Abuse of office statute of limitations and the inapplicability of EU financial fraud jurisprudence to domestic criminal acts

Şedinţa publică din data de 07 noiembrie 2023

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 75 din 18 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2016, în baza art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. din:

- o infracţiune prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (23 de acte materiale, parte civilă B.);

- o infracţiune prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, parte civilă B.);

- 3 infracţiuni prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale - parte civilă S.C. C.; 4 acte materiale - parte civilă S.C. D.; 28 acte materiale -parte civilă B.);

- 4 infracţiuni prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (părţi civile E. şi F., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. I.);

- o infracţiune prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale-parte civilă BEJ J.), în:

- o infracţiune prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (25 de acte materiale, parte civilă B.);

- o infracţiune prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (41 de acte materiale, părţi civile S.C. C., S.C. D., B., E. şi F., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. I. şi BEJ J.).

În baza art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (25 de acte materiale, parte civilă B.), a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa principală de 4 ani închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc.

În baza art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (38 de acte materiale, părţi civile S.C. C., S. C. D. S.A., B., E. şi F., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. I.), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 6 ani închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 7 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (3) şi (5) C. pen., s--a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc).

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 04 octombrie 2016 până la data de 27 februarie 2017.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpat.

A fost menţinută măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin ordonanţa din 19 ianuarie 2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, până la concurenţa pagubei produse prin infracţiuni, asupra următoarelor bunuri proprietatea inculpatului, respectiv: - teren intravilan, situat în mun. Tg. Jiu, Bld. Ecaterina Teodoroiu, nr. 90 A, jud. Gorj, cu suprafaţa de 806 mp, clădire (spaţiu comercial), cu suprafaţa de 185 mp, valoare de impozitare 373626,00 RON, clădire (spaţiu comercial), cu suprafaţa de 77 mp, valoare de impozitare 155509,20 RON, anexă în suprafaţă de 66 mp, valoare de impozitare 22 667,04 RON şi clădire (spaţiu comercial), cu suprafaţa de 94 mp, valoare de impozitare 189842,40 RON, ce au fost dobândite în baza contractului de vânzare cumpărare nr. x/12.09.2012, încheiat cu S.C. K. S.A., prin lichidator L.., având număr cadastral x;- teren cu construcţii situat în mun. Tg. Jiu, str. x, jud. Gorj, în suprafaţă totală de 804 mp, clădire cu suprafaţa de 314 mp, valoare de impozitare 760 985,28 RON, anexa cu suprafaţa de 28 mp, valoare de impozitare 8 648,64 RON, ce au fost dobândite în baza contractului de vânzare cumpărare nr. x/20.10.2010, încheiat cu M. şi N., având număr cadastral x; - imobilul clădire, situat în mun. Tg. Jiu, str. x, jud. Gorj, cu suprafaţa de 99,55 mp, valoare de impozitare 256 898,73 RON, ce a fost dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare nr. x/18.02.2014, încheiat cu S.C. O. S.R.L., prin lichidator P.., având număr cadastral x; - imobil, apartament cu 4 camere, în suprafaţă utilă de 150 mp, situat în Bucureşti, str. x, apart. 1.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă BEJ J..

A fost respinsă cererea formulată de martora Q. privind plata daunelor morale.

Au fost admise, în parte, acţiunile civile formulate în procesul penal de părţile civile B., D. S.A., S.C. H. S.R.L., S.C. I..

Au fost admise acţiunile civile formulate de părţile civile S.C. G. S.R.L. prin lichidator judiciar Cab. ind. de practician în insolvenţă - R., E. şi F., S.C. C. prin lichidator judiciar L..

A fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile, după cum urmează: - la plata sumei de 715.351,65 RON, cu dobânda legală începând cu data de 23.08.2016 până la data plăţii efective, către partea civilă B.; - la plata sumei de 42.859,27 RON, cu dobânda legală începând cu data de 23.08.2016 până la data plăţii efective, către partea civilă D.; - la plata sumei de 249.990 RON, cu dobânda legală începând cu data de 06.10.2014 până la data plăţii efective, către partea civilă S.C. I.; - la plata sumei de 10.691,40 RON, cu dobânda legală începând cu data de 23.08.2016 până la data plăţii efective, către partea civilă S.C. G. S.R.L. prin lichidator judiciar Cab. ind. de practician în insolvenţă - R.; - la plata sumei de 12.250,97 RON, cu dobânda legală începând cu data de 23.08.2016 până la data plăţii efective, către părţile civile E. şi F. şi la plata sumei de câte 5000 RON daune morale către fiecare dintre aceste părţi civile; - la plata sumei de 39.806,34 RON, cu dobândă legală începând cu data de 23.08.2016 până la data plăţii efective, către partea civilă S.C. H. S.R.L.; - la plata sumei de 203.914,78 RON, cu dobânda legală începând cu data de 23.08.2016 până la data plăţii efective, către partea civilă S.C. C. prin lichidator judiciar L..

