Constitutionality referral rejected as inadmissible because challenged judicial-organization law already repealed.

Şedinţa publică din data de 03 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 21 februarie 2024 pronunţată, în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47, 48, 50, 69 şi 131 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească.

Pentru a se pronunţa în acest sens, s-a reţinut că la data de de 05.10.2023, a fost înregistrată plângerea formulată de petentul A. împotriva soluţiei de clasare dispuse prin ordonanţa nr. 1727/P/2022 din 24 iulie 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Ulterior, la data de 29.11.2023, petentul A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47, 48, 50, 69 şi 131 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească.

Astfel, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiţii privind atât obiectul excepţiei de neconstituţionalitate - respectiv legi sau ordonanţe în vigoare sau dispoziţii în vigoare ori asemenea acte normative, cât şi o condiţie relativă la existenţa unei legături între norma atacată sub aspectul constituţionalităţii şi obiectul cauzei, cu soluţionarea căreia a fost învestită instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

Astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi a constatat că, nu este îndeplinită condiţia ca excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare,

Raportat la aceste considerente, s-a apreciat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească a fost în vigoare de la data de 13 august 1992 până la data de 26 septembrie 2004, astfel că, la momentul formulării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României de către petent, respectiv la data de 29.11.2023, aceasta nu mai era în vigoare.

Împotriva încheierii din data de 21 februarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, a formulat recurs inculpatul A. apreciind că sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu exceptia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47, 48, 50, 69 şi 131 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească.

Examinând recursul formulat de petentul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

a) calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

c) existenţa unei legături între norma legală criticată si soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

d) verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are, însă, valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. Instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi obligaţia corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestatorul A. prin prisma exigenţelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a tuturor motivelor invocate de către recurent, Înalta Curte constată următoarele:

Excepţia a fost ridicată de către petentul A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 340 C. proc. pen., care vizează plângerea formulată de petentul A. împotriva soluţiei de clasare dispuse prin ordonanţa nr. 1727/P/2022 din 24 iulie 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică şi are în vedere neconstituţionalitatea prevederilor art. 47, 48, 50, 69 şi 131 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte reţine că, excepţia ridicată trebuie să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;cererea de sesizare a Curţii Constituţionale apare ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la " obligativitatea ca excepţia ridicată să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare.

Astfel, se constată, că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească a fost în vigoare de la data de 13 august 1992 până la data de 26 septembrie 2004, astfel că, la momentul formulării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României de către petent, respectiv la data de 29.11.2023, aceasta nu mai era în vigoare.

Practic, se constată că nu este îndeplinită condiţia ca excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare.

Prin urmare, în raport, cu argumentele recurentului, nu se poate reţine, în speţă, o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 21 februarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

Va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 21 februarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 aprilie 2024.