Calculation of peremption period following suspension of civil proceedings for pending criminal case: objective date of final resolution vs. party's actual knowledge

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 02.04.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., a chemat în judecată pârâta C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3.630.000 RON, reprezentând prejudiciul material creat prin nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate prin Contractul de credit nr. x/02.03.2018; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14-16, art. 1350 C. civ.

Pârâta C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii în pretenţii.

Prin încheierea din 16.04.2019, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa a dispus suspendarea judecăţii pricinii, până la soluţionarea prin hotărâre definitivă a dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

La 31.12.2020, reclamanta A. S.R.L. a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol .

Prin încheierea din 22.06.2021, instanţa a respins excepţia perimării invocată de pârâtă, a repus cauza pe rol şi a stabilit termen la 21.09.2021, în vederea continuării judecăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 726/2021 din 06 octombrie 2021, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea privind pe reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L.

La 24.11.2021, pârâta C. S.R.L. a formulat cerere de completare a dispozitivului acestei sentinţe, în sensul pronunţării instanţei şi asupra capătului de cerere privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 939/2021 din 13 decembrie 2021, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de pârâta C. S.R.L. şi a dispus completarea dispozitivului sentinţei nr. 726/06.10.2021 pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, în sensul că a obligat reclamanta la plata sumei de 36.300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat, către pârâtă.

Reclamanta A. S.R.L. a formulat apel atât împotriva sentinţei civile nr. 939/13.12.2021, prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei civile atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât această cerere nu a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor şi nu a fost dovedită, iar în subsidiar, schimbarea în parte a sentinţei atacate şi reducerea onorariului de avocat, proporţional cu activitatea efectiv prestată de avocat în legătură exclusiv cu prezentul dosarul, nu şi cu demersurile adiacente (plângere penală, etc.), cât şi împotriva sentinţei civile nr. 726/06.10.2021, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate, iar în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Apelanta-pârâtă C. S.R.L. a formulat apel incident împotriva încheierii de şedinţă din 22.06.2021, prin care a solicitat admiterea apelului incident, schimbarea în tot a soluţiei dispuse prin încheierea atacată, admiterea excepţiei invocate şi, pe cale de consecinţă, să se constate perimată cererea de chemare în judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă la 21.02.2022, sub acelaşi număr de dosar, respectiv x/2018

Prin decizia nr. 425/2022 din 17 noiembrie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis apelul incident, formulat de apelanta-pârâtă C. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 22.06.2021 pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A schimbat încheierea din 22.06.2021, în sensul că a admis excepţia perimării invocată de pârâtă, a constatat perimată cererea de chemare în judecată şi, pe cale de consecinţă, a anulat sentinţa primei instanţe.

A respins apelul principal declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., şi prin administrator special D., ca rămas fără obiect.

A obligat apelanta-reclamantă să plătească apelantei-pârâte cheltuieli de judecată în sumă de 5.020 RON, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin administrator special D., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, respingerea apelului incident ca fiind nefondat şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru soluţionarea pe fond a apelului principal formulat de aceasta, cu obligarea apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea demersului său procesual, autoarea recursului a afirmat că soluţia pronunţată de instanţa de prim control judiciar este nelegală.

Detaliind, a învederat că, în faţa instanţei de fond, judecata cauzei a fost suspendată până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2019, ce a avut ca obiect plângerea penală formulată de pârâta C. S.R.L. (şi) împotriva reprezentantului legal al A. S.R.L., D., subliniind că, prin ordonanţa din 17.02.2020 s-a dispus clasarea plângerii penale, ordonanţa fiind atacată cu plângere la prim-procuror de către pârâta C. S.R.L.

Recurenta a mai arătat că, prin ordonanţa din 07.04.2020, pronunţată în perioada stării de urgenţă în care s-a aflat România, a fost soluţionată plângerea formulată împotriva ordonanţei de clasare, aceasta din urmă fiindu-i comunicată recurentei la 05.01.2021 apreciind că prezintă relevanţă în cauză momentul la care soluţia pronunţată în dosarul penal a devenit definitivă faţă de aceasta, pentru a fi respectate dispoziţiile art. 413 alin. (2) C. proc. civ., respectiv momentul la care a luat cunoştinţă despre această soluţie.