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 21.500 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 20.000 RON aferentă urmăririi penale.

Prin decizia nr. 312/A din 27 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, au fost admise apelurile declarate de inculpatul A. şi de părţile civile D. şi S.C. H. S.R.L. împotriva sentinţei penale nr. 75 din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, care a fost desfiinţată în parte şi, în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă, de 7 ani şi 4 luni închisoare, în pedepsele componente: de 4 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (25 acte materiale), şi de 6 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (38 de acte materiale), care au fost repuse în individualitatea lor şi s-a înlăturat sporul de 1 an şi 4 luni închisoare.

A fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (38 de acte materiale, părţi civile S.C. C., S.C. D., B., E. şi F., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.C. S.), de la 6 ani închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare.

Au fost menţinute pedepsele complementare şi accesorii aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (38 de acte materiale, părţi civile S.C. C., S.C. D., B., E. şi F., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.C. S.).

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale de 4 ani şi 6 luni închisoare şi de 4 ani închisoare şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de 1 an şi 4 luni închisoare (o treime din pedeapsa de 4 ani închisoare), în total, pedeapsa de executat fiind de 5 ani şi 10 luni închisoare.

A fost menţinută dispoziţia de contopire a pedepselor complementare şi accesorii.

S-a redus cuantumul despăgubirilor civile acordate de prima instanţă părţii civile B. la suma de 673.290,9 RON, la care s-a adăugat dobânda legală începând cu data de 23.08.2016 şi până la data achitării integrale a prejudiciului.

S-a redus cuantumul despăgubirilor civile acordate de prima instanţă, cu titlu de daune materiale, părţilor civile E. şi F. la suma de 10.394,10 RON la care s-a adăugat dobânda legală începând cu data de 23.08.2016 şi până la data achitării integrale a prejudiciului.

A fost admisă acţiunea civilă formulată de D. şi a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă D. a următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile, daune materiale: - 9.612,76 RON la care s-a adaugat dobânda legală de la data la care inculpatul trebuia să procedeze la distribuirea către creditor a sumelor încasate în dosarul de executare x/2012 aparţinând B.E.J. A. şi până la data achitării integrale a prejudiciului; - 78.750,00 RON la care s-a adaugat dobânda legală de la data la care inculpatul trebuia să procedeze la distribuirea către creditor a sumelor încasate în dosarul de executare nr. 296/E/2012 aparţinând B.E.J. A. şi până la data achitării integrale a prejudiciului; - 26.034,54 RON la care s-a adaugat dobânda legală de la data la care inculpatul trebuia să procedeze la distribuirea către creditor a sumelor încasate în dosarul de executare nr. 280/E/2012 aparţinând B.E.J. A. şi până la data achitării integrale a prejudiciului.

S-a disjuns acţiunea civilă formulată de D. având ca obiect despăgubirile civile aferente dosarului de executare nr. 3/E/2013 aparţinând B.E.J. A..

S-a stabilit că data de la care curge dobânda legală aferentă sumei de 39.806,34 RON acordată părţii civile S.C. H. S.R.L., cu titlu de despăgubiri civile de către instanţa de fond, este data la care inculpatul trebuia să procedeze la distribuirea către creditor a sumelor încasate în dosarul de executare nr. 478/E/2013 aparţinând B.E.J. A. şi până la data achitării integrale a prejudiciului

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

S-a trimis cauza spre rejudecarea acţiunii civile formulate de D. având ca obiect despăgubirile civile aferente dosarului de executare nr. 3/E/2013 aparţinând B.E.J. A. la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Craiova.

S-a luat act de retragerea apelului părţii civile B. formulat împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost respins, ca nefondat, apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., invocând motivul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., prin prisma căruia a învederat că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru faptele săvârşite în calitate de executor bancar s-a împlinit la data de 17.02.2020, având în vedere aspectele stabilite prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, aşa cum a fost interpretată prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022, considerând că instanţa de apel trebuia să ia act de intervenirea prescripţiei răspunderii penale.

Prin încheierea din 01 februarie 2023, Înalta Curte a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 312/A din 27 octombrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.

Prin decizia penală nr. 103/A din 08 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 312/A din 27 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dată în dosarul nr. x/2016.

