Revizuire for contradictory judgments: positive res judicata effect does not require identity of object, only a related legal issue.

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 558, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale la 15 iunie 2023 în dosarul nr. x/2023, s-a admis cererea în anulare formulată de debitoarea U.A.T. Municipiul Baia Mare, în contradictoriu cu creditoarea A. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 910 din 12 aprilie 2023, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/2023, care a fost schimbată în parte, în sensul că:

S-a admis în parte cererea de emitere a ordonanţei de plată formulată de către creditoarea A. S.A., în contradictoriu cu debitoarea UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL BAIA MARE.

S-a ordonat debitoarei să achite creditoarei suma de 20.618,92 RON, reprezentând penalităţi contractuale de întârziere aferente debitului principal în sumă de 219.350,26 RON înscris la poziţiile 1 şi 2 din factura fiscală seria x nr. x/27.04.2022 şi a fost respinsă ca neîntemeiată cererea cu privire la penalităţile de întârziere aferente debitului înscris la poziţiile 3, 4 şi 5 din aceeaşi factură.

A fost obligată debitoarea să achite creditoarei cheltuieli de judecată în sumă de 2.342 de RON, din care 200 de RON taxă judiciară de timbru şi 2.142 de RON onorariu avocaţial parţial.

Împotriva acestei hotărâri, societatea A. S.A. a formulat cerere de revizuire.

Prin decizia civilă nr. 449 din 18 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 558 din 15 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Cluj, care a fost păstrată în întregime.

Revizuenta A. S.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii.

În susţinerea cererii, recurenta-revizuentă arată că în mod nelegal, instanţa de revizuire a apreciat că pentru a exista hotărâri definitive potrivnice este necesar a exista identitate de obiect între litigiile soluţionate prin aceste hotărâri, fiind încălcate dispoziţiile art. 430 alin. (2), art. 431 alin. (2), art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

În acest sens, recurenta arată că revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu implică în mod necesar şi obligatoriu identitatea de obiect între litigiile soluţionate prin hotărârile potrivnice, considerentele primei instanţe de revizuire adăugând la lege.

În aceeaşi ordine de idei, recurenta-revizuentă arată că identitatea de obiect a litigiilor soluţionate prin hotărârile potrivnice, nu a fost prevăzută de legiuitor ca "cerinţă indispensabilă" pentru "a opune lucrul anterior judecat, dacă are legătură cu acest litigiu", în raport de art. 431 C. proc. civ., respectiv de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Dimpotrivă, coroborând dispoziţiile art. 430 alin. (2) şi 431 alin. (2) C. proc. civ., rezultă cu suficientă claritate, că în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, legiuitorul a stabilit doar să existe "un lucru anterior judecat într-un alt litigiu", care "are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", fără să prezinte vreo relevanţă, dacă există sau nu o identitate de obiect, între cele două litigii.

De altfel, astfel cum susţine recurenta-revizuentă, împrejurarea că legiuitorul a avut în vedere la stabilirea caracterului potrivnic a două hotărâri definitive inclusiv situaţia în care caracterul potrivnic derivă din efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat rezultă şi din prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., care dispune în sensul că, dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Aşadar, potrivit recurentei-revizuente, condiţia priveşte doar existenţa unei dezlegări în drept ce are o legătură cu soluţionarea celui de al doilea litigiu, condiţie pe deplin îndeplinită în prezenta speţă, dat fiind că în acest litigiu, în discuţie era aplicarea aceleiaşi clauze penale din contractul cu executare succesivă, a aceloraşi tipuri de lucrări, în baza aceloraşi tarife, cu unică diferenţă la nivel de cantitate de servicii (utilizatorii serviciului nu produc aceeaşi cantitate de deşeuri, lună de lună), aspect care fusese anterior dezlegat în drept de către Tribunalul Specializat Cluj.

