Statute of limitations upheld in EU financial fraud case; cassation appeal against termination of criminal proceedings dismissed

Şedinţa publică din data de 09 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Craiova împotriva deciziei penale nr. 1743 din 26 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 137/31.10.2022, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 5 acte materiale.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 2 acte materiale.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpata C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 2 acte materiale.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 4 acte materiale.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 4 acte materiale.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul H. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 3 acte materiale.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 2 acte materiale.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul J. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul K. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpata L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 2 acte materiale.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpata S.C. O. S.R.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 2 acte materiale.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpata S.C. P. S.R.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022).

17. În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpata S.C. Q. S.R.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (forma în vigoare începând cu data de 25.06.2018 - până la data de 30.05.2022) 2 acte materiale.

În baza art. 2501 şi 2 C. proc. pen. s-au menţinut măsurile asigurătorii instituite în faza urmăririi penale, de D.N.A. Serviciul Teritorial Craiova,

În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-a disjuns acţiunea civilă şi s-a dispus formarea unui nou dosar având ca obiect acţiunea civilă exercitată de către partea civilă APIA în contradictoriu cu inculpaţii şi partea responsabilă civilmente Consiliul Local Punghina, precum şi desfiinţarea înscrisurilor menţionate la filele x din rechizitoriu cu termen de judecată la data de 09.12.2022.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A.- Serviciul Teritorial Craiova.

Prin decizia nr. 1743 din 26 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A.- Serviciul Teritorial Craiova.

Curtea de Apel Craiova a reţinut că prin actul de sesizare al instanţei au fost trimişi în judecată nu mai puţin de 17 inculpaţi, activitatea infracţională imputată fiecăruia s-a desfăşurat în intervale de timp diferite şi singurele critici aduse de către apelant au vizat inaplicarea instituţiei prescripţiei răspunderii penale în lumina incidenţei hotărârii Taricco din 08 septembrie 2015, ulterior în sprijinul motivului de apel fiind invocată şi hotărârea din data de 24 iulie 2023, pronunţată în cauza C/107/2023, astfel că a examinat cauza prin raportare la motivele de apel invocate, respectiv inaplicabilitatea instituţiei prescripţiei răspunderii penale în raport cu natura infracţiunilor săvârşite de către cei 17 inculpaţi care nu au solicitat, conform art. 18 C. proc. pen., continuarea procesului penal.

S-a constatat că, în raport cu natura infracţiunilor imputate celor 17 inculpaţi - infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. - s-ar pune problema incidenţei celor statuate în cauza Taricco (C-105/14), 8 septembrie 2015, însă s-a apreciat de instanţa de apel că situaţia premisă ce a determinat CJUE să aprecieze asupra înlăturării instituţiei prescriptiei răspunderii penale nu se verifică în speţa de faţă cel puţin din următoarele motive, şi anume:

- obiectul răspunderii analizate de către comisie este reprezentat de fraude grave în materie de TVA. Articolul 2 alin. (1) din această convenţie prevede că trebuie considerată fraudă gravă oricare fraudă care implică o sumă minimă care urmează să fie stabilită de fiecare stat membru. Această sumă minimă nu poate fi stabilită la o sumă mai mare de 50 000 de euro;

- se face referire la întreruperea termenului de prescripţie care generează o nouă prelungire (în legislaţia română - prescripţia specială), or, decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 aduce lămuriri clare în sensul inexistenţei unei cauze de întrerupere a prescripţiei;

- în speţă se reţine aplicabilitatea termenului general de prescripţie;

- legislaţia română nu prevede termene de prescripţie diferite în cazul săvârşirii de infracţiuni contra propriilor interese, activităţile ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii fiind supuse aceloraşi termene de prescripţie, neputând fi ignorate principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor, potrivit cărora, printre altele, nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau omisiune care, în momentul săvârşirii, nu constituia infracţiune potrivit dreptului intern sau dreptului internaţional;

- nu se poate vorbi de un fenomen generalizat privind săvârşirea unor infracţiuni de natură a aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Este adevărat însă că hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, din data de 24 iulie 2023, pronunţată în cauza C/107/2023, a venit cu unele precizări în sensul înlăturării incidenţei instituţiei prescripţiei răspunderii penale, însă instanţa de apel a considerat că sunt inaplicabile.

Astfel, potrivit Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, "instanţele naţionale nu pot (…) să aplice standardul naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) (…) pentru a repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale".

Or, persoanele care invocă aplicarea principiului mitior lex chiar nu doresc să pună/repună în discuţie "întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018", ideea de bază a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022 fiind aceea că există o formă intermediară a C. pen. (cea dintre 25.06.2018 şi 30.05.2022) care nu mai prevede cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Prin Decizia nr. 67/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că "normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial)" şi se supun principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen., deoarece i-a fost solicitat să pronunţe o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

"Dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripţie al actelor de procedură sunt norme de drept substanţial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului tempus regit actum". Răspunsul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost unul normal, observându-se că, potrivit jurisprudenţei obligatorii a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 297/2018), prescripţia răspunderii penale a fost considerată o instituţie de drept material şi, întrucât produce efecte asupra regimului răspunderii penale, aceasta este supusă exigenţelor care derivă din principiul legalităţii incriminării.

