Contractual liability appeal annulled for non-conforming cassation grounds; lost-profits claim stands rejected.

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., în reorganizare, prin administratorul judiciar B., a chemat în judecată U.A.T. BĂICOI, PRIN PRIMAR, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 7.867.663 RON, beneficiu nerealizat în perioada 27.06.2016-10.05.2019; cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 20 noiembrie 2019, reclamanta a depus o cerere modificatoare a acţiunii sale sub aspectul temeiului de drept, în sensul în care acesta este art. 1.350 alin. (2) C. civ., răspundere civilă contractuală, având în vedere că faptul generator al invocării beneficiului nerealizat este contractul de concesiune încheiat între părţi, numărul 3865/20.06.1997, celelalte dispoziţii invocate rămânând incidente, precizând, sub aspectul perioadei solicitate, că data de la care solicită beneficiul nerealizat este de la 9.10.2016-10.05.2019 (şi nu 27.06.2016).

Prin încheierea din 18 mai 2022, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantei privind refacerea/efectuarea unui nou raport de expertiză, apreciind că prin lucrarea efectuată, expertul desemnat în cauză a răspuns obiectivelor încuviinţate şi a avut în vedere la cele două variante întocmite inclusiv susţinerile reclamantei, urmând ca instanţa să aprecieze pertinenţa raportului întocmit de expert. Prin aceeaşi încheiere, instanţa a amânat pronunţarea la 2 iunie 2022, pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise.

Prin sentinţa nr. 84 din 2 iunie 2022, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă, ca neîntemeiată; a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta U.A.T. Băicoi, ca neîntemeiată şi a respins acţiunea precizată şi modificată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 213 din 24 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii de şedinţă din 18 mai 2022 şi a sentinţei nr. 84 din 2 iunie 2022, ambele pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A ORAŞULUI BĂICOI, PRIN PRIMAR, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

După expunerea argumentelor privind admisibilitatea căii de atac declarate şi a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă arată că înţelege să critice soluţia instanţei de apel dată prin încheierea de şedinţă din 27 aprilie 2023, prin care a fost respinsă cererea sa cu privire la încuviinţarea unei noi expertize specialitatea evaluarea întreprinderii. De asemenea, precizează că înţelege să critice şi soluţia dată de instanţa de apel cu privire la motivul de apel prin care a criticat încheierea de şedinţa din 18 mai 2022, pronunţată de prima instanţă.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, în raport de dispoziţiile art. 338 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în termen legal, a solicitat instanţei de fond să îi încuviinţeze efectuarea în cauză a unei noi expertize tehnice contabile, având aceleaşi obiective ca şi cea precedentă.

Recurenta-reclamantă precizează că, prin cererea formulată, a arătat instanţei de fond că numai urmare a unei noi expertize instanţa putea aprecia cu privire la eventuale concluzii contradictorii ale expertizelor efectuate.

În aceeaşi ordine de idei, recurenta-reclamantă precizează că, anterior acestei cereri, a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit în cauză, apreciind că răspunsurile expertului, fie au fost necorespunzătoare, fie nu au răspuns obiectivelor, aceste aspecte justificând refacerea raportului de expertiză.

Recurenta-reclamantă precizează şi că, în susţinerea cererii de refacere a raportului de expertiză, a arătat instanţei şi opinia separată a expertului parte, concluziile acestuia fiind total diferite de cele ale expertului desemnat.

În acest sens, recurenta-reclamantă reia criticile expuse în apel cu privire la nelegalitatea încheierii din 18 mai 2022.

În ceea ce priveşte încheierea de şedinţa din 27 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 255-258 C. proc. civ., respingând solicitarea sa de a-i fi încuviinţată suplimentarea probatoriului cu expertiza tehnică judiciară specialitatea evaluarea întreprinderii.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că expertiza tehnică judiciară specialitatea evaluarea întreprinderii, având ca şi obiective evaluarea în perioada 2016-2019 din perspectiva veniturilor pe care societatea ar fi putut să le realizeze dacă nu ar fi existat culpa contractuală (fapta delictuală contractuală a intimatei-pârâte), contrar celor reţinute de instanţa de apel, era o probă pertinentă, concludentă, de natură să conducă la lămurirea cauzei sub toate aspectele. În acest sens, expune argumente referitoare la situaţia de fapt şi concluzionează în sensul că, prin respingerea acestei probe, instanţa de apel i-a negat dreptul la un proces echitabil.