A fost desfiinţată, în parte, decizia atacată şi sentinţa penală nr. 75 din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare, dispusă faţă de inculpatul A., pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (25 acte materiale), parte civilă B. S.A şi rejudecând:

A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 10 luni închisoare în pedepsele componente:

- pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 şi art. 5 C. pen. (25 acte materiale), parte civilă B.;

- pedeapsa de 4 ani şi 6 închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 şi art. 5 C. pen. (38 de acte materiale);

- sporul de 1 an şi 4 luni închisoare;

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal, faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 şi art. 5 C. pen. (25 acte materiale), ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

A fost menţinută pedeapsa de 4 ani şi 6 închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 şi art. 5 C. pen. (38 de acte materiale), şi s-a înlăturat sporul de 1 an şi 4 luni închisoare.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 75 din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi ale deciziei penale nr. 312/A din 27 octombrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, care nu sunt contrare hotărârii.

S-a constatat că mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 76/2018 din 27 octombrie 2020 emis de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pe numele contestatorului A., a fost anulat prin sentinţa penală nr. 93 din 28 aprilie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi că, în temeiul aceleiaşi sentinţe, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 97/14.05.2021.

S-a constatat că A. a executat o parte din pedeapsa aplicată prin decizia contestată, în perioada 28.10.2020 la zi.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei în anulare au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că numitul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (25 acte materiale, parte civilă B.), întrucât în perioada în care şi-a exercitat funcţia de executor bancar, respectiv 2008 - 17 februarie 2012, prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu, a dispoziţiilor C. proc. civ. şi a celorlalte reglementări aferente profesiei de executor bancar, nu a distribuit creditorului B. sumele de bani primite în contul de consemnare deschis la BT de la debitorii din dosarele de executare şi sumele de bani reprezentând contravaloarea bunurilor valorificate pentru diminuarea debitelor clienţilor băncii (debitorii T. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP.), a ridicat în numerar din contul de executor bancar aflat în gestiunea sa suma de 329.513,50 RON fără justificare şi a transferat din contul de executor bancar în contul S.C. K. S.A. suma de 61.500 RON, reprezentând restituire garanţie participare la licitaţie, sumă ce nu a fost încasată anterior de la această firmă, în condiţiile în care aceste sume de bani nejustificate nu au ajuns la creditorul B., conform destinaţiei, dar nu au rămas nici în contul de consemnare, cu consecinţa directă a prejudicierii părţii civile B..

S-a mai constatat că împotriva hotărârii instanţei de apel prin care s-a dispus condamnarea, inculpatul A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 436 lit. b) C. proc. pen., arătând, în esenţă, că, urmare a deciziei nr. 358 din 26 mai 2022 a Curţii Constituţionale, la momentul pronunţării instanţei de apel, 27 octombrie 2020, termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 şi art. 5 C. pen. (25 acte materiale, parte civilă B.), infracţiune săvârşită în calitate de calitate de executor bancar al B., era împlinit la data de 17 februarie 2020.

S-a reţinut, totodată, că pedeapsa prentru infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, iar conform art. 132 din Legea nr. 78/2000 "în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime". Ca urmare, s-a constatat că infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen., se pedepseşte cu închisoarea de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni.

În ceea ce priveşte durata termenului general de prescripţie a răspunderii penale, s-a reţinut că, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., acesta este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

S-a mai arătat că, în jurisprudenţa obligatorie şi relevantă a Curţii Constituţionale, concretizată în deciziile nr. 297/2018 (publicată în M.O. partea I nr. 518 din 25 iunie 2018) şi nr. 358/2022 (publicată în M.O. partea I nr. 565 din 9 iunie 2022), s-a statuat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., în varianta normativă în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, au avut conţinutul "cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea", fără a cuprinde vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie. În acest sens, instanţa de control constituţional a reţinut că:

"(...) trebuie stabilit în ce măsură ansamblul legislativ în vigoare este apt să determine o aplicare clară şi previzibilă a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., astfel cum acestea au fost sancţionate prin Decizia nr. 297/2018 (...) În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (...) Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale" (decizia nr. 358/2022, par. 60, par. 73, par. 76).

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, de asemenea cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, a rezultat că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 C. pen.

În acest context, s-a precizat că evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea abuz în serviciu, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A., se face în raport de termenul general de prescripţie calculat de la momentul săvârşirii faptei, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate inculpatului neputând fi valorificate în cauză.

Astfel, decizia instanţei de control constituţional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, Înalta Curte a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (2) C. pen., "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă (...) în cazul infracţiunii continuate de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni (...)".

