Contractual damages for early mandate revocation: failure to frame legal violation grounds rendering cassation null

Şedinţa publică din data de 20 martie 2024

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 30 iunie 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti S.R.L., a solicitat să fie obligată pârâta să plătească reclamantului daunele interese prevăzute de art. 10.1 lit. b) din contractul de mandat nr. x din 15 decembrie 2020, în cuantum egal cu totalul remuneraţiilor brute fixe ce i s-ar fi cuvenit de la data încetării contractului prin revocare anticipată, respectiv de la 17 aprilie 2021 şi până la finalul mandatului (17 iunie 2021 inclusiv), respectiv la plata sumei de 49.734 RON, ca efect direct al încetării contractului de mandat înainte de a ajunge la termen; a mai solicitat actualizarea sumei de 49.734 RON, reprezentând debit principal, cu dobânda legală şi cu rata inflaţiei, de la 17 aprilie 2021 şi până la plata integrală a sumei respective; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei funcţionale.

Reclamantul A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a directorului general semnatar al întâmpinării formulate de pârâtă.

Prin încheierea de şedinţă din 20 septembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a Civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2021*.

Prin încheierea de şedinţă din 13 aprilie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi-a stabilit competenţa generală, materială şi teritorială de a soluţiona cauza şi a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant legal a persoanei care a semnat întâmpinarea în numele societăţii pârâte.

Prin sentinţa civilă nr. 2419 din 21 octombrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 1462 din 13 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2419 din 21 octombrie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis cererea de chemare în judecată, a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 49.734 RON, cu titlu de daune interese şi actualizarea sumei de 49.734 RON, reprezentând debit principal, cu dobânda legală şi cu rata inflaţiei, de la 17 aprilie 2021 şi până la plata integrală a sumei respective. A obligat pârâta să plătească reclamantului şi suma totală de 14.320 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti S.R.L. prin Consiliul de Administraţie, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că instanţa de apel ar fi trebuit să lămurească dacă interpretarea art. 10.1 lit. b) din contractul de mandat nr. x din 15 decembrie 2020 permite sau nu admiterea pretenţiilor reclamantului. În opinia recurentei şi faţă de dispoziţiile art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011, în cazul revocării mandatului cu justă cauză pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor asumate prin contractul de mandat, prin actul constitutiv şi prin decizia Consiliului de Administraţie nr. 4 din 12 februarie 2021, nu se pot acorda daune-interese. Consideră că este greşită concluzia curţii de apel în sensul că pârâta nu datorează daune-interese numai în situaţia în care revocarea mandatului ar fi intervenit ca urmare a numirii unui nou director general în condiţiile O.U.G. nr. 109/2011 sau dacă o instanţă ar fi constatat în mod definitiv şi irevocabil o încălcare a art. 6.3 din contractul de mandat. Arată că art. 10.1 lit. h) şi art. 13.1 din contract trebuiau interpretate prin raportare la dispoziţiile art. 2030 - art. 2031 C. civ. şi ale art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Recurenta-pârâtă mai arată că mandantul poate revoca oricând mandatul acordat directorului general şi că poate fi obligat la plata daunelor-interese numai în cazul revocării fără justă cauză, or, în speţă, există o justă cauză reprezentată de neîndeplinirea de către mandatar a obligaţiilor ce îi reveneau conform art. 18.1, art. 18.8 lit. j) din actul constitutiv şi art. 4.2 lit. d) din contractul de mandat.

Recurenta-pârâtă a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere atunci când norma de drept material a fost încălcată sau greşit aplicată.

Susţinerile recurentei-pârâte conform cărora instanţa de apel nu a ţinut cont de prevederile art. 2030 - art. 2031 C. civ., ale art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, care reglementează cazurile de revocare a mandatului acordat directorului general, nu pot fi analizate din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. întrucât recurenta nu formulează critici propriu-zise de nelegalitate şi nu arată în concret în ce constă încălcarea sau aplicarea greşită a textelor indicate mai sus.

Autoarea căii de atac critică modul în care instanţa de apel a interpretat clauzele contractuale şi prevederile din actul constitutiv care stipulează obligaţiile directorului general şi măsurile pe care le poate lua societatea în cazul în care acesta nu îşi îndeplineşte obligaţiile.

Încălcarea sau aplicarea greşită a normei de drept material nu echivalează cu situaţia în care partea nu este de acord cu modalitatea în care instanţa devolutivă a înţeles voinţa părţilor prin prisma înscrisurilor de la dosar întrucât stabilirea intenţiei reclamantului şi pârâtei se face prin raportare la conţinutul contractului de mandat, al actului constitutiv şi al probelor administrate şi reprezintă un aspect de fapt.

Astfel, Înalta Curte reţine că judecătorii fondului sunt suverani în interpretarea actelor juridice ale cauzei deduse judecăţii, iar instanţa de recurs nu poate stabili un alt context factual. De aceea, nu constituie o critică de nelegalitate susţinerea că neîndeplinirea de către directorul general a anumitor obligaţii stipulate în contractul de mandat şi în actul constitutiv echivalează cu o justă cauză, care o exonerează pe recurentă de obligaţia plăţii daunelor-interese.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta-pârâtă nu şi-a respectat obligaţia impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti prin Consiliul de Administraţie împotriva deciziei civile nr. 1462 din 13 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Faţă de soluţia de anulare a cererii de recurs, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti prin Consiliul de Administraţie la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA MUNICIPALĂ ILUMINAT PUBLIC BUCUREŞTI PRIN CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE împotriva deciziei civile nr. 1462 din 13 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă COMPANIA MUNICIPALĂ ILUMINAT PUBLIC BUCUREŞTI PRIN CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2024.