Cassation nullity for failure to concretize material law violation in timber exploitation contract dispute

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal la data de 13.03.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Silvică Bacău - Parcul Dendrologic Hemeiuş şi cu chemata în garanţie Ocolul Silvic Moineşti obligarea acestora la plata sumei de 397.528 RON, reprezentând contravaloarea cantităţii de 1.614 mc masă lemnoasă pentru care a refuzat eliberarea de autorizaţie de exploatare şi punerea în valoare, precum şi la plata de penalităţi, pentru neexecutarea corespunzătoare a obligaţiilor contractuale asumate în cuantum de 0,01 %/zi începând cu data de 27.03.2017 şi până la data plăţii efective.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1350 alin. (1), art. 1548, art. 1357, art. 1382, art. 1383 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 247/2022 din 14.04.2022 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, au fost respinse ca nefondate atât cererea de chemare în judecată, cât şi cererea de chemare în garanţie.

2. Apelul reclamantei A. S.R.L. a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 995/2022 din 8 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În susţinerea recursului, după expunerea situaţiei de fapt, recurenta a arătat că, decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, nefiind coroborată starea de fapt cu aspectele contractuale şi cele legale, instanţa de apel neluând în considerare faptul că intimata este un profesionist în exploatarea unei întreprinderi, care nu şi-a respectat obligaţia prevăzută la art. 21 din contract, de a pune în valoare masa lemnoasă şi a o valorifica.

A precizat titulara memoriului de recurs că prejudiciul produs nu îi poate fi imputat, întrucât a depus toate diligenţele pentru evitarea lui, adresându-se în repetate rânduri Ocolului Silvic Moineşti pentru punerea în valoare a materialului lemnos.

A mai învederat că intimata avea, în temeiul art. 21 din contractul de prestări servicii nr. x/14.09.2016, obligaţia minimă de diligenţă şi de a face demersurile necesare pentru punerea în valoare a partizilor. Fiind un profesionist în exercitarea unei întreprinderi, intimata, în temeiul art. 4 alin. (4) lit. c) din Ordinul nr. 1540/2011, avea obligaţia de a-şi elibera singură autorizarea acelor partizi.

Recurenta a criticat concluzia instanţei de apel, în sensul că obligaţia prevăzută de art. 21 din contract nu reprezintă o obligaţie, ci o posibilitate, precizând totodată că, existând un caz de forţă majoră, trebuia acţionat de îndată, fiind şi obligaţia intimatei de a conserva biodiversitatea pădurii şi de a se îngriji de sănătatea acesteia potrivit art. 26 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 46/2008.

De asemenea, a mai adăugat recurenta că lipsa semnăturii de pe contractul încheiat cu societatea B. S.R.L. nu semnifică faptul că nu s-a realizat acordul de voinţă între cele două societăţi, contractul fiind încheiat în scopul valorificării materialului lemnos rezultat din produse accidentale. O dovadă a perfectării contractului este factura de avans nr. x din 29.07.2018.

Autoarea memoriului de recurs a mai precizat că intimata, contrar bunei-credinţe în executarea contractului stabilită de art. 1170 C. civ., nu a adus la cunoştinţă faptul că se află în imposibilitate de a emite autorizaţiile de exploatare din cauza lipsei unei semnături. Întrucât motivul neemiterii autorizaţiei a fost adus la cunoştinţă mult prea târziu, instanţele de fond nu au analizat o eventuală executare cu bună-credinţă a contractului din partea intimatei, transferând întreaga responsabilitate pentru producerea prejudiciului societăţii reclamante, în contradicţie cu dispoziţiile art. 1358 C. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 13 aprilie 2023.

Intimata-pârâtă Direcţia Silvică Bacău şi intimatul-chemat în garanţie Ocolul Silvic Moineşti nu au formulat întâmpinare la recursul reclamantei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate va analiza excepţia nulităţii recursului, excepţie care va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanţă cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitată în condiţiile prevăzute de lege. În privinţa recursului, una dintre condiţiile esenţiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală acestor exigenţe legale pentru a crea premisele necesare în vederea exercitării controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Obligaţia recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea criticilor sale în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de nelegalitate pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate sub aspectul regulilor de drept interpretate ori aplicate greşit.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul legii de procedură anterioare sancţiunea nulităţii era reglementată şi devenea incidentă atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Cu privire la recursul reclamantei A. S.R.L. instanţa supremă reţine că autoarea căii de atac a indicat doar formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu relevă greşita aplicare a normelor de drept material prin decizia recurată.

Prin criticile formulate, recurenta susţine, în esenţă, că nu îi poate fi imputat prejudiciul produs, întrucât a depus toate diligenţele pentru evitarea lui şi că intimata avea, potrivit art. 21 din contractul de prestări servicii nr. x/14.09.2016, obligaţia minimă de diligenţă şi de a face demersurile necesare pentru punerea în valoare a partizilor, iar conform art. 4 alin. (4) lit. c) din Ordinul nr. 1540/2011, avea obligaţia de a-şi elibera singură autorizarea acelor partizi, fiind un profesionist în exercitarea unei întreprinderi.

