Loss of procedural standing following company deregistration: nullity of claims against an insolvent debtor lacking legal personality

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 mai 2018 pe rolul Judecătoriei Constanţa, secţia Civilă sub nr. x/2018, reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.A. şi chematul în garanţie A. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 26.616,01 RON, reprezentând contravaloare cheltuieli privind AM 771 conform situaţiei de lucrări nr. x/10.06.2015, achitate parţial şi actualizarea sumei cu rata inflaţiei până la momentul plăţii

Prin cererea înregistrată la 21 septembrie 2018 reclamanta a modificat acţiunea, arătând că înţelege să se judece, în principal, cu pârâta A. S.R.L., respectiv să cheme în garanţie societatea A. S.A.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.270 şi art. 1.350 C. civ.

De asemenea, au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 7962 din 5 iulie 2019 pronunţată de Judecătoria Constanţa, secţia Civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, dosarul fiind înregistrat pe rolul secţiei a VI-a Civile sub acelaşi număr de dosar.

Prin încheierea din 30 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a dispus, ca urmare a stării de insolvenţă a chematului în garanţie A. S.A., disjungerea cererii de chemare în garanţie şi formarea dosarului nr. x/2019 cu privire la această cerere. În dosarul nou format s-a acordat termen la 27 noiembrie 2019, în vederea discutării suspendării cauzei.

Prin încheierea din 1 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucuresţi, secţia a VI-a civilă s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, suspendarea judecăţii cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 2298 din 12 octombrie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019 s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, încetarea procesului civil dintre reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A. şi pârâta A. S.A. prin lichidator judiciar B..

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A., care a fost admis prin decizia civilă nr. 610A din 20 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Bucureşti, secţia a VI-a civilă, fiind anulată sentinţa apelată.

În rejudecare, a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei şi constatată nulitatea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta A. S.A., prin lichidator judiciar B.., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a invocat caracterul contradictoriu al constatării instanţei de apel, potrivit căreia, cererea de chemare în judecată, formulată în anul 2018, este nulă, întrucât a fost îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă, în condiţiile în care societatea pârâtă a fost radiată în noiembrie 2021.

A arătat recurenta că nu poate fi pus semnul egalităţii între perioada în care reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată şi presupusa perioada în/din care ar fi rezultat pretinsa lipsă a capacităţii procesuale de folosinţă a uneia dintre societăţile pârâte.

Or, a presupune că lipsa capacităţii procesuale de folosinţă există pentru toate persoanele juridice aflate într-un oarecare stadiu şi/sau procedură de insolvenţă/incapacitate de plată, înseamnă a nega principiile insolvenţei, prevăzute de Legea nr. 85/2006 şi Legea nr. 85/2014.

S-a învederat astfel că, asemănător tribunalului, care în mod greşit a dispus încetarea procesului în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 85/2014, instanţa de apel a constatat intervenirea lipsei capacităţii procesuale a pârâtei cu cinci ani înainte ca aceasta să intervină.

A invocat recurenta considerentele deciziei nr. 379 din 5 februarie 2015 pronunţate în recurs de secţia a II-a Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a arătat că, în cazul unei societăţi radiate, poate răspunde administratorul acesteia.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea normelor de drept material, ca urmare a faptului că instanţa de apel a anulat acţiunea, pentru motive apărute la mai bine de trei ani de la introducerea acesteia.

Recurenta a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 31/1990 a societăţilor, respectiv art. 237 care la alin. (1) prevede că "Atunci când un asociat răspunde nelimitat pentru obligaţiile societăţii pe durata funcţionării acesteia, răspunderea sa pentru aceste obligaţii va fi nelimitată şi în faza dizolvării şi, dacă este cazul, a lichidării societăţii", iar la alin. (13), faptul că:

"Bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerţului, în condiţiile alin. (8) - (10), le revin acţionarilor/asociaţilor".

Au fost invocate şi dispoziţiile art. 253 din Legea nr. 31/1990 referitoare la atribuţiile lichidatorilor, potrivit cărora, aceştia sunt obligaţi să facă toate demersurile pentru achitarea debitelor societăţilor în lichidare.

De asemenea, potrivit art. 261 alin. (11) "Bunurile rămase din patrimoniul societăţii radiate din registrul comerţului, în condiţiile prezentului articol, revin acţionarilor/asociaţilor, în condiţiile legii."

A mai arătat recurenta că, în cauză, sunt incidente şi prevederile art. 3 din Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, A. S.A., în calitate de producător, fiind responsabilă pe temeiul răspunderii civile delictuale, prevăzute la art. 1.349 C. civ., pentru prejudiciul creat recurentei-reclamante.

S-a mai invocat şi încălcarea principiului bunei-credinţe în raporturile contractuale, reglementat de art. 14 C. civ.

Astfel, s-a învederat că, în cauză, a fost demonstrată reaua-credinţă a debitoarei, care, deşi a recunoscut în mod expres debitul, nu a înţeles să îl achite în întregime, instanţa de apel de asemenea omiţând aceste aspecte.

Chiar dacă sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată nu au fost menţionate în bilanţul de lichidare a societăţii, acest fapt nu atrage caracterul nedatorat al sumei, cu atât mai mult cu cât obligaţia de plată era cunoscută şi parţial achitată de foarte mult timp.

Atât timp cât datoria nu este contestată, neplata acesteia nu poate conduce decât la o îmbogăţire fără justă cauză a pârâtei în detrimentul recurentei.

Titulara memoriului de recurs a invocat jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în acord cu care, principiul încrederii legitime impune ca legislaţia să fie clară şi mai ales predictibilă, unitară şi coerentă, impunând, de asemenea, limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice şi stabilitatea regulilor instituite prin acestea.

