Nullity of cassation appeal for failure to substantiate legal error grounds in waste management and tax controversy

Şedinţa publică din data de 2 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel sub nr. x/2017, la data de 21.02.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor Administraţia Fondului de Mediu - Direcţia Generala de Administrare Fiscala şi Gestiune Financiara Direcţia Inspecţie Fiscala, a solicitat anularea Deciziei de impunere înregistrata la Administraţia Fondului pentru Mediu sub nr. x/03.10.2016, pentru suma totala de 1.485.745 RON, a Raportului de inspecţie fiscala nr. x/03.10.2016, pentru suma de 1.485.745 RON, şi a Deciziei nr. 195 emisa în data de 23.12.2016, prin care Direcţia Juridica şi Resurse Umane - Serviciul Contencios a respins contestaţia împotriva deciziei de impunere şi raportului de inspecţie fiscala.

Prin sentinţa civilă nr. 4 din data de 16.01.2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin Decizia nr. 6869/16 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 4 din 16 ianuarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal. A fost casată sentinţa recurată şi trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 415 din 14 iulie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L.;

- a anulat în parte Decizia nr. 195/23.12.2016 de soluţionare a contestaţiei cu privire la suma de 1.332.364 RON;

- a anulat în parte Decizia de impunere nr. x din 3 octombrie 2016, înregistrată la AFM sub nr. x/03.10.2016, emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generală de Administrare Fiscală, cu privire la suma de 1.332.364 RON;

- a respins în rest acţiunea.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 415 din 14 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu - Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Direcţia Generală de Administrare Fiscală şi Gestiune Financiară - Direcţia Inspecţiei Fiscale, invocând, în drept, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că instanţa de fond şi-a însuşit în mod complet eronat susţinerea societăţii conform căreia aceasta a indeplinit în întregime obiectivele minime de valorificare, inclusiv pentru ambalajele din lemn predate propriilor angajaţi. Curtea de Apel Timişoara reţine că "deşi condiţiile deforma prevăzute de Ordinul nr. 192/2014 nu sunt îndeplinite (...)". Or, pentru îndeplinirea obiectivelor de reciclare/valorificare şi dovedirea trasabilităţii în cauză, organele de control ale A.F.M. au avut în vedere toate dispoziţiile legale prevăzute în actele normative.

In acest sens, conform prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor în conformitate cu care producătorul sau deţinătorul care transferă deşeuri către un operator economic autorizat care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor sau unui operator public ori privat de colectare a deşeurilor în vederea efectuării unor operaţiuni de tratare preliminară operaţiunilor de valorificare sau de eliminare completă, nu este scutit de responsabilitatea pentru realizarea operaţiunilor de valorificare ori de eliminare completă.

Referitor la termenul specific de trasabilitate, precizează că potrivit prevederilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor - Anexa 1, pct. 22, trasabilitatea reprezintă "caracteristica unui sistem de a permite regăsirea istoricului, a utilizării sau a localizării unui deşeu prin identificări înregistrate", iar obligaţia de a o asigura este stabilită prin următoarele norme legale:

- art. 16 alin. (4) din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje prevede "Operatorii economici prevăzuţi la alin. (2) sunt obligaţi să îndeplinească cel puţin obiectivele prevăzute în anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, aplicate la deşeurile de ambalaje rezultate de la ambalajele introduse pe piaţa naţională/preluate pe bază de contract cu asigurarea trasabilităţii acestora."

- art. 24 lit. e) din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al taxelor şi contribuţiilor la Fondul pentru mediu aşa cum a fost modificat de Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1032/2011, prevede obligaţia ca operatorii economici responsabili care realizează obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje în mod individual, conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să deţină situaţii, întocmite în baza documentelor justificative contabile şi extracontabile, pentru trasabilitatea deşeurilor de ambalaje proprii, pe tip de material, de la producătorul de deşeuri până la operatorul economic valorificator sau la operatorul economic/persoana fizică ce deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie.

