Insolvency claimant’s forum choice upheld; Tribunal Brăila found competent in negative jurisdiction conflict.

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 30.05.2023, pe rolul Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub numărul x/2023, reclamanta A. S.R.L., societate aflată în procedura insolvenţei, reprezentată legal prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei totale de 1.569.946,92 RON, actualizată cu rata inflaţie la daţa plăţii, reprezentând contravaloare facturi neachitate; penalităţi de întârziere în cuantum de 0,35% pe fiecare zi de întârziere, de la data scadenţei fiecărei facturi la data plăţii, iar în subsidiar, obligarea pârâtei lą plata dobânzii legale penalizatoare între profesionişti, de la data scadenţei până la data plăţii efective.

Reclamanta a arătat că locul executării relaţiilor contractuale se află în localitatea D. din judeţul Brăila, sesizând Tribunalul Brăila în temeiul dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1270, art. 1350, art. 1720, art. 1548, art. 1523 alin. (1) lit. d), art. 1535 alin. (1), art. 1531 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 152 pronunţată la 15 noiembrie 2023, Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanţa.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut, în esenţă, că, reclamanta a înţeles să promoveze acţiunea prin raportare la locul unde a fost predată o parte din marfă, însă părţile nu au încheiat un contract scris anterior derulării relaţiilor comerciale, motiv pentru care nu sunt aplicabile regulile privind competenţa teritorială alternativă. Potrivit imstanţei, împrejurarea că o parte din marfă a fost livrată de reclamantă în localitatea D., judeţul Brăila, nu poate constitui o cauză care să determine competenţa în favoarea unei alte instanţe decât cea stabilită conform regulii generale, competentă fiind instanţa de la domiciliul pârâtei conform art. 107 C. proc. civ.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă sub acelaşi număr de dosar, iar prin sentinţa civilă nr. 80 din 1 februarie 2024, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, şi, în consecinţă, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, sens în care a fost suspendată judecarea cauzei.

În argumentarea soluţiei, s-a constatat că, în raport cu obiectul şi cauza cererii introductive, competenţa teritorială este de ordine privată, indiferent dacă părţile au încheiat sau nu contract de prestări servicii şi dacă în cuprinsul acestuia au menţionat locul executării.

Potrivit art. 129 alin. (3) din C. proc. civ., excepţia de necompetenţă teritorială este de ordine privată şi poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, conform dispoziţiilor art. 130 alin. (3) din acelaşi cod. Neinvocarea excepţiei necompetentei teritoriale de către pârât face ca norma de competenţă să devină absolută pentru instanţa iniţial învestită, aceasta fiind legată de învestirea reclamantei, fără a mai avea posibilitatea de a o înlătura.

În condiţiile în care reclamanta a înţeles să introducă acţiunea la Tribunalul Brăila după criteriul locului de executare al contractului conform art. 113 pct. 3 C. proc. civ., iar pârâta nu a invocat excepţia necompetentei teritoriale, Tribunalul Brăila a rămas instanţa competentă în judecarea cauzei.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 7 februarie 2024.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Tribunalul Brăila şi Tribunalul Constanţa şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei ce are ca obiect pretenţia reclamantei derivată din executarea obligaţiilor contractuale, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale celor două instanţe cu privire la aplicarea unor norme de competenţă teritorială.

Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.", textul de lege reglementând competenţa teritorială de drept comun.

În conformitate cu dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi act normativ, mai este competentă şi instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.

În considerarea acestui temei de drept care reglementează competenţa teritorială alternativă, art. 116 C. proc. civ. prevede că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Astfel, în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea instanţei competente aparţine reclamantului, iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial alternativ, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât, prin introducerea acţiunii, s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

Pe cale de consecinţă, instanţa nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei din oficiu ori la cererea pârâtului, şi nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii sale, în favoarea unei alte instanţe.

Înalta Curte reţine că prin cererea introductivă reclamanta a invocat dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., arătând că înţelege să introducă acţiunea la Tribunalul Brăila, după criteriul locului de executare al contractului.

Aşadar, competenţa instanţei trebuie stabilită cu respectarea principiului disponibilităţii, în limitele deduse judecăţii de către reclamantă, care a înţeles astfel să formuleze o acţiune în pretenţii împotriva pârâtei în temeiul relaţiilor contractuale/comerciale, fiind astfel în ipoteza unei cereri privind executarea unui contract.

Înalta Curte reţine că pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată a instanţei iniţial învestite, astfel cum prevede art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.. Prin neinvocarea necompetenţei teritoriale în condiţiile normei anterior menţionate, ulterior acestui moment, Tribunalul Brăila nu îşi mai putea declina, din oficiu, competenţa.

Pentru considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, căruia i se va trimite dosarul spre soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2024.