Competence assigned to administrative court for pension reduction claims challenging government ordinance

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 27 februarie 2023 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumelor reţinute din pensie, rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei, în eventualitatea în care nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea art. 38 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea din fonduri publice, dar şi ca urmare a actualizării soldelor de grad potrivit H.G. nr. 28/2023, acordarea de daune compensatorii constând în actualizarea sumelor cu rata inflaţiei, precum şi a daunelor moratorii sub forma dobânzilor legale penalizatoare, potrivit O.G. nr. 13/2011, de la scadenţă până la data plăţii efective.

De asemenea, reclamantul a solicitat emiterea unei noi decizii de pensionare, conform Legii nr. 223/2015 iniţiale, şi nu a celei modificate prin O.U.G. nr. 59/2017.

Prin acţiune, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (1) pct. 3 şi art. 47 alin. (2), art. 115 alin. (6) şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 7 alin. (5), art. 9 alin. (1), (2), (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, Legii nr. 223/2015, Legii nr. 153/2017 şi Deciziei CCR nr. 95/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 238 din 20.09.2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale.

În argumentarea soluţiei, curtea de apel a reţinut că modalitatea de indexare şi de actualizare a pensiilor militare de stat este reglementată prin dispoziţiile art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, aceste dispoziţii legale fiind modificate prin O.U.G. nr. 59/2017.

Instanţa a menţionat că din prevederile art. 100, art. 102 şi art. 104 din Legea nr. 223/2015 rezultă că legiuitorul a prevăzut competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului, la o secţie sau, după caz, la un complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar din punct de vedere teritorial, în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantului.

De asemenea, curtea de apel a reţinut că prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 au fost invocate formal şi nu pot atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât prin cererea formulată este pus în discuţie mecanismul de indexare şi actualizare a unei pensii militare de stat, după modificarea prevederilor art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015 prin O.U.G. nr. 59/2017, aspecte litigioase ce intră în sfera raporturilor juridice de asigurări sociale.

2. Cauza a fost înregistrată la 11 octombrie 2023 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub numărul x/2023.

Prin sentinţa civilă nr. 196 din 31 ianuarie 2024, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă a fost suspendată din oficiu judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În argumentarea soluţiei, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 9 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, acţiunea formulată în contradictoriu cu Guvernul României fiind de competenţa unei instanţe de contencios administrativ, nu a unui complet specializat pe litigii de muncă.

Totodată, potrivit art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 şi având în vedere că în cauză se invocă o culpă a Guvernului României, autoritate publică centrală, iar domiciliul reclamantului este în Com. Ciurea, competenţa de soluţionare a cererii revine Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

3. Dosarul a fost înregistrat la 8 martie 2024, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, pentru următoarele considerente:

În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei materiale de soluţionare a cauzei.

Acţiunea formulată de reclamant, fost militar, beneficiar de pensie de serviciu, vizează atragerea răspunderii Guvernului pentru emiterea unei ordonanţe neconstituţionale, în conformitate cu art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi obligarea pârâţilor la acordarea unor despăgubiri calculate la nivelul sumelor reţinute din pensie, în temeiul ordonanţei, precum şi emiterea unei noi decizii de pensie. În cuprinsul cererii, reclamantul a solicitat şi sesizarea CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2017.

Este de subliniat şi faptul că cererea introductivă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. (5) şi art. 9 alin. (1), alin. (2), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi pe considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 95/2018.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

În conformitate cu alin. (5) al aceluiaşi text de lege, "acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative".

În considerarea temeiurilor legale evocate şi având în vedere finalitatea demersului judiciar constând în repararea unui prejudiciu prin atragerea răspunderii Guvernului pentru reţinerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituţional, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecăţii are natura unui litigiu de contencios administrativ.

În justificarea naturii litigiului de contencios administrativ, se constată că reclamantul şi-a întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pentru stabilirea competenţei instanţei de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ instituie două criterii, cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice şi, respectiv, criteriul valoric, în cauză fiind aplicabil criteriul rangului autorităţii emitente a actului administrativ.

Aşadar, litigiile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale sunt soluţionate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi, având în vedere că ordonanţa de urgenţă contestată este emisă de Guvernul României, autoritate publică centrală, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.

În ce priveşte capătul de cerere având ca obiect emiterea unei noi decizii de pensionare, caracterul său accesoriu rezultă cu evidenţă din faptul că modul său de soluţionare depinde de soluţia ce se va da asupra capătului principal de cerere, astfel că instanţa supremă va face aplicarea prevederilor art. 123 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti.

Cum, în cauză, competentă material a soluţiona capătul principal de cerere este instanţa de contencios administrativ, secţia de contencios administrativ a curţii de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., aceeaşi instanţă este competentă material să soluţioneze şi capete accesorii de cerere.

În continuare, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, stabilită potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, revine Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, faţă de domiciliul reclamantului din Com. Ciurea, judeţul Iaşi.

În consecinţă, Înalta Curte în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2024.