Failure to submit evidentiary deficiency on communication of administrative request to parties constitutes nullity; judgment quashed and remanded

Şedinţa publică din data de 2 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2021 la data de 07.06.2021, reclamantul A. a arătat că formulează cerere în contencios administrativ, în contradictoriu cu Casa Naţională de Pensii Publice Bucureşti şi cu numitul B. Preşedinte al CNPP, potrivit Legii nr. 554/2004 art. 2 alin. (1) lit. a), b), c), h) şi art. 8 alin. (1), cât şi în baza Constituţiei art. 47 alin. (2), art. 51 alin. (4) şi art. 52 alin. (1) şi art. 136 alin. (1) şi alin. (5), întrucât, potrivit cererii prealabile din 27.04.2021, i se refuză comunicarea celor cerute.

Reclamantul a arătat că obiectul cererii îl constituie obligarea da a-i comunica concret şi de a pune în aplicare cele cerute, iar pretenţiile sale sunt următoarele: să i se plătească 100 RON/zi daune cominatorii începând cu data de 30.04.2021 până la ducerea la îndeplinire a celor cerute cu cererea prealabilă din 27.04.2021, cât şi despăgubiri în valoarea de 100000 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 509 din 29 septembrie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B., cu domiciliul in Bucureşti, şi respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Naţională de Pensii Publice;

- a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii Publice.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 509 din 29 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A., criticând hotărârea pentru nelegalitate.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar solicitând admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

A susţinut recurentul că instanţa de fond a încălcat regulile de procedura, încălcând principiile fundamentale ale procesului civil, adică aflarea adevărului în ceea ce priveşte obiectul dedus judecaţii.

Totodată, în opinia sa, sentinţa nu cuprinde motivele clare pe care se sprijină sentinţa, reţinerea instanţei referitoare la inexistenţa dovezii de comunicare a cererii către pârâtă, nefiind adevărată.

În fine, a susţinut recurentul-reclamant că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material, reţinând calitatea pasivă Casei de Naţionale de Pensii Publice, prin deturnarea obiectului dedus judecaţii.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte constată că nu a fost cr

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, care vor fi analizate raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. nefiind indicate argumente concrete, şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Naţională de Pensii Publice Bucureşti şi cu B. Preşedinte al CNPP, obligarea la comunicarea şi punerea în aplicare a celor solicitate prin cererea din 27.04.2021, precum şi obligarea acestora la plata de daune cominatorii până la îndeplinirea solicitărilor sale şi despăgubiri, acţiunea fiind întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004.

Prin sentinţa ce formează obiectul recursului, instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că, deşi reclamantul a invocat nesoluţionarea de către pârâta CNPP a cererii din 27.04.2021, la dosar nu există nicio dovadă că această cerere a fost comunicată pârâtei, pentru a se putea reţine culpa pârâtei în nesoluţionarea cererii.

Recurentul reclamant a depus la dosar, în recurs, la termenul de judecată din 2 martie 2023, înscrisul cu privire la care a susţinut că reprezintă dovada transmiterii cererii către intimata-pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice, invocând faptul că nu i-a fost solicitat de instanţa de fond.

Din actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de fond a respins acţiunea fără a pune în discuţia părţilor lipsa dovezii de comunicare a cererii adresate de reclamant Casei Naţionale de Pensii la data de 27.04.2021, nulitate prevăzută de art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului reglementat de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Nulitatea actelor de procedură, definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă", se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, statuând, totodată, asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

În mod evident, punerea în discuţia părţilor, de către instanţa de fond, a lipsei dovezii de comunicare a cererii adresate de reclamant Casei Naţionale de Pensii, la data de 27.04.2021, avea menirea de a respecta cele două principii fundamentale ale procesului civil, principiul contradictorialităţii şi cel al dreptului la apărare, prevăzute în C. proc. civ., dar şi dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului, reglementat de dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform normelor de drept aplicabile. (...) (6) Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel", iar în vederea asigurării respectării principiului contradictorialităţii, art. 14 alin. (5) din acelaşi Cod prevede că "instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate", aceste din urmă dispoziţii fiind dezvoltate şi în cuprinsul art. 224 privitoare la discutarea cererilor şi excepţiilor din C. proc. civ., Capitolul II care reglementează "Judecata."

Respectarea acestor dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie şi obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanţiale în măsura în care acestea nu sunt însoţite de garanţii fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

Neregula de ordin procedural nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii de fond şi reluarea judecăţii în faţa aceleiaşi instanţe, rezultatul judecăţii în fond a cauzei fiind afectat de nepunerea în discuţie a lipsei dovezii de comunicare a cererii formulate în data de 27.04.2021, fiind încălcate norme de procedură care reglementează principii şi drepturi procesuale fundamentale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate, prin soluţia de respingere a acţiunii motivată de lipsa dovezii de comunicare a cererii adresate de reclamant Casei Naţionale de Pensii la data de 27.04.2021, chestiune pe care, însă, nu a pus-o în discuţia părţilor litigante, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 509 din 29 septembrie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.