Totodată, recurenta arată că începând cu data de 21.02.2014, art. 25 din acelaşi Ordin, modificat prin Ordinul nr. 192/2014, prevede că:

"(1) Pentru a fi luate în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie este necesar ca:

a) deşeurile de ambalaje prevăzute la art. 24 să fie înregistrate în evidenţele contabile în conturi de stocuri distincte, la o valoare contabilă justa, evidenţa gestiunii deşeurilor de ambalaje făcându-se cu respectarea prevederilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu completările ulterioare; şi

b) cantităţile de deşeuri de ambalaje menţionate la art. 24 lit. c) să facă obiectul unei tranzacţii cumulative, respectiv:

- tranzacţie de vânzare-cumpărare deşeuri de ambalaje de la operatorii economici prevăzuţi la art. 24 către operatorul economic valorificator sau operatorul economic care deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie;

- tranzacţie de prestare de servicii de către operatorul economic valorificator sau operatorul economic care deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie către operatorii economici prevăzuţi la art. 24. Facturarea serviciilor de valorificare deşeuri de ambalaje prestate se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările şi completările ulterioare, în baza documentelor care dovedesc valorificarea respectivelor deşeuri de ambalaje pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 24;

c) cantităţile de deşeuri de ambalaje menţionate la art. 24 lit. d) să se regăsească în facturi de vânzare;

d) pentru deşeurile de ambalaje menţionate la art. 24 lit. c) care nu pot face obiectul unei tranzacţii de vânzare-cumpărare în lipsa unei cereri de piaţă, pentru a fi luate în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie, este necesar ca respectivele deşeuri să facă obiectul atât al unei prestări de servicii de preluare a deşeurilor, cât şi al unei prestări de servicii de valorificare deşeuri de ambalaje, ambele prestate de către operatorul economic valorificator sau operatorul economic care deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie.".

Astfel, în relaţia cu S.C. B. S.A. organele de control au constatat că:

- în ceea ce priveşte obligaţia de asigurare a trasabilităţii deşeurilor predate către S.C. B. S.A., societatea a prezentat adresa-certificat cu nr. x/06.09.2016 emis de C. S.A. prin care confirmat reciclarea unei cantităţi de 604,87 tone, nefiind prezentate alte documente pentru celelalte cantităţi şi/sau categorii de deşeu de ambalaj.

În urma acestor constatări, celelalte cantităţi de deşeuri de ambalaje predate/vândute de A.. către B. S.A. în perioada 01.01.2011- 31.12.2013 nu au fost luate în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor individuale minime anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin reciclare, globale şi pe tip de material de ambalare prevăzute în Anexa 3 la O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu cu modificările şi completările ulterioare, deoarece societatea nu a putut face dovada trasabilităţii.

În opinia recurentei-pârâte, intimata reclamantă nu a deţinut şi nu a prezentat niciun document financiar-contabil care să ateste prestarea serviciilor de valorificare, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, care stabileşte că pentru a fi luata în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie este necesar ca fiecare cantitate de deşeuri de ambalaje să facă obiectul unei tranzacţii cumulative, respectiv o tranzacţie de vânzare-cumpărare deşeuri de ambalaje şi o tranzacţie de prestare de servicii de către operatorul economic valorificator sau operatorul economic care deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie.

Învederează că prevederile art. 25 din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu sunt stabilite în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, care stabileşte că potrivit principiului "poluatorul plăteşte", "costurile operaţiunilor de gestionare a deşeurilor se suportă de către producătorul de deşeuri sau, după caz, de deţinătorul actual ori anterior al deşeurilor".

De asemenea, subliniază faptul că, potrivit prevederilor art. 23 alin. (3) din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, "în lipsa facturii fiscale de prestare de servicii menţionate la alin. (1) lit. b) şi a) menţiunilor prevăzute la alin. (2), precum şi în cazul nerespectării condiţiilor prevăzute la art. 21 alin. (1), cantităţile respective nu sunt considerate ca fiind gestionate de către operatorul economic valorificator pentru îndeplinirea obiectivelor anuale ale operatorilor economici prevăzuţi la art. 19 de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje".

În fine, recurenta susţine că nerespectarea condiţiilor impuse de lege duce la dublarea cantităţilor de deşeuri de ambalaj; în plus, atât timp cât intimata reclamantă nu a respectat cerinţele din legislaţie, aceste deşeuri au fost predate libere de sarcini şi puteau fi raportate în numele altor operatori economici responsabili. Aşadar, dublarea cantităţii de deşeuri de ambalaj reciclate aduce un prejudiciu atât bugetului Fondului pentru mediu, cât şi scopului acestei activităţi de gestionare a deşeurilor pentru mediu, în conformitate cu cerinţele legislative.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în susbsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor - Administraţia Fondului de Mediu - Direcţia Generala de Administrare Fiscala şi Gestiune Financiara - Direcţia Inspecţie Fiscala şi a solicitat anularea Deciziei de impunere înregistrată la Administraţia Fondului pentru Mediu sub nr. x/03.10.2016, pentru suma totala de 1.485.745 RON, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/03.10.2016, pentru suma de 1.485.745 RON, şi a Deciziei nr. 195 emisă în data de 23.12.2016, prin care Direcţia Juridica şi Resurse Umane - Serviciul Contencios a respins contestaţia împotriva deciziei de impunere şi raportului de inspecţie fiscala.

