State guarantee fund acting as state mandate: administrative jurisdiction despite private-law corporate status

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la 6 martie 2023 sub numărul x/2023 reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN şi Ministerul Finanţelor, a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună: - anularea deciziei de respingere nr. RDG 2674 din data de 02.09.2022, precum şi a adresei nr. x nr. 7888 din data de 17.10.2022, emise de Fond în legătură cu cererea de plată nr. x din 08.06.2022 sau, alternativ, constatarea refuzului nejustificat al Fondului de soluţionare a cererii de plată nr. x din 08.06.2022, refuz materializat prin decizia de respingere nr. RDG 2674 din 02.09.2022 şi prin adresa nr. x nr. 7888 din 17.10.2022; - obligarea pârâtelor la acordarea sumei de 297.000 RON cu titlu de garanţie de stat, solicitată prin cererea de plată nr. x din 08.06.2022, respectiv obligarea acestora la îndeplinirea obligaţiilor legale ce le revin în acest scop:

în principal, obligarea Ministerului Finanţelor la plata către reclamantă a sumei de 297.000 RON, solicitate prin cererea de plată nr. x din data de 08.06.2022, de îndată sau, alternativ, într-un termen de maximum 30 de zile, care va fi calculat de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunţa în cauză; în subsidiar, obligarea Fondului la emiterea unei decizii de aprobare a cererii de plată nr. x din 08.06.2022, de îndată sau, alternativ, într-un termen de maximum 30 de zile, care va fi calculat de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunţa în cauză; - obligarea Ministerului Finanţelor la plata sumei de 297.000 RON, solicitate prin cererea de plată nr. x din data de 08.06.2022, în termen de maximum 5 zile de la emiterea deciziei de aprobare, conform art. 23 alin. (7) din O.U.G. nr. 110/2017; - stabilirea, în sarcina pârâtelor, a obligaţiilor menţionate la punctul 2 de mai sus, sub sancţiunea aplicării unor penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere, pentru punctul 2 lit. b) (i), şi, respectiv, de 1% pentru fiecare zi de întârziere, pentru punctul 2 lit. a) şi lit. b) (ii), conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004; - obligarea pârâtelor, în solidar, la plata unor despăgubiri constând în contravaloarea, supusă indexării cu rata inflaţiei, a prejudiciului cauzat prin întârzierea/neîndeplinirea obligaţiilor de aprobare a cererii de plată nr. x din data de 08.06.2022 şi de acordare a sumelor solicitate, conform art. 1.535 C. civ. coroborat cu art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004;

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea 554/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 1110 din 19 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocată prin întâmpinare, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut în esenţă că, deşi reclamanta invocă dispoziţiile Legii nr. 554/2004, contractul de garantare nr. O.U.G. 110_83794/17.09.2020 este un contract civil încheiat între profesionişti cu scopul de a garanta împrumutul acordat beneficiarului B. S.R.L. printr-un alt contract civil, respectiv contractul de credit nr. x/1.10.2020, încheiat între aceiaşi profesionişti.

În consecinţă, nu poate fi reţinută teza potrivit căreia pârâtul ar fi acţionat în regim de putere publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, contractul de garantare nefiind un contract administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. c)1 din Legea nr. 554/2004.

S-a concluzionat astfel că litigiul dedus judecăţii nu are ca obiect legalitatea unui act administrativ tipic sau asimilat pentru a reţine competenţa instanţei de contencios în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub acelaşi număr.

Prin încheierea din 6 septembrie 2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi înaintarea acesteia către secţia a VI-a a Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2023*.

2. Prin sentinţa civilă nr. 326/2024 din 23 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocată de reclamantă, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. Totodată, constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă, a fost suspendată din oficiu judecata şi înaintată cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că pârâtul este o entitate dintre cele enunţate de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, iar decizia ce se solicită a fi anulată, respectiv decizia ce se solicită a fi emisă fac parte din categoria actelor administrative referite de dispoziţiile aceleiaşi legi.

De asemenea, s-a apreciat că natura juridică a raportului dintre părţi nu poate fi determinată exclusiv prin raportare la calitatea pârâtului de persoană juridică de drept privat, întrucât, în raportul juridic iniţial, pârâtul acţionează ca mandatar al Statului Român. Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 110/2017, sursa de plată a garanţiilor acordate de către F.N.G.C.I.M.M. în numele şi în contul statului pentru creditele obţinute de beneficiarii eligibili în cadrul programului este bugetul de stat.

