Recovery of public funds: start of limitation period for unjust enrichment or tort claim arising from audit decision versus payment date
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the principal appeal for nullity due to insufficient legal motivation, thereby upholding the Court of Appeal's final decision which dismissed the public administration's claim as time-barred. The dispute involved a claim for the recovery of sums allegedly paid erroneously for document digitization services, where the appellate court found that the limitation period for the right of action began at the date of the last payment in 2015, rather than the later date of an audit decision in 2017 as argued by the appellants. Relying on Article 488 and Article 489 of the Code of Civil Procedure, the Court held that the appellants failed to demonstrate a specific illegality in the application of law regarding Articles 2523 and 2528 of the Civil Code, instead engaging in prohibited re-interpretation of the factual circumstances and evidence, which are not subject to review in an extraordinary appeal. Consequently, the principal appeal was annulled, and the related cross-appeals were declared without effect, leaving the lower court’s dismissal of the restitution claim in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 453 C. proc. civ, art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, art. 248 alin. (4) C. proc. civ, art. 1341 alin. (3) C. civ, art. 2523 C. civ, art. 2528 C. civ; Recovery of public funds: start of limitation period for unjust enrichment or tort claim arising from audit decision versus payment date: În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 şi urm. şi ale art. 453 C. proc. civ., ale art. 64, art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, ale art. 51 alin. (3) şi ale art. 54 alin. (5)-(6) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, ale art. 1349, art. 1357, art. 1469 alin. (2), art. 1341, art. 1344 şi ale art. 1635-1649 C. civ., Regulamentul privind organizarea si desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 12.04.2019, reclamanta ADMINISTRAŢIA UNITĂŢILOR DE INVATAMANT PREUNIVERSITAR ŞI UNITĂŢILOR SANITARE PUBLICE SECTOR 1 (denumită în continuare A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1), în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat următoarele:
1. Obligarea pârâtei la restituirea sumei de 14.444.069,2 RON, reprezentând contravaloare plătită eronat, aferentă serviciilor de pregătire, digitizare, indexare şi arhivare electronică a unor documente, fişe şi informaţii medicale al/şi despre pacienţi care nu au legătură cu obiectul de activitate al A.U.I.P.U.S.P. Sector 1, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi în valoare de 5.683.634,79 RON calculate până la 31.12.2018;
2. Obligarea pârâtei la plata dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere aferente debitului principal, calculate în continuare până la data restituirii integrale a sumei de 14.444.069,2 RON;
3. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia demersului judiciar.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 şi urm. şi ale art. 453 C. proc. civ., ale art. 64, art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, ale art. 51 alin. (3) şi ale art. 54 alin. (5)-(6) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, ale art. 1349, art. 1357, art. 1469 alin. (2), art. 1341, art. 1344 şi ale art. 1635-1649 C. civ., Regulamentul privind organizarea si desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi.
Pârâta A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea cererii de chemare în judecată, în principal ca inadmisibilă, în subsidiar ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în terţiar ca prescrisă, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Totodată, pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU", prin care a solicitat ca, în situaţia în care aceasta ar fi obligată la plata oricăror sume, cu orice titlu, faţă de reclamantă, chematul în garanţie să fie obligat la plata către aceasta a aceloraşi sume, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a formulat, la 05 septembrie 2019, cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată prin care a învederat că înţelege să micşoreze valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, astfel: cu privire la primul petit, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 10.917.894,61 RON, reprezentând contravaloare plătită eronat, aferentă serviciilor de pregătire, digitalizare, indexare şi arhivare electronică a unor documente, fişe şi informaţii medicale al/şi despre pacienţi care nu au legătură cu obiectul de activitate al A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi în valoare de 5.683.634,79 RON calculate până la 31.12.2018, iar cu privire la cel de-al doilea petit, obligarea pârâtei la plata dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere aferente debitului principal, calculate în continuare până la restituirea integrală a sumei de 10.917.894,61 RON.
Pârâta a formulat, la 07 octombrie 2019, întâmpinare la cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat să se ia act de faptul că nu are nicio obiecţie împotriva acţiunii de diminuare a pretenţiilor solicitate de reclamantă prin primul petit, şi a reiterat apărările din întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată, respectiv solicitările din cererea de chemare în garanţie.
Prin încheierea din 17 octombrie 2019, instanţa a admis în principiu cererea de chemare în garanţie a SPITALULUI CLINIC DE URGENTA PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU" şi a dispus introducerea acestuia în cauză.
