Applicability of German moral damage regulations for road traffic accidents based on date of injury rather than filing date

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 9 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au chemat în judecată pârâta G. prin corespondent H. S.R.L. şi intervenientul forţat I., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

- către reclamantul A. 150.000 Euro (echivalent în RON, 685.500 RON, la cursul B.N.R. de 4,57 RON/euro);

- către reclamanta B. 150.000 Euro (echivalent în RON, 685.500 RON, la cursul B.N.R. de 4,57 RON/euro);

- către reclamantul C. 150.000 Euro (echivalent în RON, 685.500 RON, la cursul B.N.R. de 4,57 RON/euro);

- către reclamanta D. 150.000 Euro (echivalent în RON, 685.500 RON, la cursul B.N.R. de 4,57 RON/euro);

- către reclamanta E. 150.000 Euro (echivalent în RON, 685.500 RON, la cursul B.N.R. de 4,57 RON/euro);

- către reclamantul F. 150.000 Euro (echivalent în RON, 685.500 RON, la cursul B.N.R. de 4,57 RON/euro), reprezentând despăgubiri morale ca urmare a accidentului rutier produs în loc. Munchen, Germania, în data de 14.12.2016, soldat cu decesul numitului J., din vina numitului I., care conducea autoturismul înmatriculat în Cehia sub nr. x, asigurat cu poliţa R.C.A. la G..

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1357 şi urm. C. civ. şi ale Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, modificată şi republicată.

La termenul de judecată din 11 octombrie 2017, reclamanţii au precizat că societatea H. S.R.L. a fost chemată în judecată în calitate de corespondent convenţional al pârâtei.

Prin sentinţa civilă nr. 4858 din 15 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi şi a fost obligată pârâta G. la plata următoarelor sume, în echivalent RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri morale:

- 40.000 euro către reclamantul C.; 40.000 euro către reclamanta B.; 30.000 euro către reclamantul A.; 30.000 euro către reclamantul F.; 30.000 euro către reclamanta D. şi 30.000 euro către reclamanta E..

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 1.830 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei soluţii au declarat apel reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi pârâta G..

Prin decizia civilă nr. 604/A din 1 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi de pârâta G..

Totodată, s-a respins cererea pârâtei G. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

3. Împotriva acestei decizii pârâta G. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1036 din 20.04.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul pârâtei G. declarat împotriva deciziei pronunţate în apel şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În esenţă, instanţa supremă a reţinut că instanţa de apel a determinat în mod greşit legea aplicabilă, întrucât decesului victimei, respectiv prejudiciul direct, s-a produs în Germania, iar faţă de dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Regulamentul Roma II, rezultă că legea de drept material aplicabilă este legea germană şi nu cea română.

4. Cauza a fost înregistrată la 15 martie 2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Prin decizia civilă nr. 92 din 23 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins apelul reclamanţilor şi a fost admis apelul pârâtei, a fost schimbată în tot sentinţa atacată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

5. Împotriva acestei decizii reclamanţii A., B., C., D. şi E. au formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care au solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare, recurenţii susţin că instanţa de apel aplicat greşit normele de drept material incidente în cauză, respectiv art. 10 din Legea privind circulaţia pe drumurile publice (StVG) şi art. 253 C. civ. german BGB, în forma prevăzută la data producerii accidentului, în cauză fiind incidente normele în vigoare la data introducerii acţiunii, care conferă drepturi noi, suplimentare, victimelor prin ricoşeu.

Prin urmare, recurenţii apreciază că la data introducerii acţiunii, conform dreptului german, aveau dreptul de a obţine daune morale fără a proba existenţa unor afecţiuni tangibile aduse sănătăţii lor urmare a şocului decesului.

Suplimentar, recurenţii precizează că au depus înscrisuri medicale care confirmă faptul că traumele produse recurenţilor s-au repercutat direct asupra stării lor de sănătate.

Prin întâmpinarea formulată la 12 aprilie 2023 intimata G. a invocat excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Cauza a fost înregistrată la 16 martie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 septembrie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părţile nu s-au conformat în acest sens.

Prin încheierea din 29 februarie 2024, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata - pârâtă G., G., a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen la data de 25 aprilie 2024.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenţi, nu este fondat.

Potrivit recurenţilor, instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 253 C. civ. german BGB, în forma prevăzută la data producerii accidentului, aceştia susţinând că în cauză sunt incidente normele în vigoare la data introducerii acţiunii, respectiv art. 10 din Legea privind circulaţia pe drumurile publice (StVG).

Examinând decizia recurată, se constată că instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile art. 253 C. civ. german BGB, în forma în vigoare la data producerii accidentului, recunosc legitimitate activă persoanelor afectate indirect prin moartea victimei, însă acestea sunt obligate să probeze o vătămare corporală sau o afectare a sănătăţii tangibilă din punct de vedere patologic, ceea ce presupune existenţa unei afecţiuni a cărei natură şi gravitate să depăşească limitele afectărilor pe care supravieţuitorii le resimt în cazul decesului unei persoane apropiate.

Totodată, instanţa de prim control judiciar a reţinut că dispoziţiile art. 10 din Legea privind circulaţia publică (StVG), care ar fi îndreptăţit reclamanţii să pretindă daune morale fără a proba suplimentar afecţiunile suferite, nu erau în vigoare la data producerii accidentului şi, ca atare, nu pot fi aplicate.

