Shareholders win: contribution duty enforceable despite third-party cadastral hurdle; case remanded for damages retrial

Şedinţa publică din data de 21 martie 2024

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 14.11.2011 sub nr. x/2011, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca şi Municipiul Cluj Napoca la plata unor despăgubiri evaluate provizoriu la suma de 17.053.000 RON, precum şi a dobânzii legale aferente, calculate de la data producerii prejudiciului până la achitarea efectivă a sumei datorate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969, art. 1082, art. 1084, art. 1053 C. civ. de la 1864, art. 65, art. 9 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 15/08.12.2011, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj sub nr. x/2012.

Pârâţii au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, iar pe fond au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin notele scrise depuse la 25.04.2012, pârâţii au invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru formularea acţiunii şi au solicitat suspendarea judecăţii până la soluţionarea dosarului nr. x/2012, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj.

Prin încheierea de la 23.05.2012, Tribunalul Specializat Cluj a respins cererea de a suspendare a judecăţii şi excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru formularea acţiunii.

Prin Încheierea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4884/26.06.2012, pronunţată în dosarul nr. x/2012, s-a dispus strămutarea judecăţii cauzei de la Tribunalul Specializat Cluj la Tribunalul Specializat Argeş.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat Argeş sub nr. x/2012.

Reclamanta a depus la data de 02.11.2012 cerere precizatoare privind prejudiciul invocat în cauză, cuprinzând o detaliere pe categorii de cheltuieli.

Prin completarea la întâmpinare depusă la 06.11.2012, pârâţii au invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa facturilor identificate în Anexa 1 la cererea precizatoare la poziţiile 1.1, 4.1, 4.2, 4.3, 4.4, 7.1, 7.2, 7.4, 7.5.

Prin precizarea depusă la 17.01.2022, reclamanta a majorat câtimea obiectului cererii la suma de 24.532.741,65 RON.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 277 din 08 iunie 2022, Tribunalul Specializat Argeş a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţi şi a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, obligând pârâţii Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca şi Municipiul Cluj Napoca la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 24.532.741,65 RON, în solidar, precum şi a sumei de 13.862.967,16 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare, calculată pentru perioada cuprinsă între data plăţilor efectuate de reclamantă şi 01.04.2021.

Totodată, au fost obligaţi pârâţii să achite expertului B. suma de 3000 RON, reprezentând 1/2 din onorariul final stabilit, şi reclamantei suma de 409.121 RON, cheltuieli de judecată.

Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva acestei hotărâri, precum şi împotriva tuturor încheierilor nefavorabile prin care au fost respinse cererile de probe, obiecţiunile şi alte cereri ale pârâţilor, au declarat apel pârâţii Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca şi Municipiul Cluj Napoca, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 28.11.2022.

Prin decizia civilă nr. 94/A-Com din 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-a respins apelul declarat de pârâţi împotriva tuturor încheierilor nefavorabile prin care au fost respinse cererile de probe, obiecţiunile şi alte cereri ale pârâţilor şi s-a admis apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei nr. 277 din 08 iunie 2022, dispunându-se schimbarea în parte a acesteia, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

Totodată, s-a dispus înlăturarea menţiunii referitoare la obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, fiind menţinută în rest hotărârea.

În motivare s-a reţinut, în ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune pentru formularea cererii, că termenul general de prescripţie a început să curgă de la expirarea termenului de 2 ani, prevăzut de art. 9 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990, calculat de la înmatricularea societăţii C., respectiv de la 15.07.2010, nefiind împlinit la data sesizării instanţelor cu prezentul litigiu, şi anume 14.11.2011.

Pe fondul cauzei, după expunerea situaţiei de fapt, instanţa de apel a reţinut că obligaţiile prevăzute la art. 2.3.1.5.1 şi art. 2.3.1.5.2 din contractul cadru nr. x/04.07.2007, referitoare la reglementarea situaţiei juridice a terenului în suprafaţă de 179 ha. şi stabilirea valorii de aport a acestuia, au fost îndeplinite, la data încheierii actului constitutiv al societăţii C. S.A. terenul aflându-se în patrimoniul pârâtului Municipiului Cluj Napoca şi fiind evaluat, în conformitate cu art. 38 din Legea nr. 31/1990.