Or, din acest punct de vedere, considerentele instanţei de revizuire în sensul că nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect, dat fiind că fiecare somaţie de plată este întemeiată pe facturi diferite care atestă cuantumul serviciilor prestate în temeiul contractului, dar pe perioade diferite de timp, iar identitatea de obiect este o condiţie indispensabilă pentru reţinerea acestui caz de revizuire, sunt vădit nelegale, reprezentând o adăugare la lege, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi literatura de specialitate.

Recurenta-revizuentă precizează că, în cauza dedusă judecăţii, există identitatea de părţi şi de cauză, dar nu şi de obiect (care este doar similar - fiind diferite luna şi cantităţile serviciilor prestate), acest aspect fiind arătat explicit în cererea de revizuire.

Astfel, există un singur contract cu executare succesivă, una şi aceeaşi clauză penală privind penalităţile de întârziere, acelaşi tarif de aplicat pentru lucrările prestate în fiecare lună, diferind doar cantitatea de lucrări, de la lună la lună. Or, aşa fiind, devin imposibil de acceptat două interpretări şi aplicări diametral opuse ale aceleiaşi clauze penale.

Recurenta-revizuentă susţine că, în speţa dedusă judecăţii în revizuire, Tribunalul Cluj nu a respins penalităţile de întârziere pentru motive de fapt privind întârzierea la plată, ci pentru că exact aceeaşi clauză penală privind penalităţile, a fost interpretată şi aplicată total opus, faţă de modul în care a fost interpretată şi aplicată de aceeaşi instanţă anterior.

Raportat la dezlegarea în drept de către Tribunalul Specializat Cluj a chestiunii aplicabilităţii clauzei penale de la art. 4.5 din contract în ceea ce priveşte întârzierea la plata facturilor cuprinzând contravaloarea serviciului prestat, recurenta-revizuentă invocă încălcarea dispoziţiilor art. 430-431 C. proc. civ., precum şi încălcarea de către instanţa de revizuire a art. 6 din C.E.D.O. în ceea ce priveşte principiul securităţii raporturilor juridice şi, odată cu acesta, şi a dreptului la un proces echitabil.

Contrar celor reţinute de către instanţa de revizuire, recurenta-revizuentă arată că problema stabilirii pe cale convenţională a cuantumului daunelor moratorii conform art. 4.5 din contract tuturor lucrărilor înscrise în factură a fost dezlegată în drept definitiv, impunându-se cu forţa juridică a unei constatări jurisdicţionale, care trebuie respectată.

Ca atare, recurenta-revizuentă apreciază că statuările contrare ale instanţei de revizuire încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (art. 430 - 431 C. proc. civ.).

Convenţia părţilor, astfel cum subliniază recurenta-revizuentă, cu privire la cuantumul convenţional al daunelor moratorii, a primit o sferă de aplicare diferită prin hotărâri definitive (a fost apreciată ca aplicabilă şi respectiv ca inaplicabilă aceluiaşi tip de lucrări executate în baza aceluiaşi contract), aceasta redând în extras, comparativ, considerentele celor două instanţe.

Într-o altă critică, recurenta-revizuentă arată că argumentele instanţei de revizuire în sensul că prima instanţă ar fi aplicat art. 4.5 din contract fără o analiză detaliată a incidenţei cu privire la fiecare dintre serviciile înscrise în facturi, respectiv în ce măsură ar corespunde celor convenite de părţi cu privire la incidenţa clauzei penale, nu vin decât să confirme încălcarea instituţiei autorităţii de lucru judecat.

Potrivit recurentei-revizuente, indiferent şi independent de cât de detaliată sau nu, ar fi fost analiza unei instanţe atunci când a pronunţat sau a reţinut o dezlegare în drept, acesta se impune a fi respectată ca atare şi avută în vedere ca un dat juridic imuabil, în caz contrar, autoritatea de lucru judecat nu rămâne decât o formă (fără fond) care permite o nouă dezlegare în drept a "lucrului judecat" (art. 431 Cod procedură civilă), chiar şi una vădit contrară.

