Rejection of cassation for failure to establish procedural nullity or insufficient motivation in a dispute over unpaid public service contracts and insolvency claim deadlines

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24 martie 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2022, reclamanta Compania Municipală Tehnologia Informaţiei Bucureşti S.A., reprezentată prin lichidator judiciar A., a solicitat obligarea Primăriei Municipiului Bucureşti la plata sumei de 979.661,94 RON, din care suma de 979.602,44 RON reprezintă debit conform contractului nr. x din 18.0.2020, respectiv contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate conform facturilor CMTIB nr. x/09.06.2021 în cuantum de 945.757 RON şi CMTIB nr. x/09.06.2021 în cuantum de 12.073,50, iar suma de 59,50 RON reprezintă daune-interese, calculate conform art. 1018 alin. (2) C. proc. civ., aferente facturii fiscale BEJA x din 20.12.2021.

De asemenea, reclamanta a solicitat plata dobânzii legale actualizată cu rata inflaţiei.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 148-1551, art. 192, art. 194-195 C. proc. civ. şi art. 1489 C. civ.

Prin întâmpinarea formulată, Municipiul Bucuresti a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale şi lipsa calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Bucureşti, indicată ca pârâtă în cererea de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat compensarea pretenţiilor solicitate cu suma facturată de pârâtă la data de 13.01.2022.

La data de 01.08.2022 s-a înregistrat cererea reclamantei de modificare a acţiunii de chemare în judecată, prin care s-a indicat în calitate de pârât Municipiul Bucuresti.

Prin sentinţa civilă nr. 3163 din 16.12.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis în parte cererea, fiind obligat pârâtul la plata preţului serviciilor contractate, în cuantum de 945.757 RON, reţinându-se că nu poate opera compensarea datoriei cu prejudiciul creat prin constituirea cu întârziere a garanţiei de bună execuţie, în lipsa formulării unei cereri reconvenţionale.

A fost acordată dobânda legală începând cu data scadenţei obligaţiei de plată a preţului - 09 iulie 2022 şi până la data plăţii, obligaţia accesorie urmând a fi actualizată în raport cu inflaţia.

S-a respins cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 59,50 RON, reţinându-se că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1018 alin. (2) din C. proc. civ.

2. Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Municipiul Bucureşti a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1898/A din 4 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul.

3. Împotriva acestei decizii, pârâtul Municipiul Bucureşti a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi, rejudecând litigiul în fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de apel a încălcat art. 5 C. proc. civ. privind îndatorirea judecătorilor de a soluţiona cererile aflate în competenţa lor şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ. referitor la principiul procesual al aflării adevărului.

În plus, recurentul a susţinut că modalitatea în care instanţa a soluţionat calea de atac a apelului încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României, art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 CEDO.

Potrivit recurentului, contractul nr. x din 18.06.2020 este un contract de achiziţie publică încheiat prin atribuire directă, are un caracter intuituu personae şi nu permitea intimatei-reclamante să subcontracteze integral serviciile şi lucrările care fac obiectul acestuia, către societatea B.. Întrucât reclamanta a facturat servicii subcontractate, creanţa nu este certă şi scadentă.

Se mai susţine că recurentul nu a cunoscut subcontractarea serviciilor, pentru a putea face obiecţiuni la momentul comunicării facturii şi a procesului-verbal de recepţie al lucrărilor, aflând despre aceasta doar după comunicarea raportului de inspecţie economico-financiară nr. 5004 la data de 25.01.2022.

În opinia recurentului, contractul nr. x din 18.06.2020 a fost încheiat cu intimata-reclamantă fără ca aceasta să aibă certificarea profesională şi capacitatea tehnică de a realiza toată gama de servicii şi lucrări solicitate de recurentul-pârât.

Se mai arată că instanţa de apel în mod greşit a obligat recurentul la plata contravalorii facturii nr. x din 09.06.2021, întrucât nu au fost livrate toate produsele conform art. 8.1 - 8.3 şi art. 8.5 din contract.

Potrivit recurentului, contrar celor reţinute de instanţa de apel, chiar dacă lucrările au fost acceptate, nu înseamnă că nu se pot formula critici privind nelivrarea integrală a produselor, atât timp cât factura nu a fost achitată.

