Competence to judge separate claim for judicial expenses: territorial jurisdiction of first-seized court and prohibition on ex officio declination by second court

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

1. Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătorie Brăila, secţia Civilă, la data de 07.04.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, obligarea acestuia la plata sumei de 9.520 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr. x/2020, al Tribunalului Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile Legii nr. 132/2017.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi excepţia conexităţii.

Prin cererea înregistrată la 07.04.2023 pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. x/2023, reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, a solicitat obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.520 RON suportate de reclamantă în dosarul nr. x/2020, al Tribunalului Bucureşti.

Prin încheierea nr. 11 pronunţată la 15 ianuarie 2024, în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Brăila, secţia Civilă a admis excepţia conexităţii şi a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2023, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 5525/2023 din 06.11.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Brăila a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de către pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut, în esenţă, că, litigiul pendinte nu vizează obţinerea unor despăgubiri în materie de asigurare, ci priveşte recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate într-un alt dosar civil, iar natura litigiului în care au fost efectuate cheltuielile de judecată nu poate influenţa competenţa instanţei în momentul în care acestea sunt solicitate pe cale separată.

Astfel, instanţa a apreciat că, în cauză, este incidentă regula generală din materia competenţei prevăzută de art. 107 C. proc. civ., fiind competentă instanţa de la sediul pârâtei.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub acelaşi număr de dosar, iar prin sentinţa civilă nr. 1005 din 2 februarie 2024, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive invocată din oficiu, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, şi, în consecinţă, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În argumentarea soluţiei, s-a constatat că, litigiul ce vizează recuperarea pe cale separată a cheltuielilor de judecată are ca fundament un raport de răspundere civilă delictuală, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 1357 din C. civ.

Instanţa a reţinut că, din interpretarea dispoziţiilor art. 107 alin. (1) raportat la art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., rezultă că soluţionarea cererilor privind obligaţiile izvorâte dintr-o faptă ilicită sunt fie de competenţa instanţei de la domiciliul pârâtului, fie de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită ori s-a produs prejudiciul, competenţa teritorială fiind alternativă.

În considerentele acestei hotărâri s-a mai făcut trimitere şi la dispoziţiile art. 1494 alin. (1) lit. a) şi art. 1349 alin. (1) lit. a) C. civ., instanţa reţinând că, întrucât reclamantul-creditor domiciliază în circumscripţia Judecătoriei Brăila şi solicită recuperarea cheltuielilor de judecată avansate într-un alt proces, locul producerii prejudiciului nu poate fi acela al săvârşirii faptei ilicite, întrucât producerea prejudiciului nu este concomitentă cu săvârşirea faptei ilicite.

Ţinând cont de dreptul de opţiune al reclamantului, care a înţeles să învestească Judecătoria Brăila cu soluţionarea cauzei, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 1 martie 2024.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă, pentru următoarele considerente:

Judecătoria Brăila şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, ce are ca obiect solicitarea reclamantului privind recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Bucureşti.

Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.", textul de lege reglementând competenţa teritorială de drept comun.

În cauză se constată că, pentru soluţionarea cererii cu care au fost învestite cele două instanţe de judecată, C. proc. civ. nu instituie o competenţă teritorială exclusivă, circumscrisă cazurilor expres prevăzute de prevederile art. 117-121 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Fiind vorba, astfel, despre o normă de competenţă teritorială relativă, de ordine privată, eventuala nesocotire a ei putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în faţa primei instanţe sesizate.

În cauză, pârâtul a înţeles să invoce, prin întâmpinare, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Brăila, declinarea de competenţă fiind pronunţată ca urmare a admiterii excepţiei de necompetenţă teritorială a primei instanţe sesizate.

După declinare, eventuala neregularitate procedurală săvârşită prin dezînvestirea primei instanţe putea fi invocată numai de partea interesată, în speţă de reclamant, faţă de caracterul relativ al excepţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 247 alin. (2) C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte reţine că, în mod nelegal, cea de-a doua instanţă, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, deopotrivă competentă potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., a procedat, din oficiu, la verificarea propriei competenţe, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) din acelaşi cod.

În aceste condiţii, reţinând, aşadar, că, cea de-a doua instanţă nu mai putea să se dezînvestească în mod legal, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă, căreia i se va trimite dosarul spre soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 aprilie 2024.