Road traffic accident compensation: priority of prescription exception over res judicata and limitation of appellate review of factual findings on continuous moral prejudice.

Şedinţa publică din data de 20 martie 2024

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la 6 noiembrie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea acesteia să îi plătească contravaloarea sumei de 100.000 de euro cu titlu de prejudiciu estetic şi de agrement urmare prejudiciului suferit prin accidentul rutier de la 22 mai 1997, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta B. S.A. a solicitat introducerea în cauză în calitate de intervenient forţat a conducătorului auto vinovat de producerea evenimentului rutier, C.. A invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii.

Prin încheierea de şedinţă din 6 septembrie 2019, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a respins excepţia inadmisibilităţii, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia autorităţii de lucru judecat.

Prin sentinţa nr. 380 din 28 octombrie 2019, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi cu intervenientul C. şi a obligat pârâta să plătească reclamantului contravaloarea sumei de 100.000 de euro la data plăţii cu titlu de prejudiciu estetic şi de agrement, ca urmare a prejudiciului suferit prin accidentul rutier de la 22 mai 1997.

Prin sentinţa nr. 163 din 26 iunie 2020, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a dispus completarea sentinţei nr. 380 din 28 octombrie 2019, în sensul că a obligat pârâtă la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.400 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Pârâta B. S.A. a formulat apel împotriva sentinţei nr. 380 din 28 octombrie 2019 şi a încheierii din 6 septembrie 2019, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2018, şi împotriva sentinţei de completare nr. 163 din 26 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul asociat nr. x/2018

Prin încheierea din 13 aprilie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti - secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018*.

Prin încheierea din 2 iunie 2021, Curtea de Apel Piteşti - secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a trimis dosarul nr. x/2018 completului învestit cu soluţionarea apelului declarat în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia nr. 396/A-C din 6 septembrie 2021, Curtea de Apel Piteşti - secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelurile, a anulat sentinţa nr. 380 din 28 octombrie 2019 şi sentinţa nr. 163 din 26 iunie 2020 şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia Civilă, sub nr. x/2018*, iar la termenul de judecată de la 2 martie 2022 instanţa a pus în discuţie excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, respectiv excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii, rămânând în pronunţare asupra acestora.

Prin sentinţa civilă nr. 149 din 16 martie 2022, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a admis excepţia prescripţiei şi a respins acţiunea ca prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti - secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018.

Prin decizia nr. 413/A-COM din 29 septembrie 2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând instanţei să caseze hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Piteşti.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autorul căii de atac arată că instanţa de apel a soluţionat în mod greşit cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în detrimentul excepţiei autorităţii de lucru judecat şi astfel a încălcat dreptul la apărare al părţii. Mai arată că au fost încălcate dipoziţiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ.. Susţine că avea interes să conteste ordinea de soluţiomare a excepţiilor deoarece, în cazul în care ar fi analizat cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat, curtea de apel ar fi observat că termenul de prescripţie nu era împlinit.

Recurentul afirmă că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că prejudiciile a căror reparare se solicită existau la data pronunţării deciziei penale şi că a ignorat caracterul continuu al prejudiciului moral. Mai afirmă că nu a solicitat daune morale pentru incapacitatea de muncă, ci pentru incapacitatea socială, psihică şi de agrement. Susţine că instanţa nu a stabilit corect momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie şi arată că este greşită statuarea că momentul subiectiv este data emiterii deciziei nr. 1701/2008 a Casei Judeţene de Pensii Argeş sau data pronunţării deciziei penale. În opinia sa, prejudiciul a fost constatat odată cu fiecare analiză medico-psihologică efectuată.

Recurentul-reclamant a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea căii de atac, iar în subsidiar respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 25 octombrie 2023 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2024 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, întrucât din cererea de recurs se desprind critici de nelegalitate care pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Prin aceeaşi încheiere a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 413/A-COM din 29 septembrie 2022 şi s-a stabilit termen de judecată la 20 martie 2024, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte va înlătura critica prin care recurentul susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ. şi reţine că, potrivit acestui text de lege, judecătorul determină ordinea de soluţionarea a mai multor excepţii invocate simultan în funcţie de efectele pe care acestea le produc.

Prin întâmpinarea depusă în stadiul procesual al fondului, pârâta B. S.A. a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii. Tribunalul Argeş a considerat că trebuie analizată cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pe care a admis-o şi a respins acţiunea ca prescrisă.

În mod corect, Curtea de Apel Piteşti a menţinut soluţia tribunalului, având în vedere şi condiţia interesului reclamantului de a contesta această soluţie.

Art. 248 C. proc. civ. prevede că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes. Interesul reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca el să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, astfel cum impun dispoziţiile art. 33 teza I din acelaşi cod.

Condiţia interesului de a fi actual trebuie să se verifice nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, la momentul introducerii acţiunii, ci pe tot parcursul procesului, inclusiv în cazul exercitării unei căi de atac, în concordanţă cu prevederile art. 458 C. proc. civ., întrucât prin hotărârea sa, instanţa de judecată este chemată să se pronunţe în concret cu privire la valorificarea unui drept.

Referitor la cele două excepţii de fond invocate de pârâtă, excepţia prescripţiei şi excepţia autorităţii de lucru judecat, ambele dirimante, curtea de apel a reţinut că indiferent de ordinea în care tribunalul le-ar fi analizat, efectele produse ar fi fost aceleaşi. Or, din această perspectivă, este corectă statuarea instanţei de apel privind lipsa interesului reclamantului de a invoca această critică în apel, atât timp cât partea nu ar fi obţinut nici un folos practic.

Mai mult decât atât, criticile dezvoltate în susţinerea acestui motiv de recurs sunt similare celor susţinute în faţa curţii de apel în ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., iar în combaterea lipsei de interes, argumentele autorului căii de atac nu pot fi reţinute întrucât antamează o nouă analiză a probatoriului şi a situaţiei de fapt.

Înalta Curte nu va reţine nici criticile referitoare la încălcarea dreptului la apărare deoarece recurentul nu contestă modul în care au fost administrate probele sau în care i-au fost respectate drepturile prevăzute de art. 13 alin. (3) C. proc. civ. în fazele procesuale anterioare, ci îşi exprimă părerea despre probatoriul pe care curtea de apel l-ar fi administrat în cazul ipotetic în care ar fi analizat excepţia autorităţii de lucru judecat. Instanţa supremă constată că partea nu dovedeşte existenţa unei vătămări care să atragă sancţiunea nulităţii în sensul art. 175 C. proc. civ. şi reţine că nu se impune reformarea deciziei atacate sub acest aspect.

Referitor la susţinerile recurentului în sensul greşitei stabiliri de către curtea de apel a momentului de la care curge termenul de prescripţie şi al determinării caracterului continuu al prejudiciului, subsumate de acesta pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în lipsa indicării normei de drept material aplicate greşit sau nerespectate, instanţa supremă nu poate examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Autorul căii de atac aduce în discuţie aspecte legate de interpretarea probelor, cum ar fi agravarea stării de sănătate sau stabilirea momentului subiectiv de la care a început să curgă termenul de prescripţie, acestea fiind chestiuni de netemeinicie care nu pot fi supuse examinării instanţei de recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 413/A-COM din 29 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 413/A-COM din 29 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2024.