De aceea, chiar şi dacă s-ar considera că instanţa europeană ar fi spus să nu se mai aplice sau să nu se mai ţină cont de Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ceea ce de fapt nu s-a spus), tot va trebui să se aibă în vedere Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale (ceea ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a spus) şi să se considere în mod judicios că forma pe care a prezentat-o C. pen. între 25.06.2018 şi 30.05.2022 reprezintă "legea penală mai favorabilă", lege care trebuie aplicată în acord cu art. 5 C. pen., art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 49 alin. (1) din Cartă.

S-a subliniat şi că, prin Decizia nr. 265/2014, Curtea Constituţională a statuat că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile .

Prin urmare, chiar dacă modificarea, completarea sau abrogarea vizează doar o singură dispoziţie dintr-o lege, există obligaţia statuată de Curtea Constituţională în vederea raportării la întreaga formă a respectivei legi (C. pen. fiind, la bază, Legea nr. 286/2009).

În opinia Curţii, aceasta înseamnă că, dacă se face raportarea la "abrogarea" dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., survenită prin Decizia nr. 297/2018, dat fiind că inexistenţa cazurilor care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale a avut loc în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, atunci există obligaţia de a alege C. pen. în integralitatea sa, în forma pe care a prezentat-o între 25.06.2018 şi 30.05.2022.

Mergând mai departe cu analiza deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se observă în constatările din parag. 120 că:

"Or, aplicarea unui standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) trebuie diferenţiată de cea a standardului naţional de protecţie examinat de Curte în Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B. (C 42/17) prin care s-a statuat - Articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanţei naţionale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracţiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziţii interne în materie de prescripţie care intră sub incidenţa dreptului material naţional (…)".

Îndemnul de mai sus este adresat instanţelor din Italia, însă în România chiar Curtea Constituţională a precizat că trebuie lăsate neaplicate în integralitate dispoziţiile interne în materie de prescripţie, respectiv acele dispoziţii interne care reglementau cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie [art. 155 alin. (1) C. pen..], dat fiind că au fost declarate neconstituţionale. Aşa cum s-a arătat deja, forma C. pen. român dintre 25.06.2018 şi 30.05.2022 a reprezentat "lege penală mai favorabilă" tocmai pentru că nu a conţinut dispoziţii interne în materie de întrerupere a termenului de prescripţie.

Principiul supremaţiei dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia instanţele naţionale de drept comun ale unui stat membru sunt ţinute de deciziile curţii constituţionale, precum şi de cele ale instanţei supreme ale acestui stat membru şi nu pot, din acest motiv şi cu riscul angajării răspunderii disciplinare a judecătorilor în cauză, să lase neaplicată din oficiu jurisprudenţa rezultată din deciziile menţionate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curţii, că această jurisprudenţă este contrară unor dispoziţii ale dreptului Uniunii care au efect direct."

Cele statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin acest răspuns nu au caracter de noutate, dat fiind că acelaşi răspuns a fost oferit şi anterior în cauza C-357/19 - Euro Box Promotion. Singura diferenţă notabilă este aceea că, prin hotărârea pronunţată recent în data de 24 iulie 2023 (cauza C-107/23 Lin), s-a referit şi la deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu doar la deciziile curţii constituţionale ["(…) precum şi de cele ale instanţei supreme ale acestui stat membru"].

Pentru comparaţie, a fost redată hotărârea anterioară, pronunţată în cauza Euro Box Promotion, unde există trimitere doar către deciziile curţii constituţionale:

"Principiul supremaţiei dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia instanţele naţionale de drept comun sunt ţinute de deciziile curţii constituţionale naţionale şi nu pot, din acest motiv şi cu riscul săvârşirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudenţa rezultată din deciziile menţionate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curţii, că această jurisprudenţă este contrară articolului 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, articolului 325 alin. (1) TFUE sau Deciziei 2006/928."

S-a mai subliniat că, în raport cu dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale au caracter obligatoriu. De asemenea, art. 126 alin. (3) din Constituţia României arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale, iar conform art. 477 alin. (3) C. proc. pen., dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţe. Nu în ultimul rând, art. 20 alin. (2) din Constituţia României stabileşte că, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Prin urmare, s-a apreciat că în perioada cuprinsă între data publicării Deciziei nr. 297/2018, respectiv data de 25.06.2018 şi data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, respectiv data de 30.05.2022, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. au ieşit din fondul activ al legislaţiei, încetându-şi efectele juridice în urma aplicării Deciziei nr. 297/2018.

În prezent, începând cu data de 30.05.2022, art. 155 alin. (1) C. pen., are următorul cuprins:

"Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1092 din data de 18.12.2012, publicată în M. Of. nr. 67/31.01.2013, Decizia nr. 473 din data de 8.08.2018, publicată în M. Of. nr. 942/7.11.2018) şi cu Decizia nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea de apel a constatat că prin efectele sale prescripţia înlătură răspunderea penală, aparţinând dreptului substanţial, şi nu dreptului procesual. Chiar dacă prin înlăturarea răspunderii penale se înlătură şi acţiunea penală, acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect de ordin material.