Prin urmare, raportat la temeiurile de drept invocate de reclamantă, calificarea naturii juridice a raportului dintre părţi şi verificarea calităţii pârâtului din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 constituie chestiuni care privesc fondul cauzei, depăşind limitele de care este ţinută instanţa potrivit dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 7 martie 2024 sub acelaşi număr.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În cauza care a generat conflictul de competenţă reclamanta A. S.A. urmăreşte să obţină plata garanţiei de stat în cuantum de 297.000 RON de către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca efect al anulării deciziei de respingere nr. RDG 2674 din data de 02.09.2022 şi a răspunsului la plângerea prealabilă, emise de pârâtul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A.- IFN, în principal, direct, fără emiterea unei alte decizii de către Fond iar, în subsidiar, după obligarea acestui pârât la emiterea unei decizii de aprobare a cererii de plată.

Obligarea pârâţilor la plata sumei de 297.000 RON a fost solicitată sub sancţiunea aplicării unor penalităţi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata despăgubirilor constând în contravaloarea prejudiciului cauzat prin întârzierea sau neîndeplinirea obligaţiilor de aprobare a cererii de plată nr. x din data de 08.06.2022 şi de acordare a sumelor solicitate, conform art. 1.535 C. civ. coroborat cu art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În susţinerea demersului judiciar, banca a subliniat că acţiunea sa este o cerere în contencios administrativ, arătând că deţine calitatea de persoană vătămată în sensul Legii nr. 554/2004, deoarece i-a fost încălcat dreptul prevăzut la art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 110/2017, de a obţine garanţia de stat aferentă contractului de credit. A mai arătat că, anterior formulării cererii, a parcurs procedura plângerii prealabile, instituită prin art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi, de asemenea, a respectat termenul legal de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În raport cu actele dosarului, Înalta Curte reţine că reclamanta şi pârâtul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A.- IFN au încheiat Convenţia de garantare şi plată a granturilor pentru Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii IMM Invest nr. 8/04.05.2020, având ca obiect stabilirea mecanismului de lucru între părţi în scopul implementării Programului în temeiul art. 1 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 110/2017, în vederea garantării de către pârât a obligaţiilor de rambursare a creditelor bancare acordate de reclamantă beneficiarilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1211/2001 privind înfiinţarea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, Fondul este persoană juridică de drept privat şi instituţie financiară organizată ca societate comercială pe acţiuni, având ca acţionar statul român.

Totodată, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, o persoană juridică de drept privat poate fi asimilată unei autorităţi publice, în sensul acestei legi, dacă a obţinut statut de utilitate publică sau dacă a fost autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Potrivit dispoziţiilor art. 28 - 30 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi a prevederilor art. 5 - 8 din Actul constitutiv, FNGCIMM - IFN, ca instituţie cu capital de risc a primit misiunea legală de garantare a creditelor sau a altor instrumente de finanţare care pot fi obţinute de întreprinderile mici şi mijlocii de la băncile comerciale ori din alte surse, precum şi de a susţine accesul la finanţare al acestora, ceea ce reprezintă un interes general în raport cu politicile economice guvernamentale.

Având în vedere aceste prevederi legale, Înalta Curte reţine că pârâtul Fondul este o entitate dintre cele enunţate de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, iar decizia ce se solicită a fi anulată face parte din categoria actelor administrative prevăzute de dispoziţiile aceleiaşi legi.

Totodată, Înalta Curte apreciază că în cauză natura juridică a raportului dintre părţi nu poate fi determinată exclusiv prin raportare la calitatea pârâtului Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. de persoană juridică de drept privat.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 110/2017, sursa de plată a garanţiilor acordate de către F.N.G.C.I.M.M. în numele şi în contul statului pentru creditele obţinute de beneficiarii eligibili în cadrul programului este bugetul de stat.

Totodată, vor fi avute în vedere dispoziţiile art. 2 lit. d) şi g) din O.U.G. nr. 110/2017, potrivit cărora contractul de garantare se încheie de stat, prin mandatar F.N.G.C.I.M.M, iar nu de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A., în nume propriu, iar garanţia de stat reprezintă un angajament asumat de F.N.G.C.I.M.M. în numele şi în contul statului, materializat într-un contract de garantare.

Toate aceste prevederi conduc către concluzia potrivit căreia reclamanta A. S.A. nu a învestit instanţa cu acţiune în executarea unui contract încheiat cu un profesionist, în considerarea prevederilor art. 3 C. civ., ci cu o acţiune în executarea unui contract încheiat de o autoritate publică asimilată, în scopul satisfacerii unui interes public.

Prin urmare, în raport cu actele dosarului, se constată că acţiunea care a generat conflictul de competenţă cuprinde elemente specifice contenciosului administrativ, pretenţiile reclamantei întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 fiind îndreptate împotriva unei persoane asimilate unei autorităţi publice centrale.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 aprilie 2024.