În acest sens, a precizat că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă cu certitudine faptul că a aflat despre soluţionarea definitivă a dosarului penal abia la 02.09.2020, când a primit răspuns la solicitarea din 17.07.2020 de a i se comunica stadiul cercetărilor penale, iar comunicarea efectivă a ordonanţei de clasare s-a făcut la 05.01.2021, ulterior formulării de către aceasta a cererii de repunere a cauzei pe rol, la 31.12.2020.

Din punctul recurentei de vedere, termenul de 6 luni prevăzut de legiuitor pentru a se constata perimarea acţiunii trebuia calculat raportat la momentul 05.01.2021, întrucât doar de la acel moment aceasta putea formula cerere de repunere a cauzei pe rol. Cum, această cerere a fost formulată la 31.12.2020, anterior comunicării ordonanţei de clasare, a subliniat că termenul de perimare prevăzut de legiuitor nu era împlinit şi perimarea nu putea să opereze.

Totodată, a apreciat că excepţia perimării a fost în mod corect respinsă de prima instanţă, raportat la caracterul secret al urmăririi penale şi al imposibilităţii obiective de a afla detalii despre stadiul cercetărilor penale în lipsa unui răspuns scris din partea parchetului.

Prin urmare, câtă vreme ordonanţa nu i-a fost comunicată, nici termenul nu a început să curgă, astfel că ordonanţa de clasare nu avea caracter definitiv faţă de aceasta decât la expirarea termenului de 20 de zile de la data la care s-a efectuat comunicarea, deci de la 26.01.2021.

În continuare, a învederat că intimata-pârâtă a dovedit rea-credinţă în exercitarea drepturilor procesuale, prin formularea în mod abuziv a unei plângeri penale, în cuprinsul căreia a negat semnătura reprezentantului societăţii, precum şi prin solicitarea adresată instanţei de a suspenda dosarul nr. x/2018 până la soluţionarea definitivă a plângerii penale, întârziind, astfel, în mod nejustificat soluţionarea cauzei pentru o perioadă de 2 ani. De asemenea, a susţinut că, deşi intimata-pârâtă avea cunoştinţă încă din luna aprilie 2020 de ordonanţa de clasare şi de ordonanţa de respingere a plângerii împotriva ordonanţei de clasare şi, deşi a luat decizia de a nu mai contesta în instanţă această soluţie, nu a formulat cerere de repunere pe rol a dosarului nr. x/2018, demonstrând că singura intenţie urmărită şi realizată, în final, a fost tergiversarea soluţionării cauzei.

Pornind de la principiul că perimarea presupune o prezumţie de desistare, de abandonare a judecăţii, datorată faptului că pricina a rămas în nelucrare o anumită perioadă de timp, recurenta a considerat util să precizeze că rămânerea cauzei în nelucrare presupune că, înăuntrul termenului impus de lege, nu va exista nicio activitate procesuală cu scopul evident de a soluţiona procesul. Per a contrario, a susţinut că orice activitate procesuală (îndeplinirea oricărui act de procedură care produce o reactivare a judecăţii, i.e. cauza a continuat să se afle pe rolul instanţei, iar aceasta a fost activă) conduce la concluzia că perimarea nu va opera.

Astfel, a arătat că solicitarea acesteia din 16.07.2020, de comunicare a stadiului cercetărilor în dosarul penal, reprezintă un astfel de act întrerupător al termenului de perimare, întrucât a fost efectuată în scopul reluării judecăţii civile.

Cu referire la cea de-a treia condiţie de existenţă a perimării, culpa procesuală, recurenta a arătat că, pentru a opera perimarea, instanţa de judecată este chemată să constate că lăsarea în nelucrare a pricinii este rezultatul exclusiv al dezinteresului manifest al părţii care a declanşat litigiul, ceea ce conduce la un raţionament a contrario, în sensul că, dacă părţii care a declanşat procesul nu i se va putea imputa vreo culpă, pentru că nu a putut să îndeplinească anumite acte de procedură, în condiţiile stipulate de lege, sancţiunea perimării nu va fi operabilă.