Prin urmare, dat fiind caracterul de normă de drept material, a dispoziţiilor legale referitoare la prescripţia răspunderii penale, şi implicit la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, în situaţia în care aceste dispoziţii au fost modificate sau şi-au încetat efectele juridice, ca o excepţie de la aplicarea principiului activităţii legii penale, prevăzut de art. 3 C. pen., se impune aplicarea legii penale mai favorabile, în temeiul art. 15 alin. (2) din Constituţie, reflectat în art. 5 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de apel a mai constatat că se impune numai în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale. Prin urmare, acest principiu este aplicabil, cu referire la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, numai infracţiunilor care s-au săvârşit anterior datei de 30.05.2022, dată la care dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. au fost puse în acord cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, în cauzele care nu au fost soluţionate definitiv până în prezent.

În cauză, acţiunea penală exercitată împotriva celor 17 inculpaţi are ca obiect tragerea acestora la răspundere penală pentru săvârşirea, infracţiunii incriminate de prevederile art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep., fapte săvârşite la date diferite care vor reprezenta punctul de plecare în calcularea termenului de prescripţie.

Astfel, pentru inculpatul A. - 30.04.2014, pentru inculpatul B. - 09.04.2012, pentru inculpata C. - 11.08.2011, pentru inculpatul F. - 05.03.2014, pentru inculpata L. - 05.03.2014, pentru inculpatul N. - 16.11.2012, pentru inculpatul J. - 05.10.2010, pentru inculpatul I. - 16.11.2012, pentru inculpatul K. - 11.07.2011, pentru inculpatul, H. - 16.11.2012, pentru inculpatul M. 15.05.2012, pentru inculpatul G. - 05.03.2014, pentru inculpatul E. - 05.03.2014, pentru inculpatul D. - 16.11.2012, pentru inculpata S.C. P. S.R.L. - 11.08.2011, pentru inculpata S.C. O. S.R.L. - 09.04.2012 şi pentru inculpata S.C. Q. S.R.L. - 16.11.2012 .

În C. pen. din 1968, art. 123 prevedea:

"Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal".

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009, privind C. pen., a fost abrogat cel din 1968. În art. 155 alin. (1) C. pen., se prevedea:

"cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Acest text de lege şi-a încetat efectele în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, ca urmare a Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale.

Ulterior, la 30.05.2022, prin O.G. nr. 71/2022, art. 155 alin. (1) C. pen. s-a modificat, având următorul cuprins:

"(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Prin urmare, întrucât în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale au încetat să mai aibă efecte juridice, dispoziţiile C. pen. în vigoare în perioada menţionată constituie legea penală mai favorabilă pentru inculpaţi.

Pe cale de consecinţă, termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite de inculpaţi se raportează numai la dispoziţiile art. 154 alin. (1) C. pen., deoarece în lipsa unor dispoziţii referitoare la întreruperea cursului prescripţiei nu începea un nou termen de prescripţie şi nici socotirea ca fiind împlinit a termenului de prescripţie, în cazul depăşirii cu încă o dată a acestuia.

Curtea a constatat, aşadar, că termenele de prescripţie se calculează potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care inculpaţii A., B., C., R., F., L., N., J., I., K., H., M., G., E., D., S.C. P. S.R.L., S.C. O. S.R.L. şi S.C. Q. S.R.L. au fost trimişi în judecată.

Astfel, infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep., prevedea o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. este de 8 ani şi se socoteşte împlinit cel mai târziu la data de 29.04.2022 (în raport de cea mai recentă faptă cercetată în cauză), astfel că şi pentru infracţiunile săvârşite de către cei 17 inculpaţi a intervenit prescripţia răspunderii penale, aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului.

Hotărârea din apel a fost comunicată la 1 noiembrie 2023 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova.

Data până la care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova avea posibilitatea de declarare a recursului în casaţie este 4 decembrie 2023, inclusiv.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, a declarat recurs în casaţie, la data de 27 noiembrie 2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, prin procuror şef-serviciu, prin adresa nr. x/2023, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Astfel, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul a criticat hotărârea atacată din perspectiva faptului că, în mod greşit, a fost menţinută soluţia de încetare a procesului penală faţă de inculpaţii A., B., C., F., L., N., J., S., K., H., M., G., E., D., S.C. P. S.R.L., S.C. O. S.R.L. şi S.C. Q. S.R.L., cu ignorarea principiilor statuate prin hotărârea din 24 iulie 2023 (cauza C-107/23) a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată tuturor participanţilor, iar până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., au fost depuse concluzii de inculpatul E..

De asemenea, din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare cu intimatul inculpat N. rezultă că acesta este decedat. În acest context, s-a procedat la verificarea în D.E.P.A.B.D. rezultând, într-adevăr, că intimatul inculpat este decedat din data de 24 septembrie 2023 .

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 29 decembrie 2023, iar procedură de comunicare a recursului în casaţie era îndeplinită.

La dosar nu au fost depuse alte concluzii scrise, astfel că la data de 18 ianuarie 2024 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., motiv pentru care, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acesteia şi trimiterea cauzei spre judecare în complet de 3 judecători.

Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că încetarea procesului penal faţă de inculpaţi în raport cu deciziile instanţei de control constituţional, a fost dispusă în mod eronat.

Ca atare, instanţa de recurs în casaţie va evalua problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale, raportat la deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, precum şi la decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, reglementată în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, avea următoarea formă:

"cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25.06.2018, Curtea Constituţională a României a constatat că:

"soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Ulterior, prin decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09.06.2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.

