Cassation appeal annulled for non-compliance with statutory grounds in civil recourse action for damages from alienated communal land

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 15 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ GÂRCINA - prin Primar, a chemat în judecată pârâta A., aflată în executarea unei pedepse privative de libertate în cadrul Penitenciarului Bacău, pentru ca, în urma administrării probatoriului, instanţa să dispună, în temeiul art. 1.349 şi următoarele din C. civ., obligarea pârâtei la plata sumei de 395.963,2 RON, reprezentând prejudiciul cauzat de pârâtă prin înstrăinarea unor bunuri/terenuri ce au făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. x/19.05.2008 şi nr. 3208/2008, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La 23 ianuarie 2019, reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a solicitat, pe calea acţiunii în regres, obligarea pârâtei la plata sumei de 60.000 RON, în temeiul art. 1.384 C. civ., sumă achitată de U.A.T. creditorilor indicaţi de reclamantă şi moştenitorilor altor creditori.

Ulterior, la 17 aprilie 2019, reclamanta a precizat din nou cuantumul pretenţiilor, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 368.703,86 RON, iar la 21 mai 2019, a depus o nouă precizare, solicitând suma de 69.289,86 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 441/C din 5 iunie 2019, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ GÂRCINA - prin Primar, în sensul că a obligat-o pe pârâta A. să plătească reclamantei suma de 36.549,2 RON, reprezentând prejudiciu.

Prin decizia civilă nr. 207 din 15 iunie 2020, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă A. împotriva sentinţei civile nr. 441/C din 5 iunie 2019, pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins în tot acţiunea. Totodată, a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 2.000 de RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 1762 din 27 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, instanţa a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ GÂRCINA - prin Primar împotriva deciziei nr. 207 din 15 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Prin decizia nr. 273 din 15 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în dosar nr. x/2018, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă A. împotriva sentinţei civile nr. 441/C din 5 iunie 2019, pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

Un prim motiv de recurs vizează faptul că hotărârea atacată este motivată insuficient (incomplet).

Potrivit recurentei-pârâte, decizia recurată este nulă, având în vedere că în considerente nu s-au menţionat elementele impuse de art. 425 lit. b) din C. proc. civ., respectiv: obiectul, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Potrivit recurentei-pârâte, instanţa nu a ţinut cont de motivele pe care le-a invocat, nu a analizat criticile formulate sau aspectele supuse spre soluţionare în apel, motivarea fiind incompletă, fără a se raporta la datele speţei.

Mai arată recurenta-pârâtă că instanţa de apel a respins probele solicitate pentru a nu contrazice instanţa supremă, în acest sens precizând că a solicitat să facă dovada că solicitarea de introducere în cauză a Consiliului Local la fond în judecarea procesului penal i-a fost respinsă. Ca atare, nu se poate reţine că instanţa penală nu a stabilit vinovăţia consilierilor locali, atât timp cât aceştia nu au fost introduşi în cauză. Recurenta-pârâtă susţine şi că celelalte probe (înscrisuri) a fost respinse pe motiv că procesul trebuie judecat cu celeritate.

De asemenea, potrivit recurentei-pârâte, motivarea sumară echivalează cu o nemotivare.

Un alt motiv de casare vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest sens, potrivit recurentei-pârâte, în rejudecarea apelului după casare, în limitele casării stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel a refuzat cercetarea profundă a cauzei, administrarea de probe noi şi a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 1.384 C. civ., precum şi art. 28 din C. proc. pen.

Potrivit recurentei-pârâte, în cauză nu se poate reţine aplicarea art. 28 alin. (1) C. proc. pen., care prevede că hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, care judecă acţiunea civilă doar cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o.

Arată recurenta-pârâtă că instanţa penală a obligat inculpata la plata despăgubirilor civile în solidar cu U.A.T. Comuna Gârcina, fără a individualiza procentul de răspundere.

Obligaţia de plată în solidar a fost determinată de faptul că nu inculpata A. a încasat banii pe terenurile vândute (şi care erau în proprietatea U.A.T. Gârcina conform H.C.L. nr. 35/2006 şi nu a părţilor civile), ci direct U.A.T. Gârcina care i-a folosit peste 10 ani şi care i-a mai solicitat o dată şi de la A..

Arată recurenta-pârâtă că a respectat hotărârea instanţei penale, chiar total nedreaptă şi că a plătit despăgubirile pentru daune morale şi cheltuielile de judecată, conform dovezii de la dosar şi recunoaşterii intimatei-reclamante.

Mai susţine recurenta-pârâtă că instanţa de apel s-a raportat exclusiv la autoritatea de lucru judecat şi la aplicarea art. 28 din C. proc. civ.

Atât timp cât instanţa penală nu a stabilit în cadrul răspunderii solidare modul în care prejudiciul va fi suportat de părţi, această obligaţie revine instanţei civile, neputând fi reţinută autoritatea de lucru judecat.

Din perspectiva interpretării greşite a dispoziţiilor art. 1.384 din C. civ., recurenta-pârâtă arată că nu are nici o relevanţă faptul că reclamanta ar fi avut în cont bani pentru achitarea despăgubirilor la 23.11.2017 (când A. a fost condamnată), deoarece dreptul de regres al părţii responsabile civilmente nu este condiţionat de imposibilitatea de a achita prejudiciul de către aceasta.

