Unfair competition claim dismissed for failure to substantiate trade secret infringement and improper invocation of cassation grounds

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 7 septembrie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2017 reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâţilor B., C. S.R.L. şi D. S.R.L. la încetarea şi înlăturarea actelor de concurenţă neloială, precum şi la plata, în solidar, a unei despăgubiri în cuantum de 2.000.000 euro, în temeiul art. 7 din Legea nr. 11/1991.

Totodată, reclamanta a solicitat decăderea pârâtului B. din beneficiul termenului şi declararea exigibilităţii anticipate a obligaţiei înregistrate în contabilitatea societăţii în temeiul notei de asumare din 02.02.2016, în cuantum de 858.298,45 RON şi obligarea pârâtului la plata acestei sume, în temeiul art. 1.417-1.418 C. civ.

Prin încheierea din data de 18 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost înlăturat raportul de investigaţie aflat la dosarul cauzei.

Prin sentinţa nr. 1640/2019 din 6 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

2. Împotriva încheierii din data de 18 octombrie 2018 şi a sentinţei civile nr. 1640/2019 din 6 iunie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a formulat apel reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar C.I.I. E..

Prin decizia civilă nr. 1538 din 11 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins apelul reclamantei, ca nefondat.

De asemenea, a fost respinsă cererea intimaţilor-pârâţi B. şi D. S.R.L. de aplicare a prevederilor art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, ca neîntemeiată.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar C.I.I. E..

Prin decizia nr. 868 din 12 aprilie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost admis recursul, fiind casată decizia atacată şi trimisă cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

4. În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017*.

Prin decizia civilă nr. 468A din 23 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul reclamantei A. S.A., prin lichidator judiciar F..

5. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.A., în insolvenţă, prin administrator judiciar C.I.I. E., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material, sens în care a evocat dispoziţiile art. 11 lit. e) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, referindu-se, totodată, şi la art. 4 din O.U.G. nr. 25/2019, privind protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate care constituie secrete comerciale împotriva dobândirii, utilizării şi divulgării ilegale.

Potrivit reclamantei, raportat la probatoriul administrat în cauză, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru obţinerea protecţiei conferite de legiuitor deţinătorilor de secrete comerciale.

Mai mult, în mod eronat s-a apreciat că toate informaţiile despre care reclamanta a pretins că reprezintă secrete comerciale ar fi, de fapt, simple cunoştinţe acumulate de pârâţi ca urmare a studiilor efectuate şi a experienţei profesionale şi nu cu ocazia desfăşurării activităţii în cadrul societăţii reclamante, neintrând astfel în sfera de protecţie prevăzută de lege.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, toate informaţiile sustrase şi utilizate cu rea-credinţă de către intimate nu sunt accesibile publicului larg, aceste informaţii putând fi cunoscute doar de către persoanele din conducerea societăţii, astfel cum a fost pârâtul B., precum şi de salariaţii care utilizau în mod necesar respectivele informaţii în executarea sarcinilor de serviciu.

De asemenea, recurenta a mai susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 11 lit. e) teza finală din Legea nr. 11/1991, întrucât a pornit de la premisa că reclamanta ar fi trebuit să se asigure, sub orice formă, că informaţiile privind afacerea acesteia nu vor fi distribuite unor persoane din afara societăţii.

Or, în opinia recurentei, intenţia legiuitorului a fost aceea ca titularul unor secrete comerciale să se asigure, în orice mod rezonabil, ca acestea să nu fie divulgate publicului.

În cele din urmă, s-a învederat că, în fapt, reclamanta s-a asigurat ca aceste informaţii să nu fie dezvăluite publicului, câtă vreme, aşa cum s-a arătat informaţiile secrete erau cunoscute numai de persoanele din conducerea societăţii, precum şi de către o parte dintre salariaţi.

Mai mult, în ceea ce priveşte contractele cu clienţii, au fost introduse clauze care recunosc dreptul de control legal al reclamantei asupra secretelor comerciale inclusiv după încetarea contractelor.

La 11 iulie 2023 a fost înregistrată dovada însuşirii cererii de recurs de către lichidatorul judiciar F.., arătându-se, totodată, că din eroare s-a menţionat că societatea reclamantă este reprezentată de administrator judiciar C.I.I. E..

La 2 august 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimaţii-pârâţi B. şi D. S.R.L. prin care s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

De asemenea, la 4 august 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de către intimata-pârâtă C. S.R.L. prin care s-a solicitat, pe cale de excepţie, anularea recursului în temeiul art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), art. 489 alin. (2) şi art. 496 C. proc. civ. iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin rezoluţia din 18 octombrie 2023 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 5 decembrie 2023, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părţi, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 18 decembrie 2023 a fost înregistrat punctul de vedere formulat de intimaţii B. şi D. S.R.L.

Prin rezoluţia din 26 ianuarie 2024 a fost stabilit termen pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului, în complet de filtru, la 19 martie 2024.

6. Înalta Curte, luând în examinare, cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, reţine următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii în cazul în care motivele invocate de recurent nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la nelegalitatea hotărârii din perspectiva dreptului substanţial, respectiv la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa încalcă dreptul material atunci când nu identifică regulile de drept aplicabile în cauză ori, deşi le identifică, le încalcă în litera sau spiritul lor, interpretându-le eronat ori, deşi le interpretează corect la un nivel abstract, aplicarea acestora situaţiei de fapt se face într-o manieră eronată, contrară sensului şi scopului pentru care au fost edictate.

Invocarea în mod valabil a acestui motiv de casare presupune enunţarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile, modul în care, în aprecierea părţii, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecăţii şi discordanţa acestei interpretări cu cea oferită de către instanţa de apel prin hotărârea recurată.