În ce priveşte obligaţia asumată de pârâtul Consiliul local, în legătură cu constituirea aportului la capitalul social al societăţii C. S.A., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 6.2.1 primul paragraf din actul constitutiv, instanţa a reţinut că vărsarea aportului se realiza prin intabularea ca şi corp funciar distinct pe numele şi în favoarea C. S.A. a terenului subscris la capitalul social, pe baza unei documentaţii topo - cadastrale menite să îl individualizeze, şi nu a fost executată.

Faţă de contextul relaţiilor contractuale între cei doi fondatori, Consiliul local şi D. S.A., transpuse în contractul cadru încheiat de aceştia, instanţa a apreciat că interpretarea coroborată a clauzelor contractului conduce la concluzia că obligaţia de a întocmi documentaţia cadastrală a terenului îi revenea investitorului, în timp ce Consiliul local trebuia să constituie dreptul de proprietate asupra terenului adus ca aport în termen de 30 de zile de la însuşirea documentaţiei respective.

În cauză, din probele administrate a reieşit că investitorul D. nu a realizat expertiza topo - cadastrală pentru identificarea terenului de 179 ha., care era distinctă de documentaţia cadastrală necesară pentru aprobarea PUZ şi de cea care a stat la baza delimitării perimetrului pentru Cartierul C., ceea ce atrage exonerarea de răspundere a pârâtului Consiliul local pentru neîndeplinirea propriei obligaţii, în condiţiile art. 1082 C. civ. de la 1864.

S-a considerat astfel că, din perspectiva debitorului obligaţiei de aport, obligaţia asumată era imposibil de executat, ţinând cont şi de motivele care au condus la încheierea parteneriatului dintre acesta şi o persoană juridică de drept privat, constând în lipsa fondurilor necesare pentru realizarea proiectului imobiliar propus.

A fost înlăturată apărarea reclamantei referitoare la epuizarea căilor de atac împotriva deciziei de anulare a acţiunilor pârâtului Consiliul local, reţinându-se că în cadrul litigiilor respective nu a fost analizată răspunderea acţionarului pentru neîndeplinirea obligaţiei.

Totodată, nu a fost reţinută critica apelanţilor pârâţi referitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat provizorii a sentinţei civile nr. 2013/23.12.2020 pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2012, nefiind îndeplinită condiţia identităţii de părţi între cele două dosare.

Cu toate acestea, instanţa de apel a arătat că nu pot fi ignorate aspectele esenţiale tranşate în cauza menţionată, cu relevanţă în prezentul dosar.

Reţinând neîndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtului Consiliul local, instanţa de apel nu a procedat la analiza motivelor de apel ce vizau întinderea despăgubirilor pretinse.

Prin decizia civilă nr. 314/A-Com din 27 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-a respins cererea de completare a deciziei civile nr. 94/A-Com din 15 martie 2023, formulată de petenta A. S.A.

S-a reţinut în motivare că măsura suspendării judecăţii până la soluţionarea dosarului nr. x/2012 nu a fost solicitată de niciuna din părţi, ci a fost pusă de instanţă din oficiu în discuţia părţilor, astfel că nu există o omisiune a instanţei de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

În ce priveşte pretinsa omisiune a instanţei de a examina apărarea subsidiară a pârâţilor întemeiată pe dispoziţiile art. 973 C. civ. de la 1864, s-a arătat că nu poate fi reţinută, în condiţiile în care instanţa a găsit întemeiată apărarea pârâţilor referitoare la exonerarea de răspundere în temeiul art. 1082 C. civ. de la 1864.

Calea de atac împotriva deciziei din apel

Împotriva deciziei nr. 94/A-COM din 15 martie 2023 şi a deciziei nr. 314/A-COM din 27 septembrie 2023 a formulat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 din C. proc. civ. de la 1865, respectiv pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 din acelaşi cod, prin care a solicitat admiterea recursului şi, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei în vederea rejudecării, iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de intimaţii pârâţi şi menţinerii soluţiei primei instanţe, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs referitoare la decizia nr. 94/A-COM din 15 martie 2023, recurenta a arătat că tipul de raport juridic care se naşte în temeiul Legii nr. 31/1990 în legătură cu vărsarea aportului la capitalul social, nu a fost conceput de legiuitor pentru a interfera cu alte raporturi juridice, în care sunt implicaţi acţionarii societăţii, fiind vorba despre o obligaţie esenţială şi imperativă, care nu poate fi afectată de modalităţi, cu excepţia termenului de 2 ani în care aceasta poate fi îndeplinită.