Redând conţinutul art. 1.384 alin. (4) C. civ., recurenta-pârâtă susţine că, la data de 23.11.2017, reclamanta trebuia să restituie părţilor civile suma de 335.005 RON, contravaloarea terenurilor pe care a încasat-o şi a folosit-o peste 10 ani, beneficiind de aceasta, plus o sumă de peste 547.808,30 RON, dacă ar fi împrumutat aceşti bani de la bancă, precizând că a anexat la dosar un calcul al dobânzii la un credit de 335.005 RON acordat în mai 2008.

Potrivit recurentei-pârâte, dacă ar fi plătit această sumă, nu s-ar fi produs niciun prejudiciu, fiindcă daunele morale şi cheltuielile de judecată au fost achitate de A., şi nu ar fi fost necesară executarea silită care a însemnat cheltuieli în plus de care se face vinovat reclamanta.

Recurenta-pârâtă arată că a anexat tabelul cu sumele reţinute în contul D.N.A. în cuantum de 24.414 RON care au fost virate părţilor civile, iar faptul că reclamanta nu a achitat suma pe care a încasat-o şi a folosit-o decât după 2 ani nu este culpa sa.

În opinia recurentei-pârâte, mai are relevanţă şi că reclamanta a avut banii în cont şi nu a plătit contravaloarea terenurilor încasate, fiindcă numai după ce a despăgubit părţile civile, pe calea acţiunii în regres, poate pretinde o eventuală restituire de la A..

Recurenta-pârâtă susţine că a săvârşit fapta strict în limitele funcţiei (primar) şi conform dispoziţiilor legale - Legea nr. 215/2001, că a îndeplinit o hotărâre a Consiliului Local, acţionând nu în calitate de persoană fizică, ci în numele U.A.T. Comuna Gârcina, aşa cum se prevede expres în Legea nr. 215/2001.

Sub un ultim aspect, recurenta-pârâtă susţine că au fost încălcate şi art. 22 din C. proc. civ., privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, art. 7 C. proc. civ., privind legalitatea procesului civil şi art. 6 CEDO, privind un proces echitabil.

În drept, recursul se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Părţile au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta-pârâtă, deşi a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a motivat insuficient hotărârea recurată, arătând, generic şi formal, că instanţa nu a analizat criticile formulate sau aspectele supuse spre soluţionare, că nu s-a raportat la datele speţei, precum şi că instanţa a respins probele pe care le-a solicitat, pentru a nu contrazice instanţa supremă.

Înalta Curte arată că aceste argumente nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a invocat greşita interpretare de către instanţa de apel a prevederilor art. 1.384 din noul C. civ., precum şi faptul că, în cauză, nu este incident art. 28 C. proc. pen., argumentele acesteia vizând, însă, situaţia de fapt.

Prin argumentele expuse, recurenta-pârâtă urmăreşte o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Totodată, Înalta Curte reţine că, prin decizia nr. 1762 din 27 septembrie 2022, pronunţată în primul ciclu procesual în dosarul nr. x/2018, instanţa a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Gârcina împotriva deciziei civile nr. 207/2020 din 15 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Prin decizia de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că argumente care au fundamentat concluzia instanţei de apel conform căreia, inclusiv recurenta-reclamantă răspunde pentru prejudiciul cauzat în calitate de coparticipant, încalcă autoritatea de lucru judecat atât a sentinţei penale nr. 40/P din 9 mai 2017 a Tribunalului Neamţ, secţia Penală, cât şi a deciziei penale nr. 1317 din 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia Penală pentru Cauze cu Minori şi de Familie, pronunţate în dosarul nr. x/2015.

A reţinut instanţa de recurs că instanţele penale au condamnat-o numai pe intimata-pârâtă A. pentru săvârşirea faptei penale cauzatoare de prejudicii, recurenta-reclamantă fiind obligată în solidar cu intimata-pârâtă la plata despăgubirilor, în calitate de parte responsabilă civilmente, iar nu de coparticipant la săvârşirea faptei penale.

Totodată, concluzia instanţei de recurs a fost în sensul că răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii cu privire la care s-a statuat că întruneşte cerinţele constitutive ale unei infracţiunii a fost stabilită exclusiv în sarcina intimatei-pârâte A., iar instanţele penale au înlăturat apărările intimatei-pârâte referitoare la pretinsa vinovăţie a consilierilor locali.

Înalta Curte arată că, în al doilea ciclu procesual, sunt incidente dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.

Ca atare, criticile referitoare la răspunderea solidară, la suportarea prejudiciului, la săvârşirea faptei în limitele funcţiei deţinute, la autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanţei penale, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.

Deşi recurenta-pârâtă pretinde faptul că argumentele din cererea de recurs privesc decizia dată de instanţa de apel în rejudecare, în fapt, nemulţumirile privesc însăşi decizia de casare şi se ignoră faptul că instanţa de apel din cel de-al doilea ciclu procesual a fost chemată să verifice modul de soluţionare a acţiunii în regres, în raport de dezlegările date prin decizia de casare.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei nr. 273 din 15 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei nr. 273 din 15 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 aprilie 2024.