Right to Defense Breach via Failure to Rule on Timely Postponement Request in Lawyer Disciplinary Proceedings

Şedinţa publică din data de 2 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.10.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti, B., C., D., E., F., recurs împotriva hotărârii nr. 9298/13.03.2018 a Baroului Bucureşti, prin care a fost clasată sesizarea înregistrată la Baroul Bucureşti sub numărul 9298/17.10.2017 formulată împotriva domnilor avocaţi F., C., B., D., E., hotărâre a cărei procedură prealabilă a fost respinsă de către UNBR ca inadmisibilă prin Decizia nr. 42 din data de 21.08.2018, prin care a solicitat:

- anularea hotărârii nr. 9298/13.03.2018 a Baroului Bucureşti, prin care a fost clasată sesizarea înregistrată la Baroul Bucureşti cu nr. 9298/17.10.2017

- obligarea Baroului la refacerea anchetei privind abaterile disciplinare sesizate, ţinând cont de decizia instanţei din cazul de faţă;

- obligarea Baroului la refacerea procedurii judecării abaterilor disciplinare;

- constatarea încălcărilor normelor din Legea avocaţilor, Codul deontologic şi statutul profesiei de avocat, în special al abaterilor privind principiul respectării secretului profesional, principiul evitării conflictelor de interese, principiul profesionalismului şi loialităţii faţă de clienţi, principiul respectării confraţilor şi a tuturor persoanelor cu care avocatul intră în relaţii profesionale, principiul loialităţii faţă de profesia de avocat, precum şi a altor principii care au fost încălcate de către avocaţii sus precizaţi.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 51 din 17 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins atât excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată, cât şi acţiunea formulată de reclamantul A., obligând reclamantul la plata sumei de 800 RON către UNBR, respectiv la plata sumei de 800 RON către Baroul Bucureşti, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 51 din 17 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A., criticând hotărârea pentru nelegalitate.

După prezentarea pe larg a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant, invocând incidenţa motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că prezenta cauză a fost soluţionată de acelaşi magistrat care a judecat şi primul ciclu procesual, apreciind că pentru acest motiv, judecătorul se afla într-o incompatibilitate absolută.

Un alt motiv pentru care recurentul a criticat hotărârea atacată se referă la faptul că instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat pe cererea sa de amânare a cauzei, pe care a trimis-o prin email la data de 03.02.2021, ora 10:33, pentru termenul de judecată din 03.02.2021, ora 12:00, la care a anexat dovezile că nu se afla în ţară.

A susţinut recurentul că prima instanţă nu a administrat niciun document si nici nu a pus in discuţie probele indicate în dosarul de fond.

Sub un alt aspect, recurentul a considerat ca sentinţa recurată nu este motivată, fiind astfel incident în cauza motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu a enumerat încălcările statutare menţionate prin sentinţa atacat şi nu a motivat pentru fiecare încălcare în parte, dacă este sau nu fondată.

A arătat recurentul că în mod greşit a reţinut prima instanţă că în cauză a existat o cercetare disciplinară, întrucât aceasta poate fi efectuată numai de Comisia de disciplină, iar Comisa de disciplină nu a fost sesizată. În opinia recurentului, în ceea ce priveşte raporturile juridice, argumentele menţionate de instanţe reprezintă o interpretare greşită a legii, deoarece este irelevant dacă au existat raporturi juridice cu grupul de avocaţi împotriva cărora a sesizat UNBR.

În esenţă, recurentul a susţinut că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nemotivată câtă vreme instanţa nu argumentează clar, precis şi coerent motivele care au stat la baza pronunţării soluţiei în cauză, faptic nemotivând niciuna din abaterile disciplinare sesizate concret.

În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că soluţia pronunţată este rezultatul aplicării greşite a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 51/1995.

Nicio dispoziţie din cadrul Legii nr. 51/1995 şi din Statutul profesiei de avocat nu permit formelor de exercitare a profesiei de avocat sa desfăşoare activităţi de colaborare în scopuri de markerting, o asemenea colaborare nefiind recunoscuta de lege si interzisa categoric.

In acest sens, recurentul a arătat că instanţa de fond a făcut o aplicare şi o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 213 al Statutului profesiei de avocat, potrivit căruia: "Avocatul exercita profesia la alegere, numai in una din modalităţile prevăzute la art. 212, cu respectarea prevederilor art. 180".

Atât timp cat prevederile legale arată clar că este interzisă exercitarea profesiei în mai mult de o formă de exercitare, simplul fapt că atât Baroul, cât şi avocaţii arată că există o formă de asociere, avocaţii fiind şi asociaţi şi cabinet individual, arata clar că sunt motive contradictorii.

Nu se poate susţine ca toţi îşi exercită profesia în forma de exercitare de cabinet individual, dar sunt asociaţi în forma de marketing, legea stabilind că asocierea necesită acordul prealabil al Baroului.

Faptul ca domnul av. C. a ales să îşi exercite profesia sub forma de cabinet individual - aşa cum rezultă din tablou -, arată foarte clar că a ales deja una din modalităţile prevăzute la art. 212 şi nu poate in acelaşi timp să îşi exercite profesia în mai multe forme de exercitare (cum ar fi aceea de asociat al SCP F.). O exercitare şi sub altă formă este clar o abatere disciplinara.

Exclus este şi faptul că acesta să fi fost colaborator al SCP F., deoarece forma de exercitare de avocat colaborator, conform art. 212 lit. e), prevede expres forma de exercitare de "avocat colaborator", forma de exercitare a profesiei supusa aprobării prealabile a Baroului.

Prin urmare, cu aplicarea greşita a legii, instanţa de fond nu a constatat ca SCP F. nu are niciun asociat pe numele C., fapt ce rezulta din Tabloul avocaţilor, deşi, in cuprinsul paginii de internet a societăţii G., se afirma ca domnul Av C. este asociat al acesteia, situaţie similara şi în ceea ce o priveşte pe dna. avocat E..

Avocatul sus precizat îşi exercită profesia sub forma de cabinet individual, ori asociat, ori colaborator, dar toate la un loc nu pot exista în acelaşi timp, mai ales ca nu a înştiinţat Baroul, sau Baroul în cunoştinţă de cauza a indus in eroare publicul ţinând o evidenţă falsă a Tabloului avocaţilor din Barou.

Iar pe pagina de internet a Cabinetului de avocat F. rezultă că nu exercitat profesia sub denumirea de SCP F., ci sub forma de societate civila profesionala (SCP) "G." F., E., B., D.", denumire neautorizata de către Baroul Bucureşti.

În fine, recurentul a arătat că a învederat că actul emis de către Baroul Bucureşti este nelegal, afirmaţii pe care le menţine in continuare şi care sunt, în opinia sa, motiv de casare, pentru că nu au fost analizate de către instanţa de fond în niciun fel.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Baroul Bucureşti, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală.

Intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România a depus întâmpinare prin care solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimaţii-pârâţi B., C., D., E., F. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea argumentelor invocate de intimaţi şi totodată, a adus precizări cu privire la motivele invocate prin cererea de recurs.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte constată că sunt fondate susţinerile intimatului-pârât Baroul Bucureşti referitoare la tardivitatea completării motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant prin răspunsul la întâmpinare, depus la dosarul cauzei la data de 27 februarie 2023, cu depăşirea termenului de 15 de zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că acestea nu vor fi analizate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:

Susţinerile recurentului referitoare la incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat cauza la fond, formulate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 1 din C. proc. civ., care se referă la situaţia în care "hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe", sunt nefondate.

Astfel, contrar susţinerilor recurentului, nu poate fi reţinută incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată a fost pronunţată de completul de judecată legal învestit cu soluţionarea cauzei, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile.

Sunt nefondate susţinerile recurentului-reclamant sub acest aspect, întrucât în cauză nu au existat două cicluri procesuale, cătâ vreme, prin sentinţa nr. 1076 din 20 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a declinat cauza către Tribunalul Bucureşti, situaţie care nu este de natură a atrage incompatibilitatea judecătorului care a judecat cauza în urma pronunţării regulatorului de competenţă .

În ceea ce priveşte criticile invocate în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, în limitele şi pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Nulitatea actelor de procedură este definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" şi se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului procesual civil este cel al dreptului la apărare: ambele părţi (reclamantul, pârâtul) trebuie să aibă posibilitatea de a lua cunoştinţă de actele dosarului, de a propune probe în apărare, de a pune în discuţie pretenţiile părţii adverse şi de a apela la serviciile unui apărător calificat (avocat, consilier juridic).

Recurentul susţine că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 222 C. proc. civ., potrivit cărora părţile au posibilitatea să solicite un singur termen pentru lipsă de apărare, iar solicitarea adresată instanţei trebuie să fie temeinic motivată.

La data de 3 februarie 2021, ora 10:33, conform înscrisului aflat la dosar fond, în condiţiile în care şedinţa de judecată din ziua respectivă era planificată începând cu ora 12, reclamantul a trimis prin email o cerere de amânare a judecării cauzei pentru imposibilitate de prezentare, arătând că la data termenului de judecată este plecat din ţară din motive familiale, ataşând dovada biletului de avion în acest sens.

La termenul de judecată din data de 3 februarie 2021, instanţa a arămas în pronunţare şi a amânat pronunţarea la data de 17.02.2021, dată la care a pronunţat sentinţa recurată.

Cererea de amânare comunicată de reclamant nu a fost prezentată completului de judecată la data de 3 februarie 2021, a fost comunicată prin email de la Registratura secţiei a VIII-a (pe rolul căreia se afla dosarul) către Registratura secţiei a IX-a, şi înregistrată la dosar la data de 4 februarie 2021, conform menţiunii de pe înscrisul aflat la dosar fond.

Potrivit art. 222 C. proc. civ., "Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei. (2) Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise."

Reclamantul a solicitat, prin cererea comunicată la dosar pentru termenul de judecată din data de 3 februarie 2021, acordarea unui nou termen de judecată, prin prisma imposibilităţii de prezentare, pe care a motivat-o, depunând şi înscrisuri în dovedirea acesteia.

Deşi dispoziţiile art. 222 C. proc. civ. nu reglementează obligaţia, ci posibilitatea instanţei de a dispune amânarea judecăţii pentru lipsa de apărare a părţii, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei este obligată să o analizeze şi să se pronunţe motivat aspra acestei cereri.

În acest context, Înalta Curte constată că, prin neanalizarea cererii de amânare a cauzei, comunicate instanţei prin email la data de 3 februarie 2021, anterior orei stabilite pentru şedinţa de judecată, şi nepronunţarea asupra acesteia, reclamantului i-a fost încălcat dreptul la apărare. Faptul că cererea nu a fost prezentată completului de judecată la data de 3 februarie 2021, din motive de ordin administrativ, fiind înregistrată la dosar la data 4.02.2021, după ce instanţa a rămas în pronunţare (pronunţarea fiind amânată la data de 17.02.2021), nu este imputabil reclamantului.

Sunt fondate, astfel, criticile invocate în recurs care se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., fiind încălcate reguli de procedură privitoare la garantarea respectării dreptului la apărare al părţii (art. 13 noul C. proc. civ., coroborat cu art. 222 din acelaşi Cod), a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Faţă de acestea, fiind incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., care conduce la trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza celorlalte critici aduse de recurent sentinţei recurate, care privesc fondul cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 51 din 17 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.