Aşadar, referitor la momentul săvârşirii infracţiunii s-a constatat că, momentul cu relevanţă penală în raport cu care se stabileşte legea penală aplicabilă activităţii ilicite şi se calculează termenul de prescripţie a răspunderii penale, în cauză, este data săvârşirii ultimei acţiuni ce dă conţinut infracţiunii continuate prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Înalta Curte a constatat că, faţă de momentul săvârşirii ultimului act material ce dă conţinut infracţiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (comise de către inculpat în calitate de executor bancar, în dauna B.), anume data de 17 februarie 2012, termenul general de prescripţie, pentru săvârşirea acestei infracţiuni, de 8 ani, calculat potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a împlinit la data de 16 februarie 2020, anterior pronunţării deciziei instanţei de apel nr. 312/A din 27 octombrie 2020, care face obiectul căii extraordinare de atac. Sub acest aspect, s-a făcut trimitere la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ulterioară deciziei instanţei de control constituţional şi a hotărârii pronunţate de instanţa supremă în mecanismul de unificare a practicii judiciare (decizia nr. 253/A din 06 decembrie 2022, dosar nr. x/2022; decizia nr. 262 din 15 decembrie 2022, dosar nr. x/2022).

În egală măsură, Înalta Curte a reţinut că, în cauză, nu este incidentă soluţia dispusă cu caracter obligatoriu în unificarea practicii de instanţa supremă prin decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 prin care s-a stabilit că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii. Sub acest aspect, s-a observat că instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului fără a proceda la o evaluare a prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

Faţă de considerentele anterior evocate, Înalta Curte a constatat că cererea de contestaţie în anulare este întemeiată, motiv pentru care a admis-o, cu consecinţa desfiinţării, în parte, a deciziei penale şi a sentinţei penale de condamnare a inculpatului A. numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare dispusă faţă de acesta pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (25 acte materiale), parte civilă B.

Împotriva deciziei penale nr. 103/A din 08 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, în termen legal, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., cu argumentarea că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În acest sens, s-a apreciat că, în mod eronat, în urma evaluării deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 67/2022, a fost avut în vedere doar termenul general de prescripţie a răspunderii penale, de 8 ani, determinat conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi calculat conform art. 154 alin. (2) C. pen. şi art. 186 C. pen., cu consecinţa constatării intervenirii prescripţiei pentru infracţiunea de abuz în serviciu, analiza îndeplinirii condiţiilor pentru constatarea incidenţei prescripţiei impunându-se a fi făcută inclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 155 C. pen., faţă de care termenul de prescripţie specială nu este împlinit.

S-a arătat că instanţele de fond şi apel au reţinut, în cauză, ca lege penală mai favorabilă pentru infracţiunea de abuz în serviciu săvârşită în perioada 2008 - 17 februarie 2012, dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen., pentru care limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 2 ani şi 8 luni închisoare şi 9 ani şi 4 luni închisoare, dat fiind că dispoziţiile vechii reglementări, sub imperiul căreia a fost comisă infracţiunea, prevedeau limite mai aspre, respectiv închisoarea de la 3 la 15 ani.

S-a mai susţinut că termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., însă cursul acestuia a fost întrerupt prin îndeplinirea oricărui act de procedură care a fost efectuat în cauză şi comunicat, împlinindu-se doar dacă a fost depăşit cu încă o dată, oricâte întreruperi ar interveni.

Sub acest aspect, s-a subliniat că între momentul săvârşirii ultimului act material al infracţiunii - 17 martie 2012- şi data de 25 iunie 2018 (când a fost publicată decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018) au fost efectuate numeroase acte de procedură ce au fost aduse la cunoştinţă inculpatului şi care au întrerupt cursul prescripţiei răspunderii penale, iar după fiecare dintre ele a început să curgă un nou termen de prescripţie. Astfel, inculpatul a fost reţinut de procuror prin ordonanţa nr. 285/P/2015 din 04 octombrie 2016 şi arestat preventiv de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Craiova, prin încheierea nr. 6 din 05 octombrie 2016, menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, în cursul anului 2016 inculpatul a dat numeroase declaraţii şi a fost informat asupra actelor de urmărire penală efectuate de procuror, pe care le-a supus controlului ierarhic sau controlului judecătorului de drepturi şi libertăţi, când a considerat necesar, a luat cunoştinţă de rechizitoriul întocmit la data de 24 noiembrie 2016, formulând cereri şi excepţii, unele fiind admise. În plus, s-a învederat că întreaga etapă a urmăririi penale, procedura de cameră preliminară şi etapa judecăţii în fond, finalizată prin pronunţarea sentinţei nr. 75 din 18 aprilie 2018 în dosarul nr. x/2016, s-au desfăşurat în intervalul de timp anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, aşa încât efectul acestor acte de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale nu poate fi ignorat.

Prin urmare, soluţia de încetare a procesului penal nu ar fi putut fi dispusă decât după împlinirea unui termen de 16 ani, respectiv la 16 februarie 2028, după depăşirea cu încă o dată a termenului de 8 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., astfel cum prevăd dispoziţiile art. 155 alin. (4) C. pen.