Prin sentinţa recurată, ca urmare a casării primei sentinţe pronunţate în cauză şi trimiterii spre rejudecare, acţiunea a fost admisă în parte, fiind anulate în parte Decizia nr. 195/23.12.2016 de soluţionare a contestaţiei, cu privire la suma de 1.332.364 RON, şi Decizia de impunere nr. x din 3 octombrie 2016, înregistrată la AFM sub nr. x/03.10.2016, emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generală de Administrare Fiscală, cu privire la suma de 1.332.364 RON, pârâta înţelegând să exercite calea de atac a recursului.

Judecătorul fondului a reţinut că opinia expertului este în sensul că "aceste adrese fac dovada că deşeurile de ambalaje generate de reclamantă au fost reciclate în fapt", iar decizia de casare - în ale cărei limite se situează - stabileşte că în mod greşit au fost înlăturate concluziile raportului de expertiză.

S-a mai reţinut că ICCJ se referă explicit la acele concluzii care stabilesc că, în baza adreselor emise de S.C. B. S.A. în data de 13.03.2016, deşeurile de ambalaje predate de reclamantă în perioada 2011-2015 au fost colectate, tratate si valorificate si predate spre reciclare agenţilor economici specializaţi, indicându-se cantităţile pentru fiecare material în parte si tot astfel indicându-se si agentul reciclator, Curtea de apel apreciind că aplicarea corelată a dispoziţiilor art. 24-27 din Ordinul nr. 578/2006 cu dispoziţiile art. 63 din O.G. nr. 92/2003 privind vechiul Codul de procedură fiscală (art. 72 Legea nr. 207/2015) conduce către o determinare a stării de fapt fiscale în urma căreia nu se poate reţine altă concluzie decât aceea că deşeurile de ambalaje generate de reclamantă au fost în fapt reciclate.

Or, tocmai aceste argumente definitorii, ce au condus la soluţia anulării în parte a actelor administrative, nu au fost combătute în prezentul recurs, recurenta reluând aspecte invocate anterior în cauză, ce nu au legătură cu raţionamentul juridic ce a condus la concluzia admiterii cererii de chemare în judecată.

Practic, cererea de recurs este o reluare a întâmpinării depuse în primă instanţă, fără a cuprinde nicio critică propriu-zisă împotriva raţionamentului reţinut de judecătorul fondului.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor, iar potrivit art. 489 alin. (2), aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, se constată că, deşi există formal un recurs motivat, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind imposibil de realizat, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate, prin prisma dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta-pârâtă prezintă situaţia de fapt şi reia aceleaşi apărări formulate prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivul de casare antereferit.

Or, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin reiterarea apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

În recursul declarat, recurenta nu a arătat argumentele care conduc la nelegalitatea sentinţei recurate, prin care s-a concluzionat că aplicarea corelată a dispoziţiilor art. 24-27 din Ordinul nr. 578/2006 cu dispoziţiile art. 63 din O.G. nr. 92/2003 privind vechiul Codul de procedură fiscală (art. 72 Legea nr. 207/2015) conduce către o determinare a stării de fapt fiscale în urma căreia nu se poate reţine altă concluzie decât aceea că deşeurile de ambalaje generate de reclamantă au fost în fapt reciclate.

Înalta Curte concluzionează că sentinţa atacată nu poate fi supusă cenzurii prin prisma motivelor de recurs, aşa cum au fost invocate de recurenta-pârâtă, aceasta nu a arătat de ce consideră că normele de drept incidente în cauză au fost încălcate ori greşit aplicate de instanţa de fond la pronunţarea hotărârii recurate, simpla indicare formală a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise concret acestuia, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.

În acest context, având în vedere că motivele de recurs nu constituie reale argumente de casare din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., va fi admisă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea 554/2004, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Constată nul recursul formulat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu - Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Direcţia Generală de Administrare Fiscală şi Gestiune Financiară - Direcţia Inspecţiei Fiscale împotriva sentinţei civile nr. 415 din 14 iulie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.