Recurenta-reclamantă arată că înţelege să critice soluţia dată de instanţa de apel cu privire la probatoriul suplimentar solicitat şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de casare invocat, recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a înţeles să respingă cerea sa de suplimentare a probatoriului, cu motivarea că, deşi a constat că reclamanta nu este decăzută din dreptul de a formula o astfel de solicitare, în ce priveşte utilitatea expertizei, a apreciat că aceasta nu este utilă, pertinentă şi concludentă pentru soluţionarea cauzei, raportat la ansamblul material probator administrat şi având în vedere specificul procedurii de evaluarea a întreprinderii, fără ca instanţa să expună considerente în acest sens.

Din prisma aceluiaşi motiv de casare, recurenta-reclamantă susţine că decizia recurată este dată cu reţinerea unor motive străine de natura cauzei, întrucât soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2020, soluţionat în apel de Tribunalul Prahova prin decizia nr. 529 din 20 aprilie 2022, nu are nicio înrâurire asupra obiectului cererii analizate în cauza pendinte.

Detaliind această critică, recurenta-reclamantă susţine că pârâta a lipsit-o în mod abuziv, pe perioada arătată, de obiectul concesiunii, fapt ce i-a produs un prejudiciu substanţial.

În evaluarea prejudiciului, a arătat că, anterior emiterii H.C.R.L. nr. 64/2014 a încheiat abonamente privind intrarea în Staţiunea Băile Valea Stelii, în anul 2016, aceasta fiind activitatea desfăşurată la momentul evacuării, precum şi faptul că a fost lipsită de veniturile ce ar fi trebuit realizate din activităţile organizate în cortul de evenimente, precum şi cele realizate din exploatarea motelului şi a restaurantului.

Mai susţine recurenta-reclamantă că, la data evacuării sale abuzive, corturile de evenimente, la fel şi clădirile ce existau instalate pe terenul concesionat, au fost preluate şi exploatate abuziv de către pârâtă, pe toată durata cât a fost lipsită de folosinţa obiectivului concesionat, deşi deţinea autorizaţie de funcţionare, activităţile comerciale fiind desfăşurate în mod licit.

În aceeaşi ordine de idei, recurenta-reclamantă arată că lipsa autorizaţiei de construire şi obligaţia de a intra în legalitate nu schimbau cu nimic situaţia dedusă judecăţii, respectiv faptul că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi a lipsit-o de folosinţa bunului concesionat, de folosinţa şi exploatarea corturilor de evenimente.

În raport de hotărârea pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. x/2020, definitivă la data de 20.04.2022, recurenta-reclamantă susţine că abia de la acest moment se pune în discuţie obligaţia sa de a desfiinţa construcţiile (cortul de evenimente), această dată situându-se în afara perioadei pentru care a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă arată că plăteşte impozite şi taxe, atât către bugetul local, cât şi către bugetul central şi că pârâta nu-şi poate invoca propria turpitudine, sens în care expune ample argumente cu privire la modul de derulare a relaţiilor cu pârâta şi la parcursul litigios cu aceasta.

În acest sens, recurenta-reclamantă apreciază că se impune a se avea în vedere şi decizia nr. 10 din 28 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 50/1991, în sensul că, în ipoteza în care partea nu a demarat sau nu a finalizat, în termenul acordat, procedura de intrare în legalitate, iar autoritatea nu a obţinut o hotărâre de demolare a construcţiei, termenul stabilit prin procesul-verbal de contravenţie este unul de recomandare şi nu unul obligatoriu.

Un ultim motiv de recurs invocat vizează faptul că, în cauză, soluţia a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă arată că, în raport de art. 1.516 C. civ., creditorul "are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei", iar în cazul în care, prin neexecutarea la timp, fără justificare sau culpabilă a obligaţiei, acestuia i se cauzează un prejudiciu, creditorul are dreptul la daune-interese.

Recurenta-reclamantă apreciază că, din moment ce instanţa fondului a reţinut în mod corect culpa pârâtei, constând în încălcarea obligaţiilor contractuale, este de neconceput că aceasta nu a avut nicio urmare, respectiv că nu a existat niciun prejudiciu pe care să-l fi suferit.

