Flight delay compensation: Competency of creditor assignee under Regulation 261/2004 and exclusive territorial jurisdiction for passengers

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 05.01.2023, pe rolul Judecătoriei Buftea, secţia Civilă, sub numărul x/2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta la plata sumei de 250 Euro, reprezentând compensaţie întârziere zbor, la care se adaugă dobânda legală calculată de la înregistrarea cererii şi până la achitarea debitului. Au fost solicitate, de asemenea, cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 5, 6 şi 7 din Regulamentul CE 261/2004, art. 1522, art. 1566-1586 din C. civ., precum şi jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene - cauzele C-402/07, C-432/07 şi C-394/14.

Prin sentinţa nr. 10952 pronunţată la 29 noiembrie 2023, Judecătoria Buftea, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale exclusive, invocată din oficiu, şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Baia Mare.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut, în esenţă, că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, este instituită o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la locul de plecare sau de sosire a avionului.

Potrivit instanţei, din biletul de transport aerian anexat, ce constată încheierea unui contract de transport, rezultă că zborul operat de societatea pârâtă a avut ca punct de decolare aeroportul din Baia Mare, România, iar ca punct de sosire Antalya, Turcia.

Prin urmare, s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Baia Mare, în a cărei circumscripţie se află locul de plecare a zborului.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare, secţia Civilă sub acelaşi număr de dosar, iar prin sentinţa civilă nr. 2371/2024 din 23 februarie 2024, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, şi, în consecinţă, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, fiind suspendată judecata cauzei în acest sens.

În argumentarea soluţiei, a constatat instanţa că dispoziţiile art. 7 din Regulamentul Uniunii Europene nr. 1215/2012 au relevanţă din perspectiva competenţei internaţionale, iar, odată stabilită competenţa instanţelor române, instanţa naţională competentă teritorial se stabileşte potrivit normelor dreptului intern.

S-a mai reţinut că, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cererilor de valoare redusă, art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. face trimitere expresă la dispoziţiile de drept comun şi că art. 7 din Regulamentul UE nr. 1215/2012 nu are caracterul unei norme de competenţă exclusivă, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, în condiţiile în care această excepţie nu a fost invocată de către pârâtă, prima instanţa învestită nu o putea invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluţioneze pricina.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 4 martie 2024.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia Civilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de valoare redusă, formulată, în condiţiile art. 1026 şi urm. C. proc. civ., prin care reclamanta A. S.A., persoană juridică română, solicită obligarea pârâtei Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A, societate de naţionalitate română, care avea, la data declanşării litigiului, sediul în municipiul Otopeni, str. x F, judeţul Ilfov, aflat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Buftea, la plata sumei de 250 Euro, echivalentul în RON, reprezentând compensaţie întârziere zbor, conform art. 7 alin. (1) lit. a) din Regulamentul CE 261/2004.

Potrivit art. 1.028 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de valoare redusă în primă instanţă aparţine judecătoriei, competenţa teritorială stabilindu-se potrivit dreptului comun.

Din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, mai este competentă instanţa locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Baia Mare ar fi putut fi competentă să judece litigiul. Însă, aşa cum prevede expres art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri, constând în plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire, aceste norme de competenţă teritorială alternativă sunt, aşa cum rezultă din economia art. 126 din C. proc. civ., norme de competenţă de ordine privată de la care părţile pot deroga, fie în scris, fie verbal în faţa instanţei de judecată, fie tacit prin sesizarea de către reclamant a unei alte instanţe decât cea competentă potrivit legii, urmată de neinvocarea de către pârât a excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine privată în termenul limită stabilit de lege.

Aşa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa supremă constată că Judecătoria Buftea, sesizată de reclamantă, nu era îndreptăţită să invoce din oficiu excepţia de necompetenţă de ordine privată, devenind competentă a soluţiona pricina ca efect al învestirii sale de către titulara cererii de chemare în judecată, urmată de neinvocarea de către pârâtă a excepţiei de necompetenţă în termenul limită reglementat de lege.

Instanţa supremă formulează observaţia că, în cauză, nu sunt incidente considerentele Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 9 iulie 2009, pronunţată în cauza C-204/08, reţinute de Judecătoria Buftea ca temei al soluţiei de declinare, întrucât reclamanta A. S.A. este cesionarul creanţei şi profesionist al sectorului de recuperare creanţe în domeniul transportului aerian de pasageri, iar nu pasagerul zborului, astfel că nu beneficiază de protecţia specială pe care Regulamentul nr. 261/2004 o asigură pasagerilor, în cazul unui transport aerian dintr-un stat membru în alt stat membru.

În plus, Înalta Curte reţine considerentele de la paragraful 45 din hotărâre:

"O asemenea posibilitate de alegere recunoscută reclamantului respectă, pe lângă criteriul de proximitate, şi cerinţa de previzibilitate, întrucât permite atât reclamantului, cât şi pârâtului să identifice cu uşurinţă instanţele susceptibile să fie sesizate. Mai mult, aceasta este conformă obiectivului de securitate juridică, alegerea reclamantului fiind limitată, în cadrul articolului 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuţă din Regulamentul nr. 44/2001, la două instanţe posibile. În plus, trebuie amintit că reclamantul poate în continuare să sesizeze instanţa de la domiciliul pârâtului, în temeiul articolului 2 alin. (1) din regulamentul menţionat, cu alte cuvinte, în speţă, în temeiul articolului 60 alin. (1) din acelaşi regulament, instanţa în circumscripţia căreia operatorul de transport aerian îşi are sediul statutar, administraţia centrală sau centrul de afaceri, ceea ce este conform cu articolul 33 din Convenţia de la Montréal".

Pentru considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia Civilă, căreia i se va trimite dosarul spre soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2024.