Inadmissibility of appeal against dismissal of arbitration annulment action due to absence of statutory right of appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court's dismissal of the annulment action and leaving the favorable arbitral award in force. The dispute concerned a commercial arbitration arising from a road infrastructure construction contract, where the claimant sought unpaid profit and damages for contract termination; the losing party subsequently filed an action to annul the arbitral award, arguing procedural and substantive errors, which the Court of Appeal rejected. The decisive legal basis was the principle of legality of appeals and the specific procedural law applicable at the time of the arbitration filing (pre-2017 amendment), which restricted the right to appeal an appellate decision dismissing an annulment action, rendering such a decision final and non-appealable regardless of any contrary mention in the lower court's operative part.
Legislator headnote
AI generatedart. 425 din C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ, art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 613 alin. (4) din C. proc. civ, art. 613 alin. (4) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against dismissal of arbitration annulment action due to absence of statutory right of appeal: The dispute concerned a commercial arbitration arising from a road infrastructure construction contract, where the claimant sought unpaid profit and damages for contract termination; the losing party subsequently filed an action to annul the arbitral award, arguing procedural and substantive errors, which the Court of Appeal rejected. The decisive legal basis was the principle of legality of appeals and the specific procedural law applicable at the time of the arbitration filing (pre-2017 amendment), which restricted the right to appeal an appellate decision dismissing an annulment action, rendering such a decision final and non-appealable regardless of any contrary mention in the lower court's operative part.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis cited for dismissing the appeal as inadmissible due to the lack of a statutory right of appeal against the specific lower court decision.
The procedural provision applied in conjunction with Article 496 to validate the court's power to decide the admissibility of the appeal without a full hearing.
The provision cited to rule that litigation costs remain the responsibility of the appellant whose appeal was declared inadmissible.
Full text
Şedinţa publică din data de 28 martie 2024
Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României sub nr. x din 21 septembrie 2015, reclamanta A. S.A. a solicitat, în temeiul acordului contractual de execuţie lucrări nr. x din 16 iulie 2012 pentru "Consolidare DN 7C km 117 + 000 - 140+000", obligarea pârâtei COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE, în prezent COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (C.N.A.I.R.), la plata către reclamantă a sumei de 1.693.462,39 RON, reprezentând "valoarea pierderilor de profit", în cuantum de 3% din preţul ofertei de 56.448.746,39 RON (fără TVA), a sumei de 282.013,97 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii şi a sumei de 337.679,94 RON, reprezentând "alte despăgubiri actualizate rezultate din rezilierea contractului", precum şi a dobânzii legale aferente acestor sume, calculată de la data transmiterii invitaţiei la conciliere prealabilă către C.N.A.I.R., 1 decembrie 2014 şi până la data plăţii efective a debitului, cu cheltuieli de arbitrare.
Prin sentinţa arbitrală nr. 40 din 21 aprilie 2017, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.693.462,39 RON, reprezentând profit nerealizat, a sumei de 199.931,45 RON, compusă din suma de 157.740,91 RON, reprezentând sume achitate pentru menţinerea scrisorii de garanţie de bună execuţie nr. x şi suma de 42.190,54 RON, reprezentând servicii juridice aferente încheierii actului adiţional nr. x la contract, precum şi la plata dobânzii legale aferente sumelor acordate, începând cu data invitaţiei la conciliere prealabilă, 1 decembrie 2014 şi până la data plăţii efective a debitului. A respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 83.143,82 RON, cu titlu de cheltuieli de arbitrare.
Împotriva acestei sentinţe, COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. a formulat acţiune în anulare, solicitând anularea în parte a acesteia, în sensul respingerii acţiunii arbitrale şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 39/2018 din 1 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondată acţiunea în anulare şi a luat act că pârâta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. a declarat recurs, solicitând casarea în totalitate a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe, cu cheltuieli de judecată.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 6 C. proc. civ.
Circumscris primului motiv de casare, recurenta a arătat, în esenţă, că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină dispozitivul hotărârii, întrucât curtea de apel, la soluţionarea acţiunii în anulare, nu a avut în vedere aspectele esenţiale invocate de autoarea căii de atac.
Astfel, a afirmat că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a dispoziţiilor art. 425 din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea trebuie să cuprindă considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cererile părţilor, cât şi cele pentru care s-au înlăturat. În susţinere, a invocat şi dispoziţiile art. 22 C. proc. civ.
De asemenea, a susţinut că, respingând susţinerile sale referitoare la interpretarea clauzelor contractuale prin raportare la normele legale aplicabile pentru motivul că acestea nu pot face obiectul verificărilor instanţei învestite cu acţiunea în anulare, curtea de apel nu a analizat pe fond toate argumentele expuse pe larg în acţiunea în anulare şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Referitor la cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, a susţinut că motivele care au stat la baza pronunţării hotărârii recurate sunt eronate, de natură să schimbe natura sau înţelesul vădit neîndoielnic al actelor din dosarul cauzei, precum şi lipsite de temei legal şi date cu încălcarea legii.
