Cartel damages action: Annulment of appeal for lack of procedural capacity of radiated company and non-cure via assignment

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2024

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 08.11.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele B., C.., D. SpA şi D. a solicitat instanţei să dispună obligarea D. la plata unei juste despăgubiri, pentru încălcarea legislaţiei în materia cartelurilor şi producerea unui prejudiciu direct, material, în patrimoniul societăţii, constând într-o cotă procentuală de 15% calculată pentru fiecare camion sau remorcă cumpărate de societate în perioada 1998-2011, la care se adaugă dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare, calculată de la data plăţii efective a preţului şi până la achitarea integrală a despăgubirii către reclamanta, având în vedere valoarea bunurilor cumpărate, durata contractelor de leasing, data plăţii preţului şi prevederile C. civ. în vigoare, precum şi ale legislaţiei speciale în materie. S-a învederat că valoarea totală a prejudiciului suferit de societate prin majorarea artificială a preţului de vânzare în euro este de 100.256,88 euro (echivalent în RON 467.368 RON) reprezentând suprapreţ, 70.263 euro (echivalent în RON 327.545 RON) dobândă remuneratorie şi 98.829 euro (echivalent a 460.711 RON) dobândă penalizatoare, la care se adaugă 180.421,62 RON diferenţă suprapreţ pentru sumele plătite în RON, cu dobândă remuneratorie de 82.314,83 RON şi dobândă penalizatoare de 133.642,92 RON, în total 1.652,003,37 RON, conform raportului de expertiză contabilă întocmit la data de 15.10.2018 de expertul E..

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 21/1996, O.U.G. nr. 39/2017, art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1381 şi urm. C. civ.

Pârâta D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, pe cale de excepţie, întrucât a fost introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; respingerea acţiunii, ca fiind prescrisă; respingerea acţiunii, ca neîntemeiată; obligarea reclamantei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Pârâtele B., D. SpA, C.., au formulat întâmpinare prin care au invocat aceleaşi apărări.

Prin sentinţa civilă nr. 961 din 13 aprilie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.

2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin încheierea din 3 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, în temeiul dispoziţiilor art. 38 şi 39 C. proc. civ., a fost introdus în cauză numitul F., în baza unei cesiuni cu titlu particular a drepturilor litigioase intervenite între acesta şi reclamantă, fără a se dispune scoaterea din cauză a societăţii apelante-reclamante, fiind acordat termen de judecată în vederea depunerii înscrisurilor doveditoare vizând radierea societăţii A. S.R.L., fiind totodată prorogată discutarea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 551 din 31 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost anulat apelul ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de folosinţă, precum şi capătul de cerere privitor la cheltuielile de judecată ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.

3.1 La 29 mai 2023, reclamantul F. a formulat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, având în vedere că nu s-a intrat în cercetarea motivelor de apel.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de apel a admis cererea de introducere în cauză a reclamantului, în condiţiile în care la dosar a fost depus contractul de cesiune de drepturi litigioase, recurentul precizând că îşi însuşeşte apelul declarat în numele societăţii reclamante A. S.R.L.

S-a mai susţinut că instanţa de apel a invocat nulitatea căii de atac, motivat de faptul că la data declarării apelului societatea fusese radiată, apelul fiind formulat de reprezentantul convenţional al reclamantei. Sub acest aspect, recurentul a precizat că cererea prin care a solicitat a se lua act de cesiunea dreptului litigios a fost formulată la data de 28.11.2022, în condiţiile în care, la 04.10.2022, avocatul societăţii a solicitat comunicarea hotărârii la sediul ales.

Astfel, recurentul a învederat că, în cauză, comunicarea hotărârii la sediul ales nu a fost realizată niciodată, iar actele efectuate de reprezentantul convenţional al societăţii nu mai erau valabile după data de 01.08.2022. Prin urmare, apelul declarat de avocat în numele societăţii este nul pentru lipsa capacităţii de folosinţă, aspect care, în opinia recurentului, nu este motivat în drept de către instanţa de apel. Totodată, s-a subliniat că termenul de apel pentru succesorul în drepturi curge de la data comunicării hotărârii la adresa aleasă de corespondenţă, ceea ce în cauză nu a fost efectuat conform procedurii.

