Labor dismissal litigation: Inadmissibility of cassation appeal against final appellate decision under the legal exclusivity of labor dispute appeals

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 ianuarie 2021 pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. să-i remită toate actele pe care le-a solicitat în dovedirea caracterului ilegal al măsurii de încetare a contractului individual de muncă.

Prin sentinţa civila nr. 1/F/CC/2021 din 30.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2021, s-a admis cererea formulată de reclamantul A. şi s-a dispus strămutarea procesului ce face obiectul dosarului nr. x/2021, de la Tribunalul Maramureş la Tribunalul Cluj, fără a păstra actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare.

2. Cauza a fost înregistrată la data de 22 aprilie 2021 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă si asigurări sociale, sub nr. x/2021.

În explicitarea obiectului cererii, la termenul de judecată din data de 10.06.2021, reclamantul a precizat că solicită anularea deciziei de sancţionare nr. 289 din 03.12.2014 şi repunerea sa în situaţia anterioară, precum şi obligarea pârâtei să depună documentele care au stat la baza emiterii deciziei de sancţionare.

Totodată, la termenul de judecata din data de 30 septembrie 2021, reclamantul a precizat că decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă, emisă de către pârâtă, este lovită de nulitate absolută, deoarece în cauză nu s-a făcut o cercetare disciplinară aşa cum prevede Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 2880 din 11.11.2021, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă si asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

S-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta B. S.A., cu privire la soluţionarea cauzei având ca obiect contestaţia împotriva deciziei de sancţionare nr. 43/12.03.2014.

S-a admis excepţia tardivităţii cererii, invocată de pârâta B. S.A. şi s-a respins ca tardiv formulată contestaţia împotriva deciziei de sancţionare disciplinară nr. 289/03.12.2014.

S-a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamant şi a fost obligată pârâta să elibereze reclamantului toate documentele care au stat la baza emiterii deciziei de sancţionare disciplinară nr. 289/03.12.2014.

A fost obligată pârâta să elibereze reclamantului o adeverinţă din care să rezulte toate drepturile salariale şi sporurile încasate de reclamant în calitate de salariat al pârâtei, aferente perioadei lucrate.

3. Împotriva acestei hotărâri reclamantul A. a declarat apel, arătând că sentinţa apelată este în parte ilegală, netemeinică şi neconstituţională.

Prin decizia civilă nr. 707/A din 12 aprilie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a IV- a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia tardivităţii apelului, invocată de intimata B. S.A. şi a fost respins ca tardiv apelul declarat de reclamant.

4. Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat contestaţie în anulare.

Prin decizia civilă nr. 979/A/2023 din 22 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023, s-a respins contestaţia în anulare.

5. Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat cerere de revizuire care a fost respinsă prin decizia nr. 1485 din 13 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2023.

5. Împotriva deciziei civile nr. 979/A/2023 din 22 mai 2023, reclamantul A. a declarat recurs prin care a susţinut, în esenţă, că decizia de sancţionare contestată este lovită de nulitate absolută.

Intimata B. S.A. a depus la 25 martie 2023 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca inadmisibilă.

Cauza a fost înregistrată la 11 decembrie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 26 ianuarie 2024, s-a fixat termen de judecată la 25 aprilie 2024.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă B. S.A., urmând a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cauza are ca obiect recursul împotriva unei decizii pronunţate într-o contestaţie în anulare, într-un litigiu având ca obiect un conflict de muncă, în cadrul căruia reclamantul solicită anularea deciziei de sancţionare emise de angajator, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtei la depunerea documentelor care au stat la baza emiterii deciziei.

Potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ. "hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

Aşadar, pentru a se stabili dacă decizia pronunţată în contestaţia în anulare este susceptibilă a fi atacată cu recurs, urmează a se verifica calea de atac prevăzută de lege pentru decizia a cărei anulare a fost solicitată.

Având în vedere faptul că instanţele de judecată au fost învestite cu soluţionarea unui conflict de muncă, în cauză este aplicabilă legislaţia privind jurisdicţia muncii.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii".

Totodată, conform art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată şi modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", iar, potrivit art. 214 din acelaşi act normativ, "hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului".

Conform art. 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011, dispoziţiile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

În acelaşi sens, se constată că legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în [...] conflictele de muncă şi asigurări sociale [...]. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Din textele de lege evocate, rezultă că hotărârea pronunţată într-un conflict de muncă este supusă doar apelului, decizia pronunţată în calea ordinară de atac a apelului nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pe de altă parte, conform principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Astfel, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv anularea unei decizii de sancţionare emise de angajator, hotărârea împotriva căreia a fost formulată contestaţia în anulare are caracter definitiv de la pronunţarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. din acelaşi cod.

Prin urmare, şi hotărârea pronunţată în contestaţia în anulare are caracter definitiv de la pronunţarea sa potrivit aceloraşi dispoziţii legale, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 508 alin. (4) coroborat cu art. 483 alin. (2) din acelaşi cod, în virtutea principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 979/A/2023 din 22 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

Referitor la cererea intimatei B. S.A. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 979/A/2023 din 22 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată intimata B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2024.