A mai susţinut recurenta că, în calitatea sa de reclamantă, a depus copii certificate ale documentelor doveditoare, ale contractului, evidenţele de plată şi comunicările cu reprezentanţii pârâtei, demonstrând caracterul întemeiat al cererii.

În cele din urmă, recurenta a amintit că, iniţial, acţiunea a fost formulată împotriva A. S.A. şi a chematei în garanţie A. S.R.L., precum şi că aceasta din urmă este continuatoarea celei dintâi.

Potrivit recurentei, aceste societăţi au acţionat simbiotic, prima în calitate de producător, iar cea de-a doua în calitate de furnizor al produselor livrate, care asigura de altfel şi "service-ul" produselor, astfel cum rezultă şi din denumirea societăţii, A. S.R.L., asumându-şi astfel responsabilitatea pentru prejudiciile provocate ca urmare a neconformităţii produselor livrate. De asemenea, ambele societăţi au aceeaşi conducere şi acelaşi sediu social.

Pentru motivele expuse, s-a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxele judiciare de timbru achitate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 28 septembrie 2023.

La data de 3 noiembrie 2023, B.., societate profesională de reorganizări şi lichidări judiciare, a depus note scrise, prin care a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a A. S.A., precum şi a practicianului în insolvenţă B..

S-a arătat astfel că, prin sentinţa nr. 767 din 25.06.2012, pronunţată în dosarul nr. x/2011, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a confirmat planul de reorganizare judiciară al debitoarei A. S.A., pe o perioadă de trei ani de zile.

Având în vedere că debitoarea nu a putut respecta planul de reorganizare, prin sentinţa nr. 371/2016 din 27.06.2016, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost dispusă deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei A. S.A.

În cele din urmă, prin sentinţa nr. 236/2021 din 20.09.2021 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă, s-a dispus închiderea procedurii de insolvenţă deschisă împotriva debitoarei A. S.A., în temeiul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, radierea debitoarei din evidenţa Oficiului Registrului Comerţului Olt, precum şi descărcarea lichidatorul judiciar B.. de orice atribuţii şi responsabilităţi privind debitoarea A. S.A.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 16 ianuarie 2024, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La 9 februarie 2024 recurenta-reclamantă a depus la dosar punct de vedere cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului, solicitând obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 19 martie 2024 Înalta Curte a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pentru considerentele arătate în cuprinsul acelei încheieri, şi a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată în şedinţă publică la data de 9 aprilie 2024, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei-pârâte, care face inutilă cercetarea în fond a cauzei, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 32 C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condiţiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenţie şi justifică un interes", dispoziţii care se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul apărărilor, precum şi căilor de atac.

Aşadar, pentru promovarea oricărei cereri de chemare în judecată sau căi de atac, partea trebuie să dovedească îndeplinirea cumulativă a condiţiilor anterior menţionate.

Totodată, instanţa supremă reţine că art. 56 alin. (1) C. proc. civ. dispune în sensul că, "poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile", iar alin. (3) al aceluiaşi text normativ prevede că "lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă fiind lovite de nulitate absolută".

Capacitatea de folosinţă este acea parte a capacităţii procesuale, care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual. Conţinutul capacităţii de folosinţă, constând în dreptul persoanei juridice de a avea drepturi şi obligaţii civile, conform art. 206 C. civ., se desfăşoară între momentul înregistrării şi cel al radierii persoanei juridice. Textul art. 244 C. civ. prevede că persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulităţii, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiinţare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege, iar art. 251 alin. (1) din acelaşi cod dispune că persoanele juridice încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.

Totodată, prevederile art. 1 din Legea nr. 31/1990 stabilesc că societăţile cu sediul în România sunt investite cu personalitate juridică, iar unul dintre efectele personalităţii juridice este dreptul societăţii de a sta în justiţie ca reclamantă sau pârâtă, drept care subzistă până la radierea societăţii din registrul comerţului.

Radierea unei societăţi din registrul comerţului are drept efect încetarea capacităţii procesuale de folosinţă şi de exerciţiu a acesteia şi, prin urmare, societatea radiată nu poate avea calitate procesuală, această operaţiune având semnificaţia încetării existenţei persoanei juridice.

În cauză, Înalta Curte constată că societatea intimată, pârâta A. S.A., a fost radiată din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, ca urmare a închiderii procedurii insolvenţei dispuse prin sentinţa nr. 236/2021 din 20.09.2021 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la data de 03.11.2021, potrivit deciziei nr. 519/2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Odată cu radierea, intimata-pârâtă a pierdut, deopotrivă, capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu, încetându-şi existenţa ca subiect de drept, astfel că nu mai poate sta în judecată, potrivit art. 56 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, societatea radiată nu mai beneficiază de capacitatea de a avea şi de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile, sau altfel spus, nu mai subzistă ca subiect de drept şi nici nu mai are îndreptăţirea legală de a fi parte în proces.

Cum capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă o condiţie esenţială pentru exercitarea acţiunii civile în orice stadiu procesual, invocarea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, excepţie de fond, absolută şi peremptorie, se poate face din oficiu, punându-se în discuţie încălcarea unor norme de ordine publică.

Prin urmare, dat fiind că cererea de recurs promovată de recurentă a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, soluţia în atare situaţie este aceea de admitere a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a societăţii pârâte A. S.A., în prezent radiată din evidenţele Registrului Comerţului, lipsită de capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii în plan procesual.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. împotriva deciziei civile nr. 610A din 20 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. împotriva deciziei civile nr. 610A din 20 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2024.