S-a mai arătat că, la data la care F. a depus cererea de intervenţie în apel, hotărârea nu fusese comunicată către societate la adresa de corespondenţă, iar prin însuşirea apelului au fost complinite toate neregulile procedurale care ar putea duce la anularea apelului ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de exerciţiu.

În consecinţă, a susţinut recurentul că, instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material, atunci când a considerat că reclamantul, ca reprezentant legal al persoanei juridice radiate, deşi avea cunoştinţă de starea societăţii, nu a formulat apel în nume propriu. În aprecierea recurentului, instanţa de apel nu a ţinut cont de lipsa comunicării hotărârii apelate conform regulilor procedurale, împrejurare care îi dădea recurentului dreptul, inclusiv la data depunerii cererii de intervenţie, prin care şi-a însuşit apelul declarat de avocat în cauză. În acest context, recurentul a precizat că avea posibilitatea să declare oricând apel şi fără comunicarea hotărârii, însă acest aspect l-ar fi lipsit de posibilitatea motivării căii de atac, raportat la considerentele sentinţei pronunţate în cauză.

De asemenea, recurentul a criticat hotărârea atacată pentru lipsa motivelor de drept pe care se bazează, fiind incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

3.2 La data de 7 august 2023, pârâtele D., G. (fostă B.), C.. şi D.. au formulat recurs incident împotriva încheierii din 3 martie 2023 şi a deciziei civile nr. 551 din 31 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 Cod procedură civilă, prin care au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea în parte a încheierii din 3 martie 2023, cu privire la introducerea în cauză a lui F., cu trimiterea cauzei spre rejudecare sub acest aspect, conform art. 497 C. proc. civ.

Totodată, recurentele-pârâte au solicitat înlăturarea considerentelor deciziei atacate referitoare la tardivitatea apelului, instanţa reţinând că pentru reclamantă s-a dispus comunicarea încă o dată în octombrie 2022 în considerarea respectării unei adrese alese şi a unei cereri de recomunicare din 04.10.2022.

Au mai solicitat recurentele-pârâte menţinerea tuturor celorlalte considerente şi soluţii din dispozitivul încheierii şi a deciziei recurate.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că partea din încheiere referitoare la introducerea în cauză a lui F., ca urmare a transmiterii dreptului litigios în cursul procesului prin acte între vii cu titlu particular, fără a dispune scoaterea din cauză a reclamantei, este lipsită de efecte în virtutea anulării căii de atac. În opinia recurentelor-pârâte, încheierea trebuie casată parţial, întrucât domnul F. a fost introdus în cauză în calitate de succesor cu titlu particular, în pofida faptului că societatea reclamantă era radiată la momentului formulării apelului.

Sub acest aspect, recurentele-pârâte au susţinut că instanţa de apel a încălcat normele de procedură cu privire la transmisiunea calităţii procesuale active, prevăzute de art. 39 C. proc. civ., având în vedere că F. a preluat procedura în starea în care se afla, astfel încât nu putea să remedieze actele de procedură efectuate de reclamantă. Prin urmare, din moment ce apelul reclamantei era nul, ca urmare a lipsei capacităţii de folosinţă a societăţii A. S.R.L. la momentul formulării apelului, potrivit efectelor art. 39 C. proc. civ., cererea domnului F. de introducere în cauză în calitate de succesor cu titlu particular, ca urmare a transmiterii drepturilor litigioase, nu putea acoperi nulitatea apelului şi, subsecvent, nu îi putea conferi acestuia calitate procesuală activă.

Recurentele-pârâte au mai susţinut că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură cu privire la ordinea de efectuare a actelor de procedură din cadrul cercetării procesului, prevăzute de art. 237 alin. (2) şi art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Din încheierea recurată rezultă faptul că instanţa a acordat cuvântul părţilor cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă după ce a admis cererea domnului F. de introducere în cauză, deşi, la începutul şedinţei, reprezentantul convenţional al domnului F. a informat instanţa asupra faptului că societatea reclamantă a fost radiată în cursul procesului, după încheierea contractului de vânzare nr. x/2022, în luna ianuarie 2022.

În acest context, recurentele-pârâte au învederat că instanţa de apel trebuia să hotărască mai întâi asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei, înainte de a soluţiona cererea de introducere în cauză a domnului F. în calitate de succesor cu titlu particular al reclamantei A. S.R.L.