Pârâtul-chemat în garanţie, la 11 noiembrie ş2019, a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtă, ca fiind rămasă fără obiect, cu cheltuieli de judecată.
Totodată, pârâtul-chemat în garanţie a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva reclamantei, prin care a solicitat ca, în ipoteza în care acesta va fi obligat la plata oricăror sume faţă de pârâta A. S.R.L., reclamanta să fie obligată la plata către acesta a aceloraşi sume.
Prin încheierea din 20 februarie 2020, instanţa a admis în principiu cererea de chemare în garanţie a A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1, formulată de chematul în garanţie SPITALULUI CLINIC DE URGENTA PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU".
Prin încheierea din 25 iunie 2020, în temeiul art. 248 alin. (4) C. proc. civ., instanţa a unit cu fondul cauzei excepţia inadmisibilităţii actiunii în răspundere civilă delictuală, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi excepţia prescriptiei dreptului la actiune invocată de pârâtă şi a calificat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei obligaţiei de garanţie a reclamantei invocată prin întâmpinarea la cererea de chemare în garanţie, ca fiind apărări de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 2393/2020 din 26 noiembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă:
- a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocate de pârâtă;
- a respins, ca neîntemeiată, actiunea privind pe reclamanta A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. şi chematul în garanţie SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU", sub toate capetele de cerere;
- a respins cererea de chemare în garanţie a SPITALULUI CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU", formulată de pârâta A. S.R.L., ca rămasă fără obiect;
- a respins cererea de chemare în garanţie a A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1 formulată de SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU", ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentinţe civile reclamanţii SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI şi PRIMARUL SECTORULUI 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI în nume propriu şi pentru A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1 au formulat apel principal, prin care au solicitat admiterea acestuia, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată.
Pârâta A. S.R.L. a formulat apel provocat sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanţie a Spitalului ca rămasă fără obiect, respectiv apel incident sub aspectul soluţiei de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
Intimatul-chemat în garanţie SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU" a formulat apel provocat sub aspectul respingerii ca rămasă fără obiect a cererii de chemare în garanţie formulate de acesta.
Prin decizia civilă nr. 1366 din 05 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul incident formulat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. şi a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că:
- a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta A. S.R.L.;
- a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, ca urmare a prescripţiei dreptului material la acţiune;
- a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate, respectiv cele referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A. S.R.L., la excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi la cererile de chemare în garanţie;
- a respins apelul principal formulat de apelanţii-reclamanţi SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI şi PRIMARUL SECTORULUI 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L., ca nefondat;
- a respins apelul provocat formulat de apelanta-pârâtă A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanţie SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU", ca nefondat;
- a respins apelul provocat formulat de apelantul-chemat în garanţie SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU", în contradictoriu cu intimaţii-chemaţi în garanţie SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI şi PRIMARUL SECTORULUI 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI şi cu intimata-pârâtă A. S.R.L., ca nefondat.
Împotriva acestei decizii civile, reclamanţii SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI1, în nume propriu şi pentru A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1 şi PRIMARUL SECTORULUI 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, în nume propriu şi pentru A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1 au formulat recurs principal, iar intimata-pârâtă A. S.R.L. şi intimatul-chemat în garanţie SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU" au formulat câte un recurs provocat.
Prin recursul principal, reclamanţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.
Prin memoriu de recurs, recurenţii-reclamanţi au învederat că decizia pronunţată este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2523, ale art. 2528, respectiv ale art. 1341 alin. (3) C. civ., nelegalitatea hotărârii decurgând din modalitatea greşită de aplicare a acestor dispoziţii.
După evocarea situaţiei de fapt şi a parcursului procesual, autorii recursului principal au afirmat că, atât norma generală, cuprinsă în art. 2523 C. civ., cât şi regula specială, reglementată prin art. 2528 C. civ., prevăd, în principal, că prescripţia dreptului la acţiune ia naştere la data la care reclamantul a cunoscut naşterea dreptului la acţiune, respectiv la data la care a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de existenţa ei.
Or, reclamanţii au susţinut că instanţa de apel s-a raportat la cel de-al doilea moment, prevăzut în subsidiar de norma evocată, respectiv momentul de la care păgubitul trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea, moment pe care, de altfel, l-a stabilit eronat, faţă de situaţia de fapt incidentă, interpretând greşit clauzele contractuale la care s-a raportat.
Cu referire la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, au precizat că, deşi instanţa de apel a constatat că aceasta nu a fost contestată de pârâtă, soluţia pronunţată a fost diametral opusă.
