Recourse against administrative acts null for missing signature
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of nullity and declared the appellant's appeal null and void, thereby upholding the first-instance decision rendered by the Court of Appeal Constança, which had dismissed the plaintiff's claims. The dispute involved a public employee challenging administrative acts regarding the suspension of a special work allowance, the partial annulment of an internal ministry order, and the invalidation of a disciplinary warning and a local inspection order. The decisive legal basis for the final outcome was procedural: the appeal was found to be null under Articles 486(1)(e), 148, and 196(2) of the Civil Procedure Code due to the absence of the appellant's signature on the appeal document, which is an essential requirement for the validity of procedural acts that the appellant failed to cure despite specific court notifications.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) C. proc. civ, art. 148 C. proc. civ, art. 268 din C. proc. civ, art. 196 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Recourse against administrative acts null for missing signature: The dispute involved a public employee challenging administrative acts regarding the suspension of a special work allowance, the partial annulment of an internal ministry order, and the invalidation of a disciplinary warning and a local inspection order. The decisive legal basis for the final outcome was procedural: the appeal was found to be null under Articles 486(1)(e), 148, and 196(2) of the Civil Procedure Code due to the absence of the appellant's signature on the appeal document, which is an essential requirement for the validity of procedural acts that the appellant failed to cure despite specific court notifications.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited in the dispositive for admitting the exception of nullity.
Procedural rule cited in the dispositive to validate the court's decision to declare the appeal null.
Full text
Şedinţa publică din data de 2 martie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 29.03.2021 sub nr. x/2021 şi precizată în scris şi oral în şedinţa publică din data de 19.04.2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, B., C., Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Unitatea Militară 0434 Constanţa (I.S.U.J. Constanţa) a solicitat să se dispună:
- suspendarea şi anularea Ordinului MAI nr. 135/2019, parţial, numai în ceea ce priveşte art. 328 alin. (1) lit. a);
- anularea Ordinului MAI nr. II/1786/04.12.2020 prin care s-a sistat sporul pentru lucrări de excepţie în cuantum de 30%;
- anularea Deciziei nr. 1389/IG/16.10.2020 emisă de IGSU, prin care s-a aplicat sancţiunea avertisment;
- anularea şi suspendarea Ordinului nr. 308/21/12.02.2021 emis de I.S.U.J. Constanţa
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 142 din 5 iulie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a Deciziei nr. ll39/IG/16.10.2020 emisă de Inspectorul General al IGSU şi respinge această cerere, ca inadmisibilă;
- a respins excepţia inadmisibilităţii celorlalte cereri formulate de reclamantul A.;
- a respins, ca nefondate, cererile de anulare a prevederilor art. 328 alin. (1) lit. a) din Ordinul MAI nr. 135/2019, a Deciziei nr. II/1786/04.12.2020 emisă de MAI şi a Ordinului nr. 308/21/I - CT/12.02.2021 emisă de Inspectorul Şef al ISU Dobrogea al Judeţului Constanţa, precum şi cererile de obligare a pârâţilor la plata despăgubirilor materiale şi morale, astfel cum au fost precizate;
- a dispus obligarea reclamantului către pârâtul IGSU la plata cheltuielilor de judecată constând în cheltuielile de transport în sumă de 285,33 RON.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei nr. 142 din 5 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând, în drept, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii-pârâţi Inspectoratul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii, excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia tardivităţii recursului.
Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, excepţia nulităţii recursului şi excepţia lipsei de inteeres a recursului.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând, cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa semnăturii, invocată de intimaţii Inspectoratul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Înalta Curte constată că această excepţie este întemeiată, chestiunea derivând din nesemnarea cererii făcând de prisos analiza celorlalte excepţii invocate.
Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (…) e) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. De asemenea, potrivit prevederilor art. 148 C. proc. civ., orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni esenţiale, "şi semnătura˝ iar potrivit art. 196 alin. (2) din acelaşi cod, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecăţii (…).
Totodată, art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii", dispune:
"(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia(...). (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege."
Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanţei de judecată.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că deşi în cuprinsul întămpinărilor formulate de intimaţii Inspectoratul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi comunicate recurentului, s-a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii, iar prin citaţia comunicată prin intermediul poştei electronice la data de 20.02.2023(în acest sens dovada de comunicare aflată la dosar), s-a pus în vedere recurentului să depună la dosarul cauzei un exemplar semnat al recursului declarat în cauză sau să semneze cererea de recurs deja depusă, totuşi memoriul de recurs nu conţine şi semnătura acestuia.
Întrucât până la termenul de judecată acordat în cauză, recurentul-reclamant nu a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa, nu a comunicat instanţei un exemplar original al recursului şi nici nu a procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condiţiile de formă ale recursului, prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 148 şi art. 196 din C. proc. civ., recursul necuprinzând semnătura părţii, care trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanţele de judecată.
Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamant A., ca nesemnat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii Inspectoratul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi va constata nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 142/2021 din 5 iulie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii Inspectoratul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 142/2021 din 5 iulie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.