Conflict of jurisdiction in joint enforcement: Unity of execution instance binds forum for all debtors despite differing domiciles

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 15.11.2023 pe rolul Judecătoriei Oradea, secţia Civilă, sub numărul x/2023, Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat, la cererea creditoarei B. S.R.L., încuviinţarea executării silite împotriva debitorilor C. S.R.L. şi D. în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere nr. x/01.03.2021, înregistrat la organele fiscale din Cluj Napoca în data de 12.10.2021.

În drept, au fost invocate prevederile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 6812/2023 pronunţată la 21 noiembrie 2023, Judecătoria Oradea, secţia Civilă a admis în parte cererea de încuviinţare a executării silite împotriva debitoarei C. S.R.L. doar în ceea ce priveşte obligaţia de plată a chiriei restante şi a penalităţilor aferente. S-a mai dispus disjungerea şi formarea unui nou dosar în ceea ce priveşte cererea de încuviinţare a executării silite împotriva debitorului D., dosar înregistrat sub numărul x/2023. În acest dosar, Judecătoria Oradea, secţia Civilă, prin încheierea nr. 6822/2023 pronunţată la 21 noiembrie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

În considerentele acestei încheieri s-a reţinut, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află domiciliul debitorului, în cauză, debitorul D. având domiciliul în Bucureşti, str. x, bl. P+4. De asemenea, instanţa a considerat că, în ceea ce îl priveşte pe acest debitor, în cauză nu poate opera o prorogare a competenţei, reţinând paragraful 74 al Deciziei nr. 20/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 112 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în ipoteza în care se încalcă o normă de competenţă de ordine publică.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, secţia Civilă sub acelaşi număr de dosar, iar prin sentinţa civilă nr. 776 din 14 februarie 2024, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, şi, în consecinţă, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În argumentarea soluţiei, s-a constatat că, în dosarul de executare nr. 2419/2023 al Biroului Executorului Judecătoresc A., s-a solicitat executarea silită împotriva debitorului principal din contractul de închiriere nr. x/01.03.2021, C. S.R.L., precum şi împotriva fideiusorului D.. Instanţa a apreciat că executarea silită se efectuează atât cu privire la debitorul principal, cât şi cu privire la garant, reţinând că dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se completează cu cele art. 112 alin. (1) din acelaşi cod, care se aplică prin analogie în faza de executare silită. De asemenea, s-a făcut trimitere la considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 20/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin care s-a consacrat principiul unicităţii instanţei de executare, actuala reglementare interzicând pluralitatea de instanţe de executare.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 4 martie 2024.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, secţia Civilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc A., la solicitarea creditoarei B. S.R.L., de încuviinţare a executării silite atât împotriva debitorului principal C. S.R.L., cât şi împotriva garantului fideiusor D., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere nr. x/01.03.2021, înregistrat la organele fiscale la data de 12.10.2021.

Determinarea instanţei de executare se face prin raportare la dispoziţiile art. 651 C. proc. civ., prin care se stabileşte că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, se constată că prin încheierea nr. 6812/2023, pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2023, a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitoarei C. S.R.L., fiind disjunsă cererea în ceea ce îl priveşte pe fideiusorul D..

Prin Decizia nr. 20/2021 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, amintită de instanţele aflate în conflict, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a statuat în sensul respectării principiului unicităţii instanţei de executare, reţinând că din momentul încuviinţării executării silite, care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale, este determinată instanţa de executare, care este unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii, s-au mai reţinut următoarele:

"(76). Conform dispoziţiilor art. 648 din C. proc. civ., creditorul, în condiţiile legii, poate urmări, în limita creanţei şi a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat şi bunurile terţilor care au garantat plata datoriilor debitorului (fideiusor, garant ipotecar). (77). Faptul că, în temeiul principiului disponibilităţii, creditorul are dreptul să ceară executarea silită în acelaşi timp a mai multor debitori prin aceeaşi cerere de executare silită nu trebuie pus sub semnul egalităţii cu existenţa unei coparticipări procesuale pasive în faza execuţională a procesului civil.

Aceasta, pentru că creditorul este obligat să iniţieze, în mod separat, o procedură de executare distinctă pentru fiecare dintre debitorii săi, prin procedură de executare înţelegându-se modalitatea concretă de realizare a creanţei, iar nu formarea obligatorie a unor dosare execuţionale separate, întrucât, deşi fizic mai mulţi debitori pot figura ca părţi în cadrul aceluiaşi dosar de executare, din punct de vedere juridic prezenţa fiecăruia dă naştere unor demersuri execuţionale distincte şi separate, în considerarea caracterului propriu al patrimoniului fiecăruia.

Executarea silită îşi păstrează şi în aceste situaţii caracterul unipatrimonial, actele de urmărire fiind efectuate prin raportare la patrimoniul fiecărui debitor, constituirea unui singur dosar de executare fiind doar o opţiune a creditorului, care poate stabili cadrul procesual execuţional, drept componentă a principiului disponibilităţii, prin raportare la limitele stabilite prin titlul executoriu. (78). Aşadar, situaţia pluralităţii de debitori, pentru care un creditor porneşte executarea silită în temeiul unui singur titlu împotriva mai multor debitori, nu se confundă cu coparticiparea procesuală pasivă care, de regulă, este exclusă în cadrul celei de-a doua faze a procesului civil. (...) (79).

Chiar dacă este real faptul că în cuprinsul C. proc. civ. nu se regăseşte o dispoziţie normativă care să statueze expres că odată ce instanţa de judecată a încuviinţat executarea silită aceasta devine competentă să soluţioneze contestaţiile la executare, în condiţiile în care există cel puţin doi debitori care au domiciliul sau sediul, după caz, în raza de competenţă a unor instanţe diferite, iar art. 651 din acelaşi cod cuprinde o normă de competenţă pentru soluţionarea acestor tipuri de cereri, numai această interpretare a textelor de lege incidente dă eficienţă principiului unicităţii instanţei de executare."

Prin urmare, din perspectiva dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare a fost stabilită odată cu pronunţarea încheierii de încuviinţare a executării silite împotriva debitoarei C. S.R.L., acest aspect nemaiputând fi reapreciat.

Totodată, Înalta Curte reţine că textul art. 651 C. proc. civ., forma în vigoare la 15 noiembrie 2023, data sesizării Judecătoriei Oradea cu cererea de încuviinţare a executării silite în dosarul nr. x/2023, nu distinge între debitorul principal şi accesoriu, astfel că, în cauză, stabilirea competenţei instanţei de executare nu se poate face prin raportare la dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., cum eronat s-a reţinut în cauză.

Prin încuviinţarea executării silite împotriva debitorului principal C. S.R.L., în temeiul prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. interpretate din perspectiva considerentelor obligatorii ale deciziei nr. 20/2021 pronunţate în recurs în interesul legii, Judecătoria Oradea, devenind instanţă de executare, este competentă teritorial să soluţioneze şi cererea de încuviinţare a executării silite împotriva fideiusorului garant D., potrivit dreptului de opţiune al creditorului, care a înţeles să demareze procedura execuţională printr-o cerere unică şi împotriva terţului care a garantat plata.

Pentru considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, secţia Civilă, căreia i se va trimite dosarul spre soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoria Oradea, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2024.