În considerentele acestei din urmă decizii, instanţa de control constituţional a reţinut următoarele: (...) deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72); în consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (paragraful 73); astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale (paragraful 74); aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate (paragraful 76).

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din data de 28.11.2022 prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripţie, calculat de la momentul săvârşirii faptei, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.

Astfel, decizia instanţei de control constituţional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit. Potrivit alin. (1) lit. c) din articolul anterior menţionat, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că acţiunea penală exercitată împotriva celor 17 inculpaţi a avut ca obiect tragerea acestora la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii incriminate de prevederile art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fapte care au fost săvârşite la date diferite, de la care se va proceda la calcularea termenului de prescripţie.

Astfel, pentru inculpatul A. - 30.04.2014, pentru inculpatul B. - 09.04.2012, pentru inculpata C. - 11.08.2011, pentru inculpatul F. - 05.03.2014, pentru inculpata L. - 05.03.2014, pentru inculpatul N. - 16.11.2012, pentru inculpatul J. - 05.10.2010, pentru inculpatul I. - 16.11.2012, pentru inculpatul K. - 11.07.2011, pentru inculpatul H. - 16.11.2012, pentru inculpatul M. 15.05.2012, pentru inculpatul G. - 05.03.2014, pentru inculpatul E. - 05.03.2014, pentru inculpatul D. - 16.11.2012, pentru inculpata S.C. P. S.R.L. - 11.08.2011, pentru inculpata S.C. O. S.R.L. - 09.04.2012 şi pentru inculpata S.C. Q. S.R.L. - 16.11.2012 .

Infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani şi se socoteşte împlinit cel mai târziu la data de 29.04.2022 (în raport de cea mai recentă faptă cercetată în cauză), motiv pentru care şi pentru infracţiunile săvârşite de către cei 17 inculpaţi a intervenit prescripţia răspunderii penale, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel.

Prin urmare, instanţa de control judiciar, prin decizia pronunţată la data de 26 octombrie 2023, în mod corect a constatat incidenţa răspunderii penale, cu consecinţa încetării procesului penal.

Totodată, Parchetul a mai considerat că dacă s-ar accepta că de la publicarea Deciziei nr. 358/2022 nu a operat niciun act de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale s-ar crea un risc sistemic de impunitate pentru infracţiuni grave de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale UE sau de corupţie în general, invocând cauza CJUE "Taricco 1".

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut în jurisprudenţa sa semnificaţia calificării în dreptul intern al statelor membre a anumitor instituţii juridice şi a eficienţei standardelor de protecţie consacrate de dreptul naţional. Curtea a arătat că principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor prevăzut de art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene are acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare precum dreptul garantat prin CEDO. Curtea a arătat însă că statele membre au libertatea să prevadă în ordinea juridică proprie că regimul prescripţiei răspunderii penale ţine, asemenea normelor privind definirea infracţiunilor şi stabilirea pedepselor, de dreptul penal material şi este, ca atare, supus, la fel ca aceste din urmă norme, principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor. De asemenea, autorităţile şi instanţele naţionale sunt libere să aplice standarde naţionale de protecţie a drepturilor fundamentale, cu condiţia ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecţie prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, şi nici supremaţia, unitatea şi caracterul efectiv al dreptului Uniunii.

Standardul naţional de protecţie circumscris exigenţelor ce derivă din principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei este superior celui consacrat prin jurisprudenţa CEDO, incluzând în domeniul de aplicare a principiului legalităţii incriminării şi normele în materia prescripţiei răspunderii penale.

Consecinţa includerii în dreptul naţional a normelor în materia prescripţiei răspunderii penale în domeniul de aplicare a principiului legalităţii incriminării rezidă în obligaţia autorităţilor judiciare de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate, astfel cum rezultă acestea din conţinutul art. 7 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special sub aspectul cerinţei ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă şi neretroactivă.

În Cauza C42/17 ("Taricco 2"), CJUE a reţinut că "principiul neretroactivităţii legii penale se opune în special ca o instanţă să poată, în cursul unei proceduri penale, fie să sancţioneze penal un comportament care nu este interzis de o normă naţională adoptată înainte de săvârşirea infracţiunii imputate, fie să agraveze regimul răspunderii penale a celor care au făcut obiectul unei astfel de proceduri". Prin aducerea la îndeplinire a obligaţiei de a nu aplica dispoziţiile din dreptul intern care permiteau constatarea intervenirii prescripţiei (obligaţie stabilită anterior de Curte în "Taricco 1") se aduce atingere principiului legalităţii incriminării, astfel încât "acestor persoane li s-ar putea aplica, din cauza neaplicării acestor dispoziţii, sancţiuni pe care, după toate probabilităţile, le-ar fi evitat dacă respectivele dispoziţii ar fi fost aplicate. Astfel, persoanele menţionate ar putea fi supuse în mod retroactiv unor condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii" (paragraful 60). Curtea a arătat că "Dacă instanţa naţională ar fi astfel determinată să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile în cauză ale C. pen. se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, ea nu ar trebui să se conformeze acestei obligaţii, iar aceasta chiar dacă respectarea obligaţiei respective ar permite îndreptarea unei situaţii naţionale incompatibile cu dreptul Uniunii" (paragraful 61).

Astfel fiind, susţinerea procurorului în sensul aplicabilităţii cauzei "Taricco 1" nu poate fi reţinută de către instanţa de recurs în casaţie.