S-a mai arătat că Parchetul nu este de acord argumentul instanţei care a soluţionat contestaţia în anulare în sensul că nu este incidentă soluţia dispusă prin decizia instanţei supreme nr. 67 din 25 octombrie 2022 câtă vreme instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului fără a proceda la o evaluare a prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Aceasta deoarece, la judecarea apelurilor, inculpatul a solicitat primordial achitarea sa pentru ambele infracţiuni, ceea ce semnifică faptul că judecătorii din apel au analizat probele şi motivele de apel invocate de inculpat din perspectiva enunţată. Adoptând soluţia de condamnare, judecătorii au verificat primordial dacă nu a fost depăşit termenul prevăzut de lege în care poate fi tras la răspundere penală inculpatul (obligaţie a oricărui act de judecată şi care nu trebuie să fie explicit descrisă în considerente) şi apoi au decis că există probe care răstoarnă prezumţia de nevinovăţie, menţinând condamnarea şi pentru această infracţiune, însă cu reducerea pedepsei pentru cealaltă infracţiune, cea a comisă în calitate de executor judecătoresc.

Totodată, s-a reafirmat că instanţele de judecată din România sunt ţinute de respectarea jurisprudenţei obligatorii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ce statuează asupra obligaţiei statelor de a combate infracţiunile de corupţie în general şi infracţiunile ce vizează fraude ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, prin măsuri disuasive şi efective, lăsând neaplicate deciziile Curţii Constituţionale ce nu permit o prevenire şi reprimare efectivă a acestora. În acest sens, a făcut trimitere la hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 21 decembrie 2021 pronunţată în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19 (Eurobox Promotion si alţii) şi la hotărârea Curţii din 24 iulie 2023 dată în cauza C-107/23, din care reiese necesitatea lăsării neaplicate a deciziilor Curţii Constituţionale în faţa riscului de impunitate pentru cei care comit infracţiuni grave, cum este şi fapta reţinută în decizia atacată.

În concluzie, s-a apreciat că prin hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a făcut o greşită aplicare a legii cu ocazia examinării hotărârilor pronunţate în fond şi în apel în dosarul nr. x/2016, privind constatarea incidenţei cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu săvârşită de A. în calitate de executor judecătoresc. Ca urmare, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie şi, în înlăturarea aplicării greşite a legii, casarea deciziei penale nr. 103/A din 08 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2023, şi menţinerea deciziei penale nr. 312/A din 27 octombrie 2020 a aceleiaşi instanţe şi a sentinţei penale nr. 75 din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Craiova, ambele date în dosarul nr. x/2016.

Prin încheierea din 17 octombrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva deciziei penale nr. 103/A din 08 martie 2023 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, ca nefiind fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Înalta Curte reţine, totodată, că, prin prisma cazului de recurs în casaţie reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. (respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se încetarea procesului penal.

În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate, atât sub aspect factual, cât şi legislativ.

În speţă, se constată că, prin cererea de recurs în casaţie formulată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, a invocat motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale, avându-se în vedere, în urma evaluării deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doar termenul general de prescripţie a răspunderii penale, de 8 ani, determinat conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi calculat conform art. 154 alin. (2) C. pen. şi art. 186 C. pen., şi ignorându-se dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., privind întreruperea cursului prescripţiei prin acte de procedură care au fost comunicate inculpatului. În plus, s-a reafirmat că instanţele de judecată din România sunt ţinute de respectarea jurisprudenţei obligatorii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ce statuează asupra obligaţiei statelor de a combate infracţiunile de corupţie în general şi infracţiunile ce vizează fraude ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, prin măsuri disuasive şi efective, lăsând neaplicate deciziile Curţii Constituţionale ce nu permit o prevenire şi reprimare efectivă a acestora. În acest sens, s-a făcut trimitere la hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 21 decembrie 2021 pronunţată în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19 (Eurobox Promotion si alţii) şi la hotărârea Curţii din 24 iulie 2023 dată în cauza C-107/23, din care reiese necesitatea lăsării neaplicate a deciziilor Curţii Constituţionale în faţa riscului de impunitate pentru cei care comit infracţiuni grave, cum este şi fapta reţinută în decizia atacată.

Premergător analizării criticilor formulate de parchet, Înalta Curte subliniază că, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, nu se analizează corectitudinea reţinerii, prin hotărârea recurată, a legii penale mai favorabile. În acest sens, este şi jurisprudenţa constantă a instanţei supreme (cu titlu exemplificativ: deciziile nr. 289/RC din 30 octombrie 2014, nr. 193/RC din 23 septembrie 2014, nr. 55/RC din 10 februarie 2015, nr. 202/RC din 02 iunie 2016, nr. 381/RC din 05 octombrie 2017, nr. 98/RC din 23 martie 2018, nr. 140/RC din 18 aprilie 2019, nr. 188/RC din 22 mai 2019, încheierea din 11 octombrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2020, încheierea din 25 octombrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 şi altele), în care s-a statuat că stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac, respectiv recursul în casaţie, întrucât o asemenea chestiune nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., se analizează doar dacă a fost împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale la momentul pronunţării deciziei de către instanţa de apel, prin raportare la legea reţinută prin hotărârea definitivă recurată.

