Road traffic accident damages: inadmissibility of Supreme Court appeals for devolutive review of factual and expert findings

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la data de 25 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. şi cu intervenientul forţat D., a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: cu titlu de daune patrimoniale: suma de 20.000 euro, reprezentând ansamblul cheltuielilor pentru îngrijirea sănătăţii; în vederea acoperirii prejudiciului neptatrimonial: 1.500.000 euro, pentru suferinţele fizice şi psihice produse reclamantei în urma accidentului rutier; actualizarea sumelor cu dobânda de referinţă B.N.R. şi indexarea despăgubirilor cu rata indicelui de inflaţie, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1594 din 31 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi cu intervenienţii D., şi E..

A admis în parte cererea conexă.

A obligat pârâta să plătească reclamantei daune morale în cuantum de 800.000 euro, în echivalentul în RON la data plăţii.

A obligat pârâta să plătească reclamantei daune materiale în cuantum de 8.527 RON, sumă ce se va actualiza cu rata inflaţiei începând cu data de 17.09.2017 şi până la momentul plăţii efective.

A obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, raportat la art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 asupra sumei de 8.527 RON, începând cu data de 17.09.2017 şi până la momentul plăţii efective.

A respins în rest cererea principală, ca neîntemeiată.

A respins în rest cererea conexă, ca neîntemeiată.

A obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 13.000 de RON şi contravaloare expertiză medico-legală, în cuantum de 187 RON.

Prin decizia civilă nr. 613 din 20 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta- reclamantă A., prin reprezentant legal B., împotriva sentinţei civile nr. 1594 din 31 mai 2022, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă C. S.A. şi cu intimaţii-intervenienţi D. şi E..

A fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost schimbată în parte sentinţa apelantă, în sensul că: a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei 300.000 euro, plătibili în RON la cursul B.N.R. din data plăţii, cu titlu de daune morale la care se adaugă inflaţia şi dobânda legală penalizatoare, începând cu data de 17.09.2017 şi până la momentul plăţii integrale. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în prima instanţă, respectiv onorariu de avocat acordat proporţional cu pretenţiile admise.

A fost menţinută în rest sentinţa apelată.

A fost obligă apelanta-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, onorariu de avocat acordat proporţional cu pretenţiile admise.

Împotriva acestei decizii, atât reclamanta, cât şi pârâta au declarat recurs.

Motivele recursului declarat de reclamantă sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă susţine că hotărâre atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1.385 alin. (1) din C. civ., sens în care arată că instanţa de apel nu a evaluat legal întinderea prejudiciului suferit prin raportare la paleta largă de drepturi vădit lezate în cauză, ci a luat în considerare criterii ce nu se regăsesc nici măcar în doctrina de specialitate precum "realităţile sociale şi economice ale României".

În raport de acest argument, recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că judecătorul apelului nu s-a raportat la suferinţa sa concretă, la particularităţile cauzei, la trauma şi drepturile nepatrimoniale definitiv lezate şi nici la dispoziţiile legale incidente, dând o dezlegare defintivă în baza unor aprecieri subiective şi discriminatorii.

Recurenta-reclamantă invocă lipsa de transparenţă ce caracterizează aprecierea făcută de Curtea de Apel Bucureşti, din moment ce nu se indică şi nu se cunosc, în cadrul acestui proces, care sunt realităţile economice şi sociale invocate şi care au influenţat soluţia în cauză.

Recurenta-reclamantă arată care sunt vătămările corporale suferite, precizând că acestea au necesitat 190-200 zile de îngrijiri medicale şi că, în vederea refacerii stării de sănătate, a suferit până în prezent două intervenţii chirugicale.

Mai precizează recurenta-reclamantă că avea 5 ani la momentul accidentului, prin vătămarea corporală suferită rămânând marcată fizic şi psihic pe viaţă. Chiar dacă la momentul la care a fost efectuată expertiza medico-legală nu s-a putut aprecia asupra deficitului funcţional întrucât regenerarea nervoasă şi vindecarea nu erau complete, prognosticul este extrem de rezervat din moment ce membrul superior drept a rămas la nivelul de dezvoltare de la vârsta de 5 ani (în prezent recurenta având vârsta de 11 ani) şi nici în prezent, la 6 ani de la momentul vătămării, acesta nu poate fi folosit.

