Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 846/2024 AI generated

Jurisdictional declination of intellectual property appeal to specialized section under material competence rules

Case Number Decizia nr. 846/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, Second Civil Section, ruled that it lacked material jurisdiction and declined competence to hear the appeal, referring the case to the First Civil Section, Specialized Panel in Intellectual Property; consequently, the prior lower-court decisions dismissing the plaintiff's claims remain in force as this decision did not address the merits. The dispute involved a trade mark infringement and unfair competition action brought by a limited liability company against a competitor, challenging the use of an identical name and copying of documents. The decisive legal basis was the determination of material jurisdiction under Article 132 of the Code of Civil Procedure, Articles 21(2) and 226(1)(c) of Law no. 71/2011, and the ICJC Decision no. 4/2023, which established that where the first-instance court lacks specialized intellectual property structures, jurisdiction at the appellate level is determined by the nature of the dispute, assigning intellectual property matters to the First Civil Section.

Legislator headnote

AI generated

art. 39 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 11/1991, art. 453 C. proc. civ, art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 71/2011, art. 6 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 84/1998, art. 494 C. proc. civ; Jurisdictional declination of intellectual property appeal to specialized section under material competence rules: - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocaţial şi taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
intellectual property jurisdictional matters infringement action article of civil procedure unfair competition basis of liability

Cited Legislation

AI generated
art. 39 alin. (2) din Legea nr. 84/1998
în activitatea comercială, în mediul online, în domeniul public, în orice alte înscrisuri sau documente sau orice alte expuneri de către pârâtă sau colaboratorii acesteia, precum şi schimbarea denumirii societăţii pârâte, în temeiul art. 39 alin. (2) din Legea nr. 84/1998;
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 11/1991
2 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 11/1991;
art. 453 C. proc. civ
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocaţial şi taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 453 C. proc. civ.
art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 71/2011
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Mureş a reţinut, în esenţă, că litigiul vizează obiectul de activitate al părţilor şi, în raport de calitatea lor de profesionişti, de prevederile art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 71/2011, de cele statuate prin decizia nr.
art. 6 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 84/1998
(1) coroborate cu cele ale art. 6 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, respectiv cele ale art.
art. 494 C. proc. civ
(1) şi (4), raportate la art. 494 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a civile în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
art. 21 alin. (2) din Legea nr. 304/2022
Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii, secţia I civilă, secţia a II-a civilă, secţia penală, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Secţiile Unite, cu competenţă proprie.
art. 132 alin. (1) C. proc. civ
Pentru considerentele prezentate, în raport de obiectul şi natura cauzei, Înalta Curte, în temeiul art. 132 alin. (1) C. proc. civ., va declina competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă la 28.09.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

- interzicerea utilizării mărcii A. în activitatea comercială, în mediul online, în domeniul public, în orice alte înscrisuri sau documente sau orice alte expuneri de către pârâtă sau colaboratorii acesteia, precum şi schimbarea denumirii societăţii pârâte, în temeiul art. 39 alin. (2) din Legea nr. 84/1998;

- obligarea pârâtei la încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială constând în copierea în integralitate a tuturor documentelor de care se foloseşte în activitate, în temeiul art. 2 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 11/1991;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocaţial şi taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, art. 2 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, art. 8 din Legea nr. 8/1996privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Convenţia de la Berna.

Prin sentinţa civilă nr. 1546/2022 din 8 decembrie 2022, Tribunalul Mureş, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale, invocată de pârât prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionarea a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Specializat Mureş.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Mureş a reţinut, în esenţă, că litigiul vizează obiectul de activitate al părţilor şi, în raport de calitatea lor de profesionişti, de prevederile art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 71/2011, de cele statuate prin decizia nr. 18/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, precum şi de prevederile Legii nr. 11/1991, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Specializat Mureş.

Ulterior, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureş la 13.12.2022, sub nr. x/2022.

Prin sentinţa nr. 93 din 8 iunie 2023, Tribunalului Specializat Mureş a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L.

În ce priveşte temeiul de drept al acţiunii, cu privire la primul capăt de cerere, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 39, ale art. 56 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 6 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, respectiv cele ale art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, iar pentru cel de-al doilea capăt de cerere, dipoziţiile art. 2 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.

Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanta a declarat apel, dosarul fiind înregistrat la 31.07.2023, pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia nr. 213/A din 9 octombrie 2023, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul reclamantei.

În considerentele deciziei, Curtea a reţinut că "Apelanta prin solicitările formulate la primul capăt de cerere urmăreşte interzicerea utilizării mărcii A. de către intimată, în temeiul art. 39 alin. (2) din Legea 84/1998. Cu respectarea obiectului investirii sale, prima instanţă, în mod judicios, cu respectarea principiului disponibilităţii a analizat cererea de chemare în judecată prin raportarea la dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Legea 84/1998, anterioritatea dreptului intimatei la denumirea comercială fiind raportată exclusiv la dreptul apelantei asupra mărcii A. cu număr de depozit M x din 01 noiembrie 2021, iar nu si la anterioritatea prin raportarea la denumirea comercială a apelantei.", iar cu privire la criticile privind răspunderea în concurenţă neloială, Curtea a constat că, "în concret, practica de concurenţă neloială imputată intimatei constă în confuzia clientelei între cele două societăţi comerciale, susţinută de utilizarea aceleaşi denumiri şi aceloraşi documente. Astfel, practic apelanta îţi sprijină acţiunea în răspundere civilă delictuală pe primul de capăt de cerere, apreciind că beneficiază de protecţie juridică şi la relativ la actele anterioare înregistrării mărcii.".

Împotriva deciziei nr. 213/A din 9 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, care, din eroare, a fost înregistrat sub nomenclatorul Ecris de materie juridică "litigii cu profesioniştii", pe rolul secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând, cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) şi art. 136 alin. (1) şi (4), raportate la art. 494 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a civile în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit deciziei nr. 4/2023 din 24 aprilie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 575/26.06.2023, competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar se va determina:

- cu respectarea specializării primei instanţe (complet/secţie), care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac;

- în considerarea obiectului şi naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanţa de fond, în cazul soluţionării în prim grad de jurisdicţie a litigiului de către o instanţă care nu cuprinde structuri specializate (secţii/completuri).

Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii, secţia I civilă, secţia a II-a civilă, secţia penală, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Secţiile Unite, cu competenţă proprie.

În cauză, dosarul nr. x/2022 a fost soluţionat în primă instanţă de Tribunalul Specialiat Mureş, iar în apel de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile în care în cadrul acestor instanţe nu sunt înfiinţate completuri specializate în materie de proprietate intelectuală.

Aşadar, în soluţionarea prezentului recurs, competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar se determină în funcţie de cel de-al doilea criteriu, respectiv în considerarea obiectului şi naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanţa de fond, întrucât prima instanţă, Tribunalul Specialitat Mureş, nu cuprinde completuri specializate în materie de proprietate intelectuală.

În schimb, prin Hotărârea nr. 156 din 27 noiembrie 2023 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cadrul secţiei I Civilă au fost înfiinţate completuri specializate în proprietate intelectuală.

De altfel, sub aspectul modului de repartizare a dosarelor, începând cu data de 1 octombrie 2018, alocarea unor competenţe specializate completelor de judecată ce funcţionează la nivelul celor două secţii civile s-a realizat prin Hotărârea nr. 99 din 20 septembrie 2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit hotărârii menţionate, s-a stabilit că, începând cu data de 1 octombrie 2018, secţiei I civile îi revin litigiile din Nomenclatoarele Civil, Proprietate Intelectuală, Minori şi familie, iar secţiei a II-a civile îi revin litigiile din Nomenclatoarele Litigii cu profesioniştii, Faliment, Asigurări Sociale, Litigii de muncă, Drept maritim şi fluvial şi Insolvenţa persoanei fizice.

Cum obiectul dosarului vizează o cerere în materia drepturilor de proprietate intelectuală, potrivit sistemului informatizat al instanţelor de judecată, acest tip de obiect aparţine Nomenclatorului "Proprietate Intelectuală".

Pentru considerentele prezentate, în raport de obiectul şi natura cauzei, Înalta Curte, în temeiul art. 132 alin. (1) C. proc. civ., va declina competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 231/A din 9 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea secţiei I civile, complet specializat în proprietate intelectuală, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 231/A din 9 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea secţiei I civile, complet specializat în proprietate intelectuală, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 aprilie 2024.