Or, în aprecierea recurentei, situaţia de fapt denotă cu certitudine că aceasta nu s-a aflat în niciun moment în culpă, dimpotrivă, a acţionat cu bună-credinţă, urmărind soluţionarea dosarului penal şi solicitând în termen reluarea judecăţii în dosarul civil.

În opinia recurentei, momentul începerii curgerii termenului de procedură, prevăzut de dispoziţiile art. 416 alin. (2) C. proc. civ., trebuie particularizat, pentru că legea sancţionează exact lipsa de diligenţă a părţilor în continuarea judecării pricinii. Astfel, pentru ca părţile să fie diligente, ar trebui ca acestea să fi avut efectiv posibilitatea de a acţiona.

Susţinând că, prin conţinutul art. 417 C. proc. civ. legiuitorul a înţeles să impună îndeplinirea cumulativă a două condiţii pentru ca un act procesual să poată avea caracter înteruptiv de perimare: actul de procedură trebuie în mod necesar să fie îndeplinit de partea care justifică un interes, legea neacordând caracter întrerupător de perimare actului săvârşit de instanţă, din oficiu, respectiv actul de procedură trebuie să fie îndeplinit cu scopul manifest de a continua judecata pricinii, recurenta a subliniat că cererea din 16.07.2020 îndeplineşte aceste condiţii, fiind un act întrerupător al cursului termenului de perimare, motiv pentru care a apreciat că, dacă s-ar trece peste apărările sale referitoare la momentul rămânerii definitive a soluţiei adoptate în dosarul penal, se impunea respingerea excepţiei perimării, întrucât cererea din 31.12.2020, de repunere a cauzei pe rol, a fost formulată în termenul de 6 luni de la acest moment.

Redând dispoziţiile art. 418 C. proc. civ., recurenta a menţionat că termenul de perimare este susceptibil şi de suspendare, iar prin sintagma "motive temeinic justificate", din ultima teză a articolului, se înţelege nu doar forţa majoră, ci orice alte împrejurări justificate, ce pot fi dovedite prin orice mijloace de probă, fiind motive de fapt.

Astfel, în raport de necomunicarea ordonanţei de clasare, de caracterul secret al urmăririi penale şi de starea de urgenţă, a susţinut că, în mod obiectiv, nu a avut cum să ia cunoştinţă despre soluţionarea dosarului penal, regăsindu-se, astfel, în prezenţa unui motiv temeinic justificat, în sensul art. 412 C. proc. civ.

În încheiere, a precizat că recursul este formulat în termenul procedural de 5 zile de la pronunţarea deciziei, astfel că nu are cunoştinţă despre considerentele hotărârii de admitere a apelului incident, sens în care a precizat că înţelege să îşi suplimenteze motivele de recurs, după comunicarea hotărârii.

Recursul nu a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

La 05.04.2023, recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B.. şi administrator special D., a depus la dosar motive de recurs suplimentare, subsumate motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Titulara recursului a învederat că, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Totodată, a arătat că, obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

În concret, a susţinut că analiza deciziei relevă faptul că motivarea primei instanţe nu întruneşte cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că nu arată motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi care au condus la respingerea cererii şi argumentele pentru care a înlăturat susţinerile.

Cu referire la motivarea instanţei de apel, recurenta a arătat că este una extrem de lapidară, analiza instanţei fiind superficială şi nerăspunzând în niciun fel apărărilor acesteia referitoare la momentul de la curge termenul de perimare, la întreruperea şi suspendarea termenului de perimare, etc.

Astfel, a arătat că instanţa de apel a prezentat situaţia cronologică a instrumentării dosarului penal care a determinat suspendarea prezentei cauze, pentru ca, ulterior, într-o singură frază, să afirme că termenul de perimare începe să curgă de la data rămânerii definitive a ordonanţei de clasare, fără însă a analiza vreuna din apărările acesteia referitoare la imposibilitatea obiectivă de a avea cunoştinţă despre existenţa ordonanţei de clasare sau a caracterului întreruptiv al solicitării adresate parchetului, din 16.07.2020.