Recurenta-reclamantă arată că a suferit o infirmitate fizică permanentă, ce îi va cauza şi pierderea sau diminuarea capacităţii de muncă la momentul la care va avea vârsta suficientă pentru a desfăşura activităţi lucrative, prejudiciul suferit fiind superior aprecierii făcute de Curtea de Apel Bucureşti.

Recurenta-reclamantă susţine că, în aprecierea întinderii prejudiciului nepatrimonial suferit, instanţa ar fi trebuit să pornească de la dispoziţii legale relevante care sunt de natură a oferi suficiente indicii în vederea efectuării unei reparaţii în integralitate a acestuia. Astfel, la paleta largă de drepturi nepatrimoniale de natură constituţională lezate în mod definitiv - dreptul la integritate corporală şi psihică, dreptul la familie, dreptul la muncă - se adaugă şi cele de natură civilă prevăzute în art. 58 C. civ. - "drepturi ale personalităţii".

Potrivit recurentei-reclamante, în aprecierea cu privire la întinderea prejudiciului nepatrimonial, instanţa trebuia să se raporteze la: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost afectate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care vătămarea i-a afectat situaţia familială, profesională şi socială.

Recurenta-reclamantă apreciază că, în privinţa evaluării întinderii prejudiciului nepatrimonial suferit, este imperios necesar să se aibă în vedere consecinţele vătămării pe plan fizic şi psihic, dar şi impactul acestor consecinţe în viaţa socială şi profesională.

În acest sens arată că, fiind victimă inocentă în producerea unui eveniment rutier, a suferit o vătămare extrem de gravă care a determinat un deficit funcţional permanent - monoplegia membrului superior drept, acest aspect fiind confirmat şi de martorul audiat de instanţa de judecată.

Pe plan psihic, recurenta-reclamantă arată că suferă de la vârsta de 5 ani de tulburare de stres postraumatic, a rămas cu o fobie faţă de deplasarea cu orice vehicul (toate deplasările în diferite judeţe au fost făcute cu trenul), şi-a schimbat comportamentul, plânge, are coşmaruri, a devenit mai iritată, agitată, stările de frustrare şi anxietate au produs o stare de inferioritate faţă de ceilalţi copii de vârsta ei, a fost internată în numeroase instituţii medicale, a stat izolată la domiciliu alături de mama şi bunica sa, a fost în imposibilitate de a se juca cu ceilalţi copii de vârsta sa.

Evidenţiind toate aceste elemente sub aspectul tipurilor de prejudicii ce se creionează în prezenta cauză, recurenta-reclamantă arată că a suferit un important prejudiciu de agrement, un important prejudiciu estetic, perceperea alterării aspectului fizic fiind principala cauză a suferinţelor psihice, victima dezvoltând o serie de complexe şi un prejudiciu funcţional cu caracter de continuitate.

Având în vedere că instanţa de apel a apreciat soluţia din cauză luând în considerare criterii subiective ce se află în afara legii şi nu prejudiciul suferit, astfel cum rezultă din particularităţile cauzei, recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că soluţia este una greşită din perspectiva acoperirii integrale a prejudiciului suferit.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului declarat, recurenta-pârâtă critică hotărârea, în ceea ce priveşte reţinerea culpei exclusive a conducătorului auto şi înlăturarea criticilor sale cu privire la culpa în agravarea prejudiciului, arătând că decizia a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 97 alin. (1). indice 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că autoturismul în care călătorea reclamanta, împreună cu mama sa, era un autoturism folosit în scop privat, condus de către intervenientul forţat E..

Prin urmare, recurenta-pârâtă arată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 97 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, reclamanta nefiind exceptată de la obligaţia folosirii dispozitivelor de siguranţă.

Pe de altă parte, astfel cum arată recurenta-pârâtă, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 9 şi 10, care reglementează obligaţia conducătorului de autovehicul de a se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, este o obligaţie distinctă, însă, în acelaşi timp, nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii. Prin urmare, se prezumă că mama reclamantei cunoştea dispoziţiile art. 97 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 şi nu trebuia să accepte ca minora să călătorească în aceste condiţii care au condus la agravarea prejudiciului, paragrafele 4-6 din pag. 13 a deciziei fiind relevante în acest sens.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă susţine că decizia este pronunţată cu încălcarea art. 487 şi urm. C. civ., care reglementează îndatoririle părinteşti şi care impuneau o conduită prudentă din partea mamei reclamantei, în calitate de reprezentant legal. Responsabilitatea conducătorului auto (întervenient forţat) cu privire la obligaţia de informare a ocupanţilor în legătură cu folosirea centurii de siguranţă nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere în ceea ce o priveşte pe mama reclamantei.