În continuare, au arătat că, astfel cum s-a statuat în doctrina juridică şi practica judiciară (decizia nr. 870 din 05 martie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă), dreptul subiectiv la reparaţie şi dreptul la acţiune, deşi se nasc în mod obiectiv la data cauzării prejudiciului, exerciţiul lor depinde de cunoaşterea de către titularul dreptului a unui minim de elemente pentru a acţiona, respectiv obiectul, valoarea litigiului şi pe cel răspunzător.
În acest sens, contrar modalităţii nelegale de abordare a instanţei de apel, raportându-se cu prioritate la momentul subiectiv, principal, stabilit de dispoziţiile art. 2528 C. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că aceste elemente au fost cunoscute abia la momentul finalizării verificărilor aferente anilor 2014 - 2015 efectuate de comisia care a stabilit, potrivit cerinţelor formulate de Curtea de Conturi, că şi pentru perioada respectivă au existat plăţi considerate nejustificate, prescripţia neputând să îşi înceapă cursul mai înainte de acel moment.
Pe de altă parte, au arătat că, inclusiv în situaţia în care s-ar raporta la momentul obiectiv, reglementat în subsidiar de art. 2528 C. civ., elementele arătate, necesare exercitării dreptului la acţiune, le-au fost cunoscute cel mai devreme la data emiterii deciziei Curţii de Conturi nr. 85/28.08.217, iar nu la momentul la care s-a efectuat plata fiecărei facturi.
Asemănător celor retinute de instanţa de fond în soluţionarea excepţiei prescripţiei, au apreciat că nu se poate da situaţiei de fapt o interpretare diferită, de vreme ce, în lipsa unei încadrări a Curţii de Conturi în sensul existenţei unei plăţi nedatorate faţă de pârâtă, plăţile aferente anilor 2014 - 2015 şi-au păstrat caracterul de a fi valabil efectuate, recurenţii-reclamanţi neavând obligaţia restituirii lor.
În atare situaţie, tocmai reţinerile din cuprinsul deciziei Curţii de Conturi au făcut să se nască în sarcina A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1 obligaţia de a solicita restituirea plăţilor, acesta fiind practic şi momentul obiectiv de la care termenul de prescripţie curge.
De asemenea, a arătat că proba contrară, necesară în raport de dispoziţiile art. 1341 alin. (3) C. civ., consta în raportul de audit financiar, în procesul-verbal de constatare nr. x/Ds. 72/28.07.217, în decizia Curţii de Conturi nr. 85/28.08.2017 şi în raportul de lucru al comisiei de punere în aplicare a deciziei, din cuprinsul căruia reieşea că s-au efectuat plăţi nedatorate aferente anilor 2014 - 2015, acesta fiind motivul pentru care, prin decizia nr. 15/20.02.2019 a Directorului A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1, s-a dispus recuperarea acestora.
În consecinţă, au susţinut că nu se poate reţine că nu ar exista nicio legătură juridică între decizia Curţii de Conturi şi cauza dedusă judecăţii, privind restituirea unor sume de bani în temeiul răspunderii civile delictuale sau a plăţii nedatorate.
Din punctul de vedere al recurenţilor-reclamanţi, faptul că decizia Curţii de Conturi nu îi este opozabilă intimatei-pârâte este lipsit de relevanţă, de vreme ce nu există nicio condiţie care să impună ca cel răspunzător de pagubă sau accipiensul să cunoască aspectul declanşator al cunoaşterii de către cel păgubit sau de către solvens a pagubei sale şi a celui care este răspunzător de ea.
În fine, citând din minuta întâlnirilor trimestriale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din 3 aprilie 2015, pentru unificarea practicii judiciare şi formarea profesională continuă cu referire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, recurenţii au precizat că termenul de prescripţie de trei ani, atât în cazul cererii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală cât şi în cazul cererii întemeiate pe plata nedatorată, a început să curgă, cel mai devreme, de la data constatării existenţei prejudiciului prin decizia nr. 85/28.08.2017 a Curţii de Conturi a României.
În drept, cererea de recurs principal a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496-497 C. proc. civ.
Intimatul-chemat în garanţie SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU" a formulat, la 25 septembrie 2023, întâmpinare la recursul principal prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat întrucât, deşi se critică soluţia instanţei de apel cu privire la apelul incident formulat de pârâtă, în fapt, argumentele aduse vizează fondul cauzei şi interpretarea probelor administrate cu privire la prescripţia dreptului la acţiune, recurenţii-reclamanţi fiind nemulţumiţi de modul în care instanţa de apel a interpretat clauzele contractuale şi a stabilit data de la care a început să curgă prescripţia.