În fine, a precizat că, procedând astfel, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, în cauză fiind incident cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Prin întâmpinarea înaintată la dosar la 31.05.2023, intimata-pârâtă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului susţinând că, în cauză, termenul de perimare nu curge de la data la care reclamanta, prin reprezentant, a luat cunoştinţă de încetarea motivului care a condus la suspendarea dosarului, ci de la momentul obiectiv în care dosarul penal în considerarea căruia s-a dispus suspendarea cauzei civile a fost soluţionat definitiv, astfel cum prevede art. 413 alin. (2) C. proc. civ. Cu referire la demersurile pe care recurenta-reclamantă le-a efectuat în vederea aflării stadiului soluţionării dosarului penal a precizat că acestea nu constituie acte de procedură făcute în vederea judecării cauzei, întrucât nu fac parte efectiv din proces, astfel încât să poată fi apte a produce efectul întreruptiv al termenului de perimare.

A evidenţiat faptul că, de la data încetării motivului de suspendare (soluţionarea dosarului penal), în primă instanţă, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina reclamantei care s-a dezinteresat de soluţionarea dosarului, fără a efectua demersuri în vederea continuării judecării procesului.

Cât priveşte suspendarea termenului de perimare, a învederat că, pentru a putea conduce la suspendarea cursului perimării este necesar ca motivele temeinic justificate să intervină în interiorul termenului de perimare, iar restricţiile legate de pandemia Covid nu au fost de natură să o împiedice a afla în timp util despre soluţionarea dosarului penal ce a devenit definitivă după ridicarea stării de urgenţă.

Privitor la criticile întemeiate pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ipoteza nemotivării deciziei recurate, a solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate, deoarece instanţa de apel şi-a prezentat argumentele pentru care a dispus admiterea apelului incident.

Prin completarea la întâmpinare depusă la dosarul cauzei la 06.06.2023, intimata-pârâtă a invocat exceptia nulităţii recursului din perspectiva nemotivării acestuia, susţinând că din dezvoltarea motivelor invocate nu se pot identifica critici ce s-ar circumscrie unui anumit motiv de nelegalitate, atât timp cât s-a făcut trimitere la interpretarea pe care instanţa de apel a dat-o unor norme procedurale, iar nu unor norme de drept material.

Întâmpinarea şi suplimentul la întâmpinare au fost comunicate recurentei la 09.06.2023, respectiv la 14.06.2023, fără ca aceasta să uzeze de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că, deşi recurenta, prin memoriul de recurs, nu a invocat expres niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate pot fi analizate din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de pct. 5 al articolului menţionat. Cât priveşte motivele suplimentare de recurs s-a constatat că au fost depuse cu depăşirea termenului legal prevăzut de art. 421 alin. (2) raportat la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere că termenul pentru depunerea motivelor de recurs s-a împlinit la 27.03.2023, iar motivele suplimentare de recurs au fost transmise, prin poşta electronică, la 05.04.2023.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 21.11.2023 s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, cu menţiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere la raport în 10 zile de la comunicare; nicio parte nu şi-a prezentat punctul de vedere.

Prin rezoluţia din 15.01.2024, s-a fixat termen pentru examinarea admisibilităţii recursului în completul de filtru, la 13.02.2024.

Prin încheierea completului de filtru din 13.02.2024 s-a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă, stabilindu-se termen de judecată la 16.04.2024, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând decizia recurată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, constată că recursul este fondat şi va fi admis, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că argumentele critice expuse de recurenta-reclamantă prin cererea completatoare de recurs au fost invocate cu depăşirea termenului legal prevăzut de art. 421 alin. (2) raportat la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., şi nu a fost formulată cerere de repunere în termen. În raport cu această constatare, Înalta Curte urmează să înlăture de la analiză motivele de recurs formulate tardiv, urmând a proceda la analiza legalităţii deciziei recurate prin raportare doar la criticile iniţial formulate, care pot fi circumscrise motivului de casare reglementat prin pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. - prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în speţă, susţinându-se greşita aplicare a normelor procedurale ce reglementează sancţiunea perimării, art. 416-418 C. proc. civ.