Verificând, prin raportare la aceste consideraţii teoretice, hotărârea atacată, Înalta Curte constată că, în speţă, prin sentinţa penală nr. 75 din 18 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2016, astfel cum a fost modificată şi a rămas definitivă prin decizia penală nr. 312/A din 27 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, printre altele, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (25 acte materiale, parte civilă B.), întrucât în perioada în care şi-a exercitat funcţia de executor bancar, respectiv perioada 2008 - 17 februarie 2012, prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu, a dispoziţiilor C. proc. civ. şi a celorlalte reglementări aferente profesiei de executor bancar, nu a distribuit creditorului B. sumele de bani primite în contul de consemnare deschis la BT de la debitorii din dosarele de executare şi sumele de bani reprezentând contravaloarea bunurilor valorificate pentru diminuarea debitelor clienţilor băncii (debitorii T. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP.), a ridicat în numerar din contul de executor bancar aflat în gestiunea sa suma de 329.513,50 RON fără justificare şi a transferat din contul de executor bancar în contul S.C. K. S.A. suma de 61.500 RON, reprezentând restituire garanţie participare la licitaţie, sumă ce nu a fost încasată anterior de la această firmă, în condiţiile în care aceste sume de bani nejustificate nu au ajuns la creditorul B., conform destinaţiei, dar nu au rămas nici în contul de consemnare, cu consecinţa directă a prejudicierii părţii civile B..

Aşadar, instanţele ordinare au reţinut că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este C. pen. în vigoare la data de 27 octombrie 2020, când a rămas definitivă sentinţa penală nr. 75 din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Craiova (prin decizia penală nr. 312/A din 27 octombrie 2020).

Ulterior, subsecvent admiterii în principiu a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 312/A din 27 octombrie 2020, prin decizia penală nr. 103/A din 08 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, ce face obiectul recursului în casaţie din prezenta cauză, s-a dispus desfiinţarea, în parte, a hotărârilor de condamnare pronunţate de instanţele ordinare numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare dispusă faţă de acesta pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (25 acte materiale, parte civilă B.).

În consecinţă, în urma rejudecării apelului, printre altele, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal faţă de contestatorul inculpat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (25 acte materiale, parte civilă B.), ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte condiţiile de tragere la răspundere penală, C. pen., în forma intrată în vigoare la 01 februarie 2014, prevedea în art. 155 alin. (1) C. pen., a cărui incidenţă în cauză o susţine parchetul, "cursul termenului de prescripţie se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură".

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că respectivele dispoziţii sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31). Curtea a constatat, de asemenea, că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat (paragraful 34).

Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022), s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituţionale, în considerentele acestei hotărâri subliniindu-se că, "deşi în anumite cazuri o decizie a Curţii Constituţionale poate fi aplicată la speţa dedusă judecăţii într-un mod conform considerentelor sale, demers pe deplin posibil independent de intervenţia legiuitorului, aceasta nu presupune o înlăturare a obligaţiei acestuia din urmă de a interveni legislativ inclusiv în cazul deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare." (paragraful 52). Totodată, s-a reţinut că:

"... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraful 73).

Până la momentul publicării acestei decizii, la data de 09 iunie 2022, în Monitorul Oficial, legiuitorul a adoptat O.U.G. nr. 71 din 30 mai 2022, prin care a pus în acord dispoziţiile care reglementează cursul prescripţiei răspunderii penale cu normele constituţionale, sens în care a reglementat că la articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

Pe de altă parte, se reţine că, subsecvent deciziilor anterior menţionate şi modificărilor legislative intervenite în materia întreruperii cursului răspunderii penale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, a stabilit, cu caracter obligatoriu, că "normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen..".

Prin urmare, având în vedere aspectele statuate prin deciziile instanţei de contencios constituţional, se constată, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 297/2018 - 25 iunie 2018, care este anterioară pronunţării deciziei nr. 103/A din 08 martie 2023, dar şi hotărârilor iniţiale de condamnare - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.

Astfel, în faza rejudecării apelului, ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare, Înalta Curte a valorificat, în dosarul nr. x/2023, incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale, ca efect al adoptării deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 352/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal în concordanţă cu dezlegarea obligatorie a problemei de drept ce a făcut obiectul hotărârii prealabile anterior menţionate. În acest sens, s-a arătat că evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A. se face în raport cu termenul general de prescripţie, prevăzut de art. 154 C. pen., calculat de la momentul săvârşirii faptei, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate acestuia neputând fi valorificate în cauză.

