reclamantă arată că recursul este fondat şi că prima instanţă, cu rea-credinţă, nu a analizat în considerentele hotărârii recurate niciuna dintre apărările şi susţinerile acesteia, încălcând dispoziţiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aspect ce constituie motiv de recurs conform art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Aceasta arată că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. (5) şi (6) C. proc. civ., constituie motiv de recurs situaţia în care, prin hotărârea atacată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., precum şi situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de fond nu şi-a respectat această obligaţie cu ocazia soluţionării cererii de chemare în judecată, încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil; nu a făcut o analiză proprie şi efectivă a apărărilor şi argumentelor invocate, ci s-a limitat să-şi însuşească susţinerile intimatului-pârât, evidenţiate într-un singur paragraf.

Prin omisiunea primei instanţe de analiza şi cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, motivele de fond invocate de reclamantă prin acţiunea în contencios administrativ - motive ce necesitau un răspuns specific şi explicit - recurenta-reclamantă apreciază că au fost nesocotite dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., civ. şi i-a fost încălcat astfel dreptul la un proces echitabil. În aceste condiţii, recurentei-reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Referitor la vătămarea produsă recurentei-reclamante, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., apreciază că în lipsa argumentelor concrete care să justifice măsura respingerii apărărilor şi argumentelor sale, se află în imposibilitate de a se apăra în faţa instanţei de control judiciar, şi, totodată, dreptul de apreciere al instanţei de fond capătă un caracter arbitrar, lucru care nu poate fi acceptat.

Referitor la condiţia ca vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură, trebuie avut în vedere dispoziţiile art. 177 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora nulitatea nu poate fi acoperită dacă se produce sau subzistă o vătămare. Se arată că în cauză există o vătămare concretă, reprezentată de imposibilitatea recurentei-reclamante de a critica soluţia instanţei de fond, în lipsa prezentării de către aceasta a motivelor pentru care au fost respinse argumentele şi apărările sale.

În concluzie, având în vedere că instanţa de fond nu a prezentat în concret o argumentaţie proprie în ceea ce priveşte motivele pentru care a respins apărările recurentei, respectiv că şi-a însuşit poziţia intimatului - pârât, apreciază că se impune casarea, în tot, a hotărârii atacate şi retrimiterea cauzei spre rejudecare la o altă instanţă egală în grad cu instanţa de fond.

În continuare, recurenta apreciază că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 268/2001 şi a celorlalte acte normative invocate, aspect ce constituie motiv de recurs conform art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ.

Arată că intimatul-pârât a recunoscut cel puţin în parte dreptul său de a încheia contractul de concesiune, motiv pentru care acţiunea se impunea a fi admisă în parte.

Astfel, prin Adresa nr. x (Anexa nr. 6 la cererea de chemare în judecată), A.D.S a informat în mod expres, că "potrivit normelor interne cât şi a legislaţiei în vigoare singurul activ în baza căruia S.C. A., jud. Giurgiu, poate încheia contract de concesiune prin atribuire directă, este grajdul în suprafaţă de 63 mp potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/6.05.2014.

Prin urmare, instanţa de fond a ignorat recunoaşterea dreptului recurentei, chiar şi în parte, de către intimatul - pârât situaţie care demonstrează încă o dată (pe lângă aspectul nemotivării hotărârii recurate) reaua-credinţă a instanţei de fond, precum şi nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii recurate.

Pe de altă parte, întrucât instanţa pe fond nu a respectat dispoziţiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta este nevoită să reia în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie apărările şi susţinerile formulate în faţa instanţei de fond, măsura respingerii acţiunii putând fi încadrată la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ.

Sub un prim aspect, recurenta a arătat că este deja proprietarul fermei ce constituie activul ce justifică încheierea contractului de concesiune (ferma care întotdeauna a avut ca obiect de activitate exploatarea terenurilor agricole), apreciază că ipoteza învederată de A.D.S, şi însuşită în mod eronat de instanţa de fond, în sensul că pentru activul deţinut în proprietate de recurentă "se poate concesiona doar terenul din incintă, aferent activului", lipseşte de conţinut însăşi prevederea legală ce reglementează condiţiile concesionării în baza art. 211 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 268/2001.

