Nullity of cassation appeal for failure to substantiate specific legal errors challenging arbitral jurisdiction in insurance disputes

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea adresată Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 3.204,80 RON, reprezentând diferenţa de despăgubire neachitată, aferentă dosarului de daună x, a penalităţilor de 0.2% pe zi de întârziere calculate de la data de 26.11.2020 şi până la data plăţii efective a creanţei principale, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea arbitrală nr. 183 din data de 22.05.2023, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat a constatat că este competent să soluţioneze litigiul, respingând ca neîntemeiată excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu.

Totodată, a admis în parte acţiunea, fiind obligată pârâta să achite reclamantei suma de 3.204,80 RON, reprezentând diferenţa de despăgubire neachitată, aferentă dosarului de daună x, penalităţi de 0,2%/zi de întârziere, raportat la debitul de 3.204,80 RON, calculate începând cu data de 26.01.2021 şi până la plata integrală a debitului principal şi suma de 1.327,38 RON, reprezentând taxe arbitrale în sumă de 1.027,38 RON şi taxă de înregistrare dosar în sumă de 300 RON.

2. Prin cererea înregistrată la data de 27.07.2023 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2023, pârâta B. S.A., prin lichidator judiciar C., a solicitat anularea hotărârii arbitrate nr. 183 din 22 mai 2023, pronunţate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 55 din 26 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul x/2023, s-a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de reclamanta A. S.R.L. şi a fost respinsă acţiunea în anulare, ca inadmisibilă.

3. Împotriva acestei sentinţe, pârâta B. S.A. prin lichidator judiciar C. a declarat recurs la 10 noiembrie 2023, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenta a susţinut că instanţa a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material ce guvernează materia arbitrajului, fără a avea în vedere faptul că arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 100 din 7 martie 2017.

Ca urmare a adresei instanţei, recurenta a depus la 8 decembrie 2023 cererea de recurs semnată olograf, în original, prin care a completat motivele de recurs.

În acest sens, recurenta a arătat că instanta, în mod greşit, a reţinut faptul că din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 542 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 7 alin. (3) şi (4) din Norma ASF nr. 18/2017, rezultă, pe de o parte, că litigiile din materia asigurărilor nu sunt excluse domeniului arbitrajului, iar, pe de altă parte, că în aceste litigii consumatorul are posibilitatea de a solicita solutionarea pe calea arbitrajului, fără ca această posibilitate să fie condiţionată de acordul societăţilor de asigurare sau de inserarea unei clauze contractuale prealabile în contractul de asigurare.

În continuare, recurenta a susţinut că interpretarea dată de curtea de apel, în sensul includerii litigiilor dintre terţul păgubit şi asigurătorul RCA în categoria litigiilor ce pot fi soluţionate pe calea arbitrajului, încalcă în mod flagrant principiul autonomiei de voinţă al asigurătorului.

În aprecierea recurentei, instanta trebuia să dispună anularea hotărârii arbitrale atacate potrivit art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.,.

La 12 ianuarie 2024 intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii declarării recursului şi excepţia inadmisibilităţii acestuia, raportat la dispoziţiile art. 608 alin. (2) şi art. 592 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată la 21 noiembrie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, iar prin rezoluţia din 8 februarie 2024, s-a fixat termen de judecată la 25 aprilie 2024.

4. Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, urmând a anula recursul, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe.

Înalta Curte constată că prezentul recurs este întemeiat doar formal pe motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material ce guvernează materia arbitrajului, fără însă a indica, în concret, dispoziţiile aplicate greşit, pentru a se putea exercita controlul de legalitate de către instanţa de recurs.

O altă critică a recurentei vizează faptul că instanţa a nesocotit Decizia Curţii Constituţionale nr. 100 din 7 martie 2017, prin care s-a reţinut că arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti.

Examinând sentinţa recurată, Înalta Curte constată că instanţa a respins acţiunea în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. civ., ca inadmisibilă, reţinând că pârâta B. S.A. nu a invocat lipsa convenţiei arbitrale în faţa instanţei arbitrale, în condiţiile art. 592 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât, prin raportare la prevederile art. 608 alin. (2) din acelaşi cod, acest aspect nu mai putea fi invocat ca motiv pentru anularea hotărârii arbitrale.

Prin urmare, se constată că, prin motivul referitor la nesocotirea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 100 din 7 martie 2017, recurenta nu critică raţionamentul curţii de apel, prin care s-a stabilit că acţiunea în anulare este inadmisibilă pentru neinvocarea lipsei convenţiei arbitrale în faţa tribunalului arbitral, potrivit art. 608 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivele de recurs suplimentare, formulate la 8 decembrie 2023, Înalta Curte constată că nu pot fi analizate, întrucât au fost depuse cu depăşirea termenului de motivare a recursului prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii, indicată expres la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod.

În considerarea celor prezentate, criticile invocate de recurentă nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prin prezentarea motivelor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prin prezentarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, de strictă interpretare şi aplicare.

Or, accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Ca atare, constatând că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta B. S.A. prin lichidator judiciar C.. împotriva sentinţei nr. 55 din 26 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.A. prin lichidator judiciar C.. împotriva sentinţei nr. 55 din 26 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2024.