Cât priveşte incidenţa Hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-107/23 PPU (Hotărârea Lin), invocată de procuror în susţinerea recursului în casaţie, Inalta Curte reţine următoarele:

Prin Hotărârea pronunţată în cauza C-107/23 PPU (Hotărârea Lin), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) a declarat:

"1) Articolul 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 şi anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că instanţele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curţii constituţionale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziţia legislativă naţională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie în materie penală din cauza încălcării principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecinţă încetarea, ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În schimb, dispoziţiile menţionate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanţele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.

2) Principiul supremaţiei dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia instanţele naţionale de drept comun ale unui stat membru sunt ţinute de deciziile curţii constituţionale, precum şi de cele ale instanţei supreme ale acestui stat membru şi nu pot, din acest motiv şi cu riscul angajării răspunderii disciplinare a judecătorilor în cauză, să lase neaplicată din oficiu jurisprudenţa rezultată din deciziile menţionate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curţii, că această jurisprudenţă este contrară unor dispoziţii ale dreptului Uniunii care au efect direct."

Preliminar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că obiectul pe fond al cauzei îl constituie infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, infracţiune inclusă în Secţiunea a 41-a "Infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene".

Astfel, ratione materiae, aceasta poate face obiectul examenului de conformitate cu interpretarea dată de CJUE în hotărârea pronunţată în cauza C-107/23 din 24.07.2023. Această hotărâre a fost generată de o sesizare vizând interpretarea dispoziţiilor dreptului intern care reglementează materia prescripţiei răspunderii penale, în legătură cu principiile legalităţii incriminării şi pedepsei şi regimul aplicării legii penale mai favorabile, prin prisma respectării dreptului Uniunii, a art. 325 alin. (1) din TFUE, art. 49 alin. (1) din Cartă, art. 2 din Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene (par. 73-74 din Hotărâre).

Despre procedura prevăzută de art. 267 din TFUE, Curtea de Justiţie notează că aceasta e întemeiată pe o separare clară a funcţiilor între statele naţionale şi Curte, şi că instanţa naţională este singura competentă să constate şi să aprecieze situaţia de fapt din litigiul naţional, precum şi să interpreteze şi să aplice dreptul naţional (pct. 76 din Hotărârea C-107/23 din 24.07.2023).

Aşadar, CJUE furnizează elemente de interpretare a dreptului Uniunii, în coordonatele fixate de instanţa de trimitere, necesare pentru soluţionarea litigiului asupra căruia urmează să se pronunţe (pct. 23 din Hotărârea din 5 decembrie 2017, Cauza C-42/17, Marea Cameră; Hotărârea din 5 iulie 2016, Ognyanov, C-614/14, EU:C:2016:514, pct. 16), în cazul infracţiunilor de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Din cuprinsul considerentelor Hotărârii Lin se poate observa că informaţiile şi explicaţiile instanţei de trimitere conţin omisiuni şi informaţii neconforme ce influenţează, în ansamblu, procesul de interpretare pe componenta efectelor deciziilor Curţii Constituţionale, a interdicţiei retroactivării/ultraactivării unei legi penale mai severe, a respectării principiului legalităţii incriminării şi pedepsei (pct. 102, 111, 119, 121, 122).

În primul rând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în ceea ce priveşte deciziile Curţii Constituţionale, efectele acestora se aplică nu doar în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea în Monitorul oficial (facta futura), aşa cum a explicat instanţa de trimitere, ci şi situaţiilor juridice pendinte şi, în mod excepţional, unor situaţii care au devenit facta praeterita, în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituţie şi a jurisprudenţei dezvoltate pe marginea acestuia de către Curtea Constituţională (Decizia nr. 847 din iulie 2008, Decizia nr. 26 din 3 martie 2016).

În al doilea rând, informaţiile neconforme oferite de instanţa de trimitere cu privire la calificarea normelor care reglementează legalitatea incriminării şi legalitatea sancţiunilor penale, activitatea legii penale şi a principiilor adiacente, au condus şi la ignorarea efectului aplicării ultraactive/retroactive a legii penale mai severe, principii de bază ale dreptului Uniunii şi jurisprudenţei CEDO.

Interdicţia aplicării retroactive a legii penale mai severe în procesul penal, în cazul unei succesiuni de legi penale în timp, este consacrată de Constituţie (art. 15 alin. (2), de C. pen. (art. 1, 2 şi 5), dar şi de Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (art. 7) şi de Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene (art. 49), care interzic aplicarea retroactivă a legii penale mai severe, concept esenţial, adiacent principiului legalităţii incriminării şi sancţiunilor penale, indisolubil legat de statul de drept, valoare primară pe care se întemeiază Uniunea (art. 2 TUE).

Or, lăsarea neaplicată a Deciziilor Curţii Constituţionale şi a Deciziei nr. 67 din 2022 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conduce fie la ultraactivitatea legii penale, respectiv a art. 155 alin. (1) C. pen. în configurarea anterioară scoaterii lui din fondul normativ prin deciziile Curţii Constituţionale, fie aplicarea retroactivă a aceloraşi prevederi pentru perioada anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, în forma actuală a textului.