Învederează că, în mod clar, în calitate de proprietar al activului B., recurenta a urmărit exploatarea unei suprafeţe de teren agricol exterioară incintei acestei ferme, această suprafaţa de teren exterioară justificând însăşi existenţa fermei agricole.

Conform prevederilor art. 211 alin, (1) din Legea nr. 268/2001, "terenurile cu destinaţie agricolă, care nu fac parte din capitalul social al societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi art. 2 alin. (1), vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă, astfel cum este definit la art. 2 alin. (2)".

Deşi instanţa a reţinut că S.C. A. S.R.L.nu a făcut dovada imposibilităţii desfăşurării activităţii în cadrul fermei agricole, în lipsa exploatării terenului a cărui concesionare o solicită, recurenta apreciază că instanţa nu a înţeles sensul textului de lege şi scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea de la art. 211 alin. (1) din Legea nr. 268/2001:

- învederează că legea nu impune în sarcina persoanei care deţine activul să facă dovada imposibilităţii folosirii acestuia în lipsa terenului concesionat; legiuitorul a folosit sintagma "activ ce implică necesitatea exploatării", prin urmare instanţa de fond trebuia să aibă în vedere complexitatea şi natura activului deţinut (fermă agricolă), activ în raport de care se justifică exploatarea unei suprafeţe de teren suplimentare faţă de cea pe care se afla localizat activul în sine;

- în al doilea rând, instanţa de fond a ignorat cu desăvârşire istoricul B., în sensul că nu a avut în vedere că aceasta fermă nu este şi nici nu a fost folosită vreodată în scopul creşterii animalelor, destinaţia acesteia fiind exclusiv agricolă.

La data de 09.05.2014, recurenta, în calitate de cumpărător, a încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr. x/06.05.2014 cu D. şi E., în calitate de vânzători, prin care a achiziţionat imobilul B., situat în extravilanul comunei Slobozia, jud. Giurgiu, având nr. cadastral nr. x, înscris în Cartea funciară nr. x (Anexa nr. 3 la cererea de chemare în judecata).

Imobilul achiziţionat reprezintă un activ în accepţiunea legii, acesta fiind compus dintr-un teren în suprafaţa de 5.713 mp şi din construcţiile edificate pe acesta, respectiv:

(i) corp administrativ - în suprafaţa de 185 mp;

(ii) dormitoare - în suprafaţa de 25 mp;

(iii) atelier mecanic - în suprafaţa de 55 mp;

(iv) grajd - în suprafaţa de 63 mp;

(v) aplecător - în suprafaţa de 112 mp.

La data de 20.06.2014, recurenta a depus la sediul A.D.S documentaţia de atribuire, întocmită în conformitate cu Secţiunea a II-a, lit. (c) din Normele interne ale A.D.S, precum şi opisul aferent acesteia (Anexa nr. 9 la cererea de chemare în judecată).

Potrivit acestor Norme interne, "terenurile cu destinaţie agricolă aflate în exploatarea societăţilor comerciale din portofoliul A.D.S. vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă, după cum urmează: plantaţii de vii, livezi, pepiniere viticole, pomicole, plantaţii de hamei şi duzi, sere, solarii, răsadniţe, capacitate de producţie din zootehnie, platfome betonate şi spatii de depozitare, sedii de ferme agricole, cantine, dormitoare, ateliere mecanice".

Având în vedere Adresa nr. x/04.06.2014 emisă de A.D.S, recurenta a completat documentaţia de atribuire în conformitate cu Secţiunea II, punctul c) din Normele interne ale A.D.S.