Decizia recurată a fost contestată în ceea ce priveşte considerentele prin care instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut că hotărârea primei instanţe a fost recomunicată reclamantei, fiind astfel incidente prevederile art. 461 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens s-a arătat că, deşi instanţa de prim control judiciar a anulat apelul reclamantei pentru lipsa capacităţii, aceasta a inclus în considerente constatări eronate cu privire la tardivitatea apelului acesteia.

Prin urmare, recurentele-pârâte au învederat că instanţa de apel, în mod greşit, a constatat faptul că prima instanţă a recomunicat sentinţa către societatea reclamantă în luna octombrie 2022, contrar excepţiei invocate de pârâte cu privire la tardivitate apelului. Mai mult, s-a arătat că această excepţie nu a fost pusă în discuţie la niciunul dintre cele două termene de judecată desfăşurate în faţa instanţei de apel.

În opinia recurentelor-pârâte, reclamanta A. S.R.L. nu avea niciun motiv să solicite recomunicarea hotărârii la o altă adresă decât cea indicată în cursul judecăţii în faţa primei instanţe. Având în vedere că procedura de comunicare a hotărârii a fost legal îndeplinită faţă de reclamantă la data de 18 august 2022, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare, termenul pentru formularea apelului a început să curgă la data de 18 august 2022 şi a expirat în data de 20 septembrie 2022.

Prin cererile formulate la 8 noiembrie 2021 şi 4 mai 2022, reclamanta nu a indicat un nou sediu procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în acord cu prevederile art. 172 C. proc. civ., ci doar a solicitat instanţei comunicarea hotărârii la o altă adresă decât cea a sediului procesual ales, fără nicio explicaţie cu privire la temeiul juridic care justifica o astfel de cerere. Mai mult, s-a învederat că cererea din 4 mai 2022 este, de asemenea, ambiguă pentru că reclamanta nu a indicat ambele adrese.

Recurentele-pârâte au mai susţinut că reclamanta nu a respectat cerinţele prevăzute de art. 158 C. proc. civ., întrucât nu a desemnat persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură şi nici pe cele ale art. 172 din acelaşi cod, având în vedere că nu a comunicat instanţei şi pârâtelor schimbarea sediului procesual, prin scrisoare recomandată.

Prin urmare, recurentele-pârâte au solicitat casarea deciziei atacate cu privire la constatarea greşită a faptului că sentinţa primei instanţe a fost recomunicată reclamantei în octombrie 2022.

Pârâtele au depus întâmpinare la recursul declarat de recurentul F., prin care au solicitat anularea recursului ca netimbrat, iar în subsidiar ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului.

Dosarul a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 15 iunie 2023.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 5 decembrie 2023, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) Cod procedură civilă, s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La 8 ianuarie 2024 a fost înregistrat la dosar punctul de vedere al pârâtelor cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, prin care au reiterat excepţia netimbrării recursului principal, motivat de faptul că taxa judiciară datorată de reclamant trebuie calculată prin raportare la dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 pentru motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar pentru motivul de recurs prevăzut la punctul 8 al aceluiaşi articol taxa datorată este de 50% din suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON.

Prin încheierea din data de 27 februarie 2024 Înalta Curte a respins excepţia netimbrării recursului principal, pentru argumentele arătate în cuprinsul acelei încheieri, au fost admise în principiu recursurile, fiind acordat termen de judecată în şedinţă publică la data de 9 aprilie 2024, pentru când a fost prorogată discutarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a recurentului-reclamant,

Înalta Curte, analizând încheierea şi decizia atacate în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele:

Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale active a recurentului-reclamant, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte, reaminteşte că aspectele litigioase invocate în susţinere sunt comune cu apărările şi criticile formulate pe calea cererilor de recurs principal şi incident, acestea urmând a fi analizate în cadrul motivelor de recurs.

Recurentul-reclamant F. şi-a întemeiat recursul principal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri poate fi cerută când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin memoriul de recurs se critică, în esenţă, anularea de către instanţa de apel a căii de atac declarate de reclamanta A. S.R.L. pentru lipsa capacităţii de folosinţă, dată fiind intervenirea radierii societăţii, deşi reclamantul F. a formulat cerere de introducere în cauză, având în vedere cesiunea drepturilor litigioase. În opinia recurentului, termenul de apel pentru succesorul în drepturi curge de la data comunicării hotărârii la adresa de corespondenţă indicată, arătând că, la data depunerii cererii de intervenţie în apel, hotărârea nu fusese comunicată către societate la adresa indicată, iar prin însuşirea apelului au fost complinite toate neregulile procedurale care ar fi putut conduce la anularea apelului ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de exerciţiu.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. a fost criticată hotărârea recurată în sensul că aceasta nu cuprinde motivarea în drept a soluţiei de anulare a apelului declarat de avocat în numele reclamantei pentru lipsa capacităţii de folosinţă a societăţii, argumentele instanţei de apel bazându-se doar pe aspectele de fapt.

