Appeal dismissed: insurer precluded from challenging arbitral award absent timely objection to arbitration agreement

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat, petenta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimata B. S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 2.334,84 RON, reprezentând diferenţa de despăgubire neachitată, aferentă dosarului de daună nr. x, penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi, calculate de la data de 30.04.2020, până la data plăţii efective a creanţei principale şi cheltuieli arbitrale.

Prin hotărârea arbitrală nr. 141 din 18 mai 2023, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat a admis în parte acţiunea reclamantei A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., sub aspectul perioadei privind calculul penalităţilor de întârziere.

Astfel, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 2334,84 RON, reprezentând diferenţa de despăgubire neachitată, aferentă dosarului de daună x, penalităţi de 0,2%/zi de întârziere, raportat la debitul de 2334,84 RON, calculate începând cu data de 07.08.2020 şi până la plata integrală a debitului principal şi, de asemenea, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 1.230,73 RON reprezentând taxe arbitrale în sumă de 930,73 RON şi taxă de înregistrare dosar în sumă de 300 RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub număr de dosar x/2023, B. S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 141 din 18 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2023 şi suspendarea executării acestei hotărâri.

A apreciat că în cauză sunt îndeplinite dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. civ., motiv pentru care a solicitat admiterea acţiunii, anularea hotărârii arbitrale nr. 8 din 9 ianuarie 2023, precum şi suspendarea acesteia.

Prin sentinţa nr. 71 din 4 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, a fost respinsă cererea în anulare, formulată de reclamanta B. S.A. prin C., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. împotriva acestei sentinţe, reclamanta B. S.A. prin C. a declarat recurs.

În opinia recurentei, instanţa a pronunţat o decizie prin aplicarea greşita a normelor de drept material ce guvernează materia arbitrajului.

Aceasta întrucât, instanţa nu a ţinut cont de faptul că arbitrajul, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 100 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 7 iulie 2017 constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă si mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrate încheiate între părţi cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii. Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.

Precizează că prin cererea în anulare, B. S.A. a arătat faptul că Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat este abilitat să judece litigiile civile, în care sunt implicate persoane juridice şi/sau fizice, cu condiţia ca acestea să fi încheiat în prealabil o convenţie arbitrală scrisă, însă între societatea recurentă şi societatea reclamantă nu există o convenţie arbitrară în vederea soluţionării pe cale amiabilă.

Cu toate acestea, mai susţine recurenta, instanţa a apreciat faptul că, din interpretarea coroborată a art. 542 alin. (1) C. proc. civ., a art. 7 alin. (3) şi (4) din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare şi brokerilor de asigurare, rezultă, pe de o parte, ca litigiile din materia asigurărilor nu sunt excluse domeniului arbitrajului, iar pe de altă parte, că în aceste litigii consumatorul are posibilitatea de a solicita soluţionarea pe calea arbitrajului, fără ca această posibilitate să fie condiţionată de acordul societăţilor de asigurare sau de inserarea unei clauze contractuale prealabile în contractul de asigurare.

Or, această interpretare apreciază recurenta, este eronată, întrucât instanţa nu a ţinut cont de prevederile C. proc. civ. care reglementează instituţia arbitrajului, condiţia existenţei unei convenţii arbitrale fiind esenţială pentru sesizarea legală a instanţei arbitrale şi atragerea competenţei acesteia în soluţionarea litigiului.

O interpretare contrară a acestor dispoziţii, prin adăugarea la lege, în sensul includerii litigiilor dintre terţul păgubit şi asigurătorul RCA în categoria litigiilor ce pot fi soluţionate pe calea arbitrajului, încalcă în mod flagrant principiului autonomiei de voinţă a acestuia din urmă.

Potrivit opiniei recurentei, instanţa, în lumina prevederilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., trebuia să constate incidenţa textului de lege mai sus-menţionat şi să dispună anularea hotărârii arbitrale atacate, hotărâre dată cu nerespectarea dispoziţiilor obligatorii ale C. proc. civ. şi principiilor avute în vedere de legiuitor.

Intimata A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la prevederile art. 129 C. proc. civ.. Pe fondul recursului, a solicitat, în esenţă, respingerea acestuia.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată de către intimata A. S.R.L., prin întâmpinare, se constată că excepţia este neîntemeiată motiv pentru care o va respinge pentru considerentele care succed.

Decizia pronunţată de instanţa de apel a fost comunicată recurentei-reclamante (pârâta din acţiunea arbitrală) la 10 octombrie 2023, aşa încât recursul depus la 3 noiembrie 2023 este declarat şi motivat cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În ceea ce priveşte invocarea inadmisibilităţii de către intimata A. S.R.L., prin întâmpinare, în raport de prevederile art. 129 C. proc. civ. vizând necompetenţa, se constată că, în realitate, aceasta nu este o veritabilă excepţie, ci o apărare pe fond, ce urmează a fi avută în vedere în cadrul recursului.