În raport de art. 431 C. proc. civ., recurenta-revizuentă subliniază că legiuitorul nu a precizat nicăieri că lucrului anterior judecat, îi sunt recunoscute efectele doar sub condiţia ca analiza lui juridică să fi fost detaliată, ci a dispus expres că un lucru anterior judecat într-un alt litigiu care are legătură cu litigiul ulterior, se impune a fi respectat, ca atare, fără a fi permise orice fel de discuţii, detaliate sau nu, în susţinerea ori dimpotrivă, în combaterea lui.

Sub un ultim aspect, recurenta-revizuentă expune aspecte doctrinare şi jurisprudenţiale privind autoritatea de lucru judecat şi revizuirea pentru motivul contrarietăţii de hotărâri.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 Cod procedură civilă.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care s-a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare şi, în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-revizuente, iar aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează:

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

În cauza pendinte, revizuenta A. S.A. a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, potrivit cărora revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior şi, în cazul efectului pozitiv, instanţa nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situaţii juridice.

În forma anterioară modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018, analiza soluţiilor pe care instanţa de revizuire le putea adopta, a impus concluzia că numai efectul negativ al autorităţii de lucru judecat putea fi valorificat, ca motiv de revizuire, întrucât anularea ultimei hotărâri, nedublată de posibilitatea rejudecării, ar fi lăsat noul litigiu nesoluţionat.

De aceea, efectul pozitiv poate fi invocat, ca temei al revizuirii, numai în procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 - cerinţă îndeplinită în speţă, deoarece procesul de faţă a început la 3 martie 2023, iar în noua formă a Codului, aplicabilă în cauză, art. 513 alin. (4) a fost completat, oferind instanţei de revizuire posibilitatea de a "trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

În raport de aceste considerente, Înalta Curte reţine că instanţa de revizuire, în decizia recurată, a enumerat printre condiţiile de admisibilitate a cererii îndeplinirea cerinţei triplei identităţi: de părţi, obiect şi cauză, în raport de care a reţinut că nu este îndeplinită cerinţa identităţii de obiect.

Astfel, instanţa de revizuire a arătat că cele patru dosare nu au acelaşi obiect, deşi caracterul pretenţiilor este similar, întrucât fiecare somaţie de plată este întemeiată pe facturi diferite, care atestă cuantumul serviciilor prestate în temeiul contractului, dar pe perioade diferite de timp şi a concluzionat în sensul că similaritatea obiectului nu se confundă cu identitatea acestuia, iar identitatea de obiect este o condiţie indispensabilă pentru reţinerea acestui caz de revizuire.

Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 513 alin. (4) Cod procedură civilă, "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Efectul negativ al autorităţii de lucru judecat este consacrat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

În schimb, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat este reglementat de art. 431 alin. (2) Cod procedură civilă, conform căruia "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

În timp ce efectul negativ al autorităţii de lucru judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, efectul pozitiv implică existenţa unei chestiuni litigioase definitiv tranşate între aceleaşi părţi, ce nu mai poate fi repusă în discuţie într-un proces ulterior.

În consecinţă, cerinţa identităţii de părţi este comună ambelor aspecte ale autorităţii de lucru judecat.

Această concluzie decurge inclusiv din principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti consacrat de art. 435 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora".

În raport de dispoziţiile legale enunţate anterior, Înalta Curte observă că instanţa de revizuire a analizat autoritatea de lucru judecat din perspectiva efectului negativ şi nu a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, astfel cum a invocat revizuenta, cu încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) Cod procedură civilă, raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

Reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., restul criticilor invocate de către recurenta-revizuentă nu mai poate fi analizat.

În consecinţă, în raport de considerentele înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta-revizuentă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 449 din 18 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-revizuentă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 449 din 18 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Casează decizia civilă nr. 449 din 18 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 aprilie 2024.