Recurenta apreciază că documentaţia necesară concesionării terenului în suprafaţă de 1.844,82 ha este prevăzută la Secţiunea II lit. C) din Normele interne ale A.D.S, şi nu de lit. B) din aceleaşi norme, deoarece B. nu este şi nici nu a fost folosită vreodată în scopul creşterii animalelor, destinaţia acesteia fiind exclusiv agricolă. Totodată, recurenta arată că nu poate fi considerată deţinător legal de capacităţi de producţie din zootehnie doar pentru ca deţine un grajd în suprafaţa de 63 mp. Astfel, având în vedere ca suprafaţa totală a imobilului este de 5.713 mp, este evident că destinaţia acestei Ferme nu este aceea de a creşte animale.

Mai mult, aşa cum reiese din Contractul de vânzare - cumpărare, A. deţine un imobil compus din sediu de fermă agricolă, cantină, dormitoare, ateliere mecanice, activ ce se subsumează întocmai Secţiunii a II-a, lit. c) din Normele Interne ale A.D.S, neputând fi considerat ca având capacitate zootehnică doar pentru faptul că deţine un grajd.

Recurenta consideră că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru concesionare prin atribuire directă a suprafeţei de teren de 1.844,62 ha; că este îndreptăţită la concesionarea terenului prin atribuire directă şi pentru faptul că deţine sistemul de irigaţii din subsolul acestuia; că sistemul de irigaţii este un activ valabil în vederea încheierii contractului de concesiune, chiar dacă textul de lege ce permitea acest lucru a fost abrogat prin hotărâre de guvern, prin prisma scopului urmărit de legiuitor prin reglementarea art. 211 alin. (1) din Legea nr. 268/2001. Legiuitorul a dorit să se asigure că persoana care solicită concesionarea unui teren dispune de activul sau activele necesare (în speţă, sistemul de irigaţii îngropat în terenul a cărui concesionare se solicită, precum şi ferma agricolă) exploatării respectivului teren.

Nu în ultimul rând, indiferent de faptul că prin H.G. nr. 859/2009 s-a abrogat art. 771 lit. c) din H.G.. nr. 626/2001, instanţa trebuie să aibă în vedere drepturile conferite de Legea nr. 268/2001, care reglementează în mod expres la art. 211 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, că "terenurile cu destinaţie agricolă, care nu fac parte din capitalul social al societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi art. 2 alin. (1), vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă, astfel cum este definit la art. 2 alin. (2)".

Apreciază că este în afara oricărui dubiu faptul că sistemul de irigaţii, îngropat în terenul a cărui concesionare o solicită, reprezintă un activ ce implică în mod necesar exploatarea terenului respectiv.

Prin urmare, drepturile recurentei conferite prin Legea nr. 268/2001 nu pot fi restrânse prin raportarea la H.G. nr. 859/2009, aceasta hotărâre de guvern neputând modifica Legea nr. 268/2001.

Arată, în continuare, că sunt îndeplinite toate condiţiile legale în vederea încheierii contractului de concesiune pentru suprafaţa de teren de 1.544,62 ha, întrucât, în conformitate cu prevederile Legii nr. 268/2001, A. S.R.L, deţine în proprietate două active, respectiv imobilul B., situat în extravilanul comunei Slobozia, jud. Giurgiu, având nr. cadastral nr. x, înscris în Cartea funciara nr. x, precum şi sistemul de irigaţii îngropat în suprafaţa de teren a cărui concesionare o solicită.

Sub un al doilea aspect, interpretările trunchiate date de A.D.S prevederilor legale, precum şi solicitărilor de concesionare, nu pot fi catalogate decât ca fiind un exces de putere, astfel cum este acesta definit de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanţa de control judiciar urmând să restabilească legalitatea prin recunoaşterea drepturilor noastre.

Având în vedere că a solicitat concesionarea suprafeţei de teren de 1.844,82 ha si, totodată, ţinând cont de documentaţia pe care a depus-o în vederea justificării cererii, recurenta înţelege să invoce, ca motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat, excesul de putere manifestat de A.D.S prin refuzul nejustificat de a concesiona suprafaţa de teren de 1.844,82 ha.

Legea nr. 554/2004 defineşte excesul de putere, la art. 2 alin. (1) lit. n), ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor."