Recurenta-reclamantă arată că înţelege să critice decizia recurată, respectiv considerentul potrivit căruia, din ansamblul probelor administrate în cauză reiese că a înregistrat pierdere şi nu profit.

Potrivit recurentei-reclamante, concluzia instanţei este eronată, motivat de faptul că în mod nelegal, fără niciun argument, cu aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la răspunderea contractuală, instanţa a înlăturat prejudiciul pe care l-a suferit ca urmare a lipsei de folosinţă a corturilor de evenimente, a restaurantului şi a hotelului.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, în faţa instanţei de apel, a fost administrată proba cu expertiza judiciară, specialitatea contabilitate, însă, supradimensionarea cheltuielilor, din punct de vedere matematic, a condus la concluzia că activitatea sa era generatoare de pierderi. Potrivit recurentei-reclamante, pentru exactitatea calculelor, expertul ar fi trebuit să determine veniturile în funcţie de sursa lor şi cheltuielile după natura acestora, pentru a concluziona care este venitul din vânzări de bilete. Astfel, la pronunţarea soluţiei, solicită instanţei să aibă în vedere concluziile opiniei separate, formulate de d-na. expert parte C., varianta cu venituri aferente cortului de evenimente.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că, atât din raportul de expertiză realizat de expertul desemnat de instanţă, D., cât şi de expertul parte, C., reiese că a fost privată de realizarea de profit din cauza lipsei de posesie din perioada supusă analizei. În conformitate cu concluzia expertului desemnat D., profitul estimat ca fiind nerealizat este de 754.984 RON, iar plecând de la această premisă, rezultând o diferenţă de profit de 1.921.363 RON.

Mai arată că diferenţele de valoare sunt generate de ipotezele de lucru şi de raţiunea fiecărui expert, că activitatea economică este caracterizată de imprevizibilitate, de faptul că modul de gestionare a oricărei afaceri ţine în mare măsură de persoanele care realizează activitatea managerială şi de variabile din exterior, esenţial pentru dezlegarea pricinii fiind faptul că pierderea constată nu se datorează, aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond, lipsei sale de performanţă economică, ci culpei intimatei-pârâte.

Recurenta-reclamantă, în ceea ce priveşte cel de al doilea obiectiv al expertizei, arată că dna. expert a ajuns la concluzia ca pretenţiile sale sunt întemeiate, astfel că soluţia la care a ajuns instanţa de apel, este inexplicabilă.

Pentru argumentele arătate, recurenta-reclamantă insistă că varianta corectă este cea în care se au în vedere toate investiţiile şi construcţiile realizate, neexistând niciun temei de drept sau faptic care să îndreptăţească instanţa să elimine de la analiză veniturile ce s-ar fi putut realiza din exploatarea corturilor de evenimente sau a oricăror alte construcţii edificate pe terenul concesionat şi din a căror exploatare ar fi realizat profit dacă nu ne împiedică în mod abuziv de intimata-pârâtă.

În cazul casării, solicită instanţei de recurs, în raport de prevederile art. 494 alin. (2) C. proc. civ., să se dispună trimiterea cauzei către o instanţă de acelaşi grad cu instanţa a cărei soluţie face obiectul casării, aceasta servind intereselor unei bune administrări a actului de justiţie, întrucât apărătorul intimatei-pârâte este soţul unui magistrat al Curţii de Apel Ploieşti.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

La 28.11.2023, intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat, în principal, inadmisibilitatea recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, intimata-pârâtă a arătat că, în raport de valoarea pretenţiilor şi de decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, decizia atacată este definitivă. De asemenea, a invocat şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare, precum şi excepţia de netimbrare sau insuficienta timbrare a recursului.

La 21.12.2023, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, în raport de excepţia nulităţii, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a admite excepţia, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte arată că, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă, condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 Cod procedură civilă.

Înalta Curte reţine că argumentele expuse de recurenta-reclamantă în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează, pe de o parte, nelegalitatea încheierii din 18 mai 2022, pronunţate de prima instanţă, iar pe de altă parte, a încheierii din 27 aprilie 2023, pronunţate de instanţa de apel.

