Conflict of jurisdiction over mobile mortgage execution: applicability of exclusive special competence versus international procedural residual rule

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 13 decembrie 2023 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, sub nr. x/2023, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. şi C. S.R.L. încuviinţarea executării ipotecii mobiliare deţinute asupra a 300 BB îngrăşământ x, care au făcut obiectul contractului de transport CBN nr. 137-01/03.2023 şi autorizarea vânzării prin licitaţie publică, negociere directă, prin unul sau mai multe contracte, în bloc ori separat, în orice moment sau loc, conform art. 2446 C. civ.

În drept, reclamanta a invocat art. 13 pct. 5 din Convenţia din 23 septembrie 1989 despre condiţiile generale de transport mărfuri în trafic internaţional pe Dunăre, art. 1982, art. 2435 şi art. 2445-2459 C. civ. şi art. 683 Codul comercial.

Prin sentinţa civilă nr. 75 din 15.01.2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, s-a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi s-a admis excepţia necompetentei teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale, instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 1811 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora competenţa este una exclusivă, şi anume judecătoria de la sediul creditorului, astfel că excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

Referitor la excepţia necompetenţei teritoriale, judecătoria a apreciat că dispoziţiile art. 1811 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 trebuie să fie înlăturate de la aplicare, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, urmând a se stabili competenţa potrivit dispoziţiilor Cărţii a VII-a.

În ceea ce priveşte aplicarea art. 1072 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a reţinut că acesta instituie o normă de competenţă reziduală în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, incidentă doar în situaţia imposibilităţii de a determina instanţa aptă să soluţioneze cauza, în baza temeiurilor de competenţă teritorială de drept comun, instituite de prevederile Capitolul II, Titlul III din Cartea I C. proc. civ.

În continuare, judecătoria a reţinut incidenţa art. 107 alin. (1) C. proc. civ. şi, faţă de sediul creditoarei, situat în Olanda, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei de la sediul debitoarei C. S.R.L., din municipiul Constanţa.

2. Cauza a fost înregistrată la 1 februarie 2024 pe rolul Judecătoriei Constanţa, sub acelaşi număr.

Prin sentinţa nr. 1950 din 29 februarie 2024, pronunţată de Judecătoria Constanţa, secţia civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă a fost suspendată din oficiu judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În argumentarea soluţiei, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1811 din Legea nr. 71/2011 şi, constatând existenţa unui element de extraneitate, respectiv sediul creditorului, a făcut aplicare dispoziţiilor art. 1072 C. proc. civ.

În contextul în care competenţa teritorială a instanţelor române nu poate fi stabilită prin raportare la normele derogatorii prevăzute în legi speciale, care stabilesc un caz de competenţă teritorială exclusivă, judecătoria a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1072 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză.

3. Dosarul a fost înregistrat la 11 martie 2024, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti şi Judecătoria Constanţa, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat încuviinţarea executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului mobil ipotecat în condiţiile art. 2445 şi urm. C. civ.

Potrivit art. 1811 din Legea nr. 71/2011, astfel cum a fost introdus prin art. III pct. 24 din O.U.G nr. 79/2011, modificat prin art. I pct. 22 din Legea nr. 60/2012 şi art. IV din O.U.G. nr. 1/2016, "încuviinţarea executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului ipotecat prevăzută de art. 2445 C. civ. este de competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliu sau, după caz, creditorul".

Având în vedere faptul că sediul creditorului este în Olanda, litigiul are un element de extraneitate, urmând a se aplica regulile prevăzute în Cartea a VII - a C. proc. civ., intitulată "Procesul civil internaţional".

La verificarea competenţei internaţionale, potrivit art. 1071 alin. (1) C. proc. civ., prima instanţă aflată în conflict a reţinut dispoziţiile art. 1066 C. proc. civ., potrivit cărora "sub rezerva situaţiilor în care legea dispune altfel, instanţele române sunt competente dacă pârâtul are domiciliul, iar în lipsa domiciliului, reşedinţa obişnuită, respectiv sediul principal, un sediu secundar sau fondul de comerţ pe teritoriul României la data introducerii cererii".

Prin urmare, raportat la sediul celor doi pârâţi, aflat pe teritoriul României, ambele instanţe aflate în conflict au apreciat că sunt competente internaţional să soluţioneze cauza.

În continuare, pentru stabilirea competenţei teritoriale, relevante sunt dispoziţiile art. 1072 C. proc. civ. potrivit cărora "(1) când instanţele române sunt competente potrivit dispoziţiilor cărţii de faţă, competenţa se determină conform regulilor din prezentul cod şi, după caz, a celor prevăzute în legi speciale. (2) Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti".

Verificând incidenţa alin. (1) al art. 1072 C. proc. civ. în stabilirea competenţei teritoriale, Înalta Curte constată că pentru încuviinţarea executării ipotecii mobiliare, legiuitorul a prevăzut la art. 1811 din Legea nr. 71/2011 dispoziţii ce instituie competenţa teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei de la sediul creditorului, dispoziţii care au un caracter special faţă de normele generale prevăzute în C. proc. civ. la Titlul III Capitolul II, care reglementează competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti.

Sub acest aspect, înlăturarea de la aplicare a legii generale ori de câte ori există o dispoziţie specială într-o materie dată, nu trebuie să fie expresă, fiind de la sine înţeleasă, întrucât este consecinţa directă a principiului specialia generalibus derogant.

Aşadar, normele generale prevăzute în C. proc. civ. la Titlul III Capitolul II, care reglementează competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti nu sunt aplicabile, întrucât în cauză este incidentă norma specială prevăzută la art. 1811 din Legea nr. 71/2011, raportat la obiectul litigiului, care stabileşte un caz de competenţă teritorială exclusivă, în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau, după caz, sediul creditorul, contrar celor reţinute de prima instanţă aflată în conflict.

Întrucât potrivit normei speciale evocate, derogatorii de la normele generale de competenţă, nu se poate identifica instanţa competentă să soluţioneze cauza, în aplicarea dispoziţiilor art. 1072 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 1811 din Legea nr. 71/2011, faţă de sediul creditorului situat în Olanda, instanţa supremă constată că devin aplicabile dispoziţiile alin. (2) ale art. 1072 C. proc. civ., potrivit cărora Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti este competentă teritorial.

În consecinţă, Înalta Curte în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2024.