Astfel, recurenta-pârâtă consideră că decizia a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 132/2017 şi art. 1.371 alin. (1) teza a doua C. civ.

Aşadar, cenzurarea despăgubirii se justifică, în opinia recurentei-pârâte, în primul rând, prin reţinerea culpei comune.

Referitor la daunele morale, recurenta-pârâtă consideră că soluţia dispusă este rezultatul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 1.391 C. civ., întrucât, potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală, nu s-au putut face aprecieri de certitudine nici cu privire la posibilitatea unei recuperări integrale şi nici cu privire la timpul necesar pentru recuperarea funcţională a membrului superior drept, aspecte care, conform motivării, se răsfrâng tocmai asupra vieţii sociale şi profesionale a reclamantei.

Astfel, chiar dacă despăgubirea trebuie plătită în conformitate cu principiul reparării integrale a prejudiciului, statuat de art. 1.349 C. civ., totuşi, la acest moment, întinderea acestuia este incertă, motiv pentru care recurenta-pârâtă apreciază că se impune reducerea cuantumului daunelor morale acordate.

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, recurenta-pârâtă arată că aceasta nu este supus unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Însă, toate aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimelor.

Recurenta-pârâtă critică decizia instanţei de apel şi în ceea ce priveşte momentul de la care au fost acordate dobânda penalizatoare şi actualizarea cu rata inflaţiei.

În raport de dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurenta-pârâtă susţine că dobânda penalizatoare sancţionează plata cu întârziere a debitului principal şi are rolul unor daune moratorii, nu compensatorii.

Decizia atacată, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, este pronunţată cu greşita aplicare a acestor dispoziţii legale, instanţa de apel reţinând greşit că această categorie a dobânzii ar avea un scop diferit de penalităţile de întârziere reglementate de Legea nr. 132/2017.

Recurenta-pârâtă invocă şi încălcarea art. 21 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 132/2017, în raport de care susţine că stabilirea despăgubirilor este rezultatul evaluării unui probatoriu complex, de natură a rezolva toate aspectele litigiului. Astfel, în cauză au fost administrate proba cu înscrisuri şi expertiza medico-legală, scadenţa fiind în a 11-a zi după comunicarea unei hotărâri definitive.

Din acest punct de vedere, recurenta-pârâtă susţine că decizia este dată şi cu greşita aplicare a art. 1.535 alin. (1) C. civ.

Întrucât răspunderea părţilor implicate şi întinderea acesteia au fost stabilite numai prin hotărâre judecătorească, recurenta-pârâtă apreciază că obligarea sa la plata dobânzii şi a actualizării începând cu data accidentului este nelegală. La 17.09.2017 despăgubirea nu avea un caracter cert, întrucât nu era individualizată şi cuantificată, fiind stabilită ulterior, prin decizia Curţii de Apel Bucureşti.

Recurenta-pârâtă apreciază că este necesar să se facă distincţia dintre ceea ce este paguba suferită şi valoarea acesteia, arătând că, prin pronunţarea hotărârii, dreptul abstract la reparaţie se transformă într-o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, expresie juridică a preţuirii în bani a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.

Recurenta-pârâtă apreciază că, în speţă, daunele nu au caracter cert la data de 07.08.2018, întrucât nu sunt individualizate şi cuantificate prin documente, fiind acordate prin hotărâre judecătorească. Aşadar, numai de la data comunicării hotărârii definitive, daunele sunt cuantificate şi reprezintă creanţă certă.

O ultimă critică vizează încălcarea dispoziţiilor art. 1.523 alin. (2) lit. e) C. civ., susţinând că nu asigurătorul, ci autorul faptei ilicite este de drept în întârziere. Or, asigurătorul RCA plăteşte despăgubiri nu pe bază delictuală, ci în baza contractului de asigurare RCA, în conformitate cu termenii şi condiţiile stabilite prin ordinul menţionat, termeni şi condiţii care constituie clauzele contractului de asigurare RCA.

Aşadar, despăgubirea pe care asigurătorul RCA o poate acorda nu urmează în totalitate despăgubirea pe care persoana vinovată este obligată să o plătească în conformitate cu principiul reparării integrale a prejudiciului.