Recurenta-reclamantă mai arată că jurisprudenţa naţională la nivelul instanţei supreme recunoaşte ca motiv de nelegalitate - excesul de putere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arătând în mod constant ca un act administrativ emis cu exces de putere, respectiv prin exercitarea abuzivă a unui drept lăsat de legiuitor la apreciere unei autorităţi publice, se impune a fi anulat.

Potrivit art. 18 alin. (4) lit. b) şi e) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "atunci când obiectul acţiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcţie de starea de fapt, instanţa poate obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit şi totodată, o poate obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale".

Pentru motivele susţinute, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului şi în principal, casarea, în tot, a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la o altă instanţă egală în grad cu instanţa de fond. Arată că instanţa de fond, cu rea-credinţă, nu a analizat în considerentele hotărârii recurate niciuna dintre apărările şi susţinerile recurentei, încălcând dispoziţiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., dând astfel o hotărâre nemotivată (aşa-zisa motivare se întinde, în esenţă, pe un singur paragraf -"Curtea apreciază că refuzul autorităţii este justificat (...);

În subsidiar, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, casarea, în tot, a sentinţei recurate şi, rejudecând litigiul pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, respectiv:

· anularea, în tot, a Adresei nr. x/26.08.2014 prin care Agenţia Domeniilor Statului a refuzat concesionarea către A., prin metoda atribuirii directe, a terenului cu destinaţie agricolă, în suprafaţa de 1.844,82 ha, situat pe locul fostei bălţi Maharu din localitatea Slobozia, jud. Giurgiu;

· obligarea pârâtului, ca în termen, de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, să încheie contractul de concesiune, pentru suprafaţa de teren menţionată mai sus, cu A., având în vedere ca sunt îndeplinite condiţiile art. 211 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 268/2001.

Recurenta A. a depus completare la motivele de recurs prin care solicită instanţei să aibă în vedere şi următoarele argumente ce se subscriu motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Arată că terenul de concesionat, în sensul Legii nr. 268/2001, este terenul exterior perimetrului fermei, că terenul din incinta fermei este betonat, iar acesta nu poate face obiectul exploatării agricole. Întrucât terenul din incinta fermei este betonat, fiind deci de neexploatat din punct de vedere agricol rezultă că terenul de concesionat aferent fermei agricole nu poate fi decât exterior acestui activ.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanţa a respins cererea de chemare în judecată pe considerentul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 211 din Legea nr. 268/2001, respectiv a necesităţii exploatării terenului.

În ceea ce priveşte acest aspect, aceasta apreciază că dacă legiuitorul a folosit sintagma "active ce implică necesitatea exploatării", prin urmare instanţa de fond trebuia să aibă în vedere complexitatea şi natura activelor deţinute de recurentă (ferma agricolă şi sistem de irigaţii), active care în mod evident necesită în vederea exploatării o suprafaţă de teren suplimentară faţă de cea pe care se află localizat activul, în lipsa acestuia exploatarea fiind imposibilă.

Învederează că instanţa de fond nu a tinut cont că această fermă nu este şi nici nu a fost folosită vreodată în scopul creşterii animalelor, destinaţia acesteia fiind exclusiv agricolă.

Prin H.G. nr. 859/2009 s-a abrogat art. 771 lit. c) din H.G. nr. 626/2001, ce reglementa dreptul de a încheia contractul de concesiune prin atribuire directă în cazul în care sunt amplasate efectiv, pe terenul ce urmează a fi concesionat, canale de irigaţii.

În cauză, instanţa de fond a ignorat faptul că sistemul de irigaţii al cărui proprietar este recurenta-reclamantă reprezintă un activ în sensul Legii nr. 263/2001, care justifica încheierea contractului de concesiune prin atribuire directă.

Astfel, instanţa de fond avea obligaţia de a face o interpretare şi aplicare a legii în spiritul şi sensul urmărit de legiuitor prin Legea nr. 268/2001, legiuitorul dorind să se asigure că persoana care solicită încheierea contractului de concesiune dispune de active care justifică exploatarea unei suprafeţe de teren agricol suplimentare terenului deţinut efectiv la momentul formulării cererii de concesionare.