Prin memoriul de recurs a fost criticată concluzia instanţei de apel, în sensul că prin clauza prevăzută la art. 21 din contract nu s-a stabilit o obligaţie în sarcina intimatei, ci o posibilitate de a executa lucrările de recoltare a produselor accidentale şi a valorifica masa lemnoasă, recurenta precizând şi că, dată fiind existenţa forţei majore, trebuia acţionat de îndată, fiind şi obligaţia intimatei de a conserva biodiversitatea pădurii şi de a se îngriji de sănătatea acesteia potrivit art. 26 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 46/2008.

Recurenta a mai susţinut că intimata nu a executat cu bună-credinţă obligaţiile contractuale, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1170 C. civ. şi nu a adus niciodată la cunoştinţă faptul că se află în imposibilitate de a emite autorizaţiile de exploatare din cauza lipsei semnăturii de pe contractul încheiat cu societatea B. S.R.L., instanţele de fond aplicând astfel greşit dispoziţiile art. 1358 C. civ.

Deşi recurenta-reclamantă indică prin memoriul de recurs norme de drept material cuprinse în C. civ., respectiv art. 1170, art. 1358, dispoziţiile art. 4 alin. (4) lit. c) din Ordinul nr. 1540/2011, art. 26 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 46/2008, precum şi prevederi contractuale, respectiv art. 21 din contractul de prestări servicii nr. x/14.09.2016, criticile formulate au caracter teoretic şi general şi nu se referă la modul concret în care au fost încălcate sau aplicate greşit aceste dispoziţii legale prin decizia atacată. Acestea reprezintă o simplă reluare, în recurs, a susţinerilor formulate în faţa instanţelor devolutive, care au primit deja o dezlegare, prin soluţionarea apelului şi nu pot constitui, ca atare, motive de nelegalitate în sensul dispoziţiilor de strictă interpretare cuprinse în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, reiterarea situaţiei de fapt pe care s-au întemeiat soluţiile instanţelor de fond, vizând executarea obligaţiilor contractuale, precum şi criticile privind interpretarea art. 21 din contractul de prestări servicii nr. x/14.09.2016 şi reaua-credinţă a intimatei cu referire la art. 1170 C. civ., fără a se formula critici punctuale şi a se preciza în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cu referire la motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

Recurenta-reclamantă readuce în discuţie aspecte de fapt privind culpa în derularea raporturilor contractuale dintre părţi, susţinând că hotărârea nu este fundamentată pe coroborarea dispoziţiilor legale şi contractuale, precizând totodată că a efectuat toate demersurile pentru evitarea producerii prejudiciului, astfel de critici neputând însă forma obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât nu reprezintă decât aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate şi nu pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut la punctul 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Titulara memoriului de recurs nu demonstrează în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, prin raportare la argumentele instanţei de apel, criticile expuse reprezentând nemulţumirea acesteia cu privire la soluţia de respingere a pretenţiilor sale, concluziile instanţei de control judiciar devolutiv fiind extrase în urma interpretării clauzelor contractuale deduse judecăţii şi dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, instanţa de prim control judiciar, analizând criticile reclamantei, a reţinut ca argument în respingerea apelului faptul că, nu i se putea reproşa intimatei-pârâte neîndeplinirea obligaţiei contractuale de a emite autorizaţii de exploatare pentru masa lemnoasă la care se face referire prin cererea de chemare în judecată, întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru eliberarea acestora având ca titular societatea B. S.R.L., deoarece nu exista un contract de cumpărare a masei lemnoase încheiat între această societate şi apelantă. A mai statuat instanţa de apel că intimata-pârâtă nu a încălcat obligaţia prevăzută de art. 21 din contract, întrucât nu a executat lucrări de recoltare a produselor accidentale şi nu a valorificat masa lemnoasă, deoarece clauza respectivă nu prevedea o obligaţie, ci o opţiune în sarcina intimatei. De asemenea, s-a reţinut că reclamanta nu îndeplinea condiţiile pentru a fi titularul unei autorizaţii de exploatare şi nici nu a solicitat emiterea unei astfel de autorizaţii pe numele unui operator economic care să îndeplinească aceste condiţii. Neputându-se reţine o culpă a intimatei-pârâte, instanţa de control judiciar devolutiv a constatat că nu poate fi analizată o culpă comună a apelantei-reclamante şi a intimatei-pârâte în producerea prejudiciului pentru care s-au solicitat despăgubiri.

Prin reluarea pe calea memoriului de recurs a situaţiei particulare a litigiului şi prezentarea, din nou, a argumentelor expuse prin cererea de apel recurenta-reclamantă tinde, în realitate, să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Invocarea anumitor dispoziţii legale, fără o dezvoltare corespunzătoare în drept, care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres şi limitativ prin dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., împiedică exercitarea controlului de legalitate a deciziei recurate.

Tocmai de aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar şi nu reiterarea susţinerilor de la judecata din faţa instanţei de prim control judiciar devolutiv.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv şi punctual în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 995/2022 din 8 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 995/2022 din 8 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2024.