Ca atare, teza contrară a instanţei de apel nu are suport legal, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor care reglementează obligaţia de vărsare a aportului şi sancţiunea care intervine în cazul neîndeplinirii acesteia în termenul legal, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.

În acelaşi timp, cu referire la argumentul instanţei de apel care susţine teza existenţei unei interdependenţe între obligaţia Consiliului şi pretinsa obligaţie a investitorului D., în sensul că art. 6.2.1 din Actul constitutiv al C. ar conţine obligaţia investitorului D., de a întocmi documentaţia topo-cadastrală, absolut necesară pentru individualizarea terenului de 179 ha., recurenta arată că denotă interpretarea greşită a dispoziţiilor Actului constitutiv, respectiv schimbarea înţelesului neîndoielnic al acestora.

Astfel, se susţine că obligaţia Consiliului local de vărsare a aportului nu este circumstanţiată, nefiind condiţionată de îndeplinirea vreunei obligaţii a investitorului în legătură cu întocmirea documentaţiei cadastrale cu privire la suprafaţa de 179 ha. de teren, care constituia obiectul obligaţiei de aport la capitalul social al C., ce incumba Consiliului local, aspect confirmat de alte prevederi ale Actului constitutiv cuprinse în preambulul acestuia şi în art. 5.2 lit. e), dar şi de conduita intimatului anterioară expirării termenului de 2 ani pentru vărsarea aportului, dar şi ulterioară anulării acţiunilor de către societatea de proiect.

O altă critică a recurentei reclamante, fundamentată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. de la 1865, priveşte analiza instanţei de apel asupra răspunderii D., în legătură cu neîndeplinirea unei pretinse obligaţii de a individualiza terenul în suprafaţă de 179 ha. pe baza unei documentaţii topo - cadastrale.

Arată recurenta că instanţa de apel, deşi pretinde că a ajuns la aceleaşi concluzii ca şi judecătorul învestit cu dosarul nr. x/2012 pe baza propriei analize, nu indică în ce constă această analiză, mărginindu-se să preia susţinerile Tribunalului Cluj, chiar dacă reţinuse anterior că în cauză nu este incident efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, iar cererea de conexare a dosarelor fusese respinsă de prima instanţă.

În plus, recurenta arată că instanţa de apel nu putea analiza aspecte care formează obiectul unei alte judecăţi, precum şi faptul că obligaţia de aport a Consiliului are un izvor distinct şi nu se confundă cu obligaţiile părţilor născute din contractul - cadru în sarcina Consiliului şi a D., faţă de care recurenta este terţ.

Referitor la motivarea instanţei de apel cu privire la pretinsa obligaţie a D. în legătură cu vărsarea aportului la capitalul social, recurenta a arătat că este străină cauzei, iar considerentele instanţei de apel sunt insuficiente şi contradictorii, ceea ce atrage incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865.

În acest sens, recurenta a susţinut că instanţa de apel a făcut confuzie între obligaţiile stabilite în sarcina investitorului D. în etapa premergătoare constituirii societăţii C. şi cele ulterioare înmatriculării societăţii, analiza din cuprinsul deciziei de apel privind o altă obligaţie asumată de D. în legătură cu subscrierea aportului la capitalul social al C..

Pe de altă parte, recurenta a criticat maniera în care instanţa de apel şi-a argumentat concluziile, prin trimitere generică la clauzele contractuale, fără indicarea explicită a clauzelor considerate relevante.

În dovedirea temeiniciei susţinerilor sale, recurenta a făcut referiri la înscrisurile din care rezultă, în opinia sa, faptul că demersurile din etapa ulterioară constituirii C. se referă exclusiv la obligaţiile Consiliului în legătură cu vărsarea aportului.

Recurenta a mai criticat şi omisiunea instanţei de apel de a analiza probe esenţiale aflate la dosar, din care reieşea faptul că individualizarea terenului în discuţie era posibilă, întrucât documentele necesare în acest scop fuseseră întocmite şi aprobate de Municipalitate, iar Consiliul avea la dispoziţie toate datele şi informaţiile pentru a executa obligaţia de vărsare a capitalului social.

