Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 958/2024 AI generated

Tardive filing of cassation appeal against decision declaring perishing of initial appeal

Case Number Decizia nr. 958/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as time-barred the appeal declared by the appellant against a lower court decision, thereby upholding the procedural ruling that found her appeal to be perished. The dispute arose from a civil procedure where the appellant, claiming her pension was miscalculated due to overlooked documents evidencing seniority, had her initial appeal declared perished by the Court of Appeal after failing to act within the procedural deadlines following a suspension of the case. The decisive legal basis was Article 421(2) of the Code of Civil Procedure, which imposes an imperative five-day deadline for filing an appeal against a decision declaring the perishing of a previous appeal, calculated pursuant to Article 181(1)(2); because the appellant filed her casation appeal more than five days after the perishing decision was pronounced, the High Court ex officio admitted the exception of late filing, applying the doctrine that procedural deadlines are matters of public order and non-compliance results in forfeiture and nullity of the act.

Legislator headnote

AI generated

art. 200 alin. (4) C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 181 alin. (2) C. proc. civ; Tardive filing of cassation appeal against decision declaring perishing of initial appeal: Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei" iar conform art. 421 alin. (2) teza I din acelaşi cod "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare".

Keywords

AI generated
time of filing article of civil procedure suspension of pension procedural nullity matter in dispute procedural act

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin încheierea din data de 21.02.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, în temeiul dispoziţiilor art. 200 alin. (4) C. proc. civ., s-a anulat cererea formulată de reclamanta A..

2. Prin contestaţia în anulare înregistrată la 8 februarie 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII - a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2022, reclamanta A. a contestat hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2021, y/2012 şi z/2020.

Prin încheierea din 23 martie 2022, instanţa a dispus disjungerea celor trei contestaţii în anulare şi a reţinut în prezenta cauză contestaţia referitoare la sentinţa civilă pronunţată în dosarul nr. x/2021, dispunând constituirea unor dosare noi pentru celelalte contestaţii.

Prin sentinţa civilă nr. 2390 din data de 6 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă contestaţia în anulare ca inadmisibilă.

3. Împotriva acestei sentinţe contestatoarea A. a formulat apel.

Prin încheierea de şedinţă din 9 septembrie 2022, s-a dispus suspendarea cauzei, conform dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar în baza rezoluţiei judecătorului din 28 septembrie 2023 s-a acordat termen la 17 noiembrie 2023, cu citarea părţilor, în vederea discutării incidentului procedural al perimării.

Prin decizia nr. 5836 din 17 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia perimării şi s-a constatat ca fiind perimat apelul formulat de contestatoarea A..

4. Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat recurs la 10 ianuarie 2024, prin care a solicitat casarea deciziei atacate.

În motivare, recurenta prezintă istoricul dosarelor soluţionate sau aflate pe rolul instanţelor de judecată şi, în esenţă, susţine că în mod greşit instanţele nu au recalculat pensia acesteia prin luarea în considerare a documentelor depuse la dosare, care atestă vechimea în muncă.

Cauza a fost înregistrată la 15 ianuarie 2024 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr, iar prin rezoluţia din 5 martie 2024 s-a fixat termen la 25 aprilie 2024.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepţia tardivităţii formulării recursului, invocată din oficiu, constatând următoarele:

În cauză, se reţine că prin decizia recurată s-a constatat perimată cererea de apel formulată de reclamanta A..

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei" iar conform art. 421 alin. (2) teza I din acelaşi cod "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare".

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte" iar, potrivit art. 182 alin. (1) din acelaşi cod, termenul care se socoteşte pe zile se împlineşte la ora 24 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.

Verificând termenul de recurs cu respectarea acestor dispoziţii imperative, Înalta Curte constată că, în cauză, termenul de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., calculat de la data pronunţării hotărârii atacate (17 noiembrie 2023), s-a împlinit la 23 noiembrie 2023, ora 24:00, potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Aşadar, recursul a fost declarat cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de dispoziţiile art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., având în vedere că decizia recurată a fost pronunţată la 17 noiembrie 2023, iar cererea de recurs a fost depusă la 10 ianuarie 2024, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., "părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător".

Ca atare, neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancţiunea decăderii, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispoziţiile legale incidente, astfel încât va admite excepţia tardivităţii declarării căii extraordinare de atac, invocată din oficiu, şi va respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 5836 din 17 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 5836 din 17 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2024.