Intimata-pârâta A. S.R.L., la 25 septembrie 2023, a formulat întâmpinare la recursul principal prin care a solicitat, în principal anularea recursului ca efect al admiterii excepţiei nulităţii, motivată de faptul că se urmăreşte o reinterpretare a probelor şi statuarea unei alte situaţii de fapt, iar nu o reinterpretare a legii, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, fundamentat pe faptul că izvorul obligaţiei nu îl reprezintă actul de control al Curţii de Conturi, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba.
Prin recursul provocat, recurenta-pârâtă A. S.R.L. a criticat hotărârea instanţei de apel sub aspectul respingerii ca nefondat a apelului provocat declarat de aceasta faţă de soluţia primei instanţe de respingere a cererii de chemare în garanţie a Spitalului ca rămasă fără obiect, solicitând ca, în ipoteza în care se va admite recursul principal şi se va casa soluţia asupra apelului incident şi a celui principal, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel, să se dispună admiterea recursului provocat, să se constate nelegalitatea soluţiei pronunţate asupra apelului provocat şi trimiterea spre rejudecare şi a apelului provocat.
În argumentare, a susţinut că hotărârea recurată este nelegală, deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de respingere ca nefondat a apelului provocat, în măsura în care considerentele decizorii în soluţionarea acestui apel s-au fundamentat pe soluţia de admitere a apelului incident şi soluţia de respingere a apelului principal cu consecinţa menţinerii soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, iar aceste considerente nu ar mai fi în fiinţă, urmare a admiterii recursului principal.
Potrivit recurentei-pârâte, dacă s-ar exclude considerentele ce vizează "soluţia care urmează a se pronunţa cu privire la cererea de chemare în judecată" din economia soluţiei pronunţate asupra apelului provocat, soluţia ar rămâne lipsită de motivare, întrucât nu cuprinde menţiunile obligatorii impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind necesară casarea soluţiei pronunţate asupra acestora şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept, recurenta-pârâtă a invocat dispoziţiile art. 491, raportat la art. 473 şi art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Intimatul-chemat în garanţie SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU" a formulat, la 02 noiembrie 2023, întâmpinare la recursul provocat, prin care a arătat că, în raport de poziţia procesuală faţă de recurenta-intimată şi de soluţiile ce pot fi pronunţate asupra cererii principale şi a cererii de chemare în garanţie, îşi însuşeşte apărările formulate de intimată prin întâmpinarea depusă faţă de recursul principal.
Totodată, a promovat recurs provocat prin care a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în principal respingerea recursului principal, iar în subsidiar, în măsura admiterii recursului principal şi a celui provocat, admiterea recursului său provocat formulat în contradictoriu cu reclamanţii, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
În motivare a arătat că, întrucât cererile de apel provocat formulate în cauză au fost respinse ca nefondate, primind aceeaşi motivare prin considerentele deciziei recurate, motivele dezvoltate în cuprinsul recursului formulat de recurenta-pârâtă îşi găsesc aplicabilitate şi în recursul provocat declarat de acesta, astfel că înţelege să achieseze la acestea.
Prin rezoluţia din 06 februarie 2024, în vederea soluţionării cererilor de recurs, s-a fixat termen de judecată la 16 aprilie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
La acest termen de judecată, instanţa supremă a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului principal, invocată prin întâmpinare de recurenta-pârâtă A. S.R.L.
Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii invocată de recurenta-pârâtă, urmând a anula recursul principal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.
Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".
Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal este sancţionată cu anularea recursului.
Soluţia impusă de legiuitor se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Aşadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puţin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
În speţă, prin motivul de casare recurenţii-reclamanţi reiau situaţia de fapt şi argumentele prezentate instanţelor de fond, potrivit cărora termenul de prescripţie al dreptului la acţiune a început să curgă la 28.08.2017, data emiterii deciziei nr. 85/28.08.2017 a Curţii de Conturi a României. Prin urmare, se susţine că momentul de la care curge termenul de prescripţie al dreptului la acţiune nu curge de la momentul la care s-a efectuat plata fiecărei facturi, cum în mod eronat ar fi reţinut instanţa de apel.