Raportat la probatoriul administrat, instanţa de apel a constatat că reclamanţii nu au dovedit existenţa unor afecţiuni tangibile provocate de şocul aflării veştii tragice a decesului rudei acestora, în acord cu dispoziţiile art. 253 C. civ. german BGB, astfel încât solicitarea acestora de acordare a daunelor morale a fost apreciată ca neîntemeiată.

În cauză, se constată că recurenţii critică modalitatea de aplicare în timp a dispoziţiilor de drept material referitoare la acordarea daunelor morale către membrii familiei persoanei decedate printr-un accident rutier.

Astfel cum s-a stabilit prin prima decizie de casare, litigiului dedus judecăţii îi este aplicabilă legea germană, potrivit art. 4 alin. (1) coroborat cu art. 31 din Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale ("Roma II"), întrucât prejudiciul direct s-a produs în Germania.

Relevantă pentru identificarea legii materiale aplicabile în cauză, este Legea introductivă privind C. civ. german EGBGB, care menţionează la art. 229 paragraf 43 faptul că în cazul în care vătămarea care a condus la deces a survenit după data de 22 iulie 2017, se aplică dispoziţiile art. 844 alin. (3) ale C. civ. şi art. 10 alin. (3) din Legea privind circulaţia pe drumurile publice, astfel cum au fost modificate prin Legea privind introducerea dreptului la pensia de urmaş din 17 iulie 2017.

Per a contrario, dacă vătămarea corporală care a condus la deces a survenit anterior datei menţionate, dispoziţiile legale arătate nu-şi găsesc aplicarea, astfel încât persoanele aflate într-o relaţie deosebit de apropriată cu persoana care şi-a pierdut viaţa trebuie să facă dovada existenţei unor vătămări corporale sau afectări ale stării de sănătate ca urmare a reacţiei psihologice determinate de moartea persoanei apropiate, tangibile din punct de vedere patologic.

Aşadar, în dreptul german criteriul temporal pentru incidenţa normei materiale îl reprezintă momentul accidentului în urma căruia a survenit vătămarea corporală care a condus la deces, respectiv momentul producerii prejudiciului, nicidecum momentul deschiderii procedurii contencioase sau graţioase de valorificare a drepturilor.

Această statuare este confirmată şi prin răspunsul formulat la 8 decembrie 2021 de Ministerul Federal de Justiţie şi pentru Protecţia Consumatorilor, la solicitarea instanţei de apel, în care s-a precizat că acordarea prejudiciilor morale în condiţiile art. 10 din Legea privind circulaţia publică (StVG) şi art. 844 alin. (3) din C. civ. BGB nu este posibilă, întrucât aplicarea acestora necesită ca vătămarea corporală care a condus la deces să fi survenit ulterior datei de 22 iulie 2017. Or, în cazul de faţă, accidentul s-a produs la 14.12.2016, la acel moment neexistând reglementări comparabile cu cele indicate.

Contrar celor susţinute de recurenţi, data introducerii acţiunii judecătoreşti prezintă relevanţă sub aspectul normei de procedură aplicabile, nu şi al normei de drept material, care în speţă este determinată de data producerii accidentului rutier.

Aşadar, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a rezolvat conflictul în timp al prevederilor legale incidente, aplicând dispoziţiile art. 253 C. civ. german BGB, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei cauzatoare de prejudiciu, respectiv data producerii accidentului rutier, 14 decembrie 2016.

Potrivit prevederii legale menţionate, recurenţii, în calitate de rude ale victimei decedate, erau obligaţi să probeze o vătămare corporală sau o afectare a sănătăţii tangibilă din punct de vedere patologic, ceea ce presupune existenţa unei afecţiuni a cărei natură şi gravitate să depăşească limitele afectărilor pe care supravieţuitorii le resimt în cazul decesului unei persoane apropiate.

Prin urmare, nu se confirmă criticile de nelegalitate privind aplicarea de către instanţa de apel a normelor de drept material în forma în vigoare la data producerii accidentului rutier şi nu a celor de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte dovezile depuse de recurenţi privind traumele suferite de pe urma decesului rudei acestora, instanţa supremă reţine că acestea nu pot forma obiectul verificărilor în recurs, întrucât implică evaluarea probatoriului şi a situaţiei de fapt, criticile de netemeinicie excedând cazurilor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limita cărora poate fi exercitat controlul judiciar.

În egală măsură, nici criticile recurenţilor prin care au susţinut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 229 paragraful 43 din Legea introductivă la C. civ. german EGBGB întrucât nu se referă la dreptul de a obţine despăgubiri morale, ci la dreptul de a solicita pensia de urmaş, nu pot fi primite, deoarece nu au fost invocate prin memoriul de recurs, ci direct prin concluziile orale în şedinţa în care cauza a rămas în pronunţare, cu încălcarea dispoziţiilor art. 487 alin. (1) raportat la art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat reclamanţii A., B., C., D. şi E. împotriva deciziei civile nr. 92/2023 din 23 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Referitor la cererea intimatei G., G. privind obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei privind obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D. şi E. împotriva deciziei civile nr. 92/2023 din 23 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-pârâtă G., G..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2024.