Peremption for failure to submit evidence assigned to opposing party during court-ordered suspension

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1252 din 18 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Arad a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Justiţiei, în raport de drepturile salariale; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Tribunalul Satu Mare; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtul Tribunalul Satu Mare pentru perioada 01.12.2016 - 07.10.2017.

A admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. şi B., împotriva pârâţilor Ministeriul Justiţiei Bucureşti şi Tribunalul Satu Mare.

A anulat Răspunsul administrativ la plângerea prealabilă nr. x/2020; a anulat în parte Ordinul nr. 3344/c/24.8.2020 emis de Ministerul Justiţiei.

A obligat Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de încadrare, cu luarea în considerare a unei indemnizaţii brute lunare de încadrare în raport de tranşa de vechime efectivă în funcţie de peste 20 de ani, gradaţia 5 şi indemnizaţia corespunzătoare acestei vechimi precum şi în raport de sporurile de risc şi suprasolicitare neuropsihică, de confidenţialitate, de condiţii vătămătoare şi periculoase (toxicitate) cuvenite, faţă de nivelul maxim aflat în plată în cadru autorităţii judecătoreşti pentru aceiaşi funcţie/grad/treaptă.

A obligat Tribunalul Satu Mare la plata diferenţelor drepturilor salariale începând cu 08.10.2017, actualizate cu rata inflaţiei precum şi dobânda legală la zi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termenul legal, pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Satu Mare.

Prin calea de atac formulată, Tribunalul Satu Mare a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii reclamanţilor. S-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Satu Mare şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Ministerul Justiţiei, prin apelul formulat, a solicitat admiterea apelului, în principal, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti pentru judecarea cauzei în primă instanţă, iar în subsidiar, schimbarea sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii reclamaţilor, ca neîntemeiată, în integralitatea sa.

Prin încheierea de şedinţă din 6 aprilie 2022 s-a dispus suspendarea judecării apelurilor în baza dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la depunerea la dosar a deciziei civile nr. 2903 din 13 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La termenul de judecată din data de 13 septembrie 2023 instanţa a invocat din oficiu excepţia perimării apelurilor şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

Prin decizia nr. 628 din 13 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia perimării apelurilor şi, în consecinţă, s-au constatat perimate apelurile formulate de către apelanţii-pârâţi Tribunalul Satu Mare şi Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1252 din 18 octombrie 2021 pronunţate de către Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B. şi A..

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 628 din 13 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, pârâţii TRIBUNALUL SATU MARE şi MINISTERUL JUSTIŢIEI au formulat cereri de recurs identice ca şi conţinut.

Sub un prim aspect, în argumentarea cererilor de recurs, pârâţii TRIBUNALUL SATU MARE şi MINISTERUL JUSTIŢIEI au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel în mod greşit a admis excepţia perimării cererii, în raport de prevederile art. 416 C. proc. civ., pe care le redau.

Astfel cum rezultă din cuprinsul încheierilor anterioare celei de suspendare, instanţa de apel a instituit obligaţia de depunere a unor înscrisuri (în speţă decizia civilă nr. 2903/13.05.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) în sarcina reclamanţilor-intimaţi.

Recurenţii menţionează că prin încheierea din 9 februarie 2022, instanţa a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru când ar urma să fie citate părţile, "intimaţii-reclamanţi cu menţiunea de a depune la dosar hotărârea judecătorească de care se prevalează, respectiv sentinţa civilă nr. 4956/28.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 2903/13.05.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

Totodată, prin încheierea din 9 martie 2022, la termenul fixat, instanţa de apel a precizat că "reclamantul-intimat a depus la dosar practică judiciară, respectiv sentinţa civilă nr. 4956/28.11.2018, a Curţii de Apel Timişoara şi că "apreciază necesar ca reclamantul - intimat A. să depună la dosar şi decizia civilă nr. 2903/13.05.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub sancţiunea suspendării cauzei conform art. 242 C. proc. civ..".