Dispoziţiile legale se referă la obligaţia asigurătorului de a plăti despăgubirea în 10 zile de la primirea hotărârii judecătoreşti definitive privind suma pe care trebuie să o plătească. Cum reclamantul nu poate şti dacă pârâtul nu îşi va îndeplini această obligaţie în termenul legal, iar buna-credinţă se prezumă, solicită respingerea capătului de cerere ca neîntemeiat şi arată că în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 538/2019.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reclamanta a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă, prin care a solicitat respingerea recursului.

La 20.10.2023, recurenta-reclamantă a depus la dosar cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care, în opinia sa, contravin art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1) şi (2), art. 53, art. 124 şi art. 126 din Constituţia României.

Cererea a fost comunicată la 2.11.2023, pentru ca celelalte părţi să depună puncte de vedere.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 9.11.2023, iar aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Recurenta-pârâtă a depus note de şedinţă cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prealabil, având în vedere că prin cererea din 20.10.2023, recurenta-reclamantă a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care, în opinia sa, contravin art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1) şi (2), art. 53, art. 124 şi art. 126 din Constituţia României, Înalta Curte va disjunge această cerere şi va fixa termen de judecată la data de 12 iunie 2024, ora 09:00, cu citarea părţilor.

Analizând recursurile declarate în cauză sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, Înalta Curte constată că prin cererile de recurs, atît recurenta-reclamantă, cât şi recurenta-pârâtă au indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă susţinerile pe care le-au dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

Casarea unei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Întrucât ambele părţi critică cuantumul daunelor morale acordate, reclamanta din perspectiva încălcării art. 1.385 alin. (1) C. civ., iar pârâta în sensul greşitei aplicări a art. 1.391 din acelaşi Cod, Înalta Curte va expune considerente comune acestor critici.

Astfel, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă invocă nelegala evaluare a prejudiciului în raport de suferinţele concrete, de particularităţile cauzei, de trauma suferită, de drepturile patrimoniale lezate, făcând trimitere la situaţia de fapt, la perioada de îngrijiri medicale necesare, la consecinţele în plan fizic şi psihic pe care le suportă.

În schimb, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a apreciat în mod nelegal cu privire la cuantumul daunelor morale, în raport de concluziile raportului de expertiză medico-legală, având în vedere că întinderea prejudiciului nu este certă.

Însă, aceste susţineri nu pot reprezenta chestiuni de nelegalitate, deoarece, aşa cum rezultă din cererile de recurs, dezvoltarea lor s-a efectuat întemeiat pe situaţia de fapt şi pe elementele probatorii ale cauzei în apel, prin modalitatea de argumentare a incidenţei ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele antamând aspecte ce ţin de fondul cauzei, incompatibile cu prezenta cale de atac declarată, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii şi nu temeinicia ei.

În acest context, analiza criticilor din recurs impune concluzia că textele de lege pretins încălcate au fost invocate în mod formal, recurentele criticând, în realitate, modalitatea de interpretare şi apreciere a situaţiei de fapt şi a probelor administrate în apel.

Or, motivul de casare invocat implică raportarea criticilor formulate la conţinutul deciziei care formează obiect al căii extraordinare de atac, iar nu repunerea în discuţie a fondului cauzei.

Recurenta-pârâtă, în susţinerea recursului declarat, a mai invocat şi greşita aplicare a art. 97 alin. (1)1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, încălcarea art. 1.371 C. civ. şi a art. 13 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 132/2017, greşita aplicare a art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, precum şi încălcarea art. 21 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 132/2017, a art. 1.535 alin. (1) şi art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ.

Însă, Înalta Curte arată că argumentele recurentei-pârâte, prezentate de aceasta drept motive de recurs, nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel, respectiv în apărările formulate prin întâmpinare nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-pârâtă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Prin urmare, Înalta Curte va disjunge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., formulată de recurenta-reclamantă A., prin reprezentant legal B., va fixa termen pentru judecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale la data de 12 iunie 2024, ora 09:00, cu citarea părţilor.

Pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursurile declarate de recurenta-reclamantă A., prin reprezentant legal B., şi de recurenta-pârâtă C. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu F., împotriva deciziei civile nr. 613 din 20 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Disjunge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., formulată de recurenta-reclamantă A., prin reprezentant legal B..

Fixează termen pentru judecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale la data de 12 iunie 2024, ora 09:00, cu citarea părţilor.

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă A., prin reprezentant legal B., şi de recurenta-pârâtă C. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu F., împotriva deciziei civile nr. 613 din 20 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 aprilie 2024.