Din acest punct de vedere, respectiv din perspectiva Legii nr. 268/2001, este irelevantă abrogarea art. 771 lit. c) din H.G. nr. 626/2001, esenţial în cauză fiind faptul că sistemul de irigaţii este un activ care, alături de ferma agricolă - proprietatea recurentei, justifică exploatarea unei suprafeţe de teren agricol suplimentare.

Mai mult, prin normele de aplicare a legii, respectiv printr-o hotărâre de guvern nu se pot limita efectele legii cadru, respectiv efectele Legii nr. 268/2001. Din această perspectivă a ierarhiei actelor normative recurenta-reclamantă indică puncte de vedere doctrinare precum: Buletinul de Informare Legislativă nr. 4/2008 al Consiliului Legislativ; Producerea efectelor juridice ale actelor normative - F., G., articol în Revista Transilvana de Ştiinţe Administrative 2(31)/2012; Drept constituţional şi instituţii politice - H., I., ediţia 13, vol. II, pag. 239.

În concluzie, arată că Legea nr. 268/2001 nu reglementează nicio limitare în ceea ce priveşte bunurile ce pot constitui active ce ar putea justifica necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă. Astfel, dacă legiuitorul a oferit o explicaţie cu privire la ce se înţelege prin teren agricol, în ceea ce priveşte activul care justifică exploatarea terenului agricol şi încheierea contractului de concesiune, legiuitorul nu a impus nicio limitare, motiv pentru care instanţa de fond, în mod greşit a înlăturat activul reprezentat de sistemul de irigaţii (din proprietatea recurentei-reclamante) din rândul activelor ce justifică încheierea contractului de concesiune prin atribuire directă.

Prin cererea de completare a motivelor de recurs, recurenta solicită, în subsidiar, în cazul în care instanţa va respinge motivele de recurs invocate conform art. 488 alin. (1) pct. 5) şi (6) C. proc. civ., casarea, în tot, a sentinţei recurate şi, rejudecând litigiul pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, respectiv să se dispună:

- anularea, în tot, a Adresei nr. x/26.03.2014 prin care Agenţia Domeniilor Statului a refuzat concesionarea către A., prin metoda atribuirii directe, a terenului cu destinaţie agricolă, în suprafaţă de 1.044,02 ha, situat pe locul fostei bălţi Maharu din localitatea Slobozia, jud. Giurgiu, si

- obligarea pârâtului, ca în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, să încheie contractul de concesiune, pentru suprafaţa de teren menţionată mai sus, cu A., având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile art. 211 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 268/2001.

4. Apărările formulate de intimata-pârâtă

Intimata-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti nr. 770/18.03.2015, prin care a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

5. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii":

Recurenta-reclamantă a solicitat, prin cererea de recurs, casarea sentinţei nr. 770/18.03.2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal şi trimiterea spre rejudecare la o altă instanţă egală în grad cu instanţa de fond pentru că, în opinia acesteia şi în considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de fond, cu rea-credinţă, nu a analizat în considerentele hotărârii niciuna dintre apărările şi susţinerile recurentei, încălcându-se dispoziţiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil şi cauzându-se acesteia o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea spre rejudecare.

Dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în ceea ce priveşte motivele de fapt şi de drept ale hotărârii, menţionate din eroare de recurenta-reclamantă la fila x din cererea de recurs, se referă de fapt la vechiul C. proc. civ. (din 1865).

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii, disponibilităţii etc.

Neregularităţile de ordin procedural sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materia actelor de procedură. Textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale, iar nulitatea este condiţionată de producerea unei vătămări.

Nulitatea - ca sancţiune procedurală - urmează să fie analizată în strânsă corelaţie cu diferitele acte de procedură pe care instanţa, părţile sau alţi participanţi le îndeplinesc pe parcursul activităţii judiciare.

Efectele nulităţii actelor de procedură se subscriu principiului general: quod nullum est, nullum producit efectum. Aşadar, actul nul este lipsit de eficacitate şi urmează a fi refăcut.