Înalta Curte notează că instanţa de apel, admiţând apelul incident promovat de pârâtă, cu consecinţa admiterii excepţiei perimării şi constatarea cererii de chemare în judecată ca fiind perimată, a reţinut că ordonanţa prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău din 07.04.2020, prin care a fost respinsă plângerea formulată de pârâta C. S.R.L. împotriva ordonanţei de clasare din 17.02.2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, a fost emisă în timpul stării de urgenţă. Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 43 alin. (5) din Decretul nr. 195/2020, a învederat că termenul de exercitare a căii de atac împotriva ordonanţei procurorului ierarhic superior a fost întrerupt, urmând ca de la data încheierii stării de urgenţă să înceapă să curgă un nou termen, de aceeaşi durată, mai precis de la 16.05.2020. În acest context, a conchis că soluţia pronunţată în dosarul penal nr. x/2019 a rămas definitivă la expirarea termenului prevăzut de art. 316 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 339-340 C. proc. pen., respectiv la 07.06.2020.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că, la 16.07.2020, numitul D. a formulat o cerere prin care a solicitat informaţii privind soluţionarea dosarului penal, solicitare la care a primit răspuns la 02.09.2020, în sensul că dosarul penal a fost scos prin clasare de pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, respectiv că, la 31.12.2020, reclamanta a formulat cerere de repunere a cauzei civile pe rol, iar la 20.12.2020 s-a adresat Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău cu solicitarea de a i se comunica ordonanţa de clasare.

A mai apreciat Curtea, în raport de dispoziţiile art. 417 C. proc. civ., că, deşi numitul D. obţinuse informaţii despre soluţionarea dosarului penal înăuntrul termenului de 6 luni de la soluţionarea definitivă a acestuia, cererea de repunere a cauzei pe rol a fost formulată cu depăşirea termenului de perimare, împlinit la 08.12.2020.

Totodată, cenzurând susţinerile reclamantei, a reţinut că termenul de perimare nu curge de la data la care aceasta, prin reprezentant legal, a luat la cunoştinţă de încetarea motivului care a condus la suspendarea dosarului civil, ci, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 413 alin. (2) C. proc. civ., acesta curge de la momentul obiectiv la care dosarul penal a fost soluţionat definitiv.

Prin cererea de recurs se susţine, în esenţă, că, în cauză, prezintă relevanţă momentul la care soluţia pronunţată în dosarul penal a devenit definitivă faţă de reclamantă, respectiv momentul la care aceasta a luat cunoştinţă despre soluţionarea definitivă a dosarului penal, 02.09.2020, ca urmare a răspunsului primit la solicitarea privind stadiul cercetărilor penale, comunicarea efectivă a ordonanţei de clasare fiind făcută la 05.01.2021, ulterior învestirii instanţei de către aceasta cu o cerere de repunere a cauzei pe rol, la 31.12.2020.

În accepţiunea recurentei termenul de perimare putea fi socotit:

- fie de la data de 2 septembrie 2020, când i s-a comunicat faptul că în dosarul penal s-a adoptat soluţia de clasare rămasă definitivă prin neatacare cu plângere la instanţă, caz în care până la data formulării cererii de repunere pe rol au trecut mai puţin de 4 luni;

- fie ulterior comunicării oficiale a soluţiei de clasare la 05.01.2021, întrucât aceasta avea dreptul şi posibilitatea să conteste ordonanţa de clasare în termenul legal de 20 de zile de la comunicare, or, în lipsa comunicării, termenul nu a început să curgă, astfel că ordonanţa nu avea caracter definitiv faţă de aceasta decât la expirarea termenului de 20 de zile de la data comunicării, deci de la 26.01.2021.