A mai arătat că în mod greşit, curtea de apel a considerat că recurenta nu ar avea dreptul la o cale de atac devolutivă şi că această împrejurare nu încalcă dreptul părţii la un proces echitabil, întrucât, prin decizia nr. V din 25 iunie 2001, pronunţată de instanţa supremă în interesul legii s-a stabilit că acţiunea în anulare reprezintă o cale de atac.
De asemenea, evocând principiul rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 22 C. proc. civ., a precizat că instanţa nu este ţinută de temeiul juridic indicat în cererea de chemare în judecată, ci de obiectul cauzei, respectiv de natura dreptului şi scopului urmărit prin exercitarea acţiunii.
În continuare, recurenta a prezentat argumentele din perspectiva cărora a considerat că motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. era incident în cauză, subliniind că sentinţa arbitrală s-a dat cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, precum şi faptul că tribunalul arbitral nu a analizat toate argumentele legale şi probele depuse de autoarea căii de atac şi nici nu a avut în vedere prevederile contractului încheiat între părţi şi ale actului adiţional nr. x din 15 iulie 2013 la convenţie, care potrivit art. 1.270 din C. civ. aveau putere de lege între părţile contractante.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în cuprinsul căruia s-a reţinut că sentinţa recurată nu este susceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului.
Raportul a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport; recurenta şi-a exprimat punctul de vedere.
La 25 septembrie 2018, aceasta a depus o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., care prin încheierea din 13 decembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă, dispunându-se sesizarea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei.
Prin încheierea din 13 decembrie 2023, apreciind că admisibilitatea căii de atac de faţă depinde de soluţia ce se va da asupra excepţiei sus-menţionate, instanţa supremă, constituită în complet de filtru, a supendat judecata recursului până la soluţionarea acesteia.
Astăzi, constatând că prin decizia nr. 694 din 12 decembrie 2023, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de recurentă, motiv pentru care a dispus reluarea judecăţii cauzei.
Verificând, cu prioritate, chestiunea admisibilităţii căii de atac exercitate de reclamantă în cauza de faţă, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional prin art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."
Recursul are ca obiect sentinţa civilă nr. 39/2018 din 1 martie 2018, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea în anulare formulată de recurenta de faţă împotriva sentinţei arbitrale nr. 40 din 21 aprilie 2017 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României
Conform art. 613 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017 "Hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este suspusă recursului."
Anterior acestei modificări legislative, art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. prevedea că numai hotărârea curţii de apel prin care a fost admisă acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale era supusă recursului, textul legal având următorul conţinut:
"Art. 613 (3) Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi: a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) şi e), va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze, potrivit legii; b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puţin una dintre părţi solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunţa în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Dacă însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunţa în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, curtea va pronunţa mai întâi hotărârea de anulare şi, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părţile au convenit expres ca litigiul să fie soluţionat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluţiona cauza în echitate; (4) Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".
Potrivit dispoziţiilor art. 27 din acelaşi Cod, hotărârile judecătoreşti sunt supuse, sub aspectul căilor de atac, motivelor şi termenelor, legii în vigoare la data la care a început procesul, în speţă relevantă fiind data depunerii cererii de arbitrare.
Cum cererea de arbitrare a fost înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României la 21 septembrie 2015, în cauză sunt incidente prevederile art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., în forma aplicabilă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2017.
Verificând sentinţa recurată sub aspectul soluţiei pronunţate - respingerea acţiunii în anulare - prin raportare la norma legală enunţată, Înalta Curte constată că aceasta nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de acest text de lege, în vigoare la data introducerii cererii de arbitrare, aceasta fiind definitivă de la data pronunţării, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 din acelaşi Cod
În atare condiţii, hotărârea atacată nu este susceptibilă de exerciţiul recursului, motiv pentru care demersul recurentei apare ca fiind inadmisibil.
Înalta Curte notează că menţiunea căii de atac din dispozitivul sentinţei recurate nu este de natură să determine în favoarea părţii interesate un drept procesual neprevăzut de legiuitor în conţinutul cadrului legislativ aplicabil cauzei. Aceasta întrucât, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
În consecinţă, dând eficienţă textelor de lege enunţate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, va respinge recursul ca inadmisibil, context în care, în raport cu prevederile art. 453 alin. (1) din acelaşi act normativ, cheltuielile de judecată solicitate de recurentă, în prezenta cale extraordinară de atac, vor rămâne în sarcina sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 39/2018 din 1 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.A.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2024.