Inadmissibility of cassation appeal against dismissal of arbitral annulment action under pre-2017 Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 21 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtelor B. S.R.L. şi C. la plata sumei de 883.354 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a încălcării îndatoririlor profesionale în executarea activităţii de audit financiar aferente exerciţiilor financiare încheiate la 31.12.2012 şi 31.12.2013.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 90/2008, Legii nr. 278/2008, Deciziei nr. 17 din 09.12.2012, emise de Consiliul Superior al Consiliului pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit şi art. 453 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1332/07.09.2016, pronunţată de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

2. Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României sub nr. x din 14.10.2016, fiind format dosarul arbitral nr. x/2016.

Prin sentinţa arbitrală nr. 19 din 23.02.2017, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei C., a fost admisă în parte acţiunea şi au fost obligate pârâtele B. S.R.L. şi C. să plătească suma de 118.377 RON, cu titlu de daune şi suma de 5.201,71 RON, reprezentând cheltuieli de arbitrare.

3. Împotriva acestei sentinţe, pârâtele B. S.R.L. şi C., precum şi reclamanta A. S.A. au formulat acţiune în anulare.

Acţiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.A. a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2017, iar acţiunile în anulare formulate de pârâtele B. S.R.L. şi C. au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2017.

Prin încheierea nr. 21 din 11.10.2017, dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a dispus conexarea cauzei înregistrate sub nr. x/2017 la dosarul nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 220 din 02.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, au fost respinse acţiunile în anulare formulate de reclamanta A. S.A. şi pârâta B. S.R.L.

A fost admisă acţiunea în anulare formulată de pârâta C. şi a fost anulată în parte sentinţa arbitrală atacată, în sensul că s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. şi a fost respinsă acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

S-a menţinut soluţia de admitere în parte a acţiunii şi de obligare a pârâtei B. S.R.L. la plata către reclamanta A. S.A. a sumei de 118.377 RON cu titlu de daune şi 5.201,71 RON, cheltuieli de arbitrare.

4. Împotriva acestei sentinţe, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate, în ceea ce priveşte soluţia dată asupra propriei cereri în anulare.

Potrivit recurentei, curtea de apel nu a analizat două motive ale acţiunii în anulare, respectiv cele prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. e) şi h) C. proc. civ.

În continuare, recurenta a apreciat că s-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1355 alin. (1) C. civ., deoarece curtea de apel în mod eronat a reţinut că această critică privind aplicarea unor clauze contractuale reprezintă o chestiune de temeinicie a hotărârii arbitrale şi nu poate fi încadrată în motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

5. Dosarul fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 12 ianuarie 2018, sub acelaşi număr.

Prin întâmpinarea înregistrată la 16 martie 2018, intimata A. S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.

La 18 aprilie 2028, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata A. S.A.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.. Prin raportul întocmit, magistratul asistent raportor a propus respingerea recursului ca inadmisibil potrivit art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2016.

Prin încheierea din 18 octombrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La 5 noiembrie 2018 recurenta a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care a solicitat pronunţarea unei încheieri de admitere în principiu a recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 ianuarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2016.

Totodată, prin încheierea din 21 martie 2019 a fost suspendată judecata recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2016, invocate de recurentă.

Prin cererea formulată la 21 martie 2024, recurenta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, deoarece Curtea Constituţională s-a pronunţat în data de 12 decembrie 2023.

Prin decizia nr. 694 din 12 decembrie 2023, pronunţată de Curtea Constituţională în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2016.

În cauză, având în vedere cererea formulată de recurentă şi soluţia Curţii Constituţionale s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 25 aprilie 2024.

La termenul din 25 aprilie 2024, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (2) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, şi a reţinut următoarele:

Cauza are ca obiect recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 220 din 02.11.2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civile, prin care au fost respinse acţiunile în anulare formulate de reclamanta A. S.A. şi pârâta B. S.R.L. şi a fost admisă acţiunea în anulare formulată de pârâta C..

Este de subliniat faptul că prin cererea de recurs, pârâta B. S.R.L. a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate, doar în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii în anulare formulată de aceasta.

Întrucât litigiul are ca obiect contestarea unei hotărâri pronunţate în procedura arbitrajului, instanţa supremă reţine că incidente sunt normele prevăzute în C. proc. civ., Cartea a IV-a, "Despre Arbitraj".

În acelaşi timp, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârile rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul", art. 24 Cod procedură de civilă, care stabilesc că "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor începute după intrarea acesteia în vigoare" şi art. 25 alin. (1) din acelaşi cod, conform căruia "procesele în curs de judecată precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

Prin urmare, legiuitorul a optat pentru regula potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii procesului.

În cauză, data începerii procesului este 21 aprilie 2016, context în care sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 134 din 2010 privind C. proc. civ., republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015.

Potrivit art. 613 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data pornirii procesului, în situaţia în care curtea de apel admite acţiunea, va anula hotărârea arbitrală şi va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze sau spre rejudecare tribunalului arbitral.

Conform art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, "hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziţii legale evocate rezultă că hotărârea curţii de apel, prin care a fost respinsă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale, nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Modificarea dispoziţiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ. adusă prin Legea nr. 17/2017, potrivit căreia "hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului", nu este incidentă în cauză, potrivit art. 24, art. 25 alin. (1) şi art. 27 C. proc. civ., fiind ulterioară datei începerii procesului.

Se va avea în vedere, totodată, că potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului" iar, potrivit art. 457 alin. (1) din acelaşi cod, "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Referitor la menţiunea "cu recurs în 30 de zile de la comunicare" din finalul dispozitivului sentinţei recurate, Înalta Curte arată că vizează soluţia de admitere a acţiunii în anulare formulate de pârâta C., or, în cauză, recurenta B. S.R.L. a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate, doar în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii în anulare formulate de aceasta.

Pe cale de consecinţă, din analiza dispoziţiilor legale evocate şi în considerarea faptului că recurenta a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate, doar în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii în anulare formulată de aceasta, rezultă că partea de hotărâre recurată are caracter definitiv de la pronunţarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 raportat la art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., în vigoare la data pornirii procesului.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că soluţia de respingere a acţiunii în anulare nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., corelată cu principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din acelaşi cod.

Pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B. S.R.L. Tulcea împotriva deciziei nr. 220/2017 din 2 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Referitor la cererea intimatei A. S.A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.R.L. Tulcea împotriva deciziei nr. 220/2017 din 2 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca inadmisibil.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata A. S.A.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2024.