Susţinerile recurentei-reclamante nu se referă, în fapt, la încălcarea de către prima instanţă a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, ci privesc modalitatea în care instanţa s-a pronunţat asupra cererilor formulate, astfel că nu se circumscriu acestui motiv de casare, urmând a fi avute în vedere în examinarea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei":

Se impune a se aminti, înainte de toate că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:

"motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Astfel, în lumina acestor dispoziţii legale, din perspectiva exigenţei de a motiva, instanţa are obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente, aşa cum s-a evidenţiat şi în doctrină, considerentele hotărârii judecătoreşti trebuind să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicţii, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele şi menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariul.

În legătură cu acest aspect, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate, şi deci, că judecătorul a ţinut cont de ele; în ceea ce priveşte motivaţia, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă şi buna înţelegere a hotărârii.

Pe de altă parte, în doctrină şi în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a subliniat deseori că această obligaţie a instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat, dar, chiar dacă exigenţa motivării nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent, este imperios necesară analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei.

În acest sens, jurisprudenţa CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi a hotărârilor, în diferite state; mai exact, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt şi de drept aflate la baza controversei.

Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997)

Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005).

Aşadar, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat, cu adevărat, chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate.

Revenind la prevederile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. şi transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte aminteşte că obligaţia instanţei de fond de a motiva sentinţa pe care a pronunţat-o priveşte, în esenţă, arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a pronunţat soluţia criticată în recurs, criterii legale pe care sentinţa recurată le îndeplineşte.

Din motivarea instanţei de fond, deşi sintetică, reiese în mod clar situaţia de fapt pe care a reţinut-o:

"prin adresa nr. x/26.08.2014, pârâta a refuzat concesionarea către reclamantă (proprietară a activului B.), prin metoda atribuirii directe, a terenului în suprafaţă de 1844,82 ha, situat pe locul fostei bălţi Maharu din localitatea Slobozia, jud. Giurgiu".

De asemenea, după analiza dispoziţiilor legale în materie, ţinând cont de situaţia de fapt învederată de reclamantă, Curtea apreciază asupra caracterului refuzului autorităţii (considerat de recurentă drept exces de putere), aceasta constată că este justificat şi indică normele materiale aplicabile în situaţia dedusă judecăţii.

Ulterior, Curtea explică părţilor că din înscrisurile depuse la dosar rezultă fără îndoială că nu sunt îndeplinite nu una, ci două dintre condiţiile prevăzute de lege pentru concesionarea unui bun prin metoda atribuirii directe, cu indicarea articolelor aplicabile.

Astfel, motivul respingerii cererii de chemare în judecată îl reprezintă neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru concesionarea prin atribuire directă a unui teren, iar nu neanalizarea cu rea-credinţă a susţinerilor recurentei-reclamante şi însuşirea motivelor expuse în întâmpinare de către intimata-pârâtă A.D.S., aşa cum se indică prin cererea de recurs.

Totodată, instanţa de fond menţionează şi aspectele pe care le-a apreciat ca fiind lipsite de relevanţă pentru soluţionarea cauzei, având în vedere că dispoziţiile legale ce permiteau concesionarea prin atribuire directă numai a terenului cu destinaţie agricolă pe care sunt amplasate efectiv canalele de irigaţii erau abrogate prin H.G. nr. 859/2009.

Toate cele de mai sus indică faptul că instanţa de fond a examinat, cu adevărat, chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, iar în ceea ce priveşte motivaţia, deşi scurtă, aceasta este logică, clară, concisă, fermă, lipsită de contradicţii, bazată pe probe incontestabile, existând un echilibru just între formularea scurtă şi buna înţelegere a hotărârii.