Stabilind că prevederile iniţiale ale art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, Curtea Constituţională a consfiinţit disparţia totală a acestuia din ordinea juridică internă. Altfel spus, între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul oficial a Deciziei nr. 297 a CCR) şi 30 mai 2022 (data publicării O.U.G. nr. 71/2022) nu a mai existat niciun caz de întrerupere a termenelor de prescripţie a răspunderii penale.

În scopul de a acoperi acest vid, prin O.U.G. nr. 71/2022 a fost modificat C. pen., şi în cuprinsul art. 155 alin. (1) a fost reglementată, în conţinut, instituţia întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale. Norma astfel modificată începând cu 30 mai 2022 conţine dispoziţii mai severe, deoarece până la această dată nu exista niciun caz de întrerupere al termenului prescripţiei răspunderii penale, pe când, în noua configurare juridică, cursul acesteia se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

Aşadar, cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale în condiţiile O.U.G. nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ (30 mai 2022) şi nicidecum retroactiv în cauzele pendinte, întrucât nu au natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.

Aşa cum s-a expus anterior, în Cauza C42/17 ("Taricco 2"), CJUE a reţinut că "principiul neretroactivităţii legii penale se opune în special ca o instanţă să poată, în cursul unei proceduri penale, fie să sancţioneze penal un comportament care nu este interzis de o normă naţională adoptată înainte de săvârşirea infracţiunii imputate, fie să agraveze regimul răspunderii penale a celor care au făcut obiectul unei astfel de proceduri". Prin aducerea la îndeplinire a obligaţiei de a nu aplica dispoziţiile din dreptul intern care permiteau constatarea intervenirii prescripţiei (obligaţie stabilită anterior de Curte în "Taricco 1") se aduce atingere principiului legalităţii incriminării, astfel încât "acestor persoane li s-ar putea aplica, din cauza neaplicării acestor dispoziţii, sancţiuni pe care, după toate probabilităţile, le-ar fi evitat dacă respectivele dispoziţii ar fi fost aplicate. Astfel, persoanele menţionate ar putea fi supuse în mod retroactiv unor condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii" (pct 60).

Explicaţiile cu privire la Cartă [articolul 52 alin. (3)] confirmă că dreptul recunoscut la articolul 49 vizând protecţia drepturilor fundamentale are acelaşi înţeles şi acelaşi domeniu de aplicare precum cel garantat de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Art. 7 din CEDO interzice, în mod absolut, aplicarea retroactivă a dreptului penal atunci când se face în dezavantajul persoanei în cauză. Orice condamnare şi pedeapsă aplicată unei persoane trebuie să aibă o bază legală, aceasta fiind expresia principiului "nicio pedeapsă fără lege" (Del Rio Prada împotriva Spaniei, Marea Cameră, pct. 116; Kokkinakis împotriva Greciei, pct. 52).

Principiul neretroactivităţii legii penale mai severe se aplică atât dispoziţiilor care definesc infracţiunile (Vasiliuskas împotriva Lituaniei, MC, pct. 165-166) cât şi celor care stabilesc pedepsele (Jamil împotriva Franţei, pct. 34-36; M împotriva Germaniei, pct. 123, 135-137; Gurguchiani împotriva Spaniei, pct. 32-44).

Obligaţia de a aplica, dintre mai multe norme penale, pe cea ale cărei dispoziţii sunt mai favorabile persoanei acuzate, constituie o clarificare a normelor referitoare la succesiunea legilor penale, care este conformă cu un alt element esenţial al articolului 7 [din CEDO], şi anume previzibilitatea sancţiunilor (Hotărârea Scoppola împotriva Italiei, par. 108).

Aplicarea unei pedepse mai severe pentru simplul motiv că aceasta era prevăzută la momentul săvârşirii infracţiunii ar determina o aplicare în detrimentul persoanei acuzate a normelor care guvernează succesiunea legilor penale în timp. Aceasta ar echivala cu ignorarea oricărei modificări legislative favorabile persoanei acuzate, intervenită înainte de hotărâre, şi cu continuarea aplicării unor pedepse pe care statul şi colectivitatea pe care o reprezintă le consideră în prezent excesive (ibidem).

Într-o altă cauză, Curtea de la Strasbourg a constatat, de asemenea, că a fost încălcat art. 7 din Convenţie întrucât aplicarea retroactivă a Codului [penal] din 2003 [în raport de codul anterior din anul 1976] a fost în detrimentul reclamanţilor în ceea ce priveşte impunerea pedepselor, astfel încât nu se poate afirma că aceştia au beneficiat de garanţii efective împotriva impunerii unei pedepse mai severe" (Hotărârea din 18 iulie 2013, Maktouf şi Damjanovic împotriva Bosniei şi Herţegovina, par 70).

Deopotrivă, lăsarea neaplicată a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, prin care a fost sancţionată lipsa de previzibilitate şi claritate a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale (a limitelor răspunderii penale) conduce şi la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, astfel cum acestea au fost protejate de art. 7 din CEDO.

În jurisprudenţa CJUE s-a statuat că principiul securităţii juridice (principiu fundamental al dreptului Uniunii) "impune, pe de o parte, ca normele de drept să fie clare şi precise şi, pe de altă parte, ca aplicarea lor să fie previzibilă pentru justiţiabili, mai ales atunci când ele pot produce consecinţe defavorabile. Principiul menţionat constituie un element esenţial al statului de drept, care este identificat la articolul 2 TUE atât ca valoare fondatoare a Uniunii, cât şi ca valoare comună statelor membre (pct. 114 din Hotărâre, precum şi Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C-72/15, EU:C:2017:236, punctele 161 şi 162, precum şi Hotărârea din 16 februarie 2022, Ungaria/Parlamentul şi Consiliul, C-156/21, EU:C:2022:97, punctele 136 şi 223).