Având în vedere caracterul obligatoriu al celor trei decizii menţionate şi situaţia factuală reţinută în mod definitiv, care nu mai poate fi cenzurată în această cale extraordinară de atac, instanţa de recurs în casaţie constată că, în cauză, în mod corect, prin hotărârea recurată s-a reţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 154 C. pen., iar nu şi cele ale art. 155 C. pen., astfel că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea dedusă judecăţii, săvârşită în perioada 2008 - 17 februarie 2012, s-a împlinit la 16 februarie 2020, anterior pronunţării deciziei penale nr. 312/A din 27 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ce a făcut obiectul contestaţiei în anulare.

În acest sens, Înalta Curte constată că infracţiunea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, imputată intimatului inculpat A. în formă continuată, conform art. 35 alin. (1) C. pen., se pedepseşte cu închisoarea de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni.

De asemenea, se observă că, reglementând termenele generale ale prescripţiei răspunderii penale, art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. stipulează că, atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani, aşa cum este situaţia şi în speţă, respectivul termen este de 8 ani şi curge, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, de la data săvârşirii infracţiunii, iar, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.

Faţă de aceste dispoziţii, având în vedere acuzaţia reţinută în sarcina intimatului inculpat în formă continuată, se constată că termenul general de prescripţie a răspunderii penale, de 8 ani, curge, în privinţa infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, de la data săvărşirii ultimei acţiuni, respectiv de la 17 februarie 2012, astfel că s-a împlinit la data de 16 februarie 2020.

În ceea ce priveşte susţinerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, privind incidenţa în cauză a hotărârii pronunţaţe de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la 24 iulie 2023 în cauza C-107/23, Înalta Curte reaminteşte că, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 C. proc. pen., de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalităţii deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare a procesului penal nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate, pentru modificările intervenite după pronunţarea hotărârii definitive C. proc. pen. prevăzând alte remedii procesuale, cum ar fi contestaţia la executare sau contestaţia în anulare.

Astfel, aşa cum s-a arătat anterior, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., existenţa cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate, atât sub aspect factual, cât şi legislativ. În cazul prescripţiei răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei şi legea penală mai favorabilă stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, având în vedere eventuala incidenţă a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ şi interpretativ existent la data pronunţării deciziei.

Or, în condiţiile în care hotărârea Curţii Europene de Justiţie, Marea Cameră, în cauza C-107/23, a fost pronunţată la data de 24 iulie 2023, aşadar, ulterior emiterii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 08 martie 2023, a soluţiei de încetare a procesului penal prin decizia penală nr. 103/A din 08 martie 2023, respectiva hotărâre a instanţei de contencios european nu are incidenţă în prezenta cale extraordinară de atac, pentru că, în caz contrar, s-ar aduce atingere securităţii raporturilor juridice şi s-ar încălca principiul autorităţii de lucru judecat.

Referitor la importanţa pe care o are acest principiu, atât în ordinea juridică europeană, cât şi în sistemele juridice naţionale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat constant asupra necesităţii ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu mai poată fi puse în discuţie (hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler, în cauza C-224/01), cu excepţia situaţiei în care normele de procedură interne aplicabile autorizează reexaminarea (hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, în cauza C-453/00 şi hotărârea din 10 iulie 2014, QQ. Spa, în cauza C-213/13).

Mai mult, Curtea a statuat în sensul că principiul cooperării nu impune unei instanţe naţionale să înlăture norme de procedură internă în vederea reexaminării unei hotărâri judecătoreşti care a dobândit autoritate de lucru judecat şi să o anuleze, atunci când se constată că este contrară dreptului Uniunii (hotărârea din 1 iunie 1999, Eco Swiss, cauza C-126/97, hotărârea din 16 martie 2006, Rosmarie Kapferer, cauza C-234/04) şi că principiile echivalenţei şi efectivităţii nu se opun "ca o instanţă naţională să nu aibă posibilitatea de a revizui o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în cadrul unei acţiuni de natură civilă, în cazul în care această hotărâre se dovedeşte a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care hotărârea menţionată a rămas definitivă, chiar dacă o astfel de posibilitate există în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti definitive incompatibile cu dreptul Uniunii pronunţate în cadrul unor acţiuni de natură administrativă" (hotărârea din 6 octombrie 2015, Dragoş Constantin Târşia, C-69/14).