Prima critică a recurentei este fondată pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, indiferent de faza procesuală în care se află pricina, trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiţii:

- cauza să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni şi

- această lăsare a pricinii în nelucrare, pe durata celor 6 luni stabilite de lege, să se datoreze culpei procesuale titularului cererii care a învestit instanţa, în cazul de faţă a reclamantei.

Culpă procesuală a titularului cererii există ori de câte ori acesta dispunea de toate informaţiile necesare pentru a solicita reluarea procesului, cunoştea despre posibilitatea sa efectivă de a cere reluarea procedurilor, nu exista nicio cauză care să îl împiedice să formuleze o astfel de solicitare şi, cu toate acestea, a rămas într-o pasivitate nerezonabilă, nejustificată, culpabilă.

Pe de altă parte, fiind vorba despre două condiţii ce trebuie a fi îndeplinite cumulativ, indiferent de durata de timp scursă de la data ultimului act de procedură, termenul de perimare de 6 luni, apt să antreneze perimarea, ca sancţiune procesuală, poate fi socotit numai de la momentul la care este îndeplinită şi cea de-a doua cerinţă a legii, respectiv pasivitatea culpabilă a titularului cererii pe toată durata celor 6 luni.

Reluând sintetic starea de fapt şi parcursul litigiului în faţa primei instanţe, Înalta Curte observă că, prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta A. S.R.L. a pretins obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 3.630.000 RON, reprezentand prejudiciul material creat prin nerespectarea obligatiilor asumate contractual şi că, prin încheierea de şedinţă din 16.04.2019, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea prin hotărâre definitivă a dosarului penal nr. x/2018 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Suspendarea nu a fost dispusă aşadar la cererea părţilor sau ca urmare a pasivităţii acestora, a lipsei lor de la judecată, ci instanţa a fost cea care a apreciat că măsura suspendării este oportună, având în vedere, pe de o parte, susţinerile pârâtei de la termenul de judecată din 22.01.2019, prin care s-a afirmat că (şi) împotriva reprezentantului reclamantei, D., a fost formulată plângere penală, iar pe de altă parte, adresa comunicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău la 04.04.2019 în dosarul penal nr. x/2019, prin care s-a învederat că, la 07.05.2018 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de înşelaciune, iar la 06.03.2019 s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum şi că societatea A. S.R.L. şi numitul D. nu au calitatea de suspect/inculpat în cauză, fiind doar persoane reclamate în plângerea penală.

Se mai constată şi faptul că, ulterior soluţionării dosarului penal în faţa organului de urmărire penală, la termenul de judecată din 22.06.2021 în faţa primei instanţe, pârâta, în temeiul dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ. a invocat excepţia perimării.

Din această perspectivă, instanţa supremă mai reaminteşte că, potrivit art. 418 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.:

- cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute la art. 413, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată;

- perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Examinarea actelor dosarului relevă faptul că prin încheierea din 16.04.2019, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa a dispus suspendarea judecăţii pricinii, până la soluţionarea prin hotărâre definitivă a dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Plângerea penală formulată de pârâtă, obiect al dosarului penal nr. x/2019 (la care a fost reunit şi dosarul nr. x/2018) ce a determinat suspendarea judecării cauzei, a fost soluţionată prin ordonanţa de clasare emisă la 17.02.2020 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău iar împotriva acesteia a formulat plângere pârâta, în termen legal, la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanţa prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău emisă la 07.04.2020 a fost respinsă plângerea astfel formulată, soluţia fiind comunicată pârâtei la 09.04.2020, care nu a înţeles să o mai atace în instanţă.

Se mai observă că, prin cererea transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău la 16.07.2020, în contextul în care reclamantei sau reprezentantului ei legal nu i-a fost comunicată soluţia definitivă din dosarul penal, reclamanta, prin reprezentant, a solicitat informaţii privind stadiul dosarului de urmărire penală, iar potrivit răspunsului primit din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău la data de 02.09.2020 (dosar tribunal), dosarul penal nr. x/2019 a fost soluţionat prin clasare. Totodată, s-a învederat că reclamanta, în măsura în care îşi va justifica calitatea de persoană legitim interesată, poate obţine un exemplar al actului procesual prin care s-a dispus soluţia de clasare.

