Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 156/A/2024 AI generated

Appeal against inadmissible revision of material error decision barred as appeal against non-appealable ruling

Case Number Decizia nr. 156/A/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the petitioning party against the Court of Appeal’s sentencing that had previously rejected a request for revision, thereby upholding the lower court’s ruling. The dispute involved a procedural challenge to a final preliminary chamber decision which had dismissed a petition for correcting a material error; the appellant had attempted to seek revision on grounds including civil, penal, and fiscal law, as well as a re-evaluation of evidence in unrelated cases, without complying with the specific requirements for an extraordinary appeal. The Court held that the underlying preliminary chamber decision regarding the material error was not susceptible to any appeal, and that exercising an appeal against a non-appealable decision violates the principle of legality of legal remedies and the coherent hierarchy of judicial appeals established under Article 459(7) of the Code of Criminal Procedure and Article 453(3) of the Code of Criminal Procedure. The court ordered the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 278 alin. (1) din C. proc. pen, art. 279 din C. proc. pen, art. 453 alin. (3) din C. proc. pen, art. 459 alin. (7) din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen; Appeal against inadmissible revision of material error decision barred as appeal against non-appealable ruling: The dispute involved a procedural challenge to a final preliminary chamber decision which had dismissed a petition for correcting a material error; the appellant had attempted to seek revision on grounds including civil, penal, and fiscal law, as well as a re-evaluation of evidence in unrelated cases, without complying with the specific requirements for an extraordinary appeal. The Court held that the underlying preliminary chamber decision regarding the material error was not susceptible to any appeal, and that exercising an appeal against a non-appealable decision violates the principle of legality of legal remedies and the coherent hierarchy of judicial appeals established under Article 459(7) of the Code of Criminal Procedure and Article 453(3) of the Code of Criminal Procedure. The court ordered the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state.

Keywords

AI generated
criminal revision correction of material error sentencing error preliminary ruling procedure grounds for cassation procedural orders

Cited Legislation

AI generated
art. 278 alin. (1) din C. proc. pen
90/2023 pronunţată în 23 noiembrie 2023 în dosarnr x/2023 al Curţii de Apel Alba Iulia s-a dispus în temeiul art. 278 alin. (1) din C. proc. pen.
art. 279 din C. proc. pen
şi art. 279 din C. proc. pen.
art. 453 alin. (3) din C. proc. pen
art. 453 alin. (3) din C. proc. pen.
art. 459 alin. (7) din C. proc. pen
Potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (7) din C. proc. pen., este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea, sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
Cited to impose judicial costs on the appellant for the inadmissible appeal.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Cited to impose judicial costs on the appellant for the inadmissible appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 mai 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 19 din 12 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul-revizuent A. împotriva încheierii penale nr. 90 din data de 23.11.2023 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2023.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că petentul A. a solicitat revizuirea unor încheieri penale definitive, a unor sentinţe judecătoreşti civile precum şi revizuirea "situaţiei de fapt" din dosare de urmărire penală în care s-a dispus clasarea pentru faptele sesizate de petentul revizuent. Astfel petentul s-a referit în concret la încheierea penală nr. 90/2023 pronunţată în 23 noiembrie 2023 pronunţată sub dosarnr x/2023 al Curţii de Apel Alba Iulia prin care i s-a respins cererea îndreptare a erorii materiale strecurate prin încheierea penală nr. 41/04.05.2023.

A precizat că în opinia sa şi încheierea penală nr. 41/04.05.2023 pronunţată în dosarul penal nr. x/2023 al Curţii de Apel Alba Iulia, prin care i s-a respins ca inadmisibilă o altă cerere de revizuire formulată (de această dată împotriva încheierii penale nr. 8/2023 pronunţată la data de 25.01.2023 în dosarul penal nr. x/2022), este nelegală.

Prin încheierea penală nr. 90/2023 pronunţată în 23 noiembrie 2023 în dosarnr x/2023 al Curţii de Apel Alba Iulia s-a dispus în temeiul art. 278 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 279 din C. proc. pen. respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale şi de înlăturare a unor omisiuni vădite, privind încheierea penală nr. 41/04.05.2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, formulată de către petentul A., ca neîntemeiată.

Curtea a reţinut că obiectul dosarului îl reprezintă calea extraordinară de atac a revizuirii formulate împotriva unei încheieri de îndreptare a unei erori materiale, respectiv încheierea penală penale nr. 90 din data de 23.11.2023.

S-a menţionat că, prin precizările ataşate la filele x şi următ. dos inst, petentul revizuent A. a solicitat revizuirea în dosarul nr. x/2023, dar a invocat temeiuri de drept civil, de drept procesual civil, de drept penal, drept procesual penal şi de drept fiscal, astfel că în absenţa petentului revizuent, apărătorul său a solicitat să se verifice admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac.

Cu titlu preliminar, s-a reţinut că revizuirea unei hotărârii judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută, potrivit disp. art. 453 alin. (3) din C. proc. pen.

Potrivit art. 453 alin. (3) din C. proc. pen., în cazul în care instanţă constată neîndeplinirea condiţiilor, dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

S-a constatat că s-au invocat prin motivele expuse şi cererile formulate revizuirea probelor administrate în dosarele penale şi civile pe care acesta le-a avut pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, Judecătoriei Deva, Tribunalului Hunedoara, precum si a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ceea ce este inadmisibil în calea de atac extraordinară a revizuirii unei cauze penale, astfel că nu poate avea loc o reevaluare/reinterpretare a probelor administrate, aşa cum se pare că doreşte revizuentul.

Curtea a reţinut că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală incidentă inclusiv în cazul declarării unei căi de atac care nu este prevăzută de lege, ori raportat la încheierea penală nr. 90/2023 pronunţată în 23 noiembrie 2023 pronunţată sub dosarnr x/2023 al Curţii de Apel Alba Iulia (prin care i s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate prin încheierea penală nr. 41/04.05.2023), aceasta este fără cale de atac.

Împotriva sentinţei penale nr. 19 din 12 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, apelantul revizuent A. a declarat apel.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte reţine următoarele:

Dând eficienţă principiului stabilit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se cere reformarea hotărârii atacate.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (7) din C. proc. pen., este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea, sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu.

Aplicând aceste consideraţii teoretice cauzei de faţă, Înalta Curte constată că revizuentul A. a atacat încheierea penală nr. 90/2023 pronunţată la 23 noiembrie 2023 în dosarnr x/2023 al Curţii de Apel Alba Iulia (prin care i s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate prin încheierea penală nr. 41/04.05.2023), aceasta fiind fără cale de atac.

În acest context, Înalta Curte reţine că respectivul apel a fost exercitat împotriva unei încheieri nesusceptibile de a fi atacată cu vreo cale de atac, aspectul fiind de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţii ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 19 din 12 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 19 din 12 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2024.