În aprecierea recurentului, nu se datorează dobânzi actualizate cu rata inflaţiei în condiţiile în care nu a existat alocare bugetară pentru obiectivul Sistem informare tabelă electronică, potrivit art. 19.5 din contract şi art. 4 din Normele metodologice din 24 decembrie 2002 privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale.

În continuare, recurentul a apreciat că în mod greşit a fost respinsă solicitarea de compensare cu suma de 3.863,52 RON, aferentă facturii nr. x din 13.01.2022, cu motivarea că neformularea unei declaraţii de creanţă a stins debitul. Or, recurentul susţine că nu putea formula declaraţie de creanţă până la termenul din 17.01.2022, atât timp cât nu s-a împlinit termenul scadent al facturii (28.01.2022).

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia recurată nu este motivată, deoarece instanţa de apel nu a analizat motivele din apel privind imposibilitatea intimatei de a subcontracta serviciile contractate, având în vedere caracterul intuituu personae al contractului.

De asemenea, se menţionează că instanţa de apel nu a răspuns nici criticilor privind lipsa certificării profesionale şi a capacităţii tehnice a intimatei de a realiza toate serviciile contractate.

Totodată, instanţa de apel nu a analizat argumentele recurentului privind neîndeplinirea de către intimată a obligaţiei de a depune toate documentele justificative împreună cu factura, astfel cum este prevăzut la art. 25 din caietul de sarcini şi la art. 8.12 din contract.

Intimata reclamantă Compania Municipală Tehnologia Informaţiei Bucureşti S.A., prin lichidator judiciar A., a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

La 9 aprilie 2024 recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare, iar la 23 aprilie 2024 intimata-reclamantă a depus note scrise.

Cauza a fost înregistrată la 1 februarie 2024 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr, iar prin rezoluţia din 9 aprilie 2024 s-a fixat termen la 25 aprilie 2024.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este neîntemeiat, fiind invocat doar în mod formal.

Acest motiv de casare instituie condiţia existenţei unei neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea potrivit art. 174 din C. proc. civ. sau a încălcării unor principii ale procesului civil.

Deşi recurentul pretinde încălcarea normelor de procedură prevăzute la art. 5 C. proc. civ., privind îndatorirea judecătorilor de a soluţiona cererile aflate în competenţa lor, art. 22 alin. (2) C. proc. civ. referitor la principiul procesual al aflării adevărului, art. 6 C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din CEDO şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României privind dreptul la un proces echitabil, acesta nu dezvoltă critica de nelegalitate, respectiv nu arată modalitatea concretă prin care instanţa de apel a încălcat normele de ordin procedural, raportat la aspectele sub care se manifestă principiile fundamentale ale procesului civil pretins nesocotite, pentru a se putea exercita în mod efectiv controlul judiciar în calea de atac a recursului.

Afirmaţia generală a recurentului, în sensul că, prin respingerea apelului şi a tuturor apărărilor formulate instanţa de apel, au fost încălcate principiile procesului civil indicate, fără a se releva formele concrete în care s-au concretizat aceste încălcări, nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În continuare, recurentul a prezentat situaţia de fapt referitoare la încheierea contractului de prestări servicii pe care se fundamentează pretenţiile deduse judecăţii, reiterând criticile din apel privind lipsa caracterului cert al creanţei, raportat la caracterul intuituu personae al contractului, cu consecinţa imposibilităţii subcontractării serviciilor atribuite, la lipsa certificărilor profesionale şi a capacităţii tehnice a intimatei-reclamante de a realiza în integralitate serviciile contractate şi la neîndeplinirea obligaţiei de livrare a tuturor echipamentelor şi de ataşare a documentelor justificative.

Faţă de argumentele care însoţesc aceste critici, care privesc interpretarea clauzelor contractuale sau a probatoriului, Înalta Curte constată că recurentul solicită, în realitate, o reapreciere a probelor administrate în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cele reţinute de instanţele de fond, chestiuni ce nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, a căror verificare excedează limitelor recursului, aşa cum sunt ele stabilite de art. 488 alin. (3) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este întemeiat.

În opinia recurentului, decizia atacată nu este motivată deoarece instanţa de apel nu a analizat criticile privind subcontractarea ilegală a serviciilor şi lucrărilor către un terţ, având în vedere caracterul intuitu personae al contractului, lipsa personalului specializat pentru prestarea serviciilor contractate şi lipsa documentelor justificative prevăzute la art. 25 din caietul de sarcini şi la art. 8.12 din contract.

