Joint-stock dissolution asset split upheld: shareholder receives 30% by contribution, not agreed loss share

Şedinţa publică din data de 27 martie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal la 09.07.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău, B., C. şi D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Oneşti, str. x.

La 31.08.2020 pârâtul C. a formulat o cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate că are calitate de proprietar, împreună cu reclamanta, asupra aceluiaşi imobil.

Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr. 189/13.05.2022, prin care a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului B. şi, în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă; a admis, în parte, acţiunea formulată în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi şi, în tot, cererea reconvenţională, a constatat că reclamanta şi pârâtul C. deţin în proprietate apartamentul situat în Oneşti, str. x, în cotă de 30%, respectiv 70%; a obligat pe pârâtul C. la plata către reclamantă a sumei de 940,67 RON, iar pe reclamantă la plata către acesta a sumei de 2.151 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, şi a compensat aceste sume, urmând ca reclamanta să achite pârâtului suma de 1.210,33 RON.

Împotriva acestei sentinţe civile, A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 103/24.03.2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, a arătat că decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi cuprinde motive contradictorii.

Astfel, a arătat că hotărârea atacată cuprinde două considerente insuficient explicate, respectiv argumentul potrivit căruia în calea devolutivă de atac apelanta a încercat să interpreteze un text de lege, dar a ignorat actul adiţional din 1998, şi pe acela că nu există nicio probă care să susţină teza acesteia în sensul că o dată cu majorarea capitalului social nu au fost modificate cotele de participare la beneficii şi pierderi.

În opinia sa, aceste susţineri sunt greşite, întrucât toată motivarea apelului vizează actul adiţional din 1998, iar din acesta şi din extrasul de informaţii eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului la 20.08.2020, rezultă numărul de acţiuni şi cota de participare la beneficii şi pierderi, fiind fără echivoc faptul că B. deţinea 75.000 de acţiuni, iar cota de participare la beneficii şi pierderi rămăsese tot 16,65%.

Recurenta a mai arătat că, deşi instanţa de apel a reţinut dispoziţiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel, iar din dosar a rezultat că în speţă era incidentă ultima teză a acestui text de lege, întrucât actul constitutiv stabilea altfel, nu a indicat motivele pentru care interpretarea sa era eronată şi contrară legii.

Autoarea căii de atac a mai apreciat că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, pentru că nu a respectat voinţa acţionarilor care, prin actul adiţional din 1998, au modificat numărul acţiunilor deţinute şi au menţinut cota de participare la beneficii şi pierderi, o asemenea convenţie fiind permisă de lege, căci părţile pot stabili alte cote de participare la beneficii şi pierderi, neproporţionale cu aportul la capitalul social.

A mai susţinut că regulile privind distribuirea dividendelor se aplică şi bunurilor rămase în urma lichidării, aşadar, în speţă, imobilul trebuia atribuit potrivit cotelor stabilite convenţional de acţionari prin actul adiţional din 1998.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin memoriul de recurs, autoarea demersului judiciar a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, însă argumentele prezentate în dezvoltarea acestei teze relevă faptul că viciile de motivare au fost invocate pur formal.

Sub acest aspect, se cuvine subliniat că ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin prisma motivelor contradictorii cuprinse în hotărâre, vizează contrarietatea între considerentele acesteia, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată sau între dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii sau invers.

Examinarea deciziei recurate conduce la concluzia că, sub pretextul reţinerii unor motive contradictorii de către instanţa de apel, recurenta pune în discuţie modalitatea în care instanţa de apel a analizat şi interpretat probatoriul administrat, respectiv actul adiţional, prin care acţionarii S.C. E. S.A. au modificat actul constitutiv al societăţii cu privire la numărul acţiunilor deţinute, şi extrasul din evidenţele registrului comerţului cu privire la aceeaşi chestiune. Argumentele prezentate în susţinerea acestui motiv de nelegalitate relevă nemulţumirea autoarei căii de atac faţă soluţia pronunţată în apel, apreciind că, în urma reevaluării actelor dosarului, concluzia ar trebui să fie cea pe care o urmăreşte.

În speţă, disputa litigioasă poartă asupra determinării criteriului de distribuire a bunurilor din patrimoniul societăţii radiate, respectiv dacă împărţirea acestora se face conform aportului acţionarilor la capitalul social sau potrivit cotei de participare la beneficii şi la pierderi.

În opinia recurentei, deşi problema de drept este dezlegată de prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, acestea au fost greşit aplicate de către curtea de apel.