Plecând de la deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, prin care a fost sancţionată lipsa de previzibilitate şi claritate a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fundamentat Decizia nr. 67/2022, în principal, pe principiul legalităţii incriminării, consfiinţind caracterul de normă de drept material celei care reglementează materia prescripţiei răspunderii penale, aşa cum este recunoscut, în mod tradiţional, în doctrină, jurisprudenţa Curţii Constituţionale sau a instanţelor judecătoreşti, cu consecinţele specifice ce decurg din art. 7 CEDO şi art. 49 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.

Instituţia juridică a prescripţiei răspunderii penale este reglementată în Partea generală a C. pen. şi cuprinde domeniul de aplicare şi excepţiile de la acesta, termenele în care poate interveni şi modalitatea de calcul al acestora, întreruperea şi suspendarea cursului acestor termene şi efectele împlinirii termenului de prescripţie, fiind dispoziţii de drept material în integralitate.

Din această perspectivă, separarea regimului aplicabil actelor întreruptive de prescripţie de restul elementelor acesteia (prin hotărârea de trimitere celor dintâi atribuindu-li-se caracter de drept procesual) ar fi forţată şi nesusţinută de argumente juridice, contrară unei jurisprudenţe consolidate, cel mai recent exprimată de către instanţa supremă prin Deciza nr. 67/2022, prin care au fost explicitate efectele de drept material ale întreruperii cursului prescripţei, constând în modificarea regimului răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul poate exercita, în mod legal, dreptul de a trage la răspundere penală.

Consecinţa includerii în dreptul naţional a normelor din materia prescripţiei răspunderii penale în domeniul de aplicare a principiului legalităţii incriminării rezidă în obligaţia autorităţilor judiciare de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate, astfel cum rezultă acestea din conţinutul art. 7 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special sub aspectul cerinţei ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă şi neretroactivă.

Legalitatea infracţiunilor şi a pedepselor este un principiu fundamental atât în dreptul intern, cât şi în dreptul Uniunii şi în jurisprudenţa CEDO. Acesta implică cerinţe privind accesibilitatea şi previzibilitatea în ceea ce priveşte definirea infracţiunii şi stabilirea pedepsei (par. 104 din Hotărârea CJUE C-107/23 din 24.07.2023; cauzele CEDO Cantoni împotriva Franţei, pct. 29, Kafkaris împotriva Cirpului, pct. 140, Del Rio Prada împotriva Spaniei, pct. 91).

În privinţa protecţiei drepturilor fundamentale, hotărârea face referire la respectarea drepturilor garantate de Cartă şi la principiile generale ale dreptului Uniunii (pct. 101 cauza C-107/23 din 24.07.2023).

Or, art. 52 alin. (3) din Cartă prevede în mod expres că "În măsura în care prezenta cartă conţine drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi ca şi cele prevăzute de convenţia menţionată".

Mai mult, CJUE subliniază că cerinţele de previzibilitate, precizie, neretroactivitatea legii penale constituie expresia specifică a principiului securităţii juridice, principiu fundamental al dreptului Uniunii, element esenţial al statului de drept care este identificat la art. 2 TUE atât ca valoare fondatoare a Uninii, cât şi ca valoare comună statelor membre (pct. 114 cauza C-107/23 din 24.07.2023, Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C-72/15, EU:C.2017:236, pct. 161-162, Hot din 16 februarie 2022, Ungaria/Parlamentul şi Consiliul, C-156/21, EU:C:2022:97, pct. 136 şi 223).

Dreptul justiţiabilului de a putea şti în ce condiţii se poate angaja răspunderea sa penală şi ce sancţiune riscă, a fost circumscris condiţiei previzibilităţii legii penale, în jurisprudenţa instanţelor europene. CEDO a sancţionat interpretarea extensivă sau prin analogie a legii penale în defavoarea inculpatului. Orice condamnare şi pedeapsă aplicată unei persoane trebuie să aibă o bază legală, aceasta fiind expresia principiului "nicio pedeapsă fără lege" [Del Rio Prada împotriva Spaniei (Marea Cameră), pct. 116; Kokkinakis împotriva Greciei, pct. 52].

Subliniind importanţa ca normele de drept să fie clare şi precise, iar aplicarea lor să fie previzibilă, mai ales atunci când ele pot produce consecinţe defavorabile, CJUE afirmă că aceste cerinţe constituie o expresie specifică a principiului securităţii juridice (par. 114).

Obligaţia de a garanta recuperarea eficientă a resurselor proprii ale Uniunii nu poate exonera o instanţă de a asigura respectarea drepturilor fundamentale garantate de Cartă, atunci când se pune problema unor infracţiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene, deoarece dispoziţiile Cartei nu au o valoare inferioară celei a art. 325 alin. (1) din TFUE (Hotărârea Kolev, punctele 68 şi 71, Hotărârea Dzivev, punctul 33, şi Hotărârea Euro Box Promotion, punctul 204).

