Cassation appeal against imprisonment for violation of judicial prohibitions dismissed as unfounded, upholding original sentence

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 85 pronunţată la data de 28.04.2022 de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 288 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi a art. 41 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea sancţiunilor penale, în formă continuată (5 acte materiale din 12 august 2020, 20 august 2020, 27 august 2020, 18 martie 2021 şi 22 martie 2021).

În baza art. 105 alin. (1) din C. pen., a fost anulată liberarea condiţionată de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 86/2018, emis în baza sentinţei penale nr. 69/2018 a Tribunalului Mehedinţi, dispusă prin sentinţa penală nr. 457/07.04.2022 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

În baza art. 105 alin. (2) şi art. 43 alin. (1) din C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 1 an stabilită prin sentinţă la restul de 475 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 69/2018 a Tribunalului Mehedinţi, urmând ca inculpatul să execute în detenţie pedeapsa totală de 1 an şi 475 de zile.

În baza art. 25 şi 397 din C. proc. pen. rap. la art. 1357 din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale către părţile civile B. şi C..

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 600 RON în cursul urmăririi penale.

Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1281 din data de 14 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. , recidivist, împotriva sentinţei penale nr. 85 pronunţată la data de 28.04.2022 de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. x/2021.

În esenţă, s-a reţinut, că inculpatul A. a neexecutat conform legii pedeapsa accesorie aplicată prin sentinţa penală nr. 69/20.03.2018 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, definitivă, constând în interzicerea dreptului de a comunica şi de a se apropia de victima C. şi mama acesteia, B., întrucât a comunicat cu C. şi mama acesteia, B., prin transmiterea de scrisori la dăţile de 12 august 2020, 20 august 2020, 27 august 2020, 18 martie 2021 şi 22 martie 2021 (5 acte materiale).

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, inculpatul A., în esenţă, a arătat că i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, având în vedere că, din actele dosarului rezultă fără echivoc că fapta din cauza pendinte a fost săvârşită în cursul executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicate într-o altă cauză, respectiv înainte de acordarea liberării condiţionate.

Astfel, a solicitat să se constate că, instanţa de apel i-a respins calea de atac prin care a solicitat aplicarea pedepsei amenzii, reţinând, în mod greşit, că infracţiunea de neexecutarea sancţiunilor penale a fost comisă pe parcursul liberării condiţionate, contrar actelor de la dosar.

Pentru motivele expuse în cererea scrisă, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat, suspendarea executării pedepsei, cu precădere, iar în urma rejudecării apelului să se dispună condamnarea sa la pedeapsa amenzii penale, cu consecinţa deducerii perioadei executate din data de 17.10.2022 până la data suspendării executării pedepsei, având în vedere că pe perioada liberării condiţionate nu a încălcat legea şi a respectat toate dispoziţiile impuse, a avut un loc de muncă, s-a prezentat la fiecare termen de judecată, fiind integrat în societate, astfel că pedeapsa şi-a atins scopul prevăzut de lege.

În cadru concluziilor scrise, inculpatul A. a făcut o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, precizând că instanţa de apel a comis o eroare judiciară atunci când a reţinut că fapta dedusă judecăţii a fost comisă în perioada liberării condiţionate şi a respins solicitarea sa de a i se aplica pedeapsa amenzii penale, motivând că pedeapsa anterior aplicată nu şi-a atins scopul prevăzut de lege, iar în aceste condiţii nu există temei pentru aplicarea unei pedepse cu amendat penală, întrucât a persistat pe cale infracţională în total dispreţ faţă de lege şi valorile societăţii.

Contrar celor reţinute de către instanţa de apel, recurentul inculpat a arătat că infracţiunea dedusă judecăţii a constat în 5 acte materiale comise la datele de 12 august 2020, 20 august 2020, 27 august 2020, 18 martie 2021 şi 22 martie 2021, în timp ce, la data de 12 aprilie 2022, s-a dispus liberarea sa condiţionată, respectiv după 1 an şi 21 de zile de la comiterea ultimului act material.

Aşadar, a solicitat să se constate că există o eroare judiciară, în sensul că în loc de aplicarea pedepsei amenzii s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa închisorii, motiv pentru care, în temeiul art. 433 din C. proc. pen. şi a prevederilor Curţii Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la un remediu efectiv, a solicitat admiterea recursului în casaţie astfel cum a fost formulat şi trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanţa de apel.