Referitor la pretinsa existenţă a unei cauze exoneratoare de răspundere, în temeiul art. 1082 C. civ. de la 1864, reţinută de instanţa de apel, recurenta a arătat că executarea obligaţiei de aport are un regim juridic derogator de la dreptul comun, astfel că teza imposibilităţii transferului dreptului de proprietate asupra unui bun aflat în proprietatea acţionarului nu poate fi primită, nefiind fundamentată juridic.

În acelaşi timp, recurenta a invocat greşita interpretare a dispoziţiilor art. 65 din Legea nr. 31/1990, arătând că fapta ilicită a Consiliului, constând în neexecutarea obligaţiei de aport, a fost constatată prin actele adoptate de societate, rămase valabile în urma exercitării de către Consiliu a tuturor căilor de atac prevăzute de lege, iar nerealizarea aportului şi anularea acţiunilor tranşează indubitabil existenţa culpei acţionarului.

În opinia recurentei, Consiliul avea la îndemână, pentru a obţine îndeplinirea obligaţiei de a face asumate de D., prevederile art. 1077 C. civ. de la 1864.

Totodată, recurenta a invocat aplicarea greşită a prevederilor art. 1082 C. civ. de la 1864, considerând că fapta terţului D. nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere, în condiţiile în care executarea obligaţiei era posibilă, terenul aflându-se în proprietatea Consiliului, care dispunea de toate datele şi documentele necesare pentru individualizarea acestuia.

În sfârşit, recurenta a arătat că instanţa de apel a ignorat conduita Consiliului, caracterizată prin pasivitate, care confirmă lipsa oricărei intenţii de a executa aportul.

În acest sens, s-a arătat că până la iniţierea prezentului litigiu, Consiliul nu s-a prevalat de vreo pretinsă obligaţie care trebuia îndeplinită premergător de către terţul D. şi fără de care nu ar fi fost posibilă îndeplinirea propriei obligaţii.

În dezvoltarea motivelor de recurs referitoare la decizia nr. 314/A - COM din 27 septembrie 2023, recurenta a arătat, pe de-o parte, că soluţia cu privire la suspendarea cauzei nu se regăseşte în dispozitivul deciziei din apel, iar pe de altă parte, obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra tuturor cererilor prin dispozitiv vizează şi incidentele procedurale puse în discuţie de instanţă din oficiu.

În ce priveşte omisiunea instanţei de apel de a analiza apărarea apelanţilor pârâţi referitoare la lipsa răspunderii Municipiului Cluj Napoca pe considerentul că acesta nu a fost parte în contractul cadru încheiat de Consiliul local cu investitorul D., recurenta a arătat că această apărare a fost calificată, în mod greşit, ca fiind subsidiară, iar pe de altă parte, că instanţa de apel avea obligaţia de a se pronunţa cu privire la toate cererile şi apărările formulate în cauză.

Apărările intimaţilor-pârâţi

La data de 15 ianuarie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimaţii pârâţi la recursurile declarate în cauză, prin care s-a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

În apărare, reluând în mare parte motivele de apel, intimaţii pârâţi au arătat, cu referire la interdependenţa obligaţiilor Consiliului local cu cele ale investitorului, contestată de recurenta reclamantă, că instanţa de apel a aplicat corect prevederile Legii nr. 31/1990, întrucât nu suntem în situaţia unei interferenţe a efectelor unui raport juridic străin de cel născut din contractul de societate, ci a neîndeplinirii de către un asociat a obligaţiilor născute din contractul de societate, de care depindea executarea ultimei etape a obligaţiilor Consiliului local.

Pe de altă parte, s-a arătat că instanţa de apel nu a interpretat greşit dispoziţiile Actului constitutiv şi nu a schimbat natura şi înţelesul acestora, părţile contractului de societate stabilind în cuprinsul acestuia obligaţiile ce reveneau fiecăreia, iar terenul aflându-se în posesia investitorului până în anul 2011.

Ca atare, în opinia intimaţilor pârâţi, societatea C. S.A. ar fi putut să efectueze ea însăşi intabularea dreptului de proprietate asupra terenului, nefiind necesar concursul acestora.

În ce priveşte analiza instanţei de apel asupra răspunderii investitorului D., intimaţii pârâţi arată că instanţa de apel era îndreptăţită să o efectueze din moment ce fusese învestită cu această apărare, iar chestiunea respectivă fusese dezlegată cu autoritate de lucru judecat provizorie în dosarul nr. x/2012, nefiind în prezenţa unor considerente străine cauzei.

