Territorial competence for wage discrimination claims against the judiciary: application of jurisdictional derogation for institutional defendants and joinder rules

Şedinţa publică din data de 28 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă sub nr. x/2022, la 15.07.2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G.,H., I., J., K., L., M., N. şi O. au chemat în judecată pe pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, CURTEA DE APEL PLOIEŞTI, TRIBUNALUL PRAHOVA şi cu citarea CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună recunoaşterea stării de discriminare în care reclamanţii se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul D.N.A.

şi D.I.I.C.O.T. şi, pe cale de consecinţă, să oblige Curtea de Apel Ploieşti la recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi aferente salariilor individuale ale fiecărui reclamant, având în vedere funcţia deţinută, conform prevederilor Legii nr. 71/2015 şi ale O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006, 01.08.2016, şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare corespunzător avut în vedere la calculul indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi salariale aferente ale personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul D.N.A.

şi D.I.I.C.O.T., aşa cum au fost prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006 şi la repararea prejudiciului produs prin neaplicarea dispoziţiilor legale mai sus arătate prin acţiunea pârâţilor până la data încetării stării de discriminare, prejudiciu constând în diferenţa dintre indemnizaţia de încadrare calculată potrivit modalităţii de calcul arătată anterior şi indemnizaţia de încadrare plătită efectiv, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, de la data naşterii/recunoaşterii dreptului, 01.08.2016 şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, prejudiciu creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanţii; să oblige Tribunalul Prahova la plata în favoarea reclamanţilor a diferenţelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, având în vedere funcţia deţinută, prin raportare la nivelul indemnizaţiei personalului auxiliar şi conex din cadrul D.N.A.

şi D.I.I.C.O.T., pentru perioada efectiv lucrată, începând cu 01.08.2016 şi în continuare, până la încetarea condiţiilor legale de acordare, sume ce se vor actualiza cu indicele ratei de inflaţie şi la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, începând cu data scadenţei şi până la plata efectivă a acestora.

La termenul din 01.02.2023, tribunalul a disjuns cererea formulată de reclamantul B., în calitate de aprod în cadrul Judecătoriei Mizil, constituindu-se dosarul nr. x/2023.

Prin sentinţa civilă nr. 172/MAS/16.02.2023, pronunţată în dosarul nou format, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut, în esenţă, că, faţă calitatea reclamantului de aprod în cadrul Judecătoriei Mizil, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., întrucât acestea se referă numai la situaţia judecătorilor, procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor care îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanţă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă la 28.02.2023, sub acelaşi număr unic.

Prin sentinţa civilă nr. 136/21.02.2024, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov; constatând ivit conflictul negativ de competenţă a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, evocând dispoziţiile art. 127 alin. (21) C. proc. civ. şi decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 638/23.07.2018, a stabilit că, în speţă, sunt aplicabile prevederile textului de lege menţionat mai sus, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată şi în contradictoriu cu Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti. Totodată, a reţinut că reclamantul B. a sesizat Tribunalul Braşov, ca instanţă aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate, datorită calităţii pârâţilor, nicidecum în virtutea calităţii sale de aprod în cadrul unei judecătorii.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii, reţine următoarele:

Prin cererea iniţială, înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă sub nr. x/2022, din care s-a disjuns cauza privind reclamantul reclamantul B., reclamanţii A., B., C., D., E., F., G.,H., I., J., K., L., M., N. şi O., în calitate de personal de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Mizil, au învestit Tribunalul Braşov cu un litigiu de muncă, având ca obiect drepturi salariale derivând din raporturile de muncă stabilite cu Judecătoria Mizil, pârâţi fiind MINISTERUL JUSTIŢIEI, CURTEA DE APEL PLOIEŞTI, TRIBUNALUL PRAHOVA şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

Regula de drept comun în jurisdicţia muncii - art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 269 alin. (2) C. proc. civ. - atribuie asemenea litigii în competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul/sediul sau locul de muncă reclamantul, care, în speţă, determinată în raport cu locul de muncă al reclamanţilor, Judecătoria Mizil, ar fi Tribunalul Prahova.

Cu toate acestea, pentru situaţia particulară a unor litigii legiuitorul a stabilit, la art. 127 C. proc. civ., că "(1) dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Textul de lege evocat cuprinde norme speciale, derogatorii de la normele de competenţă teritorială, şi reglementează, pe de o parte, un caz de necompetenţă teritorială a instanţei la care ori pe lângă care îşi desfăşoară activitatea judecătorul ori procurorul, asistentul judiciar sau grefierul, care are calitate de reclamant într-o pricină de competenţa instanţei respective ori a uneia inferioare acesteia, iar, pe de altă parte, la alin. (2), un caz de prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Totodată, alin. (21) al aceluiaşi articol stabileşte că dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În speţă, în calitate de pârâţi, figurează şi Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti, instanţe competente să soluţioneze pricina.

Prin urmare, dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile, alegerea instanţei competente aparţinând titularului acţiunii, în temeiul art. 116 din acelaşi Cod.

Cum reclamantul, împreună cu ceilalţi reclamanţi, a înţeles să sesizeze Tribunalul Braşov, instanţă de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Ploieşti, Înalta Curte constată că acesta şi-a manifestat opţiunea recunoscută de lege, care, faţă de textul ultim-enunţat, nu mai putea fi contestată de instanţă din oficiu, competenţa fiind câştigată definitiv de către instanţa iniţial învestită.

Relevanţă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă în favoarea Tribunalului Braşov prezintă şi dispoziţiile art. 59 C. proc. civ. şi ale art. 269 alin. (3) Codul Muncii, în temeiul cărora, în caz de coparticipare procesuală activă, acţiunea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Aceasta întrucât, pretenţiile reclamantului din cauza de faţă sunt similare celor deduse judecăţii de către ceilalţi titulari ai acţiunii şi sunt întemeiate pe o cauză juridică identică, iar aceste elemente se circumscriu unui caz de coparticipare procesuală activă.

În acest context, ca efect al formulării acţiunii introductive alături de reclamanţii faţă de care instanţa şi-a confirmat competenţa, Înalta Curte constată în privinţa cererii formulate de reclamantul B. a operat prorogarea legală de competenţă derivată din prevederile art. 269 alin. (3) din Codul Muncii, în favoarea Tribunalului Braşov.

Pe cale de consecinţă, măsura disjungerii raporturilor juridice individuale nu era de natură să înlăture competenţa instanţei iniţial învestite, aceasta, în virtutea textului de lege ultim-indicat, consolidându-se la momentul învestirii Tribunalului Braşov cu acţiunea comună.

Aşa fiind, pentru toate considerentele expuse mai sus, dând eficienţă dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi alin. (21) C. proc. civ., precum şi ale art. 269 alin. (3) din Codul Muncii, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cererii reclamantului B. în favoarea Tribunalului Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2024.