Deopotrivă, a solicitat să se dispună suspendarea executării pedepsei, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 şi art. 441 din C. proc. pen., întrucât se află în executarea unei pedepse cu închisoare în locul pedepsei amenzii penale.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 28 decembrie 2022, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 28 februarie 2023, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Raportul magistratului-asistent a concluzionat în sensul că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost declarată în termen legal şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. şi art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., dar şi pe cea prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen., fiind prin urmare admisibilă în principiu.

Prin încheierea din data de 28 februarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis în principiu în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1281 din data de 14 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

A trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători.

A stabilit termen la data de 11 aprilie 2023, cu citarea inculpatului A. şi asigurarea apărării.

A respins cererea de suspendare a executării deciziei atacate, formulată de recurentul inculpat.

La termenul din data de 11 aprilie 2023, cauza a rămas în pronunţare.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul în casaţie este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de către recurent, se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greşita individualizare a pedepsei sau a modalităţii de executare.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că acest caz de casare este incident nu doar în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci, printre altele, constituie temei şi pentru cenzurarea legalităţii hotărârii definitive sub aspectul conformităţii acesteia cu dispoziţiile relative la regimul sancţionator în ansamblul său, inclusiv sub aspectul executării pedepsei principale şi al aplicării/executării pedepselor complementare sau accesorii. (decizia nr. 522/RC/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro)

Astfel, problematica legalităţii unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancţiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depăşirea exigenţelor normative ale unui anumit mod de executare. Încălcarea dispoziţiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancţionator plasează acest regim şi, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor şi justifică intervenţia instanţei în calea extraordinară de atac.

În consecinţă, încălcarea condiţiilor în care se poate dispune o anumită modalitate de executare a sancţiunii, al regimului juridic aplicabil acelei forme de executare sau, după caz, al măsurilor şi obligaţiilor impuse inculpatului pe durata executării, constituie un aspect de nelegalitate cenzurabil prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată ca fiind nefondate criticile inculpatului A., pedeapsa stabilită de către instanţa de fond şi menţinută de către instanţa de apel, de 1 an închisoare, fiind în limitele prevăzute de lege, având în vedere că infracţiunea reglementată de art. 288 alin. (1) C. pen. este pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar ceea ce solicită inculpatul, o reindividualizare a pedepsei care să fie schimbată din închisoare în amendă penală, nu poate fi realizată pe calea recursului în casaţie.

În ceea ce priveşte critica inculpatului referitoare la faptul că instanţa nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 105 alin. (2) din C. pen. şi, în raport de pedeapsa rezultată, nu a dispus reacordarea liberării condiţionate, Înalta Curte constată că nici acest aspect nu poate fi cenzurat pe calea recursului în casaţie, fiind o chestiune de apreciere care a fost lăsată de legiuitor la latitudinea instanţelor inferioare (şi nu de legalitate), textul de lege prevăzând că, în cazul în care, în raport de pedeapsa rezultată, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 99 sau art. 100, instanţa poate acorda liberarea condiţionată. Dacă s-a dispus liberarea, termenul de supraveghere se calculează de la data acordării primei liberări; prin urmare, instanţa nu era obligată să acorde liberarea condiţionată dacă erau îndeplinite condiţiile art. 100 C. pen., ci doar avea această posibilitate.

În ceea ce priveşte celelalte critici ale inculpatului, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut, din eroare, că "inculpatul a săvârşit fapta dedusă judecăţii în perioada liberării condiţionate din executarea unei condamnări anterioare, ceea ce demonstrează că pedepsele anterior aplicate nu şi-au atins, în ceea ce-l priveşte, scopul educativ şi preventiv", când, în realitate, fapta a fost comisă anterior liberării condiţionate. Însă, această reţinere eronată nu a avut ca rezultat aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, cum anterior s-a arătat, ci instanţa de apel a considerat că inculpatului se impune a-i fi aplicată o pedeapsă cu închisoarea şi că "nu se impune stabilirea unei pedepse cu amenda penală, având în vedere gradul de pericol social al faptei comise de inculpat, urmările produse, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.". Totodată, se observă că această mică reţinere greşită a instanţei de apel nu a influenţat soluţia dispusă de către instanţă cu privire la liberarea condiţionată, aceasta fiind în mod corect anulată, potrivit dispoziţilor art. 105 alin. (1) C..p., şi nu revocată, iar pedeapsa finală fiind, de asemenea, stabilită în limitele prevăzute de lege, instanţa făcând aplicarea dispoziţiilor anterior menţionate şi a dispoziţilor art. 43 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin sentinţă fiind adăugată la restul de 475 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, întrucât noua faptă fusese comisă în stare de recidivă.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1281 din data de 14 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1281 din data de 14 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul- inculpat, în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 aprilie 2023.