Accessory intervention inadmissible for lacking current interest: distinct loan relationship vs. underlying property dispute

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă, examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2018 la 13 februarie 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii B. şi S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: obligarea pârâţilor, în solidar, la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului teren situat în municipiul Miercurea Ciuc, str. x, identificat prin CF x Miercurea Ciuc, sub nr. cadastral x, teren intravilan în suprafaţă de 6.880 mp, precum şi a celor două imobile construcţie situate în municipiul Miercurea Ciuc, str. x, identificat prin CF x Miercurea Ciuc, sub nr. cadastral x, construcţii industriale în suprafaţă totală de 1.850 mp, începând din 01.09.2016 până la plata efectivă al sumei; obligarea la plata dobânzilor legale; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1111 din 29 octombrie 2021, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă şi, în consecinţă: au fost obligaţi pârâţii, în solidar, să îi plătească reclamantei echivalentul în RON al sumei de 54.900 euro (900 euro lunar de la 01.09.2016 până la 01.10.2021), precum şi 13.543 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii primei instanţe, pârâţii au declarat apel.

În calea de atac a apelului, D. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul apelanţilor.

Prin încheierea din 10 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie în interesul apelanţilor, formulată de D..

D. a declarat recurs împotriva acestei încheieri.

În susţinerea recursului, recurentul arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în speţă aceasta constând în greşita aplicare a prevederilor art. 61, raportat la art. 32 şi art. 33 C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de intervenţie, ca inadmisibilă, motivat de faptul că intervenientul nu ar justifica un interes actual, ci doar un eventual interes viitor.

Potrivit recurentului, nelegalitatea acestei încheieri rezultă din argumentele reţinute de Înalta Curte în jurisprudenţa sa, privitoare la prevederile art. 61 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în sensul că interesul intervenientului accesoriu este mai degrabă unul preventiv, prin formularea cererii de intervenţie acesta urmărind prevenirea unui prejudiciu pe care l-ar putea suferi, direct sau indirect dacă partea în favoarea cărei intervine nu ar avea câştig de cauză.

Mai susţine recurentul că Înalta Curte a constatat că, în completarea art. 32 C. proc. civ., care prevede condiţiile de exercitare a acţiunii civile, art. 33 C. proc. civ. impune ca interesul să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

Prin urmare, condiţia determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerinţa existenţei interesului însuşi.

Aşadar, potrivit recurentului, în jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a statuat, la fel ca şi în doctrină, natura atipică a intervenţiei voluntare accesorii în rândul mijloacelor juridice puse la dispoziţie de legiuitor persoanelor interesate, instanţa fiind pusă în situaţia de a evalua interesul intervenientului nu prin prisma pretenţiilor pretinse, ci a consecinţelor pe care soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză le poate avea asupra drepturilor sale.

Or, în cauza de faţă, recurentul consideră că a justificat un interes, în sensul de a evita consecinţele pe care o eventuală respingere a apelului şi de menţinere a soluţiei instanţei de fond ar produce-o în privinţa sa.

Astfel, arată că apelantul B. i-a adus la cunoştinţă faptul că, în măsura în care acţiunea în pretenţii a S.C. A. S.R.L. s-ar admite, va formula o cerere de chemare în judecată împotriva sa, pentru recuperarea sumelor la plata cărora ar fi obligat.

Mai arată că, la momentul acordării împrumutului de 60.000 euro, avea cunoştinţă despre folosinţa pe care o exercita asupra imobilelor din litigiu, precum şi de faptul că le cumpărase de la societatea falită anterior deschiderii procedurii falimentului, însă nu a reuşit să finalizeze procedurile de întabulare, motiv pentru care urma ca după cumpărarea imobilelor să iau măsuri pentru reglementarea situaţiei juridice a acestora.

Astfel cum a arătat în cererea de intervenţie, asociatul şi administratorul A. S.R.L. nu a făcut nicio referire în cadrul dosarului nr. x/2019 la creanţa pretinsă în prezenta cauză, motiv pentru care nu a avut cunoştinţă despre iniţierea litigiului.

În acest context, se vede nevoit să suporte atât executarea silită demarată împotriva sa de apelantul B., dar şi un litigiu prin care să se solicite tragerea sa la răspundere pentru sumele la care acesta ar fi obligat în acest proces.

Recurentul arată că acesta este motivul pentru care a iniţiat cele două demersuri judiciare: pe de o parte, înregistrarea dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Tribunalului Harghita, având ca obiect pretenţii, pentru suportarea de către A. S.R.L. a cotei de 90% din contravaloarea împrumutului de 60.000 euro, iar pe de altă parte, formularea cererii de intervenţie accesorie.

Sub un ultim aspect, precizează că, în cazul în care ar fi obligat la restituirea sumei de 60.000 euro, cu dobânzile aferente, şi ar mai fi chemat în judecată şi de către pârâtul B. pentru suma de 54.900 euro, din totalul de 865.740,98 RON, ce i se cuvine conform deciziei nr. 129/A/2022 ca şi drepturi patrimoniale, ar mai rămâne numai cu suma derizorie de aproximativ 59.000 euro.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata S.C. A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Intimaţii S.C. C. S.R.L. şi B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat admiterea recursului.

Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinări.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea de la 3 mai 2023, comunicarea acestuia părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 20 septembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată la data de 15 noiembrie 2023, în şedinţă publică.

La 8 noiembrie, intimaţii-pârâţi au depus note de şedinţă, prin care au solicitat respingerea cererii de recurs ca rămasă fără obiect, având în vedere faptul că prin declaraţia autentificată sub nr. x/16.02.2023 de B.I.N. E., reclamanta a arătat că înţelege să renunţe la dreptul pretins în dosarul nr. x/2018.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2023, s-a dispus suspendarea judecării recursului declarat în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 7 decembrie 2023, intimaţii-pârâţi au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol.