În consecinţă, faţă de neîndeplinirea obligaţiei ce revenea investitorului şi de imposibilitatea individualizării terenului, ambele constatate şi de experţii desemnaţi în cauză, intimaţii pârâţi afirmă că s-au aflat în imposibilitate de a preda terenul către C. S.A.

Referitor la motivele vizând existenţa unei cauze exoneratoare de răspundere în temeiul art. 1082 C. civ. de la 1864, intimaţii pârâţi au arătat că instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a acestui text de lege, neputând fi reţinută culpa Consiliului local în condiţiile neîndeplinirii obligaţiei ce revenea investitorului.

Analizând recursul formulat împotriva deciziei nr. 94/A-COM din 15 martie 2023, prin prisma criticilor şi a dispoziţiilor legale invocate, Înalta Curte constată că este fondat.

În prezenta cauză, instanţele au fost învestite cu solicitarea reclamantei A. S.A., întemeiată pe dispoziţiile art. 969, art. 1082, art. 1084 şi art. 1503 C. civ. de la 1864, art. 9 şi art. 65 din Legea nr. 31/1990, de obligare a pârâţilor Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca prin Primar la plata unor despăgubiri pentru neîndeplinirea de către pârâtul Consiliul local a obligaţiei asumate prin actul constitutiv al societăţii C. S.A., de a vărsa la capitalul social aportul constând în terenul în suprafaţă de 179 ha. situat în zona dealul C., Cluj-Napoca.

Reţinând, pe de-o parte, interdependenţa obligaţiilor născute din contractul - cadru nr. 55423/04.07.2007 în sarcina pârâtului Consiliul local şi a investitorului D. S.A., iar pe de altă parte, împrejurarea că investitorul D. nu şi-a îndeplinit obligaţia de a realiza expertiza topo-cadastrală pentru individualizarea terenului în suprafaţă de 179 ha. ce constituia obiectul obligaţiei de aport ce incumba Consiliului local, instanţa de apel a considerat că devine incidentă teza finală a art. 1082 C. civ. de la 1864, pârâtul Consiliul local fiind exonerat de răspundere pentru neîndeplinirea propriei obligaţii, urmare a intervenirii unei cauze străine.

Argumentele care au fundamentat această concluzie au privit contextul în care a avut loc încheierea parteneriatului dintre Consiliul local şi o persoană juridică de drept privat pentru constituirea unei societăţi în vederea viabilizării şi construirii unui cartier de locuinţe în zona dealul C. din Municipiul Cluj-Napoca, precum şi prevederile contractului-cadru încheiat în scopul atingerii acestui obiectiv, din care ar reieşi, în opinia instanţei de apel, că îndeplinirea obligaţiei Consiliului local de a vărsa aportul în natură, prin intabularea în cartea funciară a suprafeţei de 174 ha. ca un corp funciar distinct, era condiţionată de întocmirea şi prezentarea de către investitorul D. a unei expertize topo-cadastrale a terenului respectiv.

Recurenta reclamantă critică această soluţie, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, arătând că tipul de raport juridic care se naşte în temeiul prevederilor art. 9 alin. (2) lit. b), art. 16 alin. (2), art. 100 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nu a fost conceput de legiuitor pentru a interfera cu alte raporturi juridice în care sunt implicaţi acţionarii societăţii.

Motivul de recurs este fondat.

Vor fi avute în vedere, în acest sens, dispoziţiile legale care reglementează obligaţia acţionarului în legătură cu aportul la capitalul social şi consecinţele neexecutării acestei obligaţii.

Astfel, art. 9 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990 statuează că "În cazul unei subscrieri integrale şi simultane a capitalului social de către toţi semnatarii actului constitutiv, capitalul social vărsat la constituire nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris. Diferenţa de capital social subscris va fi vărsată:

. . . . . . . . . . .

b) pentru acţiunile emise pentru un aport în natură, în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării."

Totodată, art. 16 alin. (2) prevede că "Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic. Ele sunt admise la toate formele de societate şi sunt vărsate prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare."