Sub un prim aspect, Înalta Curte arată că nu pot constitui critici de nelegalitate în recurs argumente expuse în susţinerea cererii de apel, referitoare la nelegalitatea încheierii din 18 mai 2022, pronunţate de prima instanţă, cărora instanţa de prim control judiciar le-a dat o soluţie.

Motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu reiterarea susţinerilor părţilor de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv.

De asemenea, nu reprezintă critici de nelegalitate nici argumentele care vizează încheierea din 27 aprilie 2023, prin care instanţa de apel a respins cererea reclamantei de suplimentare a probatoriului cu expertiza tehnică judiciară specialitatea evaluarea întreprinderii, în susţinerea cărora se invocă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 255-258 C. proc. civ.

Înalta Curte arată că, potrivit dispoziţiilor art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2) Cod procedură civilă.

Instanţa de recurs arată că, în planul probaţiunii judiciare, chestiune lăsată de lege în atributul instanţelor de fond, instanţele au o marjă de apreciere asupra utilităţii probelor, adică a aptitudinii acestora de a duce în mod direct sau implicit la soluţionarea procesului, conform art. 255 alin. (1) C. proc. civ., în exercitarea principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, statornicit prin art. 22 din acelaşi cod.

Resorturile interne ale instanţei de fond, care justifică hotărârea acesteia de a admite ori respinge o probă, apreciind asupra utilităţii sale în demersul procesual al părţilor de a dovedi starea de fapt pe care se întemeiază pretenţiile judiciare, nu pot fi cenzurate în recurs, cale extraordinară de atac prin care, în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., poate fi verificată doar încălcarea normelor de procedură.

Din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a invocat că instanţa de apel a respins cererea sa de suplimentare a probatoriului, limitându-se a arăta că proba nu este pertinentă, concludentă şi utilă, în raport de ansamblul material probator administrat şi de specificul procedurii de evaluare a întreprinderii. Pe de altă parte, recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu reţinerea unor motive străine de natura cauzei.

Astfel cum Înalta Curte a arătat mai sus, aprecierea instanţei de apel cu privire la utilitatea unui mijloc de probă nu poate fi cenzurată în prezenta cale de atac.

Sub un alt aspect, în ceea ce priveşte critica recurentei-reclamante referitoare la faptul că decizia recurată cuprinde şi motive străine de natura cauzei, Înalta Curte arată că se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nemotivarea hotărârii, motivarea sa contradictorie sau prezentarea, de către instanţa a cărei hotărâre este recurată, numai a motivelor străine de natura pricinii.

Or, argumentele expuse de recurenta-reclamantă din perspectiva motivului de casare invocat, în sensul că soluţia pronunţată în cauza nr. 3080/204/2020 nu are nicio înrâurire cu privire la cauza pendinte, că a încheiat abonamente, anterior emiterii H.C.R.L. nr. 64/2014, pentru accesul în Staţiunea Băile Valea Stelii, în anul 2016, că intimata-pârâtă a utilizat corturile de evenimente şi celelalte clădiri, că a plătit taxele şi a impozitele cu privire la imobile, precum şi că pârâta nu îşi poate invocat propria culpă, reprezintă critici de netemeinicie, şi nu de nelegalitate. De altfel, în susţinerea acestor critici, recurenta-reclamantă a făcut ample trimiteri la situaţia de fapt.

Referitor la ultimul motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte precizează că, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, casarea se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă, în susţinerea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., face ample trimiteri la situaţia de fapt, la proba cu expertiza administrată în cauză, precum şi la modul în care probele au fost interpretate de către curtea de apel.

În realitate, recurenta-reclamantă critică modalitatea în care instanţa de apel a evaluat starea de fapt pe care s-a întemeiat decizia atacată pe baza probelor administrate, într-o manieră pe care aceasta o consideră incorectă deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei acţiunii.

Întrucât temeinicia stării de fapt reţinute de instanţa devolutivă nu poate fi repusă în discuţie în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte arată că motivele de nelegalitate astfel formulate nu se circumscriu şi nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată de recurenta-reclamantă.

Astfel, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu a expus critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi nu a arătat în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, cerinţe care nu au fost respectate de către recurenta-reclamantă.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced şi având în vedere că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii, invocată de intimata-pârâtă şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 213 din 24 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 213 din 24 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 aprilie 2024.