Verificând decizia recurată din perspectiva acestor critici, Înalta Curte constată că instanţa de control judiciar devolutiv, în urma analizării cronologice a aspectelor de fapt deduse judecăţii, a reţinut că, la data formulării apelului, respectiv la 02.11.2022, societatea A. S.R.L. era radiată din registrul comerţului, nemaiavând capacitate de folosinţă.

Astfel, a constatat instanţa de apel că radierea societăţii reclamante din registrul comerţului a fost dispusă în data de 01.08.2022, în urma dizolvării şi lichidării simultane dispuse prin Decizia asociatului unic F. din 18.04.2022, iar cesiunea dreptului litigios a avut loc anterior radierii, respectiv în data de 19.01.2022. A mai reţinut instanţa de apel că cererea prin care s-a solicitat a se lua act de cesiunea dreptului litigios şi transmiterea calităţii procesuale a fost formulată în data de 28.11.2022. De asemenea, apelul fiind formulat de reclamanta radiată, prin avocat, nulitatea actului procedural nu putea fi acoperită ulterior prin introducerea în cauză a cesionarului drepturilor litigioase în condiţiile art. 39 C. proc. civ., nefiind vorba nici despre succesiunea unei persoane juridice.

Prin urmare, a concluzionat instanţa de control judiciar devolutiv că drepturile societăţii reclamante au fost afectate numai prin acţiunile/inacţiunile asociatului său unic (F.), iar nu de conduita părţilor adverse, nefiind relevante sub acest aspect nici chestiunile privitoare la momentul declarării apelului înainte sau după redactarea hotărârii.

Instanţa supremă subliniază că intră în sfera de aplicare a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, atât sub aspect formal, dedusă din încălcarea dispoziţiilor art. 425 Cod procedură civilă, cât şi din perspectiva conţinutului considerentelor, înţeleasă ca o contracţie excesivă a raţionamentului juridic ori o motivare lipsită, în mod esenţial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit şi inteligibil pentru părţi ori pentru instanţa care exercită un control de legalitate asupra acesteia.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, hotărârea instanţei de apel este motivată şi respectă exigenţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, decizia recurată fiind clară şi concisă, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept, pe baza cărora s-a fundamentat soluţia, nefiind, astfel, incident motivul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este cunoscut faptul că, potrivit art. 425 C. proc. civ., motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea pronunţată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Se constată astfel că, instanţa de apel a avut în vedere criticile esenţiale invocate de reclamant şi a dat o soluţie corectă litigiului dedus judecăţii, ţinând cont de cronologia datelor şi faptelor din dosar.

Or, recurentul-reclamant, prevalându-se de faptul că raţionamentul expus prin decizia recurată nu cuprinde o analiză în drept a soluţiei pronunţate, în realitate deduce instanţei de recurs nemulţumirile sale faţă de argumentele care au format convingerea instanţei de apel, aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

În privinţa criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi recurentul-reclamant a invocat aplicarea greşită de către instanţa de apel a normelor de drept material, acesta nu a indicat în concret regulile de drept substanţial nesocotite prin decizia atacată, motivul de recurs fiind invocat în mod formal.

Prin argumentele aduse în susţinerea motivului de recurs anterior evocat, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de apel nu a ţinut cont de lipsa comunicării hotărârii apelate conform regulilor procedurale, atunci când a reţinut faptul că, deşi reclamantul avea cunoştinţă de starea societăţii, nu a formulat apel în nume propriu.

Critica anterior expusă este neîntemeiată, urmând a fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, întrucât se invocă faptul că instanţa de apel nu a acordat nicio valoare juridică recomunicării hotărârii primei instanţe.