În acelaşi timp, art. 65 alin. (2) din lege stabileşte că "Asociatul care întârzie să depună aportul social este răspunzător de daunele pricinuite, iar dacă aportul a fost stipulat în numerar este obligat şi la plata dobânzilor legale din ziua în care trebuia să facă vărsământul."

Potrivit art. 100 alin. (1) şi (2) din lege, "Când acţionarii nu au efectuat plata vărsămintelor pe care le datorează în termenele prevăzute la art. 9 alin. (2) lit. a) şi b) şi la art. 21 alin. (1), societatea îi va invita să-şi îndeplinească această obligaţie, printr-o somaţie colectivă, publicată de două ori, la un interval de 15 zile, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi într-un ziar de largă răspândire.

În cazul în care nici în urma acestei somaţii acţionarii nu vor efectua vărsămintele, consiliul de administraţie, respectiv directoratul, va putea decide fie urmărirea acţionarilor pentru vărsămintele restante, fie anularea acestor acţiuni nominative."

Ne regăsim, aşadar, în prezenţa unei obligaţii esenţiale a acţionarului în legătură cu vărsarea aportului la capitalul social, care nu poate fi afectată de modalităţi, cu excepţia termenului de 2 ani în care se poate realiza vărsământul, a cărei neîndeplinire atrage sancţionarea acţionarului culpabil, prin înlăturarea acestuia din societate, ca efect al anulării acţiunilor deţinute, respectiv angajarea răspunderii acestuia prin plata unor despăgubiri pentru pagubele pricinuite.

Faţă de caracterul imperativ al normelor care reglementează această obligaţie şi de finalitatea instituirii acesteia, aceea de a permite acţionarului să participe la activitatea socială, raportul juridic născut din subscrierea aportului prin semnarea contractului de societate priveşte exclusiv societatea şi acţionarul subscriitor şi nu interferează cu alte raporturi juridice în care acţionarii sunt implicaţi.

Ca atare, concluzia instanţei de apel, în sensul că acţionarul subscriitor s-ar putea prevala de obligaţiile născute în sarcina unui alt acţionar dintr-un raport juridic distinct, pentru a justifica neexecutarea în termenul legal a obligaţiei născute în sarcina sa din contractul de societate, denotă interpretarea greşită a prevederilor legale care conturează regimul juridic al obligaţiei de aport.

Strâns legat de această concluzie, Înalta Curte arată că instanţele nu au fost învestite în prezentul dosar cu analiza raportului juridic născut din contractul-cadru nr. x/04.07.2007, între Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca şi societatea D. S.A., raport care face obiectul unui alt dosar, nr. x/2012, ci cu analiza raportului născut din Actul constitutiv autentificat sub nr. x/05.06.2008, între societate şi acţionarul care s-a obligat să contribuie la constituirea capitalului social.

Ca atare, analiza instanţei de apel ce a privit conţinutul raportului juridic născut din contractul-cadru nr. x/04.07.2007, determinată de înţelegerea greşită a regimului juridic specific al obligaţiei de aport la capitalul social, a avut loc în afara cadrului procesual fixat prin cererea de chemare în judecată, din perspectiva cauzei acţiunii, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel cum s-a argumentat, raportat la natura juridică şi efectele obligaţiei de aport la capitalul social, verificarea conţinutului raportului juridic născut din contractul-cadru nr. x/04.07.2007 şi a răspunderii pentru neîndeplinirea obligaţiilor izvorâte din acesta, nu prezenta relevanţă pentru soluţionarea dosarului de faţă, întrucât raportul juridic născut din subscrierea aportului prin semnarea contractului de societate priveşte exclusiv societatea şi acţionarul subscriitor şi nu interferează cu alte raporturi juridice în care acţionarii sunt implicaţi.

Pe de altă parte, verificând conţinutul clauzei din actul constitutiv al societăţii C. S.A., care priveşte obligaţia de aport a pârâtului Consiliul local, respectiv art. 6.2.1 primul paragraf, Înalta Curte observă că prin aceasta nici nu este reglementată o condiţie, în înţelesul de modalitate a actului juridic, de a cărei îndeplinire să depindă naşterea obligaţiei de aport, ci textul redă exclusiv succesiunea etapelor de executare a obligaţiei de aport, stabilind că intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în discuţie era, în mod firesc, subsecventă individualizării terenului în baza unei documentaţii topo-cadastrale.