Prin încheierea din 7 februarie 2024 a fost respinsă cererea de repunere a cauzei pe rol şi a fost menţinută măsura suspendării.

La 23 februarie 2024, intimaţii-pârâţi au formulat o nouă cerere de repunere a cauzei pe rol.

Recursul a fost repus pe rol la 10 aprilie 2024.

Analizând recursul cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru considerentele care vor fi redate în cele ce urmează.

Prealabil, se impune a se arăta că, deşi recurentul a invocat în susţinerea cererii motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a expus critici care vizează încălcarea sau aplicarea greşită de către instanţa de apel a normelor de drept material, ci încălcarea prevederilor art. 61 şi a art. 32 şi art. 33 C. proc. civ., aşadar a normelor de procedură. Aceste critici se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din această perspectivă urmând a fi efectuată analiza acestora.

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

Potrivit art. 61 C. proc. civ., "(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. (2) Intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta. (3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi".

Este de menţionat că o cerere de intervenţie accesorie, formulată în condiţiile art. 63 C. proc. civ., presupune ca cel care o formulează să aibă un interes propriu în a susţine apărările părţii în favoarea căreia intervine, în limitele procesuale existente în dosarul în care intervine, atunci când hotărârea ce s-ar pronunţa i-ar prejudicia drepturile şi interesele.

Articolul 33 C. proc. civ. prevede că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, iar conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., printre condiţiile de exercitare a acţiunii civile se regăseşte şi justificarea unui interes.

Din cuprinsul normelor legale sus-menţionate rezultă că şi terţul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenţiei, aceasta fiind o condiţie sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acţiunii civile.

Aşadar, intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept al său, astfel, el trebuie să urmărească obţinerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine.

Se poate aprecia că, susţinând una dintre părţile iniţiale, terţul urmăreşte să preîntâmpine pronunţarea unei hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situaţie de natură a-i compromite propriile drepturi.

În speţă, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii B. şi S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: obligarea pârâţilor, în solidar, la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului teren situat în municipiul Miercurea Ciuc, str. x, identificat prin CF x Miercurea Ciuc, sub nr. cadastral x, teren intravilan în suprafaţă de 6.880 mp, precum şi a celor două imobile construcţie situate în municipiul Miercurea Ciuc, str. x, identificat prin CF x Miercurea Ciuc, sub nr. cadastral x, construcţii industriale în suprafaţă totală de 1.850 mp, începând din 01.09.2016 până la plata efectivă al sumei; obligarea la plata dobânzilor legale aferente sumei; cu cheltuieli de judecată.

În cauză, în apel, D. a formulat cerere de intervenţie accesorie, care a fost respinsă ca inadmisibilă, instanţa de apel reţinând că raportul juridic dintre apelantul-pârât B. şi intervenient este independent de raportul juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte reţine că în memoriul de recurs, în susţinerea interesului, recurentul arată că apelantul B. i-a adus la cunoştinţă faptul că, în măsura în care acţiunea în pretenţii a reclamantei S.C. A. S.R.L. s-ar admite, va formula o cerere de chemare în judecată împotriva sa, pentru recuperarea sumelor la plata cărora ar fi obligat, că asociatul şi administratorul A. S.R.L. nu a făcut nicio referire în cadrul dosarului nr. x/2019 la creanţa pretinsă în prezenta cauză, astfel că nu a avut cunoştinţă despre iniţierea litigiului, că va fi nevoit să suporte atât executarea silită demarată împotriva sa de apelantul B., dar şi un litigiu prin care să se solicite tragerea sa la răspundere pentru sumele la care acesta ar fi obligat în acest proces.

Ca o consecinţă a acestor situaţii, conchide în sensul că, în cazul în care ar fi obligat la restituirea sumei de 60.000 euro, cu dobânzile aferente, şi ar mai fi chemat în judecată şi de către pârâtul B. pentru suma de 54.900 euro, din totalul de 865.740,98 RON, ce i se cuvine conform deciziei nr. 129/A/2022 ca şi drepturi patrimoniale, ar mai rămâne numai cu suma derizorie de aproximativ 59.000 euro.

Înalta Curte, faţă la argumentele invocate de recurent, reţine că nu este îndeplinită condiţia interesului la conformitatea cu finalitatea specifică impusă de legiuitor, întrucât, aşa cum judicios a reţinut instanţa de apel, în raport de litigiul dedus judecăţii şi un eventual litigiu pe care l-ar putea promova pârâtul B. împotriva intervenientului, interesul nu este actual, ci este un eventual interes viitor, raporturile juridice fiind distincte.

Astfel, în cauza pendinte, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor B. şi S.C. C. S.R.L. la plata contravalorii lipsei de folosinţă a unui imobilul compus din teren şi clădiri, în timp ce interesul alegat de către recurent în susţinerea cererii de intervenţie vizează un raport juridic rezultat din contractul de împrumut încheiat cu pârâtul B., ce a primit încheierea de dată certă nr. 1/23.05.2022.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că nu poate reţine solicitarea intimaţilor-pârâţi din notele de şedinţă depuse la dosar la 8.11.2023, în sensul respingerii recursului a rămas fără obiect, faţă de declaraţia autentificată sub nr. x din 16.02.2023 de B.I.N. E. prin care reclamanta a arătat că renunţă la dreptul pretins în dosar nr. x/2018, câtă vreme instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de renunţare la drept.

Faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul, ca nefondat. În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-intervenient D. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 RON către intimata-reclamantă A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-intervenient D. împotriva încheierii din 10 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Obligă recurentul-intervenient D. la plata sumei de 5.000 RON către intimata-reclamantă A. S.R.L., cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 aprilie 2024.