Jurisdiction over individual labor conflicts: Inapplicability of specialized social dialogue law and territorial competence under Labor Code

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin acţiunea civilă înregistrată la 10 ianuarie 2023 pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la plata contravalorii diurnei şi facilităţii cu familia, aferente perioadelor 10.07.2010 - 14.02.2011 şi 10.01.2013 - 18.08.2013, precum şi a dobânzii legale penalizatoare începând cu data scadenţei şi până la plata efectivă, actualizate cu indicele de inflaţie.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile H.G. nr. 1086/2004, Legii nr. 42/2004, Legii nr. 121/2011, O.G. nr. 13/2011, Codului administrativ, precum şi art. 1522, art. 1532 şi urm. C. civ.

În motivare s-a arătat că reclamantul este militar angajat, iar în perioadele menţionate în cererea introductivă, a participat la misiuni internaţionale în Afganistan şi nu i-au fost achitate întocmai drepturile constând în diurna în valută şi facilitatea cu familia, reglementate de art. 1 şi art. 3 din H.G. nr. 1086/2004.

Prin cererea reconvenţională formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale s-a solicitat, în cazul admiterii cererii reclamantului, obligarea acestuia să restituie sumele în valută ce i-au fost virate în cont, în perioada participării la misiunea internaţională.

Prin sentinţa civilă nr. 408 din 19 aprilie 2023, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

În motivare, instanţa a reţinut că Legea nr. 367/2022 nu conţine dispoziţii privind competenţa de soluţionare a cauzei şi că art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii nu prevede expres competenţa materială a tribunalului.

În continuare, având în vedere valoarea obiectului acţiunii, instanţa a apreciat că judecătoria este competentă material potrivit dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., iar teritorial Judecătoria Satu Mare în conformitate cu art. 269 alin. (2) din Codul Muncii.

2. Cauza a fost înregistrată la 27 aprilie 2023 pe rolul Judecătoriei Satu Mare, secţia civilă, sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 2099 din 11 septembrie 2023, pronunţată de Judecătoria Satu Mare, în dosar nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Satu Mare.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că nu există o lege specială în raport cu Codul muncii, care să reglementeze soluţionarea conflictelor individuale de muncă, iar potrivit Codului muncii, prin modificările aduse la art. 269 se stabileşte competenţa tribunalului de la domiciliul reclamantului, de soluţionare în primă instanţă a cauzei.

Faţă de domiciliul reclamantului din Satu Mare, judecătoria a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

3. Cauza a fost înregistrată la 22 septembrie 2023 pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă, sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 85 din 7 februarie 2024, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă a fost suspendată din oficiu judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În argumentarea soluţiei, instanţa a reţinut că atât timp cât în cauză reclamantul a înţeles să investească iniţial Tribunalul Bistriţa-Năsăud, instanţa nu putea să invoce, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa- Năsăud.

4. Dosarul a fost înregistrat la 1 martie 2024, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi Tribunalul Satu-Mare, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu-Mare, pentru următoarele considerente:

În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata unor sume de bani derivate din raporturi de muncă, în baza Hotărârii de Guvern nr. 1086/2004, fiind dedus judecăţii un conflict de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. 232 din Codul Muncii, procedura de soluţionare a conflictelor de muncă se stabileşte prin lege specială.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 10 ianuarie 2023, legea specială care reglementa soluţionarea conflictelor colective şi individuale de muncă - Legea dialogului social nr. 62/2011 - era abrogată, fiind înlocuită de noua Lege a dialogului social nr. 367/2022, care a intrat în vigoare în data de 25.12.2022.

Această nouă lege a dialogului social nu mai reglementează soluţionarea conflictelor individuale de muncă, stabilind exclusiv procedura de rezolvare a conflictelor colective de muncă.

Prin urmare, neexistând o lege specială în raport cu Codul Muncii care să reglementeze soluţionarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluţionează în baza prevederilor Codului Muncii (Titlul XII, Jurisdicţia muncii, art. 266 - art. 275) şi ale C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, forma în vigoare la data sesizării instanţei, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Întrucât reclamantul are domiciliul în Satu Mare, în raza teritorială a Tribunalului Satu Mare, se impune a se reţine că revine acestui tribunal competenţa de soluţionare a cauzei.

Totodată, contrar celor reţinute de Tribunalul Satu-Mare privind invocarea excepţiei teritoriale cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanţa supremă constată că, în primul rând, primele două instanţe au invocat excepţia necompetenţei materiale, de ordine publică, declinând fiecare competenţa în favoarea instanţei apreciate ca fiind competente material, de la domiciliul reclamantului, iar, în al doilea rând, că în situaţia încălcării dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii necompetenţa teritorială este de ordine publică, în sensul prevăzut de art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., astfel că poate fi invocată şi din oficiu, de către instanţă, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor expuse şi prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu-Mare, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2024.