În acelaşi timp, textul nu instituie nicio obligaţie în sarcina investitorului D. în legătură cu obligaţia de vărsare a aportului la capitalul social, ce revenea pârâtului Consiliul local, reglementări cu privire la acest aspect regăsindu-se doar în contractul - cadru încheiat între cele două entităţi.

Astfel, prevederea în discuţie are următorul conţinut:

"Consiliul contribuie ca aport cu dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 179 ha, identificat conform planului de situaţie rezultat din PUZ aprobat prin HCL nr. 19/31.01.2008, parte din terenul intabulat în C.F. nr. x a localităţii Cluj-Napoca, cu nr. cadastral x, în suprafaţă totală de 267,0396 ha.. Suprafaţa de 179 ha. va fi individualizată în conformitate cu documentaţia cadastrală care urmează a fi întocmită şi va fi intabulat ca şi corp funciar distinct pe numele şi în favoarea S.C. C. S.A., odată cu finalizarea documentaţiei cadastrale, dar nu mai târziu de termenul prevăzut de art. 9, alin. (2), lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, intabularea pe numele societăţii echivalând cu îndeplinirea obligaţiei de vărsare a capitalului subscris."

Întrucât cerinţa individualizării terenului premergător intabulării dreptului de proprietate asupra acestuia în favoarea societăţii nou constituite, ca modalitate de îndeplinire a obligaţiei de vărsare a capitalului social subscris, nu reprezintă o condiţie, în sensul art. 1004 C. civ. de la 1864, aceasta nu afectează însăşi existenţa obligaţiei, astfel că acţionarul nu ar putea să se prevaleze de neîndeplinirea condiţiei pentru a obţine exonerarea de răspundere pentru neexecutarea propriei obligaţii, concluzia contrară a instanţei de apel fiind greşită şi dată cu nesocotirea înţelesului clar al clauzei în discuţie, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865.

Referitor la argumentele prin care se critică modul de interpretare a probatoriului de către instanţa de apel, în legătură cu modalitatea concretă în care se putea realiza individualizarea terenului ce constituia obiectul aportului, Înalta Curte arată că nu vor fi primite, raportat la limitele în care are loc controlul de legalitate pe care îl declanşează formularea căii de atac a recursului, întrucât aduc în discuţie temeinicia deciziei atacate.

În ce priveşte motivul de recurs prin care se invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1082 C. civ. de la 1864, subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte apreciază că este fondat.

Se constată că, deşi a reţinut că la momentul încheierii actului constitutiv al societăţii C. S.A. terenul în suprafaţă de 179 ha., reprezentând aportul la capitalul social al societăţii, se afla în patrimoniul pârâtului Consiliul local şi era evaluat conform art. 38 din Legea nr. 31/1990, instanţa de apel a apreciat că partea s-a aflat în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţia de vărsare a aportului, prin intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea societăţii, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei ce revenea investitorului D., de individualizare a terenului în baza unei documentaţii cadastrale, această împrejurare având natura unei cauze străine exoneratoare de răspundere, în sensul art. 1082 C. civ. de la 1864.

Prealabil, Înalta Curte notează că anularea acţiunilor deţinute de pârâtul Consiliul local în societatea C. S.A., ca efect al neîndeplinirii obligaţiei de aport în termenul legal, dispusă de organele societare, nu este relevantă decât din perspectiva existenţei faptei ilicite, reţinute, de altfel, şi de instanţa de apel, nu însă şi în ce priveşte vinovăţia celui obligat la aport, susţinerile contrare ale recurentei reclamante fiind greşite.

Se va avea în vedere, în acest sens, că art. 100 din Legea nr. 31/1990 reglementează tratamentul juridic pe care societăţile pe acţiuni îl pot aplica acţionarilor care nu sunt la curent cu vărsămintele datorate potrivit prevederilor actului constitutiv, în timp ce art. 65 alin. (2) din lege constituie cadrul - legal pentru angajarea răspunderii patrimoniale a acţionarului care întârzie să depună aportul social.

Faţă de natura juridică diferită a celor două tipuri de demersuri pe care legea le pune la dispoziţia societăţii, condiţiile în care acestea pot fi iniţiate sunt distincte.