În legătură cu această critică, reţine Înalta Curte că aspectul recomunicării hotărârii la o altă adresă indicată de parte după momentul pronunţării soluţiei de către instanţa de judecată nu prezintă relevanţă juridică asupra momentului naşterii dreptului părţii de a formula calea de atac, fiind corectă decizia recurată de anulare a apelului pentru lipsa capacităţii de folosinţă, radierea societăţii apelante intervenind anterior momentului declarării căii de atac de către reprezentantul convenţional al reclamantei.

Înalta Curte subliniază că, un argument suplimentar pentru legalitatea deciziei recurate rezultă din dispoziţiile art. 32 C. proc. civ., potrivit cărora, pentru promovarea oricărei cereri de chemare în judecată sau căi de atac, autorul acesteia trebuie să aibă capacitate şi calitate procesuală în condiţiile legii.

Totodată, instanţa supremă reţine că art. 56 alin. (1) C. proc. civ. dispune în sensul că, "poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile", iar alin. (3) al aceluiaşi text normativ prevede că "lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă fiind lovite de nulitate absolută".

Capacitatea procesuală de folosinţă este acea parte a capacităţii procesuale şi constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual. Art. 251 alin. (1) C. civ. prevede că persoanele juridice încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.

Totodată, prevederile art. 1 din Legea nr. 31/1990 stabilesc că societăţile cu sediul în România sunt investite cu personalitate juridică, iar unul dintre efectele personalităţii juridice este dreptul societăţii de a sta în justiţie ca reclamantă sau pârâtă, drept care subzistă până la radierea societăţii din registrul comerţului, acesta fiind în realitate şi momentul încetării existenţei sale ca persoană juridică.

Radierea unei societăţi comerciale din registrul comerţului are drept efect încetarea capacităţii procesuale de folosinţă şi de exerciţiu a acesteia şi, prin urmare, societatea radiată nu poate avea calitate procesuală, această operaţiune având semnificaţia încetării existenţei persoanei juridice.

În cauză, aşa cum a constatat instanţa de apel, la data de 01.08.2022 societatea reclamantă A. S.R.L. a fost radiată din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova, ca urmare a dizolvării şi lichidării simultane dispuse prin Decizia asociatului unic din 18.04.2022.

Prin urmare, la data declarării apelului, 02.11.2022, societatea reclamantă nu mai beneficia de capacitatea de a avea şi de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile. Altfel spus, nu mai subzista ca subiect de drept şi nici nu mai avea îndreptăţirea legală de a fi parte în proces, motiv pentru care, în mod corect, instanţa de apel, în considerarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) C. proc. civ., a constatat nulitatea căii de atac formulate de societatea reclamantă. Cum actul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege, reclamantul F. nu avea posibilitatea să îşi însuşească apelul formulat de o persoană juridică ce nu mai avea drepturi şi obligaţii, în calitatea sa de intervenient preluând procedura în starea în care se afla la momentul introducerii sale în cauză.

Aşa fiind, se constată că nu se confirmă niciunul dintre motivele de nelegalitate instituite de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel dând în mod corect eficienţă normelor de drept procedural şi material incidente cauzei, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică.

Procedând în continuare la analiza criticilor formulate pe calea recursului incident, Înalta Curte reţine că pârâtele au atacat atât încheierea din 3 martie 2023, cât şi decizia civilă nr. 551 din 31 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, recursul fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Având în vedere că instanţa supremă va valida soluţia pronunţată de instanţa de control judiciar devolutiv, de anulare a apelului pentru lipsa capacităţii de folosinţă a reclamantei, ţinând cont şi de precizările formulate de reprezentantul convenţional al pârâtelor în şedinţă publică, în sensul că, numai în ipoteza în care se va constata lipsa calităţii procesuale a recurentului-reclamant, se impune respingerea recursului incident declarat împotriva încheierii din 3 martie 2023, criticile formulate pe calea recursului incident vor fi analizate şi înlăturate, pentru considerentele următoare:

În ceea ce priveşte încheierea din 3 martie 2023 au susţinut recurentele-pârâte că instanţa de apel a încălcat normele de procedură cu privire la transmiterea calităţii procesuale active, prevăzute de art. 39 C. proc. civ., având în vedere că F. a preluat procedura în starea în care se afla, astfel încât nu putea să remedieze actele de procedură efectuate de reclamantă, care erau lovite de nulitate absolută, dată fiind lipsa capacităţii de folosinţă.

