Insurance arbitration jurisdiction waiver: appeal annulled for failing to challenge procedural inadmissibility ruling

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2024

Asupra recursului, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 21 martie 2023 pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat sub nr. x/2023 reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., obligarea pârâtei la plata sumei de 49.555,02 RON, reprezentând diferenţă de despăgubire neachitată aferentă dosarului de daună nr. x, precum şi la plata penalităţilor de 0.2% pe zi de întârziere calculate de la data de 24.06.2020 până la data plăţii efective a creanţei, precizând, totodată, că la data introducerii cererii valoarea penalităţilor este de 104.347,15 RON.

Prin hotărârea arbitrală nr. 107 din 8 mai 2023 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat a fost admisă în parte acţiunea, sub aspectul perioadei privind calculul penalităţilor de întârziere.

A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 49.555,02 RON, reprezentând diferenţa de despăgubire aferentă dosarului de daună nr. x, precum şi penalităţile de întârziere de 0,2%/zi de întârziere, începând cu data de 11.08.2020 şi până la plata integrală a debitului principal.

De asemenea, a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 5.178,05 RON, din care taxe arbitrale de 4.878,05 RON şi taxă de înregistrare dosar de 300 RON.

2. Împotriva acestei hotărâri a formulat acţiune în anulare pârâta B. S.A., fiind solicitată, totodată, şi suspendarea hotărârii atacate.

Prin încheierea din 12 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost respinsă cererea de suspendere a hotărârii arbitrale.

Prin sentinţa nr. 83/2023 din 24 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost respinsă acţiunea în anulare, ca neîntemeiată.

3. Împotriva acestei din urmă sentinţe, la 23 noiembrie 2023, pârâta B. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar C.., a formulat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate, anularea hotărârii arbitrale şi trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei de drept comun competente.

În susţinerea recursului pârâta a invocat aplicarea greşită a normelor de drept material, susţinând omisiunea curţii de apel de a avea în vedere că arbitrajul reprezintă o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin intermediul instanţelor judecătoreşti, organizându-se şi desfăşurându-se în temeiul convenţiei arbitrale încheiate de părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora.

Potrivit pârâtei, deşi prin cererea în anulare s-a invocat faptul că între părţi nu a fost încheiată o convenţie arbitrală, curtea de apel, interpretând coroborat dispoziţiile art. 542 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 7 alin. (3) şi (4) din Norma ASF nr. 18/2017, a apreciat că litigiile în materie de asigurări nu sunt excluse domeniului arbitrajului, precum şi că în aceste litigii consumatorul are posibilitatea să apeleze la arbitraj, fără a fi condiţionat de acordul societăţii de asigurare sau de existenţa unei convenţii arbitrale.

A concluzionat pârâta că interpretarea curţii de apel este eronată, condiţia existenţei unei convenţii arbitrale fiind esenţială pentru sesizarea legală a tribunalului arbitral şi atragerea competenţei acestuia din urmă.

La data de 22 februarie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata A. S.R.L. prin care au fost invocate excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii recursului. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 15 martie 2024 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de B. S.A., prin lichidator judiciar C..

4. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, reţine următoarele considerente:

Recursul formulat în cauză este supus atât limitelor deduse din natura juridică a acţiunii în anulare, care constituie o cale specială de atac împotriva unei hotărâri arbitrale definitive şi executorii, ce poate fi promovată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 608 C. proc. civ., cât şi exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) teza I C. proc. civ.

Astfel, sub sancţiunea nulităţii, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate ale sentinţei prin care s-a respins acţiunea în anulare, numai acestea fiind admisibile şi având vocaţia de a fi examinate de instanţa de recurs, în condiţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., din perspectiva conformităţii hotărârii cu regulile de drept aplicabile.

În ceea ce priveşte obligaţia de a se conforma cerinţelor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) teza I C. proc. civ., nu este suficient ca partea să indice unul dintre cazurile de casare prevăzute de lege, ci incidenţa unui motiv de recurs trebuie argumentată în concret, respectiv recurentul trebuie să arate în ce constă încălcarea legii de către instanţa a cărei hotărâre este atacată.

Nu în cele din urmă, cenzura de legalitate în prezentul recurs nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acţiunii în anulare, astfel cum s-a statuat prin considerentul 66 din decizia nr. 1/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 284/24.03.2022.

Pornind de la aceste consideraţii, se reţine că pârâta a criticat sentinţa primei instanţe din perspectiva motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că în mod greşit curtea de apel a apreciat că, în raport cu dispoziţiile a art. 542 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 7 alin. (3) şi (4) din Norma ASF nr. 18/2017, litigiile în materie de asigurări pot fi soluţionate pe calea arbitrajului chiar şi în absenţa unei convenţii arbitrale.

O primă observaţie ce se impune este că susţinerile care fundamentează recursul au fost deduse judecăţii şi pe calea acţiunii în anulare, prima instanţă examinându-le şi pronunţându-se asupra acestor motive prin hotărârea atacată.

Astfel, se constată că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a respins cererea pârâtei ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că, pârâta, deşi citată în dosarul arbitral, nu a formulat întâmpinare şi nu a participat la judecată, fiind decăzută din dreptul de a mai invoca inexistenţa unei convenţii arbitrale conform art. 592 alin. (1) C. proc. civ. iar, prin raportare la prevederile art. 608 alin. (2) din acelaşi cod, partea nu se mai poate prevala de acest aspect în calea de atac spre a obţine anularea hotărârii arbitrale.

Înalta Curte aminteşte că obiectul recursului îl reprezintă hotărârea primei instanţei, iar nu hotărârea arbitrală care a tranşat fondul litigiului dintre părţi.

Or, în cauză, între criticile pârâtei, pe de o parte şi considerentele primei instanţe, pe de altă parte, nu există nicio corespondenţă. Pârâta susţine că litigiul nu era susceptibil de a fi soluţionat pe calea arbitrajului şi că între părţi nu a fost încheiată o convenţie arbitrală, în timp ce curtea de apel a reţinut inadmisibilitatea invocării pentru prima oară, în cadrul acţiunii în anulare, a neregularităţii pretinse de pârâtă.

Având în vedere că în recurs nu se reia judecata acţiunii în anulare, ci se realizează un examen al legalităţii hotărârii curţii de apel, pârâta avea obligaţia, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., să se raporteze la considerentele formulate în justificarea soluţiei de respingere a cererii ca inadmisibilă, să le combată şi să expună un raţionament juridic contrar, apt să releve nelegalitatea sentinţei, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Dimpotrivă, prin cererea de recurs, pârâta, reiterând motivele din cadrul acţiunii în anulare, prin care a susţinut lipsa unei convenţii arbitrale, ignoră existenţa judecăţii anterioare şi hotărârea recurată, făcând abstracţie, totodată, de natura căii de atac extraordinare a recursului. Or, simpla reluare a susţinerilor din cuprinsul acţiunii în anulare nu reprezintă o motivare valabilă a recursului.

Înalta Curte impune astfel concluzia că pârâta nu se raportează, prin criticile formulate, la considerentele curţii de apel şi nu arată în ce modalitate sentinţa atacată este contrară legii.

Prin urmare, în absenţa unor critici punctuale privind soluţia şi considerentele primei instanţe, instanţa de recurs nu poate exercita controlul de legalitate din perspectiva art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va aplica sancţiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâta B. S.A., prin lichidator judiciar C.. împotriva sentinţei nr. 83/2023 din 24 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.A., prin lichidator judiciar C.. împotriva sentinţei nr. 83/2023 din 24 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 aprilie 2024.