Din analiza acestei stări de fapt, instanţa supremă reţine, sub un prim aspect, că din perspectiva art. 418 alin. (1) C. proc. civ., cursul perimării a fost suspendat iniţial până la data la care soluţia de clasare, adoptată de organul de urmărire penală în dosarul penal, a rămas definitivă, adică până la data de 7 aprilie 2020.

Cu toate acestea, se mai constată că ordonanţa de clasare a fost comunicată numai persoanei vătămate, în speţă, pârâtei C. S.R.L., nu şi reclamantei-recurente sau reprezentantului acesteia, faţă de care s-au efectuat cercetări în cadrul dosarului penal.

Din considerentele deciziei recurate, pronunţată de instanţa de apel reiese că instanţa de perimare s-a raportat, în mod nelegal, la data comunicării către pârâtă a ordonanţei de clasare, fără a se raporta şi la data comunicării către reclamantă a actului prin care s-a dispus soluţia în dosarul penal, deşi nu exista niciun indiciu din care să rezulte că reclamanta sau reprezentantul acesteia ar fi aflat despre soluţia definitivă adoptată în dosarul de urmărire penală la data la care această soluţie a fost comunicată părţii adverse sau de la un alt moment anterior datei de 2 septembrie 2020 când soluţia i-a fost comunicată de către parchet.

În aceste condiţii, se constată că, cel puţin până la data la care reprezentantul legal al recurentei a aflat despre soluţia definitivă pronunţată în dosarul penal al parchetului, nu poate fi considerată a fi îndeplinită condiţia pasivităţii culpabile a acestuia în exercitarea acţiunii cu care a învestit instanţa.

Din această perspectivă, raţionamentul instanţei de apel, din care se deduce că termenul de perimare ar fi unul obiectiv şi ar genera efecte independent de vreo pasivitate culpabilă a titularului cererii, este contrar dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. civ. şi contrar finalităţii urmărite de legiuitor prin instituirea sancţiunii perimării. În egală măsură, un astfel de raţionament, ignoră şi dispoziţiile art. 418 alin. (3) C. proc. civ. care statuează că termenul de perimare este suspendat (adică nu curge), pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate.

Or, deşi instanţa de apel era chemată să examineze, în ce măsură, pe perioada scursă de la data soluţionării definitive a dosarului penal şi până la data de 2 septembrie 2020, când soluţia a fost comunicată reprezentantului reclamantei, se poate reţine o pasivitate culpabilă a acestuia, sau, dimpotrivă, o împiedicare a acestuia de a stărui în judecata acţiunii sale civile, instanţa de apel a ignorat acest aspect, reproşând reprezentantului reclamantei că nu a acţionat în timpul rămas până la data de 8 decembrie 2020 şi nu a formulat cererea de repunere pe rol până la această dată.

În lipsa oricărei dovezi din care să rezulte că reclamanta, prin reprezentantul ei legal, a cunoscut despre soluţionarea definitivă a dosarului penal anterior acestei comunicări oficiale, efectuată la data de 2 septembrie 2020, acesta este momentul de la care se poate aprecia că reclamanta se afla în posesia tuturor informaţiilor necesare pentru a cere repunerea cauzei pe rol iar orice pasivitate procesuală din acest moment dobândea caracter nejustificat, culpabil.

Este adevărat că la 30.12.2020, reprezentantul reclamantei, numitul D., a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău o adresă prin care a solicitat comunicarea ordonanţei de clasare emisă în dosarul nr. x/2019, motivat de faptul că aceasta îi este necesară în vederea soluţionării dosarul civil nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Buzău, judecata cauzei fiind suspendată până la soluţionarea definitivă a dosarului penal.

Urmare a acestei solicitări, la data de 05.01.2021, ordonanţa de clasare emisă la 17.02.2020 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău i-a fost comunicată reclamantei, însă aceste aspecte nu sunt relevante în economia examinării excepţiei de perimare, de vreme ce reprezentantul reclamantei a cunoscut despre această soluţie încă de la data de 2 septembrie 2020.