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil, deşi recurenta a invocat motivul de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (pct. 8), se constată că anumite susţineri pot fi încadrate şi în motivul de recurs instituit de pct. 5 al art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, care prevede că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă criticile nu sunt fondate, pentru considerentele care succed.

În ceea ce priveşte soluţia dată asupra acţiunii în anulare întemeiată pe art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., se reţine că recurenta impută instanţei că nu a ţinut cont de faptul că arbitrajul, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 100 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 7 iulie 2017, constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti, invocând, în esenţă, o greşită interpretare a art. 542 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu a art. 7 alin. (3) şi (4) din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare şi brokerilor de asigurare, însă criticile recurentei sunt nefondate.

Contrar susţinerilor recurentei, prin raportare la dispoziţiile art. 542 alin. (1) Cod procedură, instanţa învestită cu acţiunea în anulare, ţinând cont de susţinerile petentei, a reţinut în mod legal că, pe de o parte, litigiul este unul patrimonial care priveşte, într-adevăr, materia asigurărilor, dar care nu face parte din categoria de litigii exceptate de legiuitor de la soluţionarea pe calea arbitrajului (alin. (1), iar, pe de altă parte, petenta B. S.A. nu se află în niciuna dintre situaţiile în care dreptul său de a participa la arbitraj este supus unor condiţii restrictive (alin. (2) şi (3), aceasta fiind o societate de drept privat (societate pe acţiuni).

Norma nr. 18/2017 stabileşte că părţile pot apela la "metodele alternative de soluţionare a litigiilor, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare", fără a le exonera însă de la obligaţia respectării condiţiilor prevăzute de legislaţia specială, dacă decid să le acceseze.

Înalta Curte constată că instanţa a respins acţiunea în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că pârâta B. S.A. nu a invocat lipsa convenţiei arbitrale în faţa instanţei arbitrale, în condiţiile art. 592 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât, prin raportare la prevederile art. 608 alin. (2) din acelaşi cod, acest aspect nu mai putea fi invocat ca motiv pentru anularea hotărârii arbitrale.

Or, conform art. 592 alin. (1) C. proc. civ.:

"Orice excepţie privind existenţa şi validitatea convenţiei arbitrale…până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată trebuie ridicată,sub sancţiunea decăderii, cel mai târziu la acest termen", alin. (2) al aceluiaşi text legal statuând că:

"Orice cereri şi orice înscrisuri noi vor fi depuse cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate".

Din interpretarea textelor de lege citate rezultă că, pentru a nu fi decăzută din dreptul de a invoca existenţa sau valabilitatea convenţiei arbitrale sau modul de constituire a tribunalului arbitral, petenta (recurenta în speţă), ar fi trebuit să invoce mai întâi astfel de excepţii în faţa tribunalului arbitral până la primul termen de judecată, pentru ca mai apoi în ipoteza respingerii acestora, să poată solicita în faţa curţii de apel, anularea hotărârii arbitrale pentru motivele menţionate.

În cauza de faţă B. S.A. nu a urmat procedura menţionată, ci a invocat direct în faţa instanţei învestită cu acţiunea în anulare incidenţa dispoziţiilor art. 608 lit. b) C. proc. civ. solicitând desfiinţarea hotărârii arbitrale pentru motivele prevăzute de aceste prevederi legale.

Potrivit art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului; b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperante; c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală; (…). (2) Nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularităţile care nu au fost ridicate potrivit art. 592 alin. (1) şi (3) sau care pot fi remediate pe calea prevăzută la art. 604. (…)".

Astfel, în condiţiile în care în procedura arbitrală B. S.A. nu a ridicat problema inexistenţei clauzei arbitrale, conform dispoziţiilor art. 592 alin. (1) C. proc. civ. până la primul termen de judecată în faţa tribunalului arbitral, sub sancţiunea decăderii, ci pentru prima dată prin acţiunea în anulare formulată împotriva sentinţei arbitrale atacată, nerespectarea dispoziţiilor art. 592 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 608 alin. (2) C. proc. civ. a atras decăderea B. S.A. din dreptul de a invoca ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularităţile prevăzute la art. 608 lit. a) şi b) C. proc. civ., care nu au fost ridicate în faţa tribunalului arbitral până la primul termen de judecată, aspect reţinut în mod legal de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată ca fiind legală sentinţa atacată, Curtea de Apel Ploieşti procedând corect la analizarea acţiunii în anulare dedusă judecăţii întemeiate pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. civ. în raport cu dispoziţiile legale ce guvernează materia arbitrajului, dispoziţii incidente speţei.

Pentru raţiunile înfăţişate, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de recurenta B. S.A. prin lichidator judiciar C.. împotriva sentinţei nr. 71 din 4 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, ca nefondat, menţinând sentinţa recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.A. prin lichidator judiciar C.. împotriva sentinţei nr. 71 din 4 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.