Aceste susţineri nu pot fi primite, întrucât textul de lege invocat nu este incident, reglementând o ipoteză diferită faţă de cea dedusă judecăţii.

Potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, "Dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, opţional trimestrial pe baza situaţiilor financiare interimare şi anual, după regularizarea efectuată prin situaţiile financiare anuale, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel".

Norma de drept evocată reglementează modul de împărţire a dividendelor, proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, fiind de strictă interpretare, în sensul că se aplică numai acestor beneficii rezultate din activitatea societăţii. Or, ipoteza supusă analizei în speţă este aceea a împărţirii bunurilor din patrimoniul societăţii radiate, care nu pot fi asimilate dividendelor, astfel că nu acesta este temeiul de drept aplicabil.

Înalta Curte notează că bunul imobil ce face obiectul litigiului a aparţinut S.C. E. S.A., societate dizolvată şi radiată, în temeiul art. 237 din Legea nr. 31/1990, la solicitarea Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău, prin sentinţa civilă nr. 1414/21.11.2007 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ şi sentinţa civilă nr. 405/24.11.2016, pronunţată de secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a aceluiaşi tribunal.

Întrucât radierea s-a efectuat în condiţiile art. 237 alin. (8)-(10) din Legea nr. 31/1990, fără a parcurge etapa lichidării, iar în patrimoniul societăţii s-a aflat imobilul-apartament disputat, devin incidente dispoziţiile alin. (13) ale aceluiaşi articol, potrivit căruia bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate revin acţionarilor.

Legea nr. 31/1990 nu prevede expres criteriile aplicabile acestei împărţeli, iar dispoziţiile 67 alin. (2) din acelaşi act normativ, mai sus analizate, nu pot fi aplicate prin analogie.

În această ipoteză, sunt incidente dispoziţiile pct. V lit. c) din secţiunea A a capitolului II din Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 897/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reflectarea în contabilitate a principalelor operaţiuni de fuziune, divizare, dizolvare şi lichidare a societăţilor, precum şi de retragere sau excludere a unor asociaţi din cadrul societăţilor, potrivit cărora partajul activului net al societăţii, rezultat din lichidarea acesteia, se efectuează în funcţie de prevederile statutului şi/sau ale contractului de societate, hotărârea adunării generale a acţionarilor sau de cota de participare la capitalul social.

Cum în actele constitutive ale societăţii nu s-a indicat niciun alt reper care să fundamenteze împărţirea bunurilor rămase în urma lichidării şi cum nu a fost adoptată nicio hotărâre a adunării generale a acţionarilor sub acest aspect, criteriul reglementat rămâne cel al cotei de participare la capitalul social.

Această cotă se calculează matematic, proporţional cu valoarea capitalului social vărsat de fiecare acţionar.

În speţă, după cum s-a stabilit în etapele devolutive, S.C. E. S.A. a avut iniţial un capital social de 30.000.000 ROL, împărţit egal între cei 6 acţionari, fiecare deţinând 5.000 de acţiuni cu o valoare nominală de 1.000 ROL fiecare, iar cota de participare la profit şi pierderi a fost de câte 16,65% pentru patru dintre aceştia, şi de câte 16,70% pentru ceilalţi doi. Prin actul adiţional autentificat sub nr. x/21.07.1998 de notarul public F., acţionarii au hotărât majorarea capitalului social cu suma de 70.000.000 ROL, reprezentând aport al acţionarului B., însă au păstrat aceleaşi cote de participare la beneficii şi pierderi.

Ca efect al transferurilor acţiunilor, cotele de participare la capitalul social au fost modificate, în mod corespunzător.

Părţile care îşi dispută proprietatea apartamentului ce a aparţinut societăţii radiate au fost acţionari fondatori ai societăţii, iar ulterior au dobândit acţiuni de la ceilalţi acţionari, prin cesiune sau prin moştenire, astfel că, la data radierii societăţii, recurenta deţinea 30.000 de acţiuni, reprezentând 30% din capitalul societăţii, iar intimatul C., 70.000 de acţiuni, corespunzător unui aport de 70% la capitalul social, acestea fiind cotele pe baza cărora instanţele devolutive le-au atribuit în proprietate bunul imobil, astfel că decizia atacată nu este afectată de niciun viciu de nelegalitate.

Prin urmare, nu sunt incidente motivele de casare invocate, aşa încât Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 103/24.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 martie 2024.