Verificând decizia recurată, se constată că instanţa de apel a reţinut că pârâtul Municipiul Bucureşti a formulat apărări noi în calea de atac, prin care a susţinut, în esenţă, calificarea contractului dedus judecăţii ca fiind unul de achiziţie publică şi nerespectarea caietului de sarcini ce a stat la baza încheierii acestuia, stabilind că nu se poate reţine incidental anularea unei proceduri de achiziţie publică, cu atât mai mult cu cât nu reiese în mod clar care este finalitatea susţinerilor părţii.

Totodată, instanţa de apel a constatat că motivul de apel privind incapacitatea tehnică a reclamantei de a îndeplini obligaţiile prevăzute în caietul de sarcini, chiar dacă ar fi probat, nu poate fi primit într-un litigiu care are ca obiect executarea contractului şi nu legalitatea încheierii acestuia.

În continuare, instanţa de apel a analizat condiţiile contractuale privind plata şi a constatat că acceptarea lucrărilor, prin semnarea procesului-verbal de recepţie şi a facturii fiscale, ambele fără obiecţiuni, nu mai permite ridicarea ulterioară a excepţiei de neexecutare.

Se constată, aşadar, că instanţa de prim control judiciar a analizat critica privind nelegala subcontractare a lucrărilor către un terţ, reţinând, pe de-o parte, modalitatea echivocă în care a fost formulată, iar pe de altă parte, nerelevanţa acesteia raportat la obiectul litigiului şi la limitele devoluţiunii în apel în raport cu ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.

În egală măsură, au fost analizate şi înlăturate în mod argumentat, într-o manieră care permite înţelegerea raţionamentului juridic care a fundamentat soluţia instanţei de apel, criticile privind lipsa capacităţii tehnice a intimatei-reclamante de a executa contractul, respectiv lipsa documentelor justificative.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivarea curţii de apel conţine temeiurile pentru care s-a respins apelul reclamantei, răspunde criticilor din apel şi apărărilor formulate în cauză şi este conformă dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind în ipoteza unei nemotivări a deciziei recurate.

Împrejurarea că recurentul nu este de acord cu motivarea instanţei de apel, nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la critica recurentului privind neefectuarea plăţii facturii întrucât nu a existat alocare bugetară pentru obiectivul "Sistem informare tabelă electronică", potrivit art. 19.5 din contract şi art. 4 din Normele metodologice din 24 decembrie 2002 privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, Anexă la Ordinul nr. 1792 din 24.12.2002, Înalta Curte reţine că a fost invocată direct în recurs, fără a fi relevată în calea de atac a apelului, cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Prevederile menţionate reprezintă o aplicare a principiului înscris în art. 459 alin. (1) din acelaşi cod, conform căruia o cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată omisso medio, cu excepţiile prevăzute de lege, în a căror ipoteză nu ne regăsim.

Prin urmare, critica privind lipsa alocării bugetare pentru plata lucrărilor contractate, ca argument în susţinerea caracterului nedatorat al dobânzilor aferente debitului principal, nu va fi analizată.

În ce priveşte critica ce vizează respingerea solicitării de compensare a creanţei reclamantei cu suma de 3.863,52 RON, pretins datorată de aceasta din urmă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că nu poate fi opusă compensarea, întrucât art. 75 din Legea nr. 85/2014 închide creditorului demersul procesual al dreptului comun, obligându-l să formuleze declaraţie de creanţă.

Fără a releva încălcarea vreunei norme de drept material, recurentul combate această constatare, susţinând că a fost împiedicat să formuleze declaraţie de creanţă până la împlinirea termenului-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, întrucât scadenţa facturii emise pentru plata creanţei pretinse nu era împlinită.

Critica recurentului, ce urmează a fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este neîntemeiată, raportat la prevederile art. 5 pct. 69 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "tabelul preliminar de creanţe cuprinde toate creanţele scadente sau nescadente, sub condiţie sau în litigiu, născute înainte de data deschiderii procedurii, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora" şi art. 114 alin. (1) din aceeaşi lege, care stabileşte că "... titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură".

În considerarea celor evocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar împotriva deciziei civile nr. 1898/A din 4 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Referitor la cererea intimatei Compania Municipală Tehnologia Informaţiei Bucureşti S.A. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar împotriva deciziei civile nr. 1898/A din 4 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata Compania Municipală Tehnologia Informaţiei Bucureşti S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2024.