Astfel, dacă în cadrul procedurii reglementate de art. 100 din lege nu interesează vinovăţia acţionarului care nu a îndeplinit obligaţia de vărsare a aportului în termenul legal, în ipoteza reglementată de art. 65 alin. (2) din lege trebuie îndeplinite toate condiţiile angajării răspunderii contractuale.

Prin urmare, analiza instanţelor care au fost învestite să verifice legalitatea Hotărârii AGA nr. 1/20.10.2010, prin care s-a decis anularea emisiunii de acţiuni pe numele pârâtului Consiliul local ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de a vărsa aportul în termen, a privit exclusiv respectarea dispoziţiilor legale referitoare la efectuarea aportului, nu şi existenţa vinovăţiei acţionarului, astfel că soluţiile de care se prevalează recurenta reclamantă nu sunt relevante din această perspectivă.

Prin urmare, faţă de obiectul şi cauza acţiunii, instanţele din prezentul dosar au fost chemate să verifice îndeplinirea cumulativă a condiţiilor angajării răspunderii contractuale a intimaţilor pârâţi pentru neîndeplinirea de către pârâtul Consiliul local a obligaţiei asumate prin actul constitutiv al societăţii C. S.A., de a vărsa la capitalul social aportul constând în terenul în suprafaţă de 179 ha. situat în zona dealul C., Cluj-Napoca.

Referitor la cerinţa vinovăţiei, din formularea art. 1082 C. civ. de la 1864 reiese că debitorul va fi obligat la plata despăgubirilor ori de câte ori nu dovedeşte existenţa cauzei străine care l-a împiedicat în mod obiectiv şi fără nicio culpă să execute obligaţia asumată.

În cauza de faţă, raportat la faptul că terenul în suprafaţă de 179 ha., reprezentând aportul la capitalul social al societăţii, se afla în patrimoniul pârâtului Consiliul local şi era evaluat conform art. 38 din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte apreciază că acesta putea şi trebuia să aducă la îndeplinire obligaţia asumată, concluzia contrară a instanţei de apel fiind greşită.

Împrejurarea că intabularea terenului în discuţie presupunea individualizarea prealabilă a acestuia pe baza unei documentaţii topo-cadastrale, despre care se afirmă că era în sarcina unui alt acţionar, şi, implicit, angajarea unor cheltuieli din partea autorităţii publice locale, în cadrul oferit de Legea nr. 273/2006, nu are natura unei piedici obiective de natură să justifice neîndeplinirea obligaţiei, ci constituie o chestiune care interesează raporturile dintre cei doi acţionari, neputând fi opusă societăţii.

Prin urmare, intimatul pârât Consiliul local, în calitate de proprietar al terenului adus ca aport la capitalul social, era în măsură să întreprindă toate demersurile necesare în scopul îndeplinirii obligaţiei, inclusiv din perspectiva asigurării finanţării necesare, urmând să se îndrepte, pentru repararea pagubei, cu o acţiune în despăgubiri împotriva cocontractantului său, pe temeiul răspunderii contractuale.

Faţă de considerentele arătate, care fac superfluă analiza celorlalte argumente expuse de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, referitoare la limitele judecăţii, cu încălcarea dispoziţiilor care reglementează regimul juridic al obligaţiei de aport şi a art. 1082 C. civ. de la 1864, precum şi cu schimbarea înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic, motive de casare/modificare prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865.

În consecinţă, soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursului, conform art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., casarea în parte a deciziei nr. 94/A-COM din 15 martie 2023 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care va verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor angajării răspunderii contractuale a pârâţilor, în condiţiile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, raportat la motivele de apel invocate, cu luarea în considerare a dezlegărilor de drept oferite prin prezenta decizie.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Faţă de soluţia ce urmează a se pronunţa asupra recursului declarat împotriva deciziei din apel, va fi admis şi recursul declarat împotriva deciziei de completare, nr. 314/A-COM din 27 septembrie 2023, aceasta neputând avea o existenţă de sine stătătoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 94/A-COM din 15 martie 2023 şi împotriva deciziei nr. 314/A-COM din 27 septembrie 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte decizia nr. 94/A-COM din 15 martie 2023 şi trimite cauza spre rejudecarea apelului formulat de pârâţii MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA împotriva sentinţei nr. 277/2022 din 08 iunie 2022, pronunţate de Tribunalul Specializat Argeş, în dosarul nr. x/2012.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Casează decizia nr. 314/A-COM din 27 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2024.