Ceea ce este relevant este însă că, la data de 31.12.2020, reclamanta a formulat şi cerere de repunere a cauzei pe rol susţinând că a dispărut cauza care a determinat suspendarea judecării procesului.

Aşa fiind, termenul de perimare de 6 luni se poate socoti doar de la data îndeplinirii condiţiei pasivităţii culabile a titularului cererii, cerinţă impusă expres de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., iar această condiţie a lipsei de stăruinţă culpabile a reclamantei putea fi reţinută doar de la data de 2 septembrie 2020, dată de la care se poate afirma că reclamanta cunoştea despre finalizarea definitivă a dosarului de urmărire penală iar orice pasivitate în susţinerea acţiunii şi formularea unei cereri de repunere pe rol în acest sens, îi era imputabilă în sensul acestui text de lege.

Însă de la data de 2 septembrie 2020 până la data la care reprezentantul reclamantei a formulat cererea de repunere pe rol - act de procedură săvârşit în vederea soluţionării acţiunii - au trecut mai puţin de 4 luni, astfel că se constată că cerinţele prevăzute de lege pentru a opera perimarea nu erau îndeplinite întrucât pricina nu a rămas în nelucrare, din motive imputabile reclamantei, pe o perioadă de 6 luni.

Ca atare, constatarea perimării acţiunii înainte de împlinirea termenului de perimare - 26.01.2021, prin interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. precum şi prin ignorarea prevederilor art. 418 alin. (3) din acelaşi act normativ, reprezintă o neregularitate de natură a atrage sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Conform acestui text de lege, actul de procedură (în cazul de faţă decizia instanţei de apel), este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia. Or, este cât se poate de evident că, prin interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor procedurale sus-menţionate, aplicând sancţiunea perimării cererii de chemare în judecată, deşi nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a opera perimarea, instanţa de apel, prin hotărârea pronunţată, a cauzat reclamantei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură emis cu încălcarea cerinţelor procedurale prevăzute de lege.

În considerarea celor evocate, în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ. raportate la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar E.., împotriva deciziei nr. 425/2022 din 17 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, pe care o va casa şi o va trimite spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Atât timp cât, în urma admiterii excepţiei perimării cererii de chemare în judecată, instanţa de prim control judiciar nu s-a pronunţat cu privire la apelurile promovate în cauză, în rejudecare, instanţa de apel va proceda la analiza apelurilor principale promovate de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 726/06.20.2021 şi a sentinţei civile nr. 939/13.12.2021, de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 726/06.10.2021, ambele pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018 iar, în privinţa apelului incident promovat de pârâtă împotriva încheierii de şedinţă din 22.06.2021 pronunţată în acelaşi dosar, analiza instanţei va viza alte motive decât cele ce au fost dezlegate prin prezenta decizie de casare.

În ceea ce priveşte solicitarea intimatei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată în faza de recurs, dovedite cu înscrisurile înaintate la dosar, Înalta Curte notează că, în cazul admiterii unei căi de atac prin care este casată/anulată hotărârea atacată şi trimisă cauza spre rejudecare, cererea nu este încă soluţionată iar procesul urmează a fi tranşat cu ocazia rejudecării. Cum la baza solicitării cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a celui care a pierdut procesul, iar poziţia juridică de parte câştigătoare este determinată de raportul dintre conţinutul obiectului acţiunii şi rezultatul obţinut prin hotărârea de soluţionare a litigiului, se constată că, prin trimiterea cauzei spre rejudecare nu s-a stabilit partea câştigătoare, astfel încât la acest moment nu se poate face aplicarea prevederilor art. 453 C. proc. civ., asupra tuturor cheltuielilor de judecată avansate de părţi urmând a se pronunţa instanţa de apel, cu ocazia rejudecării pricinii, în limitele stabilite prin prezenta decizie de casare, în funcţie de soluţia ce se va pronunţa în cauză şi de concluzia referitoare la partea care va câştiga respectiv partea care va pierde procesul în apel, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar E.., împotriva deciziei nr. 425/2022 din 17 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 aprilie 2024.