În acelaşi sens, instanţa de recurs apreciază că interpretarea într-o altă modalitate decât cea agreată de recurenta-reclamantă a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale incidente nu echivalează cu absenţa motivării, în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cel de-al treilea motiv de recurs a fost structurat de recurentă prin prisma cazului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. care se referă la situaţia "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Cu titlu preliminar trebuie subliniat că, potrivit art. 488 alin. (1) raportat la art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este o cale de atac extraordinară în cadrul căreia controlul judiciar este limitat la aspecte de nelegalitate a hotărârii instanţei ierarhic inferioare care au aptitudinea de a fi încadrate în motivele de casare ce sunt reglementate în mod exhaustiv la pct. 1-8 din cuprinsul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar în temeiul art. 478 alin. (3) C. proc. civ. în calea de atac nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

De aceea, de regulă, în recurs nu pot fi invocate motive de nelegalitate a actului administrativ noi, neinvocate în faţa primei instanţe, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la evaluarea legalităţii hotărârii de fond, în raport cu pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi cu argumentele şi apărările formulate în faza procesuală a fondului.

Prin intermediul motivului de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În respectul acestor rigori procedurale care se impun în judecarea recursului, Înalta Curte nu va analiza în cele ce urmează susţinerile expuse de părţi cu privire la situaţia de fapt, pentru că asemenea susţineri sunt formulate cu neobservarea limitelor dreptului de a deduce instanţei de recurs, spre analiză, doar chestiuni care interesează legalitatea hotărârii pe care a atacat-o.

Critica adusă sentinţei civile nr. 770 din 18 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal cu privire la acest motiv de casare vizează aspectul că instanţa de fond a conferit o interpretare greşită normelor de drept material prevăzute de art. 211 din Legea nr. 268/2001.

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea formulată de reclamantă, reţinând că aceasta nu a făcut dovada imposibilităţii desfăşurării activităţii în cadrul fermei agricole, în lipsa exploatării terenului a cărui concesionare o solicită, nefiind astfel îndeplinită cerinţa necesităţii impusă de art. 21 ind. alin. (1) din Legea nr. 268/2001.

Faţă de acest aspect recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere complexitatea şi natura activului deţinut, respectiv ferma agricolă, simpla deţinere a acesteia în proprietate justificând exploatarea unei suprafeţe de teren suplimentare faţă de cea pe care se află localizat activul în sine. Astfel, în opinia recurentei-reclamante, nu se mai impune a se face nicio dovadă, deţinerea unei ferme agricole justifică concesionarea de teren suplimentar, nu din incinta terenului deţinut, astfel cum era prevăzut de lege, ci exterior acestuia.

Condiţiile pentru atribuirea directă a terenului agricol sunt prevăzute de art. 21 indice 1 din Legea nr. 268/2001 (introdus prin Legea nr. 249/2003) şi art. 77 indice 1 din H.G. nr. 626/2001, şi anume:

- tipul activului deţinut de investitorul care solicită concesionarea se încadrează în categoriile prevăzute restrictiv de art. 77 indice 1 din H.G. nr. 626/2001;

- obiectul atribuirii - terenul - să fie necesar exploatării activului şi nu cel deservit de activ, neputându-se face o separare a activului de terenul pe care se află.

În esenţă, criticile circumscrise acestui motiv de recurs constituie o reiterare a aspectelor deja învederate în faţa instanţei de fond. Curtea a recurs la textele de lege aplicabile speţei, le-a analizat şi a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru atribuirea directă a terenului agricol, astfel cum a fost solicitată.

În acelaşi sens este şi poziţia intimatei-pârâte A.D.S. care menţionează faptul că a învederat instanţei de fond neîndeplinirea condiţiilor pentru atribuirea directă a terenului agricol către recurenta-reclamantă.

Astfel, intimata-pârâtă A.D.S. arată, printre altele, că extrasul de carte funciară depus la dosarul de fond nu cuprinde menţiuni şi despre sistemul de irigaţii, presupus a fi în proprietatea recurentei-reclamante, că există litigii pe rolul instanţelor în ceea ce priveşte adevăratul proprietar al sistemului de irigaţii şi de asemenea că recurenta-reclamantă nu a răspuns în nici un fel cu privire la această critică.

Totodată, Curtea a apreciat că acţiunea este neîntemeiată, fiind lipsit de relevanţă împrejurarea că reclamanta este proprietara sistemului de irigaţii.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 770 din 18 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. împotriva sentinţei civile nr. 770 din 18 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.