Rezultă, aşadar, că analiza privind cazul de recurs în casaţie se raportează, potrivit legii procesual penale române, la regulile de drept existente la data pronunţării deciziei din apel, instanţa de casare nefiind abilitată să reexamineze pe această cale hotărârea atacată prin prisma compatibilităţii acesteia cu interpretarea dreptului Uniunii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene intervenită ulterior datei la care hotărârea a rămas definitivă.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte subliniază, contrar susţinerilor parchetului, că, în speţă, instanţa naţională nu putea să aplice direct legislaţia europeană şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie ce statuează asupra obligaţiei statelor de a combate infracţiunile ce vizează fraude ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, prin măsuri disuasive şi efective, lăsând neaplicate deciziile Curţii Constituţionale ce nu permit o prevenire şi reprimare efectivă a acestora.

În acest sens, se constată că, în conformitate cu art. 325 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), "(1) Uniunea şi statele membre combat frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri luate în conformitate cu prezentul articol, măsuri care descurajează fraudele şi oferă o protecţie efectivă în statele membre, precum şi în instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii. (2) Pentru a combate frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, statele membre adoptă aceleaşi măsuri pe care le adoptă pentru a combate frauda care aduce atingere propriilor lor interese financiare."

În ceea ce priveşte noţiunea de fraudă, art. 1 din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor, în vigoare la data săvârşirii faptelor imputate inculpatului din prezenta cauză (2008- 17 februarie 2012), prevedea că "în sensul prezentei convenţii, constituie fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţilor Europene:

(a) în materie de cheltuieli, orice acţiune sau omisiune intenţionată cu privire la: - folosirea sau prezentarea unor declaraţii sau documente false, inexacte sau incomplete care au ca efect perceperea sau reţinerea pe nedrept a unor fonduri care provin din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele gestionate de Comunităţile Europene sau în numele acestora; - necomunicarea unei informaţii prin încălcarea unei obligaţii specifice, având acelaşi efect; - deturnarea acestor fonduri în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate iniţial, având acelaşi efect;

(b) în materie de venituri, orice acţiune sau omisiune intenţionată cu privire la: - folosirea sau prezentarea unor declaraţii sau documente false, inexacte sau incomplete, care au ca efect diminuarea ilegală a resurselor bugetului general al Comunităţilor Europene sau ale bugetelor gestionate de Comunităţile Europene sau în numele acestora; - necomunicarea unei informaţii prin încălcarea unei obligaţii specifice, având acelaşi efect; - deturnarea unui avantaj obţinut în mod legal, având acelaşi efect."

Explicând noţiunea de "orice activitate ilegală" la care se referă art. 325 alin. (1) TFUE, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat în considerentele hotărârii pronunţate de Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19 (Eurobox Promotion si alţii), că «termenii "activitate ilegală" desemnează în mod obişnuit comportamente contrare legii, în timp ce determinantul "orice" indică faptul că este vizat, fără distincţie, ansamblul acestor comportamente. De altfel, având în vedere importanţa care trebuie recunoscută protecţiei intereselor financiare ale Uniunii, care constituie un obiectiv al acesteia, noţiunea respectivă de "activitate ilegală" nu poate fi interpretată în mod restrictiv (hotărârea din 2 mai 2018, Scialdone, C-574/15, EU:C:2018:295, punctul 45 şi jurisprudenţa citată)» (paragraful 184) şi că «noţiunea menţionată de "activitate ilegală" acoperă printre altele orice act de corupţie al funcţionarilor sau orice abuz în serviciu din partea acestora care poate aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, sub forma, de exemplu, a unei perceperi pe nedrept a fondurilor acesteia.» (paragraful 185).

Rezultă, aşadar, că infracţiunile de corupţie intră sub incidenţa dreptului Uniunii numai în cazul în care comportamentul fraudulos aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau se află în legătură cu astfel de fapte, ceea ce nu este situaţia în speţă. Sub acest aspect, se constată că activitatea imputată inculpatului A. în prezenta cauză, astfel cum a fost reţinută cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa penală nr. 75 din 18 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2016, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 312/A din 27 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în sensul că, urmare a nerespectării atribuţiilor de serviciu, a dispoziţiilor C. proc. civ. şi a celorlalte reglementări aferente profesiei de executor bancar, acesta a prejudiciat interesele unei societăţi bancare, nu se circumscrie noţiunii de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, dar nici activităţii ilegale asimilate unei asemenea fraude, la care face referire textul art. 325 alin. (1) TFUE.

Faţă de considerentele anterior dezvoltate, având în vedere că în cauză nu se impune aplicarea directă a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (hotărârea pronunţată de Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19) şi nici a legislaţiei europene pe care o interpreta, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate, motiv pentru care, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva deciziei penale nr. 103/A din 08 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

Totodată, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie promovat de parchet vor rămâne în sarcina statului, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva deciziei penale nr. 103/A din 08 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, privind pe intimatul inculpat A..

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie promovat de parchet rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 noiembrie 2023.