Prin încheierea din 6 aprilie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2020, instanţa de apel a constatat că, "prin registratura instanţei, la data de 4.04.2022, reclamantul-intimat A. a depus la dosar o adresă prin care arată că decizia civilă nr. 2903/13.05.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018, nu a fost motivată până în prezent, precum şi faptul că la finalul sentinţei civile nr. 4956/28.11.2018 a Curţii de Apel Bucureşti este inserată minuta legalizată a acestei hotărâri" şi că a fost ataşată copia legalizată a minutei deciziei civile menţionate.

Ulterior, la 13.09.2023, fără a explica în vreun fel în ce constă culpa Ministerului Justiţiei la nedepunerea unei hotărâri de către reclamanţii-intimaţi, astfel cum fusese stabilită drept obligaţie de instanţă, a constatat perimat apelul Ministerului Justiţiei, aceasta fără a introduce în cauză şi a cita Înalta Curte de Casaţie, care se subrogase de drept în toate drepturile acestui minister, astfel cum fusese comunicat expres instanţei la 19.06.2023. Totodată, în opinia recurenţilor, nu se explică prin sentinţă în niciun fel motivele pentru care o parte, apelanţii ar trebui ca să facă apărări şi să depună probe în sprijinul părţii adverse, intimatul, fără ca acest lucru să fie solicitat expres de instanţă.

Prin urmare, apreciază recurenţii, instanţa a pervertit obligaţia instituită în sarcina reclamanţilor-intimaţi în una în sarcina apelanţilor şi a sancţionat apelanţii, fără nicio justificare şi fără a le comunica măcar vreo obligaţie în sarcina acestora.

Or, pentru situaţia din speţa de faţă incidente sunt dispoziţiile care reglementează perimarea cu termen de 10 ani, cea care intervine şi fără culpa părţii împotriva căreia curge termenul, prevăzută la art. 423 C. proc. civ.

Sub un alt aspect, consideră că soluţia instanţei este nelegală şi din perspectiva cadrului procesual pasiv reţinut de instanţa de apel.

Astfel, de la data suspendării cauzei şi până la data pronunţării soluţiei criticate prin prezentul recurs au intrat în vigoare prevederile art. 142 şi 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciara publicată în Monitorul Oficial nr. 1104 din 16.11.2022, dispoziţii prin care a avut loc transmiterea în temeiul legii a atribuţiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor, precum şi cel pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal at acestor instanţe de judecată, transmiterea calităţii de ordonator principal de credite pentru aceste bugete şi transmiterea competenţelor privind emiterea actelor de stabilire a salarizării judecătorilor şi asistenţilor judiciari, respectiv de aprobare a statelor de funcţii şi personal pentru aceleaşi instanţe.

Legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, respectiv inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul Instanţelor judecătoreşti. Indiferent de starea pricinii, fără distincţie, cât şi în drepturile şi obligaţiile care decurg din hotărâri judecătoreşti, pronunţate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.

Aşadar, văzând atât prevederile art. 38 C. proc. civ., cât şi dispoziţiile exprese ale art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, reiese că la momentul transmiterii drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în textele mai sus citate, a avut loc transmiterea calităţii procesuale a Ministerului Justiţiei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv a Ministrului Justiţiei către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei.

În speţă, hotărârea atacată a fost pronunţată după intrarea în vigoare a prevederilor care puteau justifica participarea în proces a Ministerului Justiţiei, ţinând cont de intrarea în vigoare la data de 22.12.2022 a Legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din 19.12.2022, rezultă că Ministerul Justiţiei nu mai justifică la acel moment calitatea procesuală în prezenta cauză, urmând a fi substituit cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, Ministerul Justiţiei justifică în continuare participarea în proces, cel puţin până la momentul introducerii în cauză a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi constatării subrogării legale de către instanţă.

Recurentul Ministerul Justiţiei a depus ataşat, în copie, decizia civilă nr. 2903/13.05.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2018 (solicitată de instanţa de apel de la intimaţii-reclamanţi), pentru a se observa lipsa de relevanţă în cauză a acestei hotărâri.