În cauza pendinte, dreptul fundamental este cel prevăzut de art. 49 alin. (1) din Cartă (teză ultimă), care interzice atât ultraactivitatea unei legi care a ieşit din fondul activ (fiind sancţionată de Curtea Constituţională pentru lipsa de previzibilitate şi claritate) şi care este mai severă (respectiv aprecierea că sunt incidente cazurile de înterupere a cursului prescripţiei ulterior datei de 25 iuie 2018 în procesele care nu s-au încheiat), cât şi aplicarea retroactivă a unei legi penale mai severe (art. 155 C. pen., în conţinutul stabilit de O.U.G. nr. 71/2022).

În mod inevitabil, pentru a respecta legalitatea aplicării sancţiunilor penale în procesele în curs, este incidentă instituţia legii penale mai favorabile, care este corolarul principiului neretroactivităţii legii penale mai severe.

Principiul aplicării legii penale mai favorabile, face parte, de asemenea, din dreptul primar al Uniunii. Curtea de Justiţie arată, în jurisprudenţa sa, că aplicarea legii penale mai favorabile se întemeiază pe constatarea că legiuitorul şi-a schimbat optica "fie cu privire la calificarea penală a faptelor, fie cu privire la pedeapsa care trebuie aplicată unei infracţiuni". În Hotărârea din 7 august 2018, Clergeau şi alţii, C-115/17, EU:C:2018:651, pct. 26; Hotărârea din 6 octombrie 2016, Paoletti şi alţii, C-218/15, EU:C:2016:748, pct. 25 şi Hotărârea din 3 mai 2005, Berlusconi şi alţii, C-387/02, C-391/02 şi C-403/02, EU:C:2005:270, pct. 68 şi 69, Curtea a statuat că acest principiu decurge din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre şi, în consecinţă, trebuie să fie considerat ca făcând parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii pe care instanţa naţională trebuie să le respecte atunci când aplică dreptul naţional. Astfel, Curtea indică faptul că principiul lex mitior se aplică normelor de drept material în aceste cauze.

Deopotrivă, dispoziţiile art. 7 din CEDO sunt nerespectate şi prin încălcarea interdicţiei instituite prin jurisprudenţa Curţii Europene relative la efectul retroactiv al interpretării jurisprudenţiale imprevizibile in malam partem.

După pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022, instanţele judecătoreşti au pronunţat, în mod constant, soluţii de încetare a procesului penal în situaţia în care termenul general de prescripţie era împlinit.

Aşadar, ulterior publicării deciziei anterior menţionate, s-a înregistrat o practică judiciară generalizată cu privire la efectul acesteia. De altfel, această practică vine într-o continuitate, fără întrerupere, a jurisprudenţei naţionale privitor la modalitatea de aplicare a legii penale în caz de succesiune de legi penale în timp.

CEDO a sancţionat, din perspectiva previzibilităţii, orice interpretare în defavoarea acuzatului (in malam partem) atunci când această interpretare rezultă dintr-un reviriment imprevizibil al jurisprudenţei (Dragotoniu şi Militaru Pridhorni împotriva României, pct. 39-48).

Or, schimbarea modalităţii de evaluare şi aplicare a instituţiei succesiunii de legi penale în timp s-ar concretiza într-o astfel de schimbare intempestivă în defavoarea acuzaţilor. Mai mult, limitarea efectelor deciziilor Curţii Constituţionale în aplicarea principiului legalităţii şi a aplicării retroactive a legii penale mai favorabile cu referire la incidenţa prescripţiei răspunderii penale în cazul infracţiunilor contra intereselor financiare ale Uniunii Europene ar conduce la arbitrariu, ajungându-se în acest fel ca, pentru infracţiuni de altă natură decât fraudă cu fonduri europene, dar de aceeaşi gravitate sau chiar de o gravitate mai mare, să se beneficieze de înlăturarea răspunderii penale chiar în cadrul aceluiaşi proces şi chiar în cazul aceluiaşi inculpat, atunci când există o pluralitate de infracţiuni.

Este adevărat că dreptul Uniunii impune instanţei naţionale să lase neaplicate dispoziţii legale sau practici naţionale, însă nu în orice condiţii. Un standard dublu de regim sancţionator aplicabil persoanelor care săvârşesc infracţiuni ar fi incompatibil cu principiile pe care este fundamentat statul de drept.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că aspectele anterior prezentate, rezultate din interpretarea pct. 2 al Hotărârii pronunţate la data de 23 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU [Lin], conduc la încălcarea art. 7 din CEDO.

Constatând, astfel, că există neconcordanţă între standardul de protecţie conferit de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiţie o Uniunii Europene şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în interpretarea Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul că primul este inferior celui de-al doilea, Înalta Curte apreciază că, în mod întemeiat, prin decizia recurată s-a făcut aplicarea Deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale şi a constatat intervenţia prescripţiei răspunderii penale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova împotriva deciziei penale nr. 1743 din data de 26 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova vor rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi N., D., E., C., S.C. P. S.R.L., S.C. O. S.R.L. şi S.C. Q. S.R.L., în sumă de câte 200 RON, vor rămâne în sarcina statului şi se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova împotriva deciziei penale nr. 1743 din data de 26 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi N., D., E., C., S.C. P. S.R.L., S.C. O. S.R.L. şi S.C. Q. S.R.L., în sumă de câte 200 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 aprilie 2024.