De asemenea, s-a mai invocat încălcarea regulilor de procedură cu privire la ordinea de efectuare a actelor procedurale din cadrul cercetării procesului, prevăzute de dispoziţiile art. 237 alin. (2) şi art. 248 alin. (1) C. proc. civ.. În acest sens, au arătat autoarele memoriului de recurs incident că, instanţa de apel, în mod greşit, a acordat cuvântul părţilor asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă ulterior admiterii cererii de introducere în cauză a domnului F., deşi era cunoscut aspectul privind radierea societăţii reclamante.

Criticile ce vizează încheierea din 3 martie 2023 vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează încălcarea de către instanţa de apel a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind relevată încălcarea ordinii de soluţionare a excepţiilor şi de efectuare a actelor de procedură în cadrul cercetării procesului.

Conform dispoziţiilor art. 237 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în etapa de cercetare a procesului se îndeplinesc, în condiţiile legii, acte de procedură la cererea părţilor ori din oficiu, pentru pregătirea dezbaterii în fond a procesului, dacă este cazul.

De asemenea, textul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. prevede că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Înalta Curte constată că, prin încheierea recurată, instanţa de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 38 şi 39 C. proc. civ., a dispus introducerea în cauză a domnului F., dată fiind cesiunea drepturilor litigioase intervenită la 19 ianuarie 2022, fiind menţinută în cauză în calitate de apelantă-reclamantă şi societatea A. S.R.L. De asemenea, faţă de susţinerile apelantei şi lipsa înscrisurilor doveditoare privind radierea societăţii reclamante, instanţa de apel a dispus acordarea unui nou termen de judecată, pentru când s-a prorogat discutarea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă.

Contrar susţinerilor recurentelor-pârâte, instanţa supremă reţine că, modul în care a procedat instanţa de control judiciar devolutiv la termenul de judecată din 3 martie 2023 corespunde normelor procedurale prevăzute de dispoziţiile art. 237 alin. (1) şi (2) şi art. 248 C. proc. civ., având în vedere succesiunea aspectelor litigioase deduse judecăţii.

Astfel, fiind învestită cu o cerere de introducere în cauză în temeiul dispoziţiilor art. 39 C. proc. civ., dată fiind intervenirea cesiunii drepturilor litigioase între reclamanta A. S.R.L. şi asociatul unic, F., susţinută cu înscrisurile doveditoare depuse la dosar, instanţa de apel a dispus mai întâi introducerea acestuia în cauză, reţinând că, în ipoteza transmiterii în cursul procesului a dreptului litigios prin acte între vii cu titlu particular, judecata va continua între părţile iniţiale.

Totodată, având în vedere susţinerile apelantei-reclamante cu privire la radierea societăţii, instanţa de prim control judiciar a dispus amânarea judecăţii în vederea depunerii înscrisurilor doveditoare, prorogând discutarea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă.

Prin urmare, ordinea în care au fost efectuate actele de procedură în cadrul cercetării procesului a fost justificată de succesiunea în care au fost furnizate datele şi informaţiile de către părţi, instanţa de apel neavând posibilitatea de a se pronunţa la termenul din 3 martie 2023 asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei în absenţa înscrisurilor doveditoare, motiv pentru care, în acord cu dispoziţiile art. 248 alin. (3) C. proc. civ., a dispus amânarea judecăţii.

Este real că introducerea în cauză a domnului F., în calitate de succesor cu titlu particular, ca urmare a transmiterii drepturilor litigioase, nu putea avea ca efect remedierea actelor de procedură efectuate de societatea reclamantă, acesta preluând procedura în starea în care se afla la momentul introducerii sale în cauză.

Aşa fiind, sunt nefondate criticile recurentelor-pârâte cu privire la încălcarea de către instanţa de apel a normelor procedurale privind transmiterea calităţii procesuale active şi ordinea de efectuare a actelor de procedură în cadrul cercetării procesului, F. având calitate procesuală activă în recurs.