Examinarea deciziei pronunţate de instanţa de prim control judiciar relevă faptul că aceasta a răspuns, pe de o parte, criticilor privind momentul de la care curge termenul de prescripţiei al dreptului la acţiune, reţinând că acesta a început să curgă cel mai târziu la data la care intimaţii-reclamanţi au efectuat ultima plată din sumele de bani care fac obiectul cauzei deduse judecăţii, respectiv la 23.12.2015, iar pe de altă parte, a înlăturat susţinerile acestora potrivit cărora termenul nu putea să înceapă să curgă la data emiterii deciziei nr. 85 a Curţii de Conturi, 28.08.2017, întrucât nu există nicio legătură juridică între acest act administrativ şi cauza dedusă judecăţii, clauzele cuprinse la art. 11.1, 11.4, 11.5, 11.8, 11.9 din contractul de prestări servicii subsecvent nr. x/28.02.2014 impunând în sarcina acestora anumite verificări pentru efectuarea plăţilor, iar lipsa de diligenţă în îndeplinirea acestor obligaţii nu poate fi un argument în favoarea susţinerilor sub aspectul momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă.
Aşadar, reiterarea prin cererea de recurs a argumentelor şi criticilor valorificate în fata instanţei de apel privind momentul de la care curge termenul de prescripţiei al dreptului la acţiune, care au primit deja o soluţionare, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., nefiind relevate critici de nelegalitate punctuale ale hotărârii ce formează obiectul recursului, prin evocarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, de strictă interpretare.
Totodată, deşi recurentul-reclamant tinde la a releva aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2523, ale art. 2528, respectiv ale art. 1341 alin. (3) C. civ., privind începutul prescripţiei extinctive, dreptul la acţiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, respectiv instituţia plăţii nedatorate, se constată că acestea au fost invocate formal, întrucât în realitate criticile urmăresc reevaluarea situaţiei de fapt stabilită în cauză privind momentul de la care curge termenul de prescripţie al dreptului la acţiune, aspecte care nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate şi nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Din această perspectivă, instanţa supremă subliniază că un aspect de nelegalitate referitoare la momentul de debut al prescripţiei, presupune ca instanţa să stabilească acest moment, de la care începe să curgă prescripţia, contrar dispoziţiilor legale cuprinse în C. civ. (art. 2523 - art. 2531) sau în acte normative cu caracter special care reglementează începutul curgerii prescripţiei extinctive.
Or, deşi se invocă dispoziţiile art. 2523 şi art. 2528 C. civ., reclamanţii-recurenţi nu invocă aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept invocate, ci o pretinsă stabilire eronată a momentului de la care a început să curgă prescripţia prin raportare la starea de fapt (data ultimei plăţi, data finalizării verificărilor de către Curtea de Conturi etc.) şi la clauzele contractuale, aspect ce presupune o apreciere a probatoriului şi a stării de fapt reţinută de instanţă, care nu poate face obiect de critică în recurs deoarece nu se circumscrie sintagmei "critică de nelegalitate".
Cât priveşte minuta din 3 aprilie 2015 a Curţii de Apel Târgu-Mureş invocată în susţinerea curgerii termenului de prescripţie de la momentul subiectiv, respectiv de la data constatării existenţei prejudiciului prin decizia nr. 85/28.08.2017 a Curţi de Conturi, instanţa supremă reţine că aceasta este anterioară deciziei nr. 19 din 03 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorie conform prevederilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., iar chestiunile dezlegate prin decizia pronunţată în interesul legii au invalidat concluziile minutei.
În consecinţă, întrucât în motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivarea necorespunzatoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.
Reţinând că recurenţii-reclamanţi nu au indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia nulităţii recursului principal, invocată prin întâmpinare, şi va anula recursul principal declarat de recurentul-reclamant SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, în nume propriu şi pentru A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1 şi PRIMARUL SECTORULUI 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, în nume propriu şi pentru A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1, împotriva deciziei civile nr. 1366 din 05 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Totodată, în raport de prevederile art. 491, raportat la art. 472 alin. (2) C. proc. civ., instanţa supremă va constata ca rămase fără efect recursurile provocate declarate de recurenta-pârâtă A. S.R.L. şi recurentul-chemat în garanţie SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU" împotriva aceleiaşi decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul principal declarat de recurentul-reclamant SECTORUL 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, în nume propriu şi pentru A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1 şi PRIMARUL SECTORULUI 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, în nume propriu şi pentru A.U.I.P.U.S.P. SECTOR 1, împotriva deciziei civile nr. 1366 din 05 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Constată ca rămase fără efect recursurile provocate declarate de recurenta-pârâtă A. S.R.L. şi de recurentul-chemat în garanţie SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII "GRIGORE ALEXANDRESCU" împotriva aceleiaşi decizii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 aprilie 2024.