Aşadar, teza încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputându-se invoca prin enunţuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

Motivul de recurs nu este invocat procedural atunci când, deşi se invocă nelegalitatea hotărârii, în realitate este criticată situaţia de fapt reţinută sau modul de interpretare a probelor ori alte elemente care, deşi au şi o semnificaţie juridică, acestea implică un grad mare de apreciere a instanţelor de fond, care sunt suverane în această privinţă.

Aşadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât situaţia de fapt şi aprecierea probelor administrate intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.

Transpunând aceste considerente la cauza ce face obiectul analizei, se reţine că recurenta a invocat formal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Partea susţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 11 lit. e) din Legea nr. 11/1991 şi art. 4 din O.U.G. nr. 25/2019, în legătură cu acest din urmă act normativ recurenta însăşi arătând că a intrat în vigoare ulterior intervenirii faptele deduse judecăţii, cu consecinţa evidentă că dispoziţia legală indicată nu este incidentă în cauză.

Dezvoltând pretinsa critică de nelegalitate, reclamanta afirmă că în mod greşit s-a reţinut neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege în vederea acordării protecţiei juridice a informaţiilor reprezentând secrete comerciale.

În concret, ceea ce se impută instanţei de apel este faptul că nu a recunoscut caracterul de secrete comerciale acelor informaţii de afaceri, despre care reclamanta a susţinut că, deşi sub controlul său legal, în calitate de deţinător legitim, au fost utilizate şi divulgate ilegal de către pârâţi, făcând obiectul unor fapte de concurenţă neloială, în pofida măsurilor de asigurare a protecţiei acestora luate în mod rezonabil de către reclamantă.

Verificând considerentele deciziei atacate, Înalta Curte reţine că instanţa de apel, rejudecând cauza, în urma evaluării materialului probator, respectiv a declaraţiilor de martori şi a înscrisurilor aflate la dosar, inclusiv a notei nr. x/30.05.2016 întocmite de detectivul particular, a conchis că reclamanta nu a dovedit săvârşirea vreunei fapte ilicite prevăzute de Legea nr. 11/1991, astfel că nu se mai impune analiza celorlalte condiţii necesare pentru angajarea răspunderii civile a pârâţilor, anume prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovaţia.

În fundamentarea acestei concluzii, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a arătat în concret care sunt secretele comerciale în sensul art. art. 11 lit. e) din Legea nr. 11/1991, pe care pârâţii le-ar fi folosit ilicit, nu a probat că ar fi luat măsuri rezonabile de asigurare a protecţiei secretelor comerciale, condiţie necesară, potrivit art. 2 alin. (2) lit. b) din aceeaşi lege şi, mai mult, nu a dovedit faptele de concurenţă neloială pretinse, ca urmare a unor practici comerciale care contravin uzanţelor cinstite, nefiind deturnată clientela reclamantei prin folosirea unor secrete comerciale şi nici atras personalul salariat al acesteia cu scopul dezorganizării activităţii sale.

În raport cu aceste dezlegări, se constată că, deşi reclamanta invocă nelegalitatea hotărârii din perspectiva încălcării dreptului substanţial, indicând totodată textul de lege pretins încălcat - art. 11 lit. e) din Legea nr. 11/1991, din cererea de recurs nu rezultă modul concret în care instanţa de apel, prin raţionamentul expus în decizia recurată, ar fi înfrânt norma legală evocată.

Dimpotrivă, sub pretextul încălcării dispoziţiilor de drept material autoarea recursului se limitează la a contrazice constatările precedentei instanţe în ceea ce priveşte datele şi informaţiile despre care reclamanta a pretins că reprezintă secrete comerciale şi în legătură cu care a solicitat protecţia legii prin încetarea presupuselor acte de concurenţă neloială şi acordarea de despăgubiri.

Existenţa în concret a secretelor comerciale în cadrul unei anumite afaceri sau activităţi, măsurile propriu-zise luate în scopul asigurării protecţiei acestora şi eventualele acţiuni de utilizare sau divulgare ilegală, cu consecinţa săvărşirii faptelor ilicite prevăzute de legislaţia în materia dreptului concurenţei, sunt chestiuni de fapt care se stabilesc exclusiv pe bază de probe, în funcţie de circumstanţele specifice ale cauzei.

Ca atare, prin susţinerile formulate, reclamanta contestă situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, pe baza probelor administrate, în raport cu care s-a reţinut că aceasta nu este îndreptăţită să beneficieze de măsurile de protecţie şi reparaţie prevăzute de legiuitor în cazul practicilor de concurenţă neloială, cererea dedusă judecăţii cu acest scop fiind neîntemeiată.

Instanţa supremă reţine aşadar că recurenta nu propune un raţionament care să invalideze aplicarea legii de instanţa de prim control judiciar, posibil a fi examinat în recurs, ci, exprimându-şi nemulţumirea în raport cu soluţia de respingere a apelului şi, implicit, a acţiunii formulate, urmăreşte reevaluarea împrejurărilor de fapt deduse judecăţii şi a materialului probator existent la dosarul cauzei.

Un atare demers ar presupune, însă, un control de fond, incompatibil cu examenul de legalitate pe care instanţa supremă îl poate desfăşura în această cale extraordinară de atac.

Prin urmare, Înalta Curte concluzionează că susţinerile reclamantei nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi constată incidentă sancţiunea nulităţii recursului, aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, ipoteză în care, deopotrivă, sunt încălcate exigenţele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul formulat de reclamanta A. S.A., în insolvenţă, prin lichidator judiciar F.. împotriva deciziei civile nr. 468A din 23 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A., în insolvenţă, prin lichidator judiciar F.. împotriva deciziei civile nr. 468A din 23 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2024.