Au solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este fondat pentru considerentele care urmează:

Instanţa supremă va analiza împreună criticile formulate prin cele două cereri de recurs, prin care recurenţi susţin nelegalitatea hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Timişoara sub aspectul soluţiei de constatare a perimării, având în vedere identitatea de conţinut a celor două cereri.

Motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi invocat de recurenţii-reclamanţi se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar în cauză se apreciază ca fiind fondate criticile recurenţilor subsumate acestui motiv de casare.

Din această perspectivă, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni; (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă; (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

În raport cu textul legal redat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului este urmarea culpei procesuale a părţii.

În speţă, se constată că, prin încheierea pronunţată la 9 februarie 2022, instanţa de apel a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru când ar urma să fie citate părţile, "intimaţii-reclamanţi cu menţiunea de a depune la dosar hotărârea judecătorească de care se prevalează, respectiv sentinţa civilă nr. 4956/28.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 2903/13.05.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

Prin încheierea din 9 martie 2022, la termenul fixat, instanţa de apel a precizat că "reclamantul-intimat a depus la dosar practică judiciară, respectiv sentinţa civilă nr. 4956/28.11.2018 a Curţii de Apel Timişoara şi că "apreciază necesar ca reclamantul - intimat A. să depună la dosar şi decizia civilă nr. 2903/13.05.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub sancţiunea suspendării cauzei.

Astfel, la 6 aprilie 2022, apreciind că modul de soluţionare al cauzei este strâns legat de considerentele deciziei nr. 2903/13.05.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel a apreciat util a sista judecata în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la depunerea la dosar a deciziei civile nr. 2903/13.05.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La termenul de judecată din 13 septembrie 2023, constatând neîndeplinită obligaţia depunerii deciziei solicitate, că de la data redactării acesteia până la acest termen au trecut mai mult de 6 luni şi reţinând culpa apelanţilor pentru rămânerea în nelucrare a pricinii, instanţa de apel a admis excepţia perimării apelurilor.

În considerarea faptului că perimarea presupune o prezumţie de desistare, de abandonare a judecăţii, deoarece pricina a rămas în nelucrare o anumită perioadă de timp, fiind în acelaşi timp şi o sancţiune aplicabilă părţii delăsătoare, ea nu poate interveni decât în acele situaţii în care se constată că lăsarea pricinii în nelucrare este rezultatul exclusiv al dezinteresului manifest al părţii care a declanşat respectivul proces.

Per a contrario, dacă părţii în cauză nu i se poate imputa vreo culpă în nesoluţionarea pricinii, în sensul că nu a îndeplinit un anumit act de procedură în condiţiile stipulate de lege, sancţiunea perimării nu poate să opereze.

Prin urmare, având în vedere prevederile art. 416 alin. (3) C. proc. civ., întrucât în contextul analizat, în care suspendarea facultativă a judecăţii a fost dispusă de instanţă, în scopul depunerii deciziei nr. 2903/13.05.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către intimaţii-reclamanţi, este evident că nu se poate imputa apelanţilor-pârâţi lipsa de diligenţă în repunerea pricinii pe rol.

Cum în mod corect au susţinut şi recurenţii-pârâţi, este de necontestat că cine face o solicitare trebuie să o dovedească, neputând fi sancţionată cu perimarea partea adversă pentru lipsa de diligenţă a celui interesat în probarea cererii sale, iar perimarea este o sancţiune procedurală ce intervine în cazul în care nu se respectă cerinţa de a exista continuitate între actele de procedură, lăsându-se procesul în nelucrare timp de 6 luni, din motive imputabile părţii împotriva căreia se dispune.

În concluzie, nefiind îndeplinite cerinţele prescrise de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. pentru aplicarea sancţiunii perimării recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază întemeiate criticile recurenţilor-pârâţi circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., va admite recursurile formulate, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, restul criticilor urmând a fi analizate în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi TRIBUNALUL SATU MARE şi MINISTERUL JUSTIŢIEI împotriva deciziei civile nr. 628 din 13 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.