Decizia civilă nr. 551 din 31 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost contestată de către recurentele-pârâte în ceea ce priveşte considerentele prin care instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, că hotărârea primei instanţe a fost recomunicată reclamantei în luna octombrie 2022, invocând astfel prevederile art. 461 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Au mai susţinut recurentele-pârâte că instanţa de prim control judiciar a anulat apelul reclamantei pentru lipsa capacităţii de folosinţă, astfel că excepţia tardivităţii formulării apelului nu a mai fost pusă în discuţie. S-a mai arătat că procedura de comunicare a hotărârii primei instanţe către reclamantă a fost legal îndeplinită la data de 18 august 2022, iar termenul pentru formularea apelului a expirat în data de 20 septembrie 2022 şi că reclamanta nu a indicat un nou sediu procesual ales conform prevederilor art. 172 C. proc. civ., ci doar a solicitat comunicarea hotărârii la o altă adresă fără o justificare legală.

Prin reglementarea cuprinsă în art. 461 din C. proc. civ. se determină, în mod explicit, obiectul căilor de atac, mai exact ce parte din hotărâre poate fi atacată, prin raportare la structura hotărârii judecătoreşti, alcătuită, potrivit art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., din partea introductivă, considerente şi dispozitiv.

Astfel, prin alin. (1) al art. 461 din C. proc. civ., este stabilită regula conform căreia partea împotriva căreia se îndreaptă calea de atac este dispozitivul hotărârii, iar prin alin. (2) al aceluiaşi articol se derogă de la regula înscrisă în primul alineat şi se permite exercitarea căilor de atac exclusiv împotriva considerentelor hotărârii, cu condiţia ca, prin ele, să se fi dat dezlegări unor probleme de drept care nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Textul prevede că, în astfel de ipoteze, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

Art. 430 alin. (2) C. proc. civ.. prevede că autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Înalta Curte formulează observaţia că în structura argumentelor unei hotărâri judecătoreşti sunt cuprinse considerente decisive (care justifică, susţin şi explică dispozitivul), considerente decizorii (care conţin o soluţie asupra unei chestiuni litigioase fără ca aceasta să se regăsească în dispozitiv) şi considerente indiferente sau supraabundente (care depăşesc sfera dezbaterilor şi conţin elemente care nu influenţează soluţia din dispozitiv).

Examinând considerentele criticate, respectiv "pentru reclamantă s-a dispus comunicarea încă o dată în octombrie 2022 în considerarea respectării unei adrese alese şi a unei cereri de recomunicare din 04.10.2022", Înalta Curte constată că acestea nu reprezintă considerente decisive sau decizorii, întrucât nu cuprind dezlegarea unei chestiuni de drept care să susţină sau să justifice în vreun fel dispozitivul hotărârii, de anulare a apelului ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de folosinţă.

Prin paragraful invocat nu se poate reţine că instanţa de prim control judiciar ar fi tranşat chestiunea privind formularea apelului de către reclamantă în termenul prevăzut de lege, ci reprezintă o apreciere a instanţei privind recomunicarea sentinţei, ce putea să lipsească din cuprinsul hotărârii, fără ca soluţia pronunţată să îşi piardă astfel fundamentul, înlăturarea considerentelor criticate neprezentând interes din perspectiva modificării soluţiei pronunţate.

Prin urmare, vor fi respinse criticile recurentelor-pârâte întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi art. 461 alin. (2) din C. proc. civ.

Nefondate sunt şi susţinerile ce vizează neluarea în calcul de către instanţa de control judiciar devolutiv a excepţiei tardivităţii formulării apelului, întrucât, în acord cu prevederile art. 248 alin. (2) Cod procedură civilă, instanţa de apel, stabilind ordinea de soluţionare a excepţiilor invocate în funcţie de efectele pe care le produc, dată fiind intervenirea radierii societăţii apelante A. S.R.L., a pus în discuţie, cu prioritate, excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă, întrucât actele de procedură făcute de o persoană fără capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută, chestiunea privind verificarea formulării în termen a căii ordinare de atac fiind de prisos.

Faţă de toate aceste considerente, se constată că în cauză criticile formulate nu configurează niciuna din ipotezele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., invocate de recurentele-pârâte prin recursul incident, instanţa de apel dând în mod corect eficienţă normelor de drept procedural şi material incidente cauzei, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică.

Pentru aceste motive, constatând că nu poate fi reţinută nelegalitatea deciziei şi încheierii atacate prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte va respinge ca nefondate atât recursul principal, cât şi recursul incident, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursul principal declarat de reclamantul F. împotriva deciziei civile nr. 551 din 31 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi recursul incident formulat de pârâtele C.., D., D.. şi G. (fostă B.) împotriva aceleiaşi decizii, precum şi împotriva încheierii din 3 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2024.