Challenge to Prosecutor's Case Closure: Untimeliness of Appeal Against Dismissal of Constitutional Unconstitutionality Referral
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as untimely and ordered her to pay 200 RON in judicial costs to the state, thereby affirming the lower court’s dismissal of her petition. The dispute concerned a procedural challenge to a prosecutor's decision to close a criminal case, where the appellant had sought to refer a constitutional unconstitutionality exception regarding specific provisions of the Code of Criminal Procedure to the Constitutional Court. Relying on Article 29(5) of Law No. 47/1992, the court determined that the four-hour and 48-hour procedural deadline for appealing a dismissal of a constitutional referral petition had expired before the appeal was filed on January 19, 2024, making the action inadmissible due to the strict nature of the term.
Legislator headnote
AI generatedart. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 99 alin. (1) C. proc. pen, art. 340 alin. (1) C. proc. pen, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 269 alin. (2) C. proc. pen; Challenge to Prosecutor's Case Closure: Untimeliness of Appeal Against Dismissal of Constitutional Unconstitutionality Referral: The dispute concerned a procedural challenge to a prosecutor's decision to close a criminal case, where the appellant had sought to refer a constitutional unconstitutionality exception regarding specific provisions of the Code of Criminal Procedure to the Constitutional Court. Relying on Article 29(5) of Law No. 47/1992, the court determined that the four-hour and 48-hour procedural deadline for appealing a dismissal of a constitutional referral petition had expired before the appeal was filed on January 19, 2024, making the action inadmissible due to the strict nature of the term.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appeal as untimely, establishing the 48-hour deadline for challenging the dismissal of a request to refer a question of unconstitutionality to the Constitutional Court.
Procedural basis for imposing judicial costs on the appellant due to procedural fault.
Full text
Şedinţa publică din data de 1 februarie 2024
Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 21 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (1), (2) C. proc. pen., art. 99 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1), (2) din Constituţia României, art. 100 alin. (1), (4) C. proc. pen. şi art. 340 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 24 din Constituţia României, formulată de petenta A. în dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Bacău.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, în esenţă, că sesizarea formulată de petenta A. nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, având în vedere că aspectele învederate nu reprezintă, în concret, veritabile critici de neconstituţionalitate, ci critici privind legalitatea şi temeinicia soluţiei de clasare dispusă de procuror, care, însă, nu pot fi analizate, astfel cum a solicitat petenta, printr-o hotărâre a instanţei de contencios constituţional.
Împotriva acestei hotărâri, la 19.01.2024 (conform menţiunii inserate în cuprinsul cererii şi vizei Serviciului Arhivă din cadrul Curţii de Apel Bacău) a promovat cale de atac intitulată contestaţie în anulare petenta A..
Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fiind repartizată aleatoriu, în sistem informatizat, Completului nr. 6 pentru termenul de judecată din 01 februarie 2024.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale potrivit cărora încheierea prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, califică calea de atac formulată de petentă, ca fiind recurs.
Examinând, în acest context, recursul declarat de petenta A., raportat la textele de lege incidente în cauză, Înalta Curte constată că acesta este tardiv.
Astfel, potrivit prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Verificând natura termenului de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac, se constată că acesta este un termen procedural, ce trebuie calculat potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că în cuprinsul său nu se socoteşte ora la care începe să curgă şi nici ora la care se împlineşte, şi peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen, respectiv constatarea tardivităţii acestuia.
În raport cu aceste dispoziţii, având în vedere că minuta încheierii penale a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost pronunţată la data de 21 decembrie 2023, ora 12:00, termenul de 48 de ore în care petenta putea declara recurs s-a împlinit cel mai târziu la 23 decembrie 2023, ora 12:00.
Aşadar, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate şi având în vedere data pronunţării încheierii, Înalta Curte constată că la 19 ianuarie 2024, când a fost declarat recursul de către petentă, termenul în care se putea ataca dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale expirase.
Având în vedere cele expuse mai sus